Cascation inadmissible for lack of judicial stamp in action to substitute notarial deed for judicial liquidation property

Asupra recursului de faţă

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la data de 26 martie 2015, sub numărul x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B., în calitate de lichidator judiciar al Societăţii Comerciale Staţii de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A. şi C. S.R.L., solicitând instanţei:

- să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru o serie de imobile;

- să dispună rectificarea cărţilor funciare a imobilelor, din proprietarul tabular C. S.R.L., în proprietarul de fapt, respectiv Societate Comercială Staţii de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General CFR SSV S.A., devenit proprietar conform sentinţei nr. 4783 din 24 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Comercială în dosarul nr. x/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă, precum şi

- să se constate că aceste imobile au fost dobândite libere de sarcini, conform actului de adjudecare, şi să se dispună înscrierea dreptului de proprietate pe numele reclamantei asupra imobilelor la O.C.P.I.

Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2016, secţia a VII-a civilă a Tribunalului Bucureşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale a judecătorului sindic şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 19 ianuarie 2016, sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din data de 9 mai 2016, secţia a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VII-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 229 din 24 august 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, competenţa de soluţionare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin sentinţa nr. 8055 din 19 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor B., în calitate de lichidator judiciar al Societăţii Comerciale Staţii de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A., şi C. S.R.L., ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei anterior menţionate a formulat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 705/A din 28 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 8055 din 19 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B., în calitate de lichidator judiciar al Societăţii Comerciale Staţii de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A. şi C. S.R.L.

A anulat, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtei C. S.R.L. şi, drept consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

La data de 9 ianuarie 2019 (data plicului poştal - dosar recurs), recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 705/A din 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 ianuarie 2019.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În argumentarea motivelor de casare subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, în legătură cu modul de soluţionare de către instanţe a primului capăt de cerere al acţiunii introductive, greşita interpretare a naturii juridice a actului de adjudecare.

A susţinut că adjudecarea nu este altceva decât o operaţiune de vânzare-cumpărare forţată, prin licitaţie publică, iar acţiunea privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare nu a apărut ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005, ci anterior acestei legi.

A precizat că termenul de "antecontract", folosit de legiuitor, nu este echivalent cu cel de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ci cuprinde în sfera de reglementare şi ceea ce statuase practica anterioară Legii nr. 247/2005, sens în care s-a referit la deciziile nr. 765/1993, 2239/1993 şi 1237/1993 pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, în care s-a statuat că "admisibilitatea unei astfel de acţiuni este condiţionată de existenta unui înscris din care să rezulte obligaţia de înstrăinare şi modalităţile de plată a preţului".

A menţionat că actul de adjudecare cuprinde, în mod indubitabil, intenţia de înstrăinare a imobilului la care se referă, precum şi modalitatea de plată a preţului, astfel că îndeplineşte condiţiile pentru a justifica acţiunea formulată de recurenta-reclamantă.

A precizat, totodată, că este greşită interpretarea instanţelor, în sensul că doar antecontractul este susceptibil de aplicarea dispoziţiilor art. 1073-1077 din C. civ. din 1864, deoarece textul art. 1077 nu vorbeşte despre obligaţiile născute din contracte/antecontracte, ci despre efectele obligaţiilor, în general, iar în speţă, obligaţia de a face s-a născut în temeiul legii, respectiv în temeiul art. 120 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care prevede:

"Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare".

În privinţa soluţiilor pronunţate cu referire la capătul de cerere referitor la constatarea că imobilele ce fac obiectul actului de adjudecare sunt dobândite libere de sarcini, a susţinut că instanţele de fond şi de apel au ignorat prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006:

"Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, inclusiv măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal".

În privinţa capătului de cerere privind rectificarea Cărţii funciare, a învederat că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că acesta viza înlocuirea proprietarului tabular C. S.R.L. cu proprietarul de fapt, respectiv Staţia de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A., ca efect al sentinţei comerciale nr. 4783 din data de 24 aprilei 2010 pronunţate în dosarul nr. x/2009 de către Tribunalul Bucureşti, irevocabilă.

A arătat că instanţele de fond şi de apel nu au aplicat dispoziţiile art. 908 alin. (1) pct. 1 din noul C. civ.:

"Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii dacă:

1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desfiinţat, în condiţiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui".

În acest sens, a susţinut că actul de vânzare cumpărare intervenit între proprietarul tabular, C. S.R.L. şi proprietarul de fapt, Staţia de Spălare Vagoane de Marfă de Uz General "C.F.R. - S.S.V.M." S.A a fost desfiinţat, definitiv şi irevocabil, prin sentinţa anterior menţionată.

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu şi declarat în termen, dar nu a fost achitată taxa de timbru judiciar în valoare de 3591 RON.

S-a mai apreciat că motivele invocate nu permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 4 octombrie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin rezoluţia de primire din 18 ianuarie 2019, în sarcina recurentei-reclamante A. a fost stabilită obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru de 3591 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

La termenul din data de 31 ianuarie 2020, acordat pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat de către recurenta-reclamantă nu a fost timbrat, deşi aceasta a fost înştiinţată cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru de 3591 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate faţă de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs.

Excepţia de netimbrare va fi admisă şi recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile legii".

În cauză se constată că cererea formulată de recurenta-reclamantă A., având ca obiect recurs declarat împotriva împotriva deciziei civile nr. 705/A din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu a fost timbrată anticipat.

Se mai constată că, până la acest termen, recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 3591 RON.

Reţinând că, în speţă nu operează nicio scutire legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale mai sus redate şi să dispună anularea, ca netimbrată, a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 705/A din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2020.