Inadmissibility of separate appeal against order refusing suspension of proceedings under Civil Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 30 septembrie 2008, contestatorii A., B., A. fiu şi C. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii D., SOCIETATEA CIVILĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREŞTI "E." şi F., ca, pe baza hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa, să se constate nulitatea procesului-verbal din 18 septembrie 2008 întocmit de executorul judecătoresc F. şi împrejurarea că titlul executoriu nu are la baza niciun titlu de proprietate pentru apartamentul situat în imobilul din Bucureşti, str. x, fostă Câmpia Turzii, nr. 7.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299, 3731, 399 alin. (2) şi art. 405 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1576 din 4 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 400 alin. (1), art. 373 alin. (2) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.

Împotriva sentinţei au declarat recurs contestatorii arătând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. care atrag competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 959 din 21 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-A civilă a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, reţinând că cererea formulată vizează titlul executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 1576/2008 a Tribunalului Bucureşti, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 400 alin. (2) teza I C. proc. civ.

După casarea cu trimitere, Tribunalul Bucureşti, având în vedere decizia de casare prin care s-a stabilit că actul de sesizare a instanţei este o contestaţie la titlu şi nu contestaţie la executare propriu-zisă, în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., a respins contestaţia la titlu, ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 328 din 1 martie 2011.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 182 din 15 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a admis acţiunea formulată de reclamantul G. în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, A., B., A. fiu şi C. şi a obligat pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. x.

A apreciat instanţa că în condiţiile art. 399 teza II, art. 400 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., se pot formula cereri privind înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executor, dar nu se poate pune din nou în discuţie fondul cauzei ca o consacrare a principiului lucrului judecat, potrivit art. 1202 C. civ.

Tribunalul a constatat că motivele invocate de contestatori se referă la chestiuni de fond care au fost deja cercetate atât cu ocazia constituirii titlului executoriu, cât şi cu ocazia exercitării căilor de atac şi că într-o asemenea contestaţie nu se pot repune în discuţie şi administra probe pentru a se combate situaţii de fapt soluţionate cu ocazia judecării procesului de fond în care s-a pronunţat hotărârea pusă în executare.

Referitor la celelalte motive ale contestaţiei care au vizat nulitatea procesului-verbal din 18 septembrie 2008 întocmit de executorul F., prescripţia punerii în executare a titlului executoriu, lipsa cererii de executare, lipsa dovezii de mandatar sau reprezentant al persoanei D., cât şi cele referitoare la persoana acestuia (dacă este sau nu decedat), tribunalul a constatat că aceste motive vizează de fapt contestaţia la executare propriu-zisă consacrată de art. 399 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

S-a reţinut că, având în vedere decizia de casare prin care s-a stabilit, cu forţa obligatorie, că obiectul cererii îl reprezintă o contestaţie la titlu, tribunalul fiind competent numai sub acest aspect, motivele ce au avut în vedere executarea silită propriu-zisă au fost înlăturate de la examinare, considerându-se că nu se încadrează în dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza II C. proc. civ., referitoare la contestaţia la titlu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, la data de 5 aprilie 2011, contestatoarea B., în nume personal şi în calitate de reprezentant convenţional al contestatorilor A., A. fiu şi C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei, iar pe fond, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

Recurenţii au arătat că, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sentinţa este lovită de nulitate din perspectiva neexaminării capătului 3 de cerere privind contestaţia la executare întrucât nu a fost pusă în discuţie şi nu a fost analizată susţinerea privitoare la titlu ce se execută, respectiv sentinţa civilă nr. 182/2002 a Tribunalului Bucureşti. Au considerat recurenţii că titlul pus în executare este lovit de nulitate întrucât are la bază sentinţă judecătorească caducă ce nu a fost pusă niciodată în executare fiindcă, la rândul ei, nici ea nu se baza pe vreun act de proprietate.

S-a arătat că sentinţa este lovită de nulitate întrucât nu constată nulitatea "titlului" dată fiind nedeţinerea posesiei imobilului de către defunctul D., în contradictoriu cu recurenţii care deţin posesia din anul 1991, acesta neavând vreodată titlu de proprietate pentru acest apartament.

În şedinţa publică de la data de 3 mai 2011, Curtea s-a considerat legal învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 328/2011, aspect care a fost contestat de către titulara căii de atac, aceasta susţinând că recalificarea nu s-a făcut procedural în sensul că dosarul a fost repartizat unui complet de apel, deşi exercitase recurs.

Cu referire la calificarea şi înregistrarea căii de atac, Curtea a reţinut că potrivit art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a CSM, astfel cum a fost modificat, repartizarea cauzelor se face în mod aleatoriu în sistem informatizat, prin programul ECRIS, sau prin metoda sistemului ciclic, dacă repartizarea în sistem informatic nu se poate realiza din motive obiective, o singură dată.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de apelanta-reclamantă B. în temeiul art. 2441 alin. (1) C. proc. civ. şi, având în vedere împrejurarea că, după închiderea dezbaterilor apelanta-reclamantă a formulat verbal cerere de recuzare, a amânat pronunţarea la data de 13 noiembrie 2012 şi a înaintat dosarul completului imediat următor în vederea soluţionării cererii de recuzare.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 14 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins cererea de recuzare, ca nefondată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia nr. 416 A din 20 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 328 din 1 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti.

Împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie au formulat recurs reclamanţii B., A., A. fiu şi C..

Recurenţii-reclamanţi îşi subsumează criticile motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea încheierii atacate şi pe cale de consecinţă, anularea deciziei nr. 416 A/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, dat fiind faptul că a avut la bază o încheiere nulă.

Criticile recurenţilor se referă la încălcarea procedurii faţă de faptul că intimata H. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta nu a înţeles să formuleze cerere de introducere în cauză, la încălcarea dreptului recurenţilor de a declara recurs separat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei conform art. 2441 C. proc. civ. până la judecarea dosarului nr. x/2012 şi la faptul că soluţia în cauză a fost pronunţată de o instanţă recuzată la momentul pronunţării.

Înalta Curte, examinând încheierea recurată, constată că recursul este inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 2441 alin. (1) C. proc. civ. asupra suspendării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecăţii procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Din economia articolului precitat rezultă că nu sunt supuse căii de atac a recursului încheierile prin care s-a respins cererea de suspendare, ipoteză în care se situează speţa.

Conform art. 268 C. proc. civ. încheierile care preced hotărârea şi care au ca finalitate pregătirea soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare.

Consecinţa logică şi directă a reglementării art. 268 alin. (2) C. proc. civ. este aceea că încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu decizia finală, fiind astfel supuse căii de atac numai odată cu aceasta.

În plus, este de subliniat că încheierile susceptibile de a forma, în mod separat, obiectul exercitării căilor de atac sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

Întrucât în speţă încheierea recurată a fost atacată în mod distinct şi nu odată cu decizia prin care a fost soluţionat fondul cauzei, faţă de faptul că regimul juridic al acestei încheieri nu o situează în sfera de reglementare a dispoziţiilor speciale prevăzute de legiuitor care permit atacarea în mod separat a încheierilor premergătoare înainte de desesizarea instanţei, prin hotărâre finală, recursul este inadmisibil.

În considerarea celor ce preced, recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge recursul declarat de reclamanţii B., A., A. fiu şi C. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 februarie 2017.