Judicial bias claims: insufficiency of appellate reasoning on witness examination and recusal for antepronouncement

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 19 decembrie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost precizată la 9 ianuarie 2014, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate simulaţia, prin fictivitate, a contractului vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 martie 2007 de către B.N.P. D. şi nulitatea absolută a aceluiaşi contract;

2. să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin readucerea în patrimoniul reclamanţilor a imobilului în litigiu, evaluat la suma de 235.606 RON, fără plata preţului;

3. să dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei şi intabularea acestui drept pe numele reclamanţilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1175, art. 1289 şi art. 1292 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 235 din 26 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. şi i-a obligat, în solidar, pe reclamanţi la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.413,23 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. şi B. au declarat apel, prin care au formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie sub acelaşi număr de dosar.

C. a formulat cerere de recuzare a completului de apel, prin care a invocat cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca nefondată cererea de recuzare a membrilor completului de judecată C5, formulată de pârâta C..

Împotriva acestei încheieri, C. a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 1116 din 15 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Prin decizia civilă nr. 618A din 10 iulie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte acţiunea; a constatat caracterul simulat al contractului vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 martie 2007 de către B.N.P. D.; a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei C. asupra imobilului înscris în cartea funciară sub nr. x şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară încheierii contractului; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.025,68 RON, pentru ambele etape procesuale.

Împotriva încheierii din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2013, C. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea încheierii recurate şi, implicit, a deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut, în sinteză, că a formulat cerere de recuzare a completului de apel, prin care a arătat că acest complet s-a antepronunţat cu ocazia administrării probei testimoniale.

În continuare, aceeaşi parte a arătat că motivarea încheierii de respingere a cererii de recuzare cuprinde o singură frază, deşi cererea sa a fost temeinic argumentată în fapt şi în drept.

După evocarea unor ample considerente din jurisprudenţa naţională şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la motivarea hotărârilor judecătoreşti, recurenta-pârâtă a susţinut că această exigenţă trebuia respectată şi de instanţa care soluţionat cererea de recuzare.

În concret, autoarea recursului a menţionat că instanţa nu analizat motivele de recuzare invocate, respectiv nu a analizat modul părtinitor de administrare a probei testimoniale şi nici afirmaţiile personale făcute de completul recuzat cu privire la una dintre părţi.

Aceeaşi parte a învederat că nu a criticat prin cererea de recuzare faptul că instanţa de apel a pus în discuţia părţilor aspecte de fapt şi de drept, în temeiul art. 14 alin. (4)-(5) C. proc. civ., astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare.

Astfel, recurenta-pârâtă a subliniat că a criticat modul în care magistraţii recuzaţi au audiat martorii propuşi în cauză, dând astfel dovada de vădită părtinire a părţilor adverse.

În continuare, autoarea recursului a susţinut că, pe tot parcursul audierii martorului propus de intimaţii-reclamanţi, preşedintele completului recuzat a sugerat acestui martor răspunsul pe care se aştepta să-l primească.

Totodată, aceeaşi parte a arătat că, atunci când martorul nu răspundea într-o manieră care să-i favorizeze pe intimaţii-reclamanţi, magistratul insista cu aceeaşi întrebare şi cu detalii suplimentare, până când obţinea răspunsul dorit sau cel puţin o versiune avantajoasă pentru intimaţii-reclamanţi.

De altfel, recurenta-pârâtă a subliniat că şi maniera în care au fost consemnate răspunsurile date de martorul ascultat denotă parţialitatea completului recuzat, întrucât aceste răspunsuri nu au fost consemnate în mod exact, fiind completate cu detalii care să-i favorizeze pe intimaţii-reclamanţii.

Autoarea recursului a mai arătat că preşedintele completului recuzat a insistat cu aceeaşi întrebare prin care a sugerat martorului să răspundă în mod diferit, după ce a constatat că acest martor a declarat că nu s-a discutat niciodată în mod direct despre o simulaţie.

Aceeaşi parte a învederat că susţinerile sale din cererea de recuzare au fost probate cu înregistrarea audio a şedinţei de judecată din 4 noiembrie 2016, după care a relatat în detaliu declaraţiile martorilor audiaţi.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, în timpul audierii martorului său, preşedintele completului recuzat a făcut aprecieri personale cu privire la această parte, prezentând în detaliu modul de audiere a martorului.

Astfel, autoarea recursului a subliniat că referirile personale făcute de completul recuzat cu privire la situaţia financiară şi locativă a familiei C. reprezintă o antepronunţare în cauză.

După expunerea unor considerente din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la imparţialitatea instanţei de judecată, recurenta-pârâtă a precizat din nou că aprecierile magistraţilor recuzaţi cu privire la persoana sa reprezintă o antepronunţare în cauză, confirmată ulterior prin decizia dată în apel.

În final, autoarea recursului a conchis că absenţa motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei de respingere a cererii de recuzare, prin raportare la argumentele invocate în susţinerea cererii, echivalează cu nemotivarea încheierii recurate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare la dosar, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a susţinut că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 4 februarie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că motivarea încheierii de respingere a cererii de recuzare cuprinde o singură frază şi că instanţa nu analizat motivele de recuzare invocate, respectiv nu a analizat modul părtinitor de administrare a probei testimoniale şi nici afirmaţiile personale făcute de completul recuzat cu privire la una dintre părţi.

Criticile anterior evocate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recuzare a fost invocat motivul de incompatibilitate referitor la antepronunţarea instanţei, dedus din modul în care completul de apel a administrat proba testimonială.

Prin încheierea recurată s-a reţinut caracterul neîntemeiat al cererii de recuzare, având în vedere că instanţa de apel nu s-a antepronunţat cu ocazia administrării probei testimoniale, nefiind astfel întrunite dispoziţiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ., deoarece punerea în discuţia părţilor a unor chestiuni de fapt şi de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5) din acelaşi cod nu îl face pe judecător incompatibil.

Astfel, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a analizat în mod global argumentele invocate de recurenta-pârâtă în susţinerea acestei cereri.

În fundamentarea soluţiei de respingere a cererii de recuzare, instanţa a expus motivele pentru care a apreciat că nu este incident cazul de incompatibilitate referitor la antepronunţarea completului de apel, indicând totodată şi textele de lege aplicabile în cauză.

Caracterul succint al considerentelor încheierii recurate nu este de natură a conduce la concluzia că această încheiere este nemotivată, din moment ce instanţa nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci doar celor esenţiale de natură a influenţa soluţia pronunţată în cauză. În esenţă, nu se poate cere unei instanţe învestite cu soluţionarea incidentului procedural al recuzării să efectueze un examen asupra tuturor elementelor de fapt, apreciate necesare a fi cunoscute de instanţa învestită cu fondul pricinii şi să cenzureze caracterul proporţional al nevoii de a cunoaşte toate elementele factuale care pot contribui la stabilirea situaţiei de fapt.

În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că încheierea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia de respingere a cererii de recuzare, fiind astfel respectate exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ. sunt nefondate.

Autoarea recursului a mai susţinut că referirile personale făcute de completul recuzat cu privire la situaţia financiară şi locativă a familiei C. reprezintă o antepronunţare în cauză.

Criticile anterior evocate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ., judecătorul este incompatibil când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Textul de lege anterior evocat instituie un caz de recuzare a judecătorului care şi-a spus părerea cu privire la pricina pe care o judecă, înainte de a se ajunge la etapa deliberărilor.

Astfel, incidenţa acestui motiv de recuzare presupune faptul pozitiv al antepronunţării.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că nu au valenţele unor referiri personale la adresa recurentei, aspectele legate de situaţia financiară şi locativă a acesteia, ci au natura unor împrejurări de fapt, pe care instanţa a urmărit să le lămurească în exercitarea rolului activ conferit de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la obiectul şi natura pricinii.

În acest context, aspectele invocate de recurenta-pârâta nu echivalează cu o antepronunţare în cauză, întrucât instanţa nu a antamat soluţia finală pe care urma să o pronunţe asupra apelului. Totodată, prin raportare la aspectele invocate, conduita preşedintelui completului în exercitarea rolului activ nu este de natură a afecta imparţialitatea instanţei atât în plan obiectiv, cât şi în plan subiectiv.

Celelalte critici prin care s-a susţinut, în esenţă, că din modul în care a fost administrată proba testimonială rezultă lipsa de imparţialitate a completului recuzat nu pot fi circumscrise cazului de incompatibilitate invocat de recurenta-pârâtă, întrucât punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., nu îl face pe judecător incompatibil.

În plus, nici adresarea de întrebări martorului nu atrage incidenţa motivului de incompatibilitate invocat de aceeaşi parte din moment ce această prerogativă a instanţei este prevăzută de art. 321 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.