Functional competence of specialized labor panels following judicial suspension of internal judicial reassignment decisions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by ordering the case to be tried by the originally invested panel of the Civil Section I of the Ploiești Court of Appeals, ruling in favor of the panel initially assigned via random distribution despite subsequent administrative reassignments and judicial suspensions of organizational decisions. The dispute arose when two panels within the same civil section claimed incompetence regarding an appeal against a clarification order for a labor law judgment concerning legal interest payments, precipitated by internal collegiate resolutions that reassigned labor case competencies across sections and were subsequently suspended by a first-instance court for violating judicial immutability principles. Relying on the principle that judicial competence is a matter of public order determined at the time of the court's seizure or random distribution of the case, and citing Article 136(4) and Article 200 of the Code of Civil Procedure, the High Court held that the subsequent suspension of the administrative acts granting competence to the new specialized panels did not retroactively negate the validity of the initial assignment, thereby mandating that the panel to which the case was randomly allocated before the suspension order took effect must proceed with the judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 136 alin. (4) C. proc. civ, art. 200 C. proc. civ, art. 482 C. proc. civ, art. 136 alin. (4) din C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 200 alin. (1) C. proc. civ; Functional competence of specialized labor panels following judicial suspension of internal judicial reassignment decisions: În argumentarea acestei hotărâri instanţa a reţinut, în esenţă, că prin art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 Colegiul său de Conducere a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secţiilor non-penale (măsură fundamentată pe existenţa unei disproporţii vădite de activitate între secţiile non-penale, în detrimentul secţiei I Civilă, precum şi a unui deficit de judecători la această din urmă secţie), astfel că, practic, prin această hotărâre Colegiul de conducere a "atribuit" competenţă funcţională în materia analizată şi secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2018, reclamantul Sindicatul învăţământului Preuniversitar "Prof. Ion Neacşu" Buzău în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV. Şi WW. A Chemat În Judecata Pe Pârâta - Şcoala Gimnazială Bozioru a chemat in judecata pe parata Şcoala Gimnazială "XX." YY., solicitând obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti cuvenite conform sentinţelor civile nr. 870/19.10.2009, nr. 1281/16.12.2009 şi nr. 1232/24.09.2012 pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - litigii de muncă şi asigurări sociale, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri şi până la data plăţii efective, conform tabelelor anexate.
Prin sentinţa civile nr. 832 din 14 mai 2019 Tribunalul Buzău, secţia I Civilă - litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea privind pe reprezentant legal Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Prof Ion Neacşu pentru reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială XX. YY. şi a obligat pârâta să plătească dobânzile legale aferente drepturilor băneşti cuvenite conform sentinţelor civile nr. 870/19.10.2009, nr. 1281/16.12.2009 şi nr. 1232/24.09.2012 pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - litigii de muncă şi asigurări sociale, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri şi până la data plăţii efective, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri(13.02.2015) şi până la achitarea integrală a debitului.
Prin încheierea din data de 3 iunie 2019 Tribunalul Buzău, secţia I Civilă - litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 832/14.05.2018 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I Civilă - litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar "Prof. Ion Neacsu » în numele şi pentru membrii de sindicat A. ş.a. şi a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 832/14.05.2018 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2018, în sensul că prin dobândă legală se înţelege dobânda penalizatoare.
Împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului sentinţei din data de 3 iunie 2019 a formulat apel pârâta Şcoala Gimnazială XX. YY. care a criticat soluţia ca fiind una greşită, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă la 29 iulie 2019, dosarul fiind repartizat aleatoriu completului LM 21 A II.
La termenul din data de 2 octombrie 2019, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată.
Prin încheierea din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă completul LM 21 A II a admis excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu şi a declinat competenţa judecării cererii de apel formulată de pârâta Şcoala Gimnazială XX. YY. împotriva încheierii din 3 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Buzău, de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 832/14.05.2018, pronunţată în sus menţionatul dosar, în favoarea completelor specializate ale secţiei, rămase competente să soluţioneze litigii de muncă, urmare suspendării executării hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12/2019.
