Jurisdiction for enforcement contests over tax claims against insolvent debtors: conflict between general civil procedure and special insolvency law.

Asupra conflictului negativ de competenţă,

Din actele dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Secuiesc sub dosar nr. x/2019, având ca obiect contestaţie la executare, contestatoarea A., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în insolvenţă, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat anularea unor titluri executorii şi a unor adrese de înştiinţare privind înfiinţarea popririi.

De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, potrivit art. 719 alin. (6) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 595 din data de 5 iulie 2019 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatoarea A., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în insolvenţă, în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în favoarea Tribunalului Covasna.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Târgu Secuiesc a reţinut că, având în vedere temeiul legal în baza căruia s-a demarat procedura de executare silită a debitoarei aflată în perioada de observaţie, competent a soluţiona prezentul litigiu este judecătorul sindic, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală şi art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că instanţa competentă este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul debitorului, deoarece aceasta este competenţa de drept comun în cazul contestaţiilor la executările silite realizate în procedurile comune.

A arătat că, în speţă, executarea silită are un caracter special, reglementat de Legea nr. 85/2014, lege specială, întrucât obiectul cauzei are în vedere încercarea unui creditor de recuperare individuală a creanţei, în baza unui drept distinct conferit exclusiv de Legea nr. 85/2014, iar nu de Codul de procedură fiscală sau de C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanţa a constatat că, din analiza întregii reglementării a procedurii de insolvenţă, atunci când legiuitorul a dorit să facă trimitere la executarea silită reglementată de C. proc. civ., a indicat expres acest lucru, sens în care a făcut referire la dispoziţiile art. 164 şi 172 alin. (1), care vorbesc de executarea silită prin executor judecătoresc, potrivit C. proc. civ. şi la textul art. 270 alin. (2), care vorbeşte de executarea silită efectuată potrivit prevederilor din C. proc. civ.

A precizat că face notă discordantă textul art. 143 alin. (1) din legea specială, fiind singurul text care nu face nici o trimitere nici la C. proc. civ., nici la executorul judecătoresc, astfel că, sensul acestei diferenţe este că legiuitorul a dorit ca executarea silită să nu se realizeze potrivit procedurii comune.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 referitoare la atribuţiile judecătorului-sindic, a considerat că prezenta cerere este aferentă procedurii insolvenţei, dat fiind faptul că cererea de executare silită a creditorului a fost iniţiată în baza art. 143 din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, a menţionat că dispoziţiile Legii nr. 85/2014 se completează în temeiul art. 342, cu prevederile C. proc. civ., în timp ce în temeiul art. 45 coroborat cu art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea 85/2014, judecătorul sindic poate fi sesizat cu chestiuni litigioase, cereri contencioase sau necontencioase ce au legătură cu procedura insolvenţei.

Instanţa a apreciat că solicitarea adresată instanţei, chiar dacă are ca scop anularea unor măsuri de executare silită, reprezintă o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenţei, astfel că nu are calificarea juridică a unei veritabile contestaţii la executare, care ar reveni spre competentă soluţionare judecătoriei, ca instanţă de executare, întrucât cauza juridică a cererii este circumstanţiată strict prevederilor Legii nr. 85/2014, aşadar este o cerere în materia insolvenţei.

Or, potrivit art. 120 C. proc. civ., cererile în materia insolvenţei sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul, corespunzător competenţei statuate prin art. 8 din Legea nr. 85/2014.

Instanţa a reţinut şi considerentele de la pct. 61-65 din decizia nr. 28/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la prevederile art. 1473din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora:

"Deschiderea procedurii insolvenţei marchează începutul unei perioade fiscale speciale, debitorul în procedură având obligaţia să achite datoriile născute anterior deschiderii procedurii, cu respectarea ordinii de prioritate şi a procedurilor prevăzute de lege. Recuperarea creanţelor împotriva unui debitor în insolvenţă este guvernată de dispoziţiile legii speciale, care reglementează o procedură colectivă, concursuală şi egalitară care are în vedere recuperarea tuturor creanţelor, inclusiv recuperarea creanţelor fiscale" (pct. 63) şi "Atât legea insolvenţei, cât şi Codul fiscal conţin dispoziţii cu caracter special, fiecare având însă propriul domeniu de reglementare, dar, în condiţiile în care la procedura colectivă, egalitară şi concursuală a insolvenţei participă toţi creditorii, inclusiv creditorii bugetari, aceştia trebuie să se supună prevederilor legii insolvenţei în procesul de realizare a creanţei" (pct. 65).

