Cassation rejection of nullity claim for illicit cause based on post-contractual evidence in antecontract

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2017

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06 noiembrie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. COMAICO S.R.L., prin lichidator judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. în consorţiu cu AVERTCO RESTRUCTURARE RECUPERARE I.P.U.R.L., a chemat-o în judecată pe pârâta Mihalcea Adina, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută pentru cauză ilicită a antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x din 3 aprilie 2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena, încheiat între Mihalcea Adina, în calitate de promitentă-vânzătoare şi S.C. COMAICO S.R.L., în calitate de promitentă-cumpărătoare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea sumei de 500.000 euro.

În drept, au fost invocate prevederile art. 948, art. 966 şi art. 968 din C. civ. de la 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 1488 din 30 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamanta S.C. COMAICO S.R.L., prin lichidator judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. în consorţiu cu AVERTCO RESTRUCTURARE RECUPERARE I.P.U.R.L., a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1973A din 02 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. COMAICO S.R.L., prin lichidator judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. în consorţiu cu AVERTCO RESTRUCTURARE RECUPERARE I.P.U.R.L., a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti spre rejudecarea apelului.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel nu a analizat criticile pe care le-a formulat împotriva sentinţei primei instanţe.

În acest sens, a arătat că instanţa de fond i-a înlăturat argumentele formulate în susţinerea capetelor de cerere formulate, reţinând ca unic argument principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", deşi a invocat inaplicabilitatea acestuia, faţă de împrejurarea că în speţă culpa nu îi aparţine societăţii, ci reprezentanţilor acesteia, care i-au angajat răspunderea în contra propriilor interese şi, totodată, cu fraudarea celorlalţi creditori. De asemenea, a arătat că numai prin înlăturarea efectelor actului juridic nul poate fi restabilită ordinea de drept şi ocrotit interesul general, astfel că simpla invocare a unui principiu subsidiar regimului nulităţii nu poate constitui suport pentru menţinerea unui act care prejudiciază interesele tuturor creditorilor înscrişi în procedura insolvenţei la masa credală.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel nu a analizat cauza sub toate aspectele invocate, ignorându-le pe cele dezvoltate în dovedirea împrejurării că antecontractul de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x din 3 aprilie 2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena, încheiat între Mihalcea Adina, în calitate de promitentă-vânzătoare şi S.C. COMAICO S.R.L., în calitate de promitentă-cumpărătoare, a fost încheiat de societate, prin administratorul statutar Bucşaru Dumitru, cu scopul final de a-i procura acestuia din urmă sume de bani necuvenite, sustrase din patrimoniul societăţii.

În susţinerea aceleiaşi teze a motivării sumare a deciziei, recurenta a mai arătat că instanţa de apel nu a analizat aspectele pe care le-a invocat referitor la conduita administratorului societăţii, limitându-se să afirme în considerentele deciziei pronunţate că sunt străine de obiectul pricinii, ceea ce, în opinia sa, nu echivalează cu o analiză temeinică a acestor argumente.

Similar, autoarea căii de atac a susţinut că instanţa de apel nu a analizat motivele pe care le-a dezvoltat în dovedirea cauzei ilicite, respectiv calitatea părţilor semnatare ale antecontractului, împrejurarea că în antecontract nu a fost stipulată o clauză de dezicere, deşi preţul convenit pentru imobil a fost achitat integral, argumentele privind destinaţia sumelor de bani, transferul dreptului de proprietate către o terţă persoană, deşi fusese îndeplinită condiţia suspensivă a radierii ipotecii prevăzută în antecontract pentru a opera transmiterea proprietăţii către promitenta-cumpărătoare, argumentele privind asumarea unui risc nerezonabil de către promitenta-vânzătoare prin înstrăinarea imobilului către o terţă persoană la un preţ mult mai mic, argumentul privind încheierea, în aceeaşi zi, a patru antecontracte de vânzare-cumpărare, fiecare pentru suma de 500.000 de euro - preţ achitat, de fiecare dată, integral, cu ocazia semnării antecontractelor, deşi imobilele erau grevate cu ipotecă de rang I în favoarea băncii, toate antecontractele având aceeaşi finalitate.

A arătat recurenta că toate aspectele menţionate anterior au fost urmărite de părţi la semnarea actului şi erau de natură să configureze scopul ilicit care le-a animat să încheie actul juridic, dar că instanţa, în mod superficial, le-a înlăturat apreciindu-le ca fiind ulterioare momentului încheierii antecontractului, argument în considerarea căruia a impus concluzia că nu puteau fi avute în vedere pentru stabilirea nulităţii actului juridic.

