Territorial competence in contract performance disputes: plaintiff’s choice between defendant’s domicile and place of contractual performance under Article 113(1)(3) of the Code of Civil Procedure.

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2017

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti, la 09.12.2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.350,45 RON formată din suma de 1.318,20 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii şi suma de 7.032,25 RON reprezentând contravaloarea justei despăgubiri, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul pentru furnizarea serviciilor de telecomunicaţii nr. x din 17.09.2014 prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract (internet) în schimbul plăţii tarifelor agreate. Serviciile au fost instalate şi furnizate pârâtei, aceasta având obligaţia de a achita contravaloarea acestora. Reclamanta a mai arătat că, potrivit contractului încheiat, pârâta era obligată la plata serviciilor furnizate, iar în caz de neplată la termen datora penalităţi de 0, 2% pe zi de întârziere şi că potrivit art. 5.5 din contract, în caz de încetare a contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, pârâta este obligată să achite cu titlu de despăgubire o sumă formată din contravaloarea abonamentelor aferente perioadei cuprinse între data încetării contractului şi data expirării.

Prin sentinţa civilă nr. 32407 (c) din 07 noiembrie 2016, Judecătoria Oneşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reţinându-se în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul pârâtului iar în speţă, sediul pârâtei este în Bucureşti, sector 4 şi nu sunt incidente niciuna dintre excepţiile prevăzute la art. 113 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 334 din 13 ianuarie 2017, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. stabileşte un caz de competenţă teritorială alternativă în favoarea instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

De asemenea, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a reţinut că locul executării contractului, respectiv locul unde se prestau serviciile ce formează obiectul contractului este în municipiul Oneşti şi a apreciat că Judecătoria Oneşti nu avea posibilitatea să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale întrucât fiind în prezenţa unui caz de competenţă teritorială de ordine privată, această excepţie putea fi invocată exclusiv de către pârâtă prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Oneşti cu o acţiune în pretenţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.350,45 RON formată din suma de 1.318,20 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii şi suma de 7.032,25 RON reprezentând contravaloarea justei despăgubiri, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată, pretenţii ce izvorăsc din contractul nr. x din 17.09.2014 încheiat între părţi.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Înalta Curte reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ. iar pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod, în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că potrivit convenţiei părţilor, locul executării contractului, respectiv furnizarea serviciilor de telecomunicaţii este în municipiul Oneşti, prin urmare, reclamanta avea posibilitatea de a introduce acţiunea la instanţa de la domiciliul pârâtei sau cea a locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei.

În speţă, reclamanta şi-a exprimat opţiunea între cele două instanţe deopotrivă competente şi a introdus acţiunea la Judecătoria Oneşti, instanţa locului executării contractului potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, este de subliniat că, în cauză, fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, însă în egală măsură dispoziţia legală este aplicabilă şi Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti care la rândul său a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, astfel încât se constată că ambele instanţe în conflict, au dispus din oficiu asupra excepţiei.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Oneşti, ca fiind instanţa locului executării contractului, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2017.