Leasing guarantee annex dispute; cassation appeal declared inadmissible due to value below statutory threshold

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2017

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad la data de 18 mai 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. şi C., în calitate de lichidator al D. S.R.L., solicitând, în baza probelor ce se vor administra şi a dispoziţiilor art. 977-985 din vechiul C. civ., să se dispună înlăturarea variantei Anexei 4 intitulată "Garanţii suplimentare la contractul de leasing", a celor două contracte de leasing financiar având nr. x şi y, conform cărora ar fi garantat executarea contractelor în calitate de fidejusor în nume propriu şi menţinerea variantei Anexei nr. 4, intitulată "Garanţii suplimentare la contractul de leasing", a celor două contracte de leasing financiar având nr. x şi y, conform cărora S.C. D. S.R.L., având specificate sediul şi atributele de identificare ale societăţii comerciale, aduce garanţii suplimentare şi este semnatara acestor anexe.

Pârâta B. S.A., prin întâmpinare, a solicitat în principal admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Arad, admiterea excepţiei lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia ca fiind lipsită de interes.

Pârâta a mai solicitat, în ipoteza în care instanţa va trece peste excepţia de la punctul 2, admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Judecătoria Arad, prin încheierea din 15 iunie 2015, a respins prin încheierea din Camera de Consiliu din 15 iunie 2015, cererea de reexaminare formulată de petenta A. în temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Judecătoria Arad, prin sentinţa nr. 5932 din 4 noiembrie 2015 admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Arad invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Arad.

În aprecierea caracterului evaluabil în bani a litigiului, instanţa s-a raportat la decizia în interesul legii nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţă, prin care s-a stabilit că "sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare".

S-a reţinut că prin acţiunea formulată, reclamanta a urmărit, în fapt, ca prin înlăturarea anexelor 4 la contractele de leasing, anexe de care se prevalează pârâta, să se constate inexistenţa dreptului pârâtei de a urmări reclamanta pentru sumele înscrise în biletele la ordin constituite ca şi garanţii, în total 597741.49 RON, ceea ce califică litigiul ca fiind unul evaluabil în bani.

Prin sentinţa civilă nr. 1285 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2015 s-a respins acţiunea civilă exercitată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. Bucureşti şi C.., în calitate de lichidator al S.C. D. S.R.L. Arad, având ca obiect pretenţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantă A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei instanţei de fond şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanţă şi apel.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 388 din 11 mai 2016 a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 1285 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Arad, reţinând, în esenţă, următoarele:

Împotriva acestei decizii a declarant recurs recurenta-reclamantă A. solicitând, în temeiul art. 493 C. proc. civ., să se constate admisibilitatea în principiu a acestuia, iar în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., să se dispună admiterea acestuia şi casarea în tot a sentinţei recurate, iar pe cale de consecinţă, să se procedeze la o nouă judecată, să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată, respectiv să se înlăture varianta Anexei nr. 4, intitulată "Garanţii suplimentare la contractul de leasing", a celor două contracte de leasing financiar având nr. x şi nr. y şi menţinerea variantei Anexei nr. 4, intitulată "Garanţii suplimentare la contractul de leasing", a celor două contracte de leasing financiar având nr. x şi nr. y.

Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acestea vizând, în esenţă, faptul că, în raport de temeiul de drept al acţiunii, de starea de fapt descrisă şi sprijinită de înscrisurile depuse în probaţiune, precum şi de motivarea ce stabileşte cu certitudine obiectul şi interesul acţiunii deduse judecăţii, considerentele ce au stat la baza soluţiei de respingere a apelului, sunt străine şi nu au nici o legătură cu obiectul prezentei acţiuni.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului motivat de faptul că valoarea litigiului de faţă, aflată sub pragul de 1.000.000 RON, nu situează hotărârea recurată în ipoteza legală prevăzută de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului care a fost comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte instituită în complet de filtru, constată că recursul este inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta.

Întrucât pe calea acţiunii civile de faţă se tinde protejarea unui drept patrimonial, în evaluarea obiectului litigiului - ca şi criteriu necesar şi suficient pentru stabilirea atât a competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă cât şi a căilor de atac ce pot fi exercitate - se va lua în calcul valoarea obiectului litigiului în materialitatea lui, pretenţia sa concretă dar şi dreptul subiectiv asupra bunului.

Aceste chestiuni au fost dezlegate, cu autoritate de lucru judecat, de către Judecătoria Arad care, atât prin încheierea din 15 iunie 2015 cât şi prin sentinţa nr. 5932 din 4 noiembrie 2015, s-a pronunţat în mod definitiv asupra competenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă, analizată prin raportare la caracterul patrimonial, evaluabil în bani al litigiului, instanţa reţinând că reclamanta a solicitat prin acţiune să se constate inexistenţa dreptului pârâtei de a urmări reclamanta pentru sumele înscrise în biletele la ordin constituite ca şi garanţii, în sumă totală de 597 741,49 RON.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: "(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

În cauză valoarea pretenţiilor contestate este în sumă de 597 741,49 RON, această sumă reprezentând conversia în moneda naţională, la data introducerii acţiunii, a sumei de 78 366,53 E, valoarea contractelor de leasing financiar nr. x - în valoare de 40 117,6 E - şi y - în valoare de 38248,93 E, contracte considerate garanţii suplimentare la contractual de leasing prin Anexa nr. 4, valoare a cărei înlăturare s-a solicitat prin acţiune.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că în speţă este vorba de o acţiune în pretenţii, având caracter patrimonial, iar recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretenţiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului, ceea ce nu atrage competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că este nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Aceasta întrucât potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor. ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, ceasta regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 388 din 11 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 februarie 2017.