Ultima dintre criticile dezvoltate subsumat acestui motiv de nelegalitate vizează realizarea de către instanţa de apel a unei analize necoroborate a susţinerilor sale, privind individual şi distinct fiecare dintre argumentele pe care le-a adus în susţinerea caracterului ilicit al cauzei actului juridic a cărui nulitate absolută a cerut a fi constatată, ceea ce a permis formarea concluziei eronate asupra legalităţii antecontractului de vânzare atestat sub nr. x din 03 aprilie 2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena.

Circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţele de fond au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 966 şi 968 din C. civ. de la 1864, apreciind că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părţi la momentul încheierea acestuia.

Din această perspectivă, a susţinut că, deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect că, pentru a se dispune constatarea nulităţii absolute, este necesar ca motivele de nulitate invocate să fie contemporane sau anterioare încheierii actului juridic, în aprecierea temeiniciei cauzei ilicite a antecontractului dedus judecăţii a înlăturat în mod eronat argumentele pe care le-a expus, reţinând că ar fi elemente exterioare şi ulterioare încheierii actului, făcând confuzie între motivul de nulitate şi elementele de fapt care dovedesc intenţia părţilor la încheierea actului şi care se pot produce ulterior încheierii actului juridic, însă în considerarea scopului iniţial ilicit urmărit de părţi.

Astfel, a arătat că în speţă, chiar dacă parte dintre elementele pe care le-a prezentat în susţinerea caracterului ilicit al cauzei antecontractului au fost ulterioare încheierii acestuia, ele conturau scopul ilicit urmărit de părţi la încheierea actului juridic.

În finalul acestei critici, autoarea a conchis că din întregul material probator administrat rezultă cu evidenţă că părţile contractante nu au avut la momentul semnării antecontractului intenţia încheierii ulterioare a unui contract de vânzare-cumpărare prin care dreptul de proprietate asupra imobilelor să fie transferat către S.C. COMAICO S.R.L., ci dimpotrivă, au urmărit, chiar la momentul încheierii antecontractului, să confere prin intermediul acestuia aparenţă de legalitate unei operaţiuni prin care din patrimoniul societăţii au fost sustraşi şi transferaţi bani către administratorul statutar Bucşaru Dumitru, printr-o persoană interpusă, cu fraudarea creditorilor societăţii. Pentru toate aceste argumente, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Prin întâmpinarea aflată la dosar, înregistrată la 16 mai 2016, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 30 mai 2016, conform dovezii de înmânare aflată la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care însă nu a depus răspuns la aceasta.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost redactat şi comunicat părţilor, care însă nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 6 decembrie 2016, instanţa supremă, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la 21 februarie 2017, când cauza a fost reţinută în pronunţare.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport cu motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că criticile formulate pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., indicate, dar că sunt nefondate, în considerarea următoarelor:

Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta a susţinut în esenţă că decizia atacată nu respectă condiţiile statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel nu a analizat criticile pe care le-a formulat împotriva sentinţei primei instanţe.

Din această perspectivă, autoarea a arătat că, deşi în faţa tribunalului a invocat inaplicabilitatea în cauză a principiului potrivit căruia nimeni nu îşi poate invoca propria turpitudine, prima instanţă şi-a fundamentat soluţia chiar pe acest principiu, evocat ca unic argument, fără să înlăture însă motivat criticile sale formulate pe acest aspect.

A mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat elementele pe care le-a invocat în dovedirea împrejurării că actul fost încheiat de societate, prin administratorul statutar Bucşaru Dumitru, în scopul fraudulos al sustragerii de sume de bani din patrimoniul societăţii.

În susţinerea aceleiaşi teze a motivării sumare a deciziei, recurenta a mai arătat că instanţa de apel nu a analizat aspectele privind conduita administratorului societăţii, limitându-se să constate că ar fi străine de obiectul pricinii.