În argumentarea acestei hotărâri instanţa a reţinut, în esenţă, că prin art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 Colegiul său de Conducere a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secţiilor non-penale (măsură fundamentată pe existenţa unei disproporţii vădite de activitate între secţiile non-penale, în detrimentul secţiei I Civilă, precum şi a unui deficit de judecători la această din urmă secţie), astfel că, practic, prin această hotărâre Colegiul de conducere a "atribuit" competenţă funcţională în materia analizată şi secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Ulterior, prin art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere art. II din hotărârea nr. 9/2019, anterior expus, a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I civilă şi a propus preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti înfiinţarea de complete specializate în cadrul acestei secţii, formate din toţi judecătorii celor trei secţii non-penale, a aprobat lista obiectelor din sistemul Ecris care urmează a fi soluţionate de completurile nou înfiinţate şi a aprobat debifarea de la vechile complete specializate să soluţioneze litigii de muncă şi asigurări sociale obiectul "litigii de muncă", acesta urmând să fie selectat la completurile nou înfiinţate, mai sus precizate.
Aşadar, prin această hotărâre, Colegiul de Conducere a schimbat soluţia "mutării" dosarelor având ca obiect litigii de muncă în cadrul secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum stabilise iniţial, cu cea a "mutării" judecătorilor acestor două secţii în cadrul secţiei I, formând complete specializate noi în materia analizată, alături de judecătorii secţiei I Civilă.
S-a mai precizat că, în baza acestei ultime hotărâri, Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis decizia nr. 47/2019, prin care a înfiinţat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toţi judecătorii secţiilor non-penale, menţionate în anexa la hotărârea nr. 12/2019.
Considerând că măsurile Colegiului de Conducere expuse sunt nelegale (în esenţă ca urmare a faptului că prin intermediul lor judecătorii Secţiilor a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal au fost mutaţi în cadrul unei noi secţii, fără să fie consultaţi sau să li se solicite acordul, aspect de natură a afecta principiile inamovibilităţii şi specializării judecătorului), o parte dintre judecătorii acestora au solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea executării celor două hotărâri.
Astfel, prin sentinţa nr. 554/21.08.2019, pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu, mai sus expuse.
Instanţa a apreciat că este lipsită de relevanţă împrejurarea că prezentul apel a fost repartizat completului nou înfiinţat la un moment la care nu exista suspendarea hotărârilor de Colegiu de Conducere - motiv pentru care judecătorii investiţi au efectuat procedura de regularizare în dosar -, momentul procesual de stabilire a competenţei fiind cel învederat expres de către legiuitor în cadrul art. 131, precizat.
S-a considerat că principalul efect al suspendării învederate îl constituie faptul că în prezent dispoziţiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai pot produce efecte juridice, respectiv nu mai pot fundamenta competenţa funcţională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înfiinţate, cu judecătorii tuturor secţiilor non-penale.
S-a subliniat că, prin suspendarea celor două hotărâri de colegiu, completele nou înfiinţate prin acestea în materia litigiilor de muncă au rămas în prezent fără fundament juridic, atât în ceea ce priveşte compunerea lor din judecătorii altor secţii decât cea I Civilă, cât şi sub aspectul competenţei lor de a soluţiona astfel de litigii.
Aceasta, întrucât prin hotărârile contestate judecătorii amintiţi au fost trecuţi (şi) în secţia I civilă şi le-a fost atribuită competenţa funcţională specială de a soluţiona litigii de muncă.
Aşadar, chiar dacă în prezent figurează completele specializate nou înfiinţate pe rolul şi planificarea secţiei I Civilă, ele sunt lipsite de competenţă funcţională în materia litigiilor de muncă, fiind practic nefuncţionale.
De altfel, urmare a suspendării judecătoreşti expuse, prin decizia Preşedintelui secţiei I Civilă nr. 7/22.08.2019 completele nou înfiinţate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexităţii, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate.
Altfel spus, apare ca fiind şi logică împrejurarea că, de vreme ce în prezent completelor nou înfiinţate nu le pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu pot nici soluţiona astfel de cauze, ca urmare a faptului că sunt lipsite de competenţa funcţională atribuită prin hotărârile de colegiu, învederate.
La termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2019, completul 12 A CIV a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale procesuale, având în vedere dispoziţiile art. 136 alin. (4) C. proc. civ., Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22 mai 2019 şi Decizia nr. 47/2019 a Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27 noiembrie 2019 s-a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale, invocate din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de pârâta Şcoala Gimnazială XX. YY. împotriva încheierii din 3 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Buzău, de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 832/14.05.2018, pronunţată în sus menţionatul dosar, în favoarea completului iniţial investit şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două completuri, s-a dispus suspendarea soluţionării apelului şi înaintarea dosarului Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
În argumentare s-a reţinut, în esenţă, că deşi executorie, hotărârea pronunţată, de suspendare a executării unui act administrativ, nu poate produce efecte retroactive, la data repartizării aleatorii a dosarului completul de judecată fiind legal investit să soluţioneze cauza în temeiul specializării dispuse prin hotărârea colegiului de conducere, dar şi prin Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti nr. 47 din data de 24 iunie 2019, în prezent în vigoare. Prin această din urmă decizie, neatacată în instanţă, s-a dispus, analizând Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 12 din data de 20 iunie 2019, în temeiul art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, înfiinţarea de noi complete specializate în soluţionarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă, începând cu data de 1 iulie 2019, printre care şi completul LM 21 A II, căruia i s-a repartizat în mod aleatoriu prezenta cauză.
Totodată, s-a reţinut că verificarea competenţei secţiei/completului se realizează în raport de data sesizării acesteia, de îndată, de completul căruia i s-a repartizat cauza. Astfel, potrivit art. 200 C. proc. civ. aplicabil şi în apel conform art. 482 C. proc. civ. "completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197. În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent, sau după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare."
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două completuri ale aceleiaşi secţii a Curţii de Apel Ploieşti, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea completului iniţial învestit al secţiei I civile a Curţii de Apel Ploieşti, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Competenţa materială procesuală şi funcţională este reglementată de norme de ordine publică, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin decizia nr. 17/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 16 octombrie 2018, şi poate fi analizată de instanţa de judecată în intervalul procesual cuprins între momentul delimitat de art. 200 alin. (1) şi art. 131 C. proc. civ.. În temeiul art. 200 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 482 C. proc. civ., completul de judecată îşi verifică competenţa la primirea dosarului repartizat aleatoriu. Rezultă din topografia art. 200 C. proc. civ., că acest aspect va fi analizat cu prioritate faţă de cerinţele prevăzute la art. 194 - 197 C. proc. civ., deci chiar înainte de a proceda la verificarea cererii de chemare în judecată. Această reglementare a fost introdusă de legiuitor tocmai din nevoia practică de a invoca încă din faza scrisă o eventuală necompetenţă a completului sau a secţiei specializate, prin derogare de la regulile generale în materie stabilite de art. 130 C. proc. civ. şi constituie o aplicare a principiului de drept potrivit căruia competenţa reglementată de dispoziţii de ordine publică se apreciază în raport de data sesizării instanţei.
În cauza de faţă, completul iniţial învestit a procedat la verificarea propriei competenţe şi nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) C. proc. civ., îndeplinind acte procedurale.
Cererea de apel a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la data de 29 iulie 2019 şi repartizată aleatoriu completului LM 21 A II.
Sentinţa nr. 554 din 21 august 2019 a fost pronunţată ulterior învestirii acestui complet, iar efectele sale - de suspendare a celor două hotărâri - se produc numai pentru viitor, întrucât cele două hotărâri în temeiul cărora cauza a fost repartizată aleatoriu completului LM 21 A II au fost suspendate, şi nu anulate. Astfel, măsura dispusă prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019 nu îşi produce efectele şi pentru trecut.
În ceea ce priveşte argumentul că, urmare a suspendării judecătoreşti expuse, prin decizia Preşedintelui secţiei I Civilă nr. 7 din 22 august 2019 completurile nou înfiinţate au fost blocate de la repartizare, Înalta Curte reţine că acest aspect nu poate influenţa competenţa respectivului complet.
Repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 si 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie şi nu poate fi modificată prin norme de organizare internă la nivel administrativ adoptate prin decizia preşedintelui de secţie, iar competenţa completului astfel învestit nu poate fi afectată raportat la dosarele repartizate acestui complet anterior datei de 22 august 2019.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în aplicarea principiului de drept potrivit căruia competenţa reglementată prin dispoziţii de ordine publică se apreciază în raport de data sesizării instanţei, în considerarea principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial investit al secţiei I civile a Curţii de Apel Ploieşti, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit al secţiei I civile a Curţii de Apel Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2020.