Mortgage credit: sufficiency of appellate reasoning on abusive clauses and exchange rate stability as ground for cassation

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 28 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să o oblige pe pârâtă să îi comunice reclamantei sumele percepute în temeiul contractului de credit ipotecar nr. x din 23 mai 2008, precum şi modalitatea de calcul a acestor sume;

2. să constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 5.1-5.8, art. 6.1 lit. c), art. 6.2-6.3, art. 7.6, art. 13.6 şi art. 14.7 din contractul de credit şi să dispună modificarea contractului prin încheierea unor acte adiţionale, ca urmare a eliminării clauzelor contestate;

3. să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate;

4. să o oblige pe pârâtă la plata dobânzii legale, calculată de la data perceperii fiecărei sume nedatorate şi până la data restituiri;

5. în cazul admiterii capetelor de cerere nr. x şi 4, să dispună compensarea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate cu ratele rămase de achitat;

6. să o oblige pe pârâtă să aplice pe toată perioada contractuală o rată fixă a dobânzii, care să nu depăşească 4,25 puncte procentuale;

7. să dispună stabilizarea cursului valutar CHF/Leu, la cursul de la data încheierii contractului, care să fie valabil pe toată perioada contractuală;

8. să constate că reclamanta nu datorează niciun comision bancar în temeiul contractului de credit;

9. să o oblige pe pârâtă la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 CHF, la cursul B.N.R. de la data plăţii;

10. să constate nulitatea absolută a actului adiţional (fără număr şi nedatat), prin care C. a fost introdus ca şi codebitor în contractul de credit, întrucât acest act nu a fost semnat de pârâtă, ci de D.;

11. să constate că pârâta a săvârşit un abuz de drept şi să o oblige pe aceasta la repararea prejudiciului cauzat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4, art. 6, art. 12-14 din Legea nr. 193/2000, Directiva nr. 93/13/CEE, art. 15, art. 1270, art. 1353 şi art. 1481 C. civ., O.G. nr. 21/1992, O.G. nr. 13/2011 şi O.U.G. nr. 50/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 10906 din 19 iunie 2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2014, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului.

Prin sentinţa civilă nr. 81 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 26 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a introdus-o în cauză pe E., în calitate de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 3435/2016 din 6 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi E.; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 5.2, în ceea ce priveşte sintagma "în conformitate cu politica băncii", art. 5.3, art. 5.4, art. 6.1 lit. c), art. 6.2, art. 6.3, art. 13.6, art. 13.7 şi art. 10 lit. c) din contractul de credit ipotecar nr. x din 23 mai 2008; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât A., cât şi E..

Prin decizia civilă nr. 1322A din 11 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. şi de apelanta-pârâtă E. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut, în sinteză, că sentinţa primei instanţe a fost redactată după 9 luni de la data pronunţării, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Aceeaşi parte a arătat că motivarea soluţiei de respingere a apelului său nu are legătură cu susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată si din cererea de apel.

Astfel, autoarea căii de atac a învederat că motivarea deciziei recurate pare a fi preluată din hotărâri similare.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că nu au fost analizate toate motivele din cererea sa de apel.

În concret, a arătat că a criticat prin cererea de apel dispoziţia primei instanţe de respingere a probei cu expetiza contabilă, evocând în acest sens criticile din apel, însă instanţa de prim control judiciar nu a examinat aceste critici.

Aceeaşi parte a menţionat că un alt motiv de apel a vizat nepronunţarea primei instanţe cu privire la capetele de cerere nr. x, 4, 5, 6 şi 11 din cuprinsul acţiunii, prezentând în detaliu obiectul fiecărui capăt de cerere pretins nesoluţionat. Astfel, recurenta-reclamantă a subliniat că instanţa de apel nu a analizat nici acest motiv de apel.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că motivarea soluţiei de respingere a capătului de cerere având ca obiect stabilizarea cursului valutar este preluată din sentinţa primei instanţe, nefiind astfel analizate motivele de apel, pe care le-a reprodus integral.

De asemenea, autoarea recursului a susţinut că instanţa de apel nu a analizat criticile referitoare la omisiunea primei instanţe de a dispune modificarea contractului de credit prin încheierea unor acte adiţionale, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor contestate.

În final, recurenta-reclamantă a conchis că a criticat în apel şi soluţia de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 14.7 privind dreptul de cesiune al băncii, fără ca instanţa de apel să analizeze aceste critici, pe care le-a reprodus integral.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia "inadmisibilităţii" recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a recalificat excepţia inadmisibilităţii recursului ca fiind excepţia nulităţii recursului, pe care a respins-o şi a admis în principiu recursul.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că sentinţa primei instanţe a fost redactată după 9 luni de la data pronunţării, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Instanţa supremă constată că autoarea recursului nu a criticat prin cererea de apel încălcarea dreptului la un proces echitabil, din perspectiva redactării sentinţei după 9 luni de la data pronunţării.