Similar, a arătat că nu au fost analizate motivele pe care le-a dezvoltat în dovedirea cauzei ilicite, respectiv: calitatea părţilor semnatare ale antecontractului, lipsa inserării în antecontract a unei clauză de dezicere, deşi fusese achitat integral preţul convenit, argumentele referitoare la destinaţia banilor, transferul dreptului de proprietate către o terţă persoană, deşi condiţia suspensivă a radierii ipotecii, prevăzută în antecontract pentru transferul proprietăţii către promitenta-cumpărătoare, fusese îndeplinită, argumentele privind asumarea unui risc nerezonabil de către promitenta-vânzătoare prin înstrăinarea imobilului către o terţă persoană la un preţ mult mai mic, încheierea în aceeaşi zi a patru antecontracte de vânzare-cumpărare, fiecare pentru suma de 500.000 de euro - preţ achitat integral la semnarea actelor, deşi imobilele erau grevate cu ipotecă de rang I în favoarea băncii, toate antecontractele având aceeaşi finalitate.

A criticat, de asemenea, reţinerea caracterului ulterior al aspectelor anterior evocate raportat la momentul încheierii antecontractului, în considerarea căruia instanţa de apel le-a înlăturat, conchizând că nu pot fi de natură să atragă nulitatea actului juridic.

Totodată, autoarea a susţinut că elementele anterior menţionate erau de natură să configureze scopul ilicit urmărit de părţi la încheierea actul juridic şi că instanţa, în mod superficial, le-a înlăturat.

Ultima dintre criticile dezvoltate subsumat acestui motiv de nelegalitate a vizat necoroborarea de către instanţa de apel a susţinerilor sale privind caracterul ilicit al cauzei actului juridic, situaţie care în opinia sa a condus la concluzia eronată asupra legalităţii antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x/03.04.2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena.

Astfel, în opinia recurentei, considerentele deciziei atacate cu privire la aspectele sus-menţionate sunt sumare şi contradictorii.

Se cuvine subliniat că motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură să explice inteligibil soluţia pronunţată, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv dat tuturor argumentelor aduse de părţi, ci analiza celor fundamentale, susceptibile prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

În speţă, considerentele hotărârii recurate, din care rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, contrazic motivul de nelegalitate invocat.

Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel nu a examinat argumentele pe care le-a adus în susţinerea caracterului ilicit al cauzei antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x/03.04.2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena nu este reală. Dimpotrivă, verificarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanţa de apel a analizat susţinerile reclamantei, diferenţiat raportat la fiecare argument în parte, aşa cum de altfel a recunoscut recurenta însăşi în chiar criticile formulate în memoriul depus la dosar şi, constatând că toate aspectele invocate sunt ulterioare momentului încheierii actului, a conchis că nu sunt de natură să atragă sancţiunea nulităţii acestuia.

Astfel, curtea de apel a apreciat că aspectele invocate de reclamantă nu puteau fi de natură să genereze reţinerea unor prezumţii simple de către judecătorul primei instanţe ca unic mijloc de probă a cauzei ilicite, acesta fiind îndreptăţit să aprecieze asupra greutăţii şi puterii acestora de a naşte probabilitatea faptelor invocate potrivit art. 329 C. proc. civ.. Existenţa cauzei şi caracterul licit al acesteia se prezumă potrivit art. 967-968 din C. civ. de la 1864 (incident în cauză raportat la data semnării antecontractului), astfel că reclamantei îi revenea sarcina de a produce proba certă contrară.

De asemenea, instanţa de prim control judiciar s-a raportat în analiza cauzei deduse judecăţii la natura acesteia, respectiv acţiune de drept comun în constatarea nulităţii absolute a unui antecontract de vânzare-cumpărare în care reclamanta, reprezentată legal de asociatul unic şi administratorul societăţii, a avut calitatea de promitent-cumpărător, stabilind că prevederile care reglementează anularea unui pretins act fraudulos în condiţiile art. 79 şi urm. din Legea nr. 85/2006, rezoluţiunea antecontractului sau antrenarea răspunderii administratorului societar pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce-i reveneau în baza contractului de mandat şi a prevederilor Legii nr. 31/1990 republicate nu sunt aplicabile speţei.

Prin urmare, notând că la semnarea antecontractului atacat ce privea încheierea unei vânzări în viitor asociatul-administrator a acţionat în calitate de reprezentant al societăţii reclamante, curtea a reţinut că acesta a angajat în mod legal societatea, aspectele referitoare la conduita acestuia în contra intereselor sociale şi pretinsa sa conivenţă cu promitenta-vânzătoare în scopul prejudicierii societăţii fiind străine de obiectul pricinii întrucât vizau raportul dintre societate şi administratorul său, iar nu acordul de voinţă al părţilor la momentul încheierii actului.

De asemenea, reţinând că nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul nerespectării condiţiilor de valabilitate la încheierea unui act juridic şi, constatând din verificarea aspectelor invocate de apelantă, că acestea au fost ulterioare şi exterioare semnării antecontractului, curtea, în absenţa unor probe certe care să confirme contemporan acestui moment neîndeplinirea obligaţiei asumate de către promitentul-vânzător, vânzarea ulterioară a aceluiaşi bun la un preţ mai mic, încheierea în aceleaşi condiţii şi a altor contracte, nu a putut aprecia că acestea ar fi fost rezultatul scopului ilicit urmărit de părţi chiar de la data semnării actului.

Aşadar, în contra a ceea ce susţine recurenta, considerentele deciziei atacate relevă faptul că instanţa de apel a procedat la un examen efectiv, real şi consistent al susţinerilor părţilor şi probelor administrate.

Argumentele de mai sus răspund şi criticii potrivit căreia considerentele instanţei de apel ar vădi lipsa de coroborare a diferitelor susţineri formulate de reclamantă, ceea ce în opinia acesteia ar fi fost de natură să conducă la soluţia pronunţată, pretins eronată. Astfel, instanţa supremă constată că motivarea deciziei recurate relevă, dincolo de orice echivoc, interpretarea coroborată a susţinerilor şi probelor administrate, având în vedere că instanţa de prim control judiciar, în analiza cauzei, s-a raportat prioritar la natura acţiunii introductive, determinând normele legale incidente şi înlăturând motivat textele legale inaplicabile, apoi a verificat îndeplinirea de către actul juridic dedus judecăţii a condiţiilor impuse de art. 966-968 din C. civ. de la 1864, pentru ca în final să aprecieze asupra probelor din perspectiva momentului încheierii actului.

Prin urmare, examinarea de detaliu a deciziei nu conduce la concluzia motivării sumare, practic a lipsei de motivare invocată de recurentă; dimpotrivă, silogismul judiciar a fost expus în mod clar şi concis de instanţa de prim control judiciar şi este apt să reflecte dispozitivul.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează cazul de casare a hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta a susţinut că instanţele de fond au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 966 şi 968 din C. civ. de la 1864, reţinând că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părţi la momentul încheierea acestuia.

Din această perspectivă, a susţinut, în esenţă că instanţa de apel, în aprecierea temeiniciei cauzei ilicite a antecontractului dedus judecăţii, a confundat motivul de nulitate cu elementele de fapt invocate în dovedirea intenţiei părţilor la încheierea actului, înlăturând în mod eronat argumentele pe care le-a expus, reţinând că ar fi exterioare şi ulterioare încheierii actului.

Raportat la dezvoltarea acestor critici, instanţa supremă constată că aceasta relevă, în realitate, nemulţumirea recurentei faţă de modul de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc doar reevaluarea materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, în finalul criticilor formulate, recurenta a reiterat propriile concluzii în sensul că din materialul probator ar rezulta că părţile contractante nu au avut la momentul semnării antecontractului intenţia perfectării ulterioare a unui contract de vânzare-cumpărare prin care să transfere dreptul de proprietate asupra imobilelor către S.C. COMAICO S.R.L., ci că, dimpotrivă, ar fi urmărit chiar de atunci să ofere o aparenţă de legalitate operaţiunii prin care asociatul-administrator a sustras prin persoane interpuse sume de bani din patrimoniul societăţii.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, care nu pot forma obiectul cenzurii instanţei de recurs, al cărei examen, după cum s-a arătat şi mai sus, este limitat de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Cât priveşte textele legale evocate în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă apreciază că acestea sunt invocate doar formal, fără a se aduce, în concret, critici de nelegalitate hotărârii recurate, autoarea căii de atac făcând trimitere, în susţinere, doar la probe şi la împrejurări de fapt.

Or, aspectele legate de interpretarea probatoriului nu formează obiect al examinării instanţei de recurs, a cărei analiză este limitată doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de netemeinicie, recursul neavând caracter devolutiv, ci fiind o cale extraordinară de atac de reformare.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formal invocat.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurentă nu justifică casarea sa, astfel încât, în temeiul art. 493 alin. (7), raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. COMAICO S.R.L., prin lichidator judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. în consorţiu cu AVERTCO RESTRUCTURARE RECUPERARE I.P.U.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1973A din 02 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2017.