Jurisdictional conflict over labor claims by prosecutors: inapplicability of Art. 127 C.civ.proc. to non-employee judicial staff and territorial competence of the court at place of work

Asupra conflictului negativ de competenţă,

Din actele dosarului, constată următoarele:

I. Prin acţiunea în conflict individual de muncă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă la data de 4 decembrie 2018 sub nr. x/2018 reclamanţii A., B., C., D., E. ŞI F. au chemat în judecată pe pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, cu citarea obligatorie potrivit art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000, a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună următoarele:

1) recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 1 iulie 2015 (după caz, pentru fiecare procuror în parte, în funcţie de data angajării) şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006);

2) recalcularea indemnizaţiilor de încadrare raportat la indicele de valoare sectorială de 463,5 RON;

3) repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 1 iulie 2015 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Reclamanţii au depus precizare la cererea de chemare în judecată, prin care a arătat că solicită recalcularea şi plata indemnizaţiilor de încadrare raportat la un indice de valoare sectorială de 484,18 RON, de la data de 01.07.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 287 din 8 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect drepturi băneşti, formulată de reclamanţii G., B., C., D., E. ŞI F., în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU-MARE şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă - complet specializat litigii de muncă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Hunedoara a reţinut că, potrivit art. 131 din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

A constatat, în raport cu dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., în considerarea faptului că reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, că în atare situaţie, competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Bihor, aceştia nefiind angajaţi ai Tribunalului Bihor sau ai instanţei care va soluţiona calea de atac, respectiv Curtea de Apel Oradea.

Totodată, a precizat că în sensul acesta s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea unui recurs în interesul legii, prin decizia nr. 7/2016.

II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, fiind fixat primul termen de judecată la data de 20 septembrie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1074/LM/2019 din 15 noiembrie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Satu Mare, invocată din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi în favoarea Tribunalului Hunedoara.

A constatat conflictul negativ de competenţă dintre Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Bihor, a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, potrivit art. 269 din Codul muncii, aplicabil în cauză:,Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii." iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul."

A evocat şi prevederile art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011, precum şi dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv anterior modificărilor aduse prin Legea 310/2018, în raport cu care a reţinut că reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, situaţie în care competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Bihor, deoarece reclamanţii nu sunt angajaţi ai instanţei menţionate.

Cu toate acestea, a apreciat că necompetenţa prevăzută de dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. este de ordine privată, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., această excepţie nu putea fi invocată din oficiu de instanţă, ci doar de către una dintre pârâţi, ceea ce, în cauză, nu s-a întâmplat.

Făcând referire la dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., a considerat că acestea trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Tribunalul Hunedoara trebuia să constate că este competent tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

În raport de considerentele anterior expuse şi de obiectul cererii de chemare în judecată, guvernată de norme cu caracter de ordine privată, instanţa a subliniat că dreptul de a contesta competenţa instanţei revine exclusiv pârâtilor, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (3) şi 127 din C. proc. civ., astfel încât, invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către Tribunalul Hunedoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale precitate.

III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bihor competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, respectiv Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Bihor s-au declarat, prin hotărâri definitive, deopotrivă necompetente să soluţioneze cauza, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, în speţă existând un conflict negativ de competenţă.

Reclamanţii, având calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au învestit Tribunalul Bihor cu o acţiune având ca obiect conflict individual de muncă, prin care solicită acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie.

Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 4 decembrie 2018, anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză fiind incidente dispoziţiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin legea menţionată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea*), va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

……………………………………………………………………………………….

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638 din data de 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este neconstituţională.

Curtea Constituţională a reţinut că limitarea sferei de aplicare a competenţei facultative la instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea reclamantul judecător nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situaţiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăţi.

De asemenea, în conţinutul Deciziei nr. 290/2018 s-a făcut referire şi la faptul că legiuitorul nu a intervenit, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, nici prin modificarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi şi a art. 145 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., nici prin adaptarea art. 127 din C. proc. civ.. Prin decizia menţionată se reţinuse, în esenţă, că, în ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanţă de control judiciar, strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., interpretat în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, impune ca analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusa cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier), să aibă în vedere nu numai instanţa la care funcţionează acesta, ci şi curtea de apel în circumscripţia căreia se află această instanţă, dată fiind posibilitatea exercitării cailor de atac.

Or, în cauza de faţă, reclamanţii sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi îşi desfăşoară activitatea la o unitate de parchet de pe lângă o instanţă inferioară în grad faţă de instanţa care ar fi fost competentă teritorial să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată (Tribunalul Bihor) sau asupra cererii de apel (Curtea de Apel Oradea).

Ca atare, Înalta Curte apreciază că, în raport de această calitate a reclamanţilor, în cauză nu îşi găseşte aplicarea competenţa facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Se reţine că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., aparţine tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru situaţia în care salariatul are calitatea de reclamant.

Se constată, în acest sens, că reclamanţii au locul de muncă pe raza Tribunalului Bihor, în timp ce Tribunalul Hunedoara, instanţă unde a fost introdusă mai întâi cererea, a fost ales exclusiv în considerarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., text neaplicabil în speţă, astfel cum s-a arătat mai sus.

Aşa fiind, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere faptul că dintre cele două instanţe aflat în conflict, Tribunalul Bihor, ca instanţă în a cărei rază se situează locul de muncă al reclamanţilor, este instanţa competentă atât teritorial, cât şi material să soluţioneze cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2020.