Or, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Interdicţia pe care o instituie acest text de lege sancţionează partea care ar fi putut invoca un motiv de nelegalitate prin cererea de apel sau în cursul judecării apelului, însă nu a făcut-o.

În aplicarea acestui text de lege cu caracter imperativ, instanţa supremă constată că recurenta-reclamantă putea invoca prin cererea de apel nerespectarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva redactării sentinţei după 9 luni de la data pronunţării.

În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că formularea acestei critici direct în recurs s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a fi înlăturată.

Aceeaşi parte a arătat că motivarea soluţiei de respingere a apelului său nu are legătură cu susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din cererea de apel, nefiind analizate toate motivele din cererea sa de apel.

Criticile anterior evocate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia, se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că primul motiv de apel, cu privire la care recurenta-reclamantă a susţinut că nu a fost analizat de instanţa de apel, vizează dispoziţia primei instanţe de respingere a probei cu expertiza contabilă.

În legătură cu acest motiv, instanţa supremă constată că, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a expus următoarele considerente: caracterul abuziv al unei clauze contractuale poate fi apreciat în urma analizei conţinutului clauzei înseşi prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000; prin urmare, proba cu expertiză contabilă solicitată de apelanta-reclamantă este neutilă soluţionării cauzei, astfel încât prima instanţă a respins în mod corect solicitarea reclamantei.

Al doilea motiv de apel, pretins neanalizat de către instanţa de apel, vizează nepronunţarea primei instanţe cu privire la capetele de cerere nr. x, 4, 5, 6 şi 11 din cuprinsul acţiunii.

Instanţa de apel a reţinut că, în privinţa motivului de apel referitor la nepronunţarea cu privire la capetele de cerere nr. x, 4, 5, 6 şi 11, contrar susţinerilor apelantei-reclamante, prima instanţă s-a pronunţat asupra acestora, soluţia fiind cuprinsă în menţiunea din dispozitiv "respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate". Totodată, instanţa de apel a reţinut că, întrucât clauzele constatate de prima instanţă ca fiind nule - art. 5.3, art. 5.4, art. 6.1 lit. c), art. 6.2, art. 6.3, art. 13.6, art. 13.7 şi art. 10 lit. c) nu au produs efectiv consecinţe asupra patrimoniului apelantei-reclamante, prima instanţă nu putea dispune restituirea sumelor, banca nepercepând dobânzi sau comisioane cu acest titlu.

Autoarea recursului a mai arătat că motivarea soluţiei de respingere a capătului de cerere având ca obiect stabilizarea cursului valutar este preluată din sentinţa primei instanţe, nefiind astfel analizate motivele de apel, pe care le-a reprodus integral.

Contrar aserţiunii recurentei-reclamante, instanţa supremă reţine că motivele expuse de instanţele devolutive cu privire la capătul de cerere având ca obiect stabilizarea cursului valutar nu sunt identice.

Astfel, instanţa de apel nu a preluat considerentele primei instanţei, ci a expus considerentele proprii (paginile 11-13 din decizia recurată) pentru care a apreciat că sunt nefondate criticile subsumate motivului de apel referitor la stabilizarea cursului valutar.

Al patrulea motiv de apel, pretins neanalizat de către instanţa de apel, vizează omisiunea primei instanţe de a dispune modificarea contractului de credit prin încheierea unor acte adiţionale, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor contestate.

Instanţa supremă constată că instanţa de prim control judiciar a apreciat că este nefondat şi motivul de apel referitor la omisiunea primei instanţe de a dispune refacerea contractului de credit. Astfel, instanţa de apel a reţinut că nu are posibilitatea de a interveni în raporturile contractuale existente între părţi, principiul libertăţii contractuale fiind cel care guvernează aceste raporturi. Prin urmare, aceeaşi instanţă a apreciat că intervenţia sa este limitată exclusiv la verificarea legalităţii clauzelor contractuale prin raportare la dispoziţiile legale incidente, revenind părţilor sarcina de a stabili ulterior, prin negociere, condiţiile în care raportul juridic mai poate continua.

Ultimul motiv de apel, pretins neanalizat de către instanţa de apel, vizează soluţia de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 14.7 privind dreptul de cesiune al băncii.

Instanţa de apel a respins ca nefondat şi acest motiv de apel, reţinând că apelanta nu a făcut dovada dezechilibrului contractual sau a prejudiciului ce i-ar fi fost creat prin inserarea în contractul de credit a clauzei de la art. 14.7.

În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că instanţa de apel a analizat toate motivele de apel cu care a fost învestită prin cererea de apel a reclamantei.

Aşadar, hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia pronunţată în apel, fiind astfel respectate exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1322A din 11 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.