Consumer jurisdiction: validity of contractual forum clause in loan recovery not based on consumer protection claims

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 03 august 2016 sub nr. de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 687,50 RON, reprezentând credit şi dobânzi penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 17821/2016 din 20 octombrie 2016, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Instanţa a reţinut că reclamanta îşi întemeiază pretenţiile deduse judecăţii pe contractul de credit nr. APPL 1212 din 17.02.2016.

Având în vedere că reclamanta din prezenta cauză este un profesionist, în sensul prevederilor de art. 2 alin. (1) din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva unui consumator, în sensul prevederile de art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar obiectul cererii este în legătură cu raportul juridic născut din contract de credit, pârâtul având calitatea de împrumutat.

Instanţa a constatat incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 121 din noul C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, dând astfel de cereri în competenţa instanţei de la domiciliul consumatorului.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (2) din acelaşi cod, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Instanţa a apreciat că nu poate reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 17.4 din contractul nr. APPL 1212 din 17.02.2016, prin care se stabileşte competenţa de soluţionare a litigiilor născute în legătură cu acest contract în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ca judecătorie de la sediul creditorului.

Potrivit art. 121 teza finală din noul C. proc. civ., dispoziţiile art. 126 alin. (2) din acelaşi cod rămân aplicabile, de unde rezultă faptul că în situaţia cererilor formulate de către un profesionist împotriva unui consumator, părţile pot conveni, în scris sau prin declaraţie orală dată în faţa instanţei, alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la acţiune. Teza finală a art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ. statuează faptul că orice convenţie contrară este considerată ca fiind nescrisă. Din interpretarea dispoziţiilor mai sus menţionate, rezultă faptul că orice clauză contractuală privind stabilirea competenţei unei anumite instanţe de judecată în eventualitatea naşterii unui litigiu între un profesionist şi un consumator nu va putea da naştere la efecte juridice în sensul indicat.

Instanţa a reţinut şi faptul că dispoziţiile art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ. sunt norme de procedură, motiv pentru care aplicabilitatea acestora nu se raportează la momentul naşterii raportului juridic, ci se raportează la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 3 din Legea 76/2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari - Judeţul Dâmboviţa sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 1501 din 22 decembrie 2016, Judecătoria Răcari - Judeţul Dâmboviţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că pretenţiile reclamantei din prezenta cauză se întemeiază pe contractul de credit nr. APPL 1212/17.02.2016, în baza căruia, susţine reclamanta, a acordat pârâtului un credit în valoare de 250 RON.

Conform art. 17.4 al contractului mai sus menţionat, eventualele dispute rezultând din contract sau în legătură cu acesta, inclusiv încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului şi pe care părţile nu le pot soluţiona pe cale amiabilă vor fi rezolvate în faţa instanţelor de judecată competente de la sediul creditorului, împrumutatul neavând posibilitatea apelării la proceduri extrajudiciare anterioare sesizării instanţei de judecată.

Articolul 121 din noul C. proc. civ. prevede că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, iar conform art. 126 alin. (1) din acelaşi cod, părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei că procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Alineatul al doilea al art. 126 din noul C. proc. civ. prevede că în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

Scopul urmărit prin stabilirea regulii de competenţă prevăzută de art. 121 din noul C. proc. civ. constă în protejarea consumatorului prezumat a avea o poziţie mai slabă din punct de vedere economic decât profesionistul.

Instanţa a apreciat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 din C. proc. civ., raportat la art. 126 alin. (2) din acelaşi cod

Astfel, art. 121 din C. proc. civ. are în vedere dispoziţiile legislaţiei speciale privind protecţia consumatorului, aceste