Deşi prin decizia evocată s-a statuat cu privire la o problemă de drept diferită de cea existentă în cauză, instanţa a apreciat că, atâta vreme cât recuperarea creanţelor împotriva debitorului în insolvenţă se face potrivit legii speciale, contestaţiile corespunzătoare acestor operaţiuni de recuperare a creanţelor urmează regimul juridic al legii speciale.

II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna, secţia Civilă, fiind fixat primul termen de judecată la data de 5 septembrie 2019.

La termenul de judecata din 11 octombrie 2019, instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Covasna

Prin sentinţa civilă nr. 153/S din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Covasna, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Covasna, invocată din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.

A constatat conflictul negativ de competenţă şi suspendând judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că obiectul prezentei cauze îl constituie contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.R.L., în insolvenţă, împotriva ANAF, pârâtă ce deţine calitatea de organ administrativ, prin care se solicită anularea titlurilor executorii şi a adreselor de înştiinţare privind înfiinţarea popririi,

Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 3 din C. proc. civ., judecătoriile judecă, în primă instanţă, "orice alte cereri date prin lege în competenţa lor". Totodată, dispoziţiile art. 714 din Noul C. proc. civ. arată că instanţa competentă să judece contestaţia la executare este instanţa de executare.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor procedurale precitate, Tribunalul Covasna a apreciat că instanţa de executare este Judecătoria Târgu Secuiesc.

Un alt argument de stabilire a competenţei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc a fost acela că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014, judecătorul sindic are competenţe strict legate de procedura insolvenţei şi nu este competent să judece absolut toate cauzele ale unui debitor aflat în insolvenţă sau faliment.

Prin urmare, s-a considerat că judecarea contestaţiei la executare nu este de competenţa judecătorului sindic, instanţa competentă material şi teritorial să judece prezenta cauză fiind Judecătoria Târgu Secuiesc.

III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, debitoarea, prin administrator judiciar, contestă executarea silită începută de către organul fiscal a unor creanţe bugetare născute în timpul procedurii insolvenţei.

Fiind vorba despre o contestaţie la executare vizând titluri ce constată creanţe bugetare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, ce stabileşte că persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor actului normativ menţionat de către organele de executare silită, iar contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

Întrucât textul de lege anterior enunţat, normă juridică cu caracter special, nu prevede care este instanţa competentă material să soluţioneze contestaţia la executare, aceasta se determină prin recurgerea la dreptul comun în materie, reprezentat de C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 713 şi 641 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. rezultă că instanţa competentă să soluţioneze o astfel de contestaţie la executare este judecătoria pe raza căreia se află organul de executare.

În ce priveşte împrejurarea că debitoarea este o societate aflată în insolvenţă, se observă că judecătorul sindic are atribuţiile prevăzute enumerativ de dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a)-q) din Legea nr. 85/2014, precum şi "orice alte atribuţii prevăzute de lege", conform lit. r) din alin. (1) al art. 143 din lege.

În plus, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 85/2014, atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Cum, pe de o parte, între atribuţiile menţionate de dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a)-q) din Legea nr. 85/2014 nu se regăseşte judecarea contestaţiilor la executare formulate cu privire la creanţele menţionate de textul art. 143 alin. (1) teza ultimă din legea menţionată iar, pe de altă parte, niciun alt text de lege nu prevede faptul că judecătorul sindic este competent să judece cauze de natura celei prezente, rezultă că cererea adresată instanţei depăşeşte competenţa judecătorului-sindic.

Această concluzie este îndreptăţită şi de împrejurarea că, deşi debitoarea se află în reorganizare judiciară, cererea sa nu reprezintă o contestaţie sau obiecţie cu privire la procedura în sine, ci vizează executarea silită a unor creanţe bugetare.

În considerarea celor anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2020.