Unjust enrichment claim subsidiary nature and appellate failure to address appeal arguments

Deliberând, constată următoarele:

I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă la 26 februarie 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., prin mandatar A., au solicitat obligarea pârâţilor C. S.R.L., D. şi E., în solidar, la plata sumelor de 210.000 euro şi de 77.800 dolari americani, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plăţii, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii au invocat calitatea lor de proprietari ai apartamentelor nr. x şi 5, situate în imobilul din Arad, str. x şi au arătat că prin decizia civilă nr. 663/R/2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2002, au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, reţinându-se reaua-credinţă a pârâţilor. Aceştia din urmă au încheiat în anul 2008, cu F., contract de închiriere pentru apartamentele în litigiu, încasând cu titlu de chirie sumele pretinse de reclamanţi.

Cererea a fost întemeiată în drept pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 604 din 27 septembrie 2016, Tribunalul Arad, secţia I civilă a respins acţiunea şi i-a obligat pe reclamanţi să achite, în solidar, pârâtei C. S.R.L. suma de 3.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că "actio de in rem verso" exercitată de reclamanţi nu întruneşte una dintre condiţiile de exercitare şi anume caracterul subsidiar.

II. Soluţia instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii A. şi B., solicitând modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acţiunii formulate.

Apelul a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 94 din 25 mai 2017.

Totodată, instanţa de prim control judiciar i-a obligat pe apelanţii-reclamanţi în favoarea intimaţilor-pârâţi la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Astfel, întemeindu-se pe puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1364/14.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013, instanţa de apel a arătat că nu este îndeplinită condiţia ca îmbogăţirea să fie lipsită de o cauză legitimă.

III. Judecata în recurs

1. Motivele de casare invocate

Împotriva deciziei pronunţate în apel, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, solicitând admiterea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul depus la dosar, recurenţii au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au arătat că în mod greşit instanţa de prim control judiciar a respins apelul, motivând că nu ar fi întrunite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, respectiv condiţia juridică privind caracterul subsidiar al acţiunii "de in rem verso".

Detaliind, au arătat că din considerentele deciziei recurate rezultă că acţiunea introductivă, având ca temei îmbogăţirea fără justă cauză, a fost respinsă în considerarea faptului că, anterior, reclamanţii au formulat acţiune în constatarea nulităţii contractelor de închiriere privind apartamentele în discuţie, solicitând şi recuperarea prejudiciului.

În continuare, au susţinut că, în opinia lor, chiar împrejurarea că în soluţionarea litigiului evocat s-a reţinut că folosirea celor două apartamente nu constituie un delict, este de natură să le justifice promovarea acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză. Sub acest aspect, au arătat că instanţa de apel a analizat superficial proba cu înscrisuri administrată în cauză, respectiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile purtate între părţi.

Astfel, recurenţii au menţionat decizia civilă nr. 663/R/2012, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2002, arătând că în această hotărâre instanţa a reţinut, pe lângă nulitatea actelor juridice în litigiu, şi preluarea fără titlu valabil a imobilului, faţă de împrejurarea că autorii reclamanţilor erau exceptaţi de la naţionalizare, ca şi reaua-credinţă a pârâţilor.

Recurenţii au indicat şi dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Arad, arătând că acesta a avut ca obiect un alt litigiu purtat între părţi, respectiv acţiunea în răspundere civilă delictuală şi pe care au promovat-o împotriva aceloraşi pârâţi, solicitând şi obligarea acestora la plata chiriilor încasate pentru cele două apartamente, respectiv nr. 4 şi 5 din imobilul din str. x din Arad, pentru care nu au deţinut niciodată un titlu valabil, contractele în baza cărora le-au deţinut fiind anulate si părţile repuse în situaţia anterioară.

O altă critică formulată de recurenţi vizează considerentele instanţei de apel potrivit cărora în cauză nu ar fi fost îndeplinită nici condiţia privind lipsa unei cauze legitime, concluzie despre care au susţinut că este nelegală şi fondată exclusiv pe supoziţii.

Astfel, au notat că, în situaţia în care titlul de proprietate al intimaţilor-pârâţi G. asupra celor două apartamente a fost constatat nul absolut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care a fost constatată şi reaua-credinţă a acestora la încheierea contractului, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că aceştia au reţinut în mod legitim sumele de bani percepute cu titlu de chirie în baza unui contract ce le-a fost anulat, iar părţile au fost repuse în situaţia anterioară.

În opinia recurenţilor, chiar şi în ipoteza în care la momentul perceperii chiriilor titlul de proprietate al pârâţilor nu fusese desfiinţat şi le conferea acestora prerogativele dreptului de proprietate asupra apartamentelor închiriate, urmare a constatării nulităţii absolute a titlului lor şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire efectele nulităţii actelor juridice.

În final, recurenţii au apreciat că toate prestaţiile executate în temeiul contractului de închiriere şi de subînchiriere, având ca obiect folosinţa celor două apartamente, faţă de anularea titlului pârâţilor, urmează să le fie restituite, deoarece au fost deposedaţi în mod ilegal şi ilicit de bunul imobil.

De asemenea, au susţinut că raportat la nulitatea absolută a titlului pârâţilor şi la repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi faţă de reţinerea instanţelor că încasarea sumelor de bani de către pârâţi nu constituie faptă delictuală, singura posibilitate de a recupera pe cale judiciară prejudiciul pe care l-au produs pârâţii rezidă în promovarea unei acţiuni în îmbogăţire fără justă cauză împotriva acestora.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate pe faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză.

Condiţiile pentru intentarea acţiunii în restituire ("actio de in rem verso"), stabilite în jurisprudenţă şi în literatura de specialitate, sunt următoarele:

a) condiţiile materiale: - mărirea unui patrimoniu; - micşorarea altui patrimoniu; - existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt, în sensul că ambele evenimente să fie efectul unei cauze unice;

b) condiţiile juridice: - absenţa unei cauze legitime a (unui temei legitim al) măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia; - absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru repararea pierderii suferite (caracterul subsidiar al ("actio de in rem verso").

În mod evident, în analiza îndeplinirii condiţiilor acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, instanţa judecătorească trebuie să examineze cu prioritate caracterul subsidiar (aspect de natură procesuală), întrucât constatarea existenţei unei alte acţiuni, bazate pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii, duce la respingerea de plano a cererii, fără cercetarea celorlalte condiţii.

2.2. De altfel, prima instanţă a procedat corect din punctul de vedere al ordinii în care trebuie analizate condiţiile acţiunii în restituire, examinând cu prioritate caracterul subsidiar.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 604 din 27 septembrie 2016, Tribunalul Arad, secţia I civilă a respins acţiunea, reţinând că:

"reclamanţii au avut la dispoziţie acţiunea în nulitatea contractelor şi în răspunderea civilă delictuală împotriva pârâţilor, demers judiciar pe care l-au şi exercitat, fiind respins, ca netemeinic, în condiţiile în care chiriile pretinse de aceştia reprezentau fructe produse de cele două apartamente anterior dobândirii de către reclamanţi în patrimoniul lor a dreptului de proprietate asupra imobilului din care făceau parte cele două spaţii". Prin urmare, "...acţiunea de in rem verso exercitată de reclamanţi nu întruneşte una dintre condiţiile de exercitare a acesteia, şi anume cea care are în vedere caracterul subsidiar al mijlocului procesual (reclamantul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului)".

2.3. Prin apelul motivat, reclamanţii au criticat concluzia reţinută de prima instanţă, susţinând că singura posibilitate judiciară de a-şi recupera prejudiciul produs de către pârâţi este tocmai acţiunea formulată în cauză.

2.4. Deşi instanţa de apel a fost în mod legal învestită, în limitele cererii de apel motivate, să se pronunţe cu privire la controversa părţilor asupra caracterului subsidiar al acţiunii în restituire intentate, în considerentele deciziei recurate instanţa de apel se referă la o altă condiţie, neanalizată de prima instanţă, anume cea referitoare la absenţa unei cauze legitime.

În dezvoltarea argumentelor expuse de instanţa de apel nu se face nicio analiză a caracterului subsidiar al acţiunii, toate considerentele fiind subsumate concluziei că nu este îndeplinită condiţia ca îmbogăţirea să nu aibă o cauză legitimă.

Într-o singură frază, instanţa de apel reţine, fără a motiva, că "...din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că nu sunt întrunite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, aspect reţinut în mod întemeiat de prima instanţă".

2.5. Prin cererea de recurs, reclamanţii au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluţia instanţelor de fond pentru că ar fi fost greşit aplicată legea atunci când s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia juridică a caracterului subsidiar al acţiunii.

Această critică nu poate fi examinată pe fond direct de instanţa de recurs, în condiţiile în care, deşi a constituit motiv de apel, nu a fost analizată în mod efectiv şi motivat de instanţa de apel.

În condiţiile în care decizia recurată cuprinde motive străine de criticile formulate prin cererea de apel, fiind încălcată obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al argumentelor apelanţilor, Înalta Curte este pusă în imposibilitatea de a verifica corecta aplicare a legii în privinţa condiţiei subsidiarităţii acţiunii, întrucât obiectul recursului este decizia dată în apel, iar nu sentinţa primei instanţe.

Aşadar, pentru respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil, se impune încadrarea criticilor recurenţilor referitoare la caracterul subsidiar al "actio de in rem verso" în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în aceea că decizia de apel cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv de limitele cererii de apel, astfel cum au fost stabilite prin motivele invocate de apelanţi.

În acest cadru, trebuie precizat că neîndeplinirea condiţiei subsidiarităţii acţiunii făcea inutilă analiza celorlalte condiţii ale "actio de in rem verso", astfel încât instanţa de apel nu putea trece la analiza condiţiei absenţei unei cauze legitime pentru îmbogăţire decât dacă ar fi constatat, în mod argumentat, că nu este îndeplinită condiţia reţinută de prima instanţă.

2.6. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 94 din 25 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.