Bank’s unpaid stamp duty nixes recourse; appellate ruling on abusive CHF mortgage clauses stands

Asupra recursului de faţă

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 26 august 2015, sub numărul x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A, a solicitat:

1. să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei 4.11 lit. a) -perceperea comisionului de acordare de 1,00% calculat la valoarea creditului, din Contractul de credit ipotecar nr. x din data de 1 octombrie 2007, încheiat între reclamant, în calitate de împrumutat şi B. S.A, în calitate de împrumutător, având ca obiect acordarea unui credit ipotecar împrumutatului reclamant în valoare de 83.000 CHF (denumit în continuare "Contractul");

2. obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare din Contract, perceput de pârâtă la data acordării creditului, în valoare de 830 CHF sau echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii;

3. să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei 4.11 lit. b) din Contract - perceperea comisionului de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului;

4. obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare din Contract, perceput de B. de la data acordării creditului şi până la soluţionarea cererii de chemare în judecată, calculat la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată la valoarea de 7.424,02 CHF;

5. să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor 4.1, 4.2 - al doilea paragraf, 4.3, 4.5 şi 4.6 din Contract - în ceea ce priveşte dobânda variabilă aplicată de pârâtă începând cu data de 01.10.2008 şi până în prezent;

6. obligarea pârâtei la restituirea diferenţei de dobândă percepută, dintre marja fixă stabilită de B. S.A. la data acordării creditului - 4,85%/an şi procentul aplicat în realitate dobânzii achitate de reclamant pentru perioada 1 august 2008 şi până la soluţionarea cererii de chemare în judecată; obligarea pârâtei la aplicarea în continuare, până la finalul Contractului, a dobânzii stabilite prin art. 4.2 din Contract - primul paragraf;

7. să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei 4.11 lit. d) din Contract;

8. să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei 4.11 lit. e) din Contract;

9. obligarea pârâtei la comunicarea către reclamant a graficului de rambursare conform celor stabilite prin prezenta hotărâre;

10. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la sumele nedatorate de reclamant, calculată de la data fiecărei plăţi şi până la data restituirii efective

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1066 din 27 ianuarie 2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 19 ianuarie 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3895 din data de 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum a fost precizată, în sensul că instanţa a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. HL 15692 din data de 1 octombrie 2007: art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 alin. (2), art. 4.3, art. 4.6, art. 4.11 lit. a), b), d) şi e).

Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor nedatorate de către acesta cu titlu de dobândă - în temeiul clauzelor referitoare la dobândă constatate abuzive şi nule absolut, comision de acordare şi comision de administrare, de la data încasării acestora şi până la data plăţii efective a debitului.

Împotriva deciziei anterior menţionate a formulat apel pârâta B. S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2102/A din 25 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A.

A schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul că:

A respins cererea de constatare a caracterului abuziv a clauzelor de la art. 4.11 lit. a) - comision de acordare şi art. 4.11 lit. b) - comision de administrare din contractul de credit nr. x din 1 octombrie 2007, ca neîntemeiată.

A respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare, ca neîntemeiată.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A obligat apelanta să plătească intimatului suma de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocat.

La data de 17 ianuarie 2019 (data predării trimiterii către serviciul de curierat - dosar recurs), recurenta-pârâtă (fostă) B. S.A., actualmente C. S.A, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 2102/A din 25 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 ianuarie 2019.

În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, încălcarea de către instanţa de apel a principiului forţei obligatorii a contractului, prevăzut de art. 970 C. civ. de la 1864 şi, totodată, aplicarea eronată în apel a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, a Directivei 93/13/CEE, a prevederilor O.G. nr. 21/1992 şi O.U.G. nr. 50/2010.

La data de 19 februarie 2019 recurenta-pârâtă a formulat o precizare prin care, în temeiul art. 463-464 C. proc. civ., a arătat că achiesează la hotărârea recurată şi nu mai susţine calea de atac declarată, întrucât intimatul-reclamant a ales să noveze obligaţia ce decurge din contractul de credit nr. HL 15692 din data de 1 octombrie 2007, prin convertirea acestuia, în RON.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu şi declarat în termen, dar nu a fost achitată taxa de timbru judiciar în valoare de 1043,82 RON.

S-a mai apreciat că motivele invocate permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 4 octombrie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin rezoluţia de primire din 25 ianuarie 2019, în sarcina recurentei-pârâte C. S.A a fost stabilită obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru de 1043,82 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

La termenul din data de 31 ianuarie 2020, acordat pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat de către recurenta-pârâtă nu a fost timbrat, deşi aceasta a fost înştiinţată cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru de 1043,82 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate faţă de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs.

Excepţia de netimbrare va fi admisă şi recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile legii".

În cauză se constată că cererea formulată de recurenta-pârâtă C. S.A., având ca obiect recurs declarat împotriva împotriva deciziei civile nr. 2102A din 25 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, nu a fost timbrată anticipat.

Se mai constată că, până la acest termen, recurenta-pârâtă nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 1043,82 RON.

Reţinând că, în speţă nu operează nicio scutire legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale mai sus redate şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2102A din 25 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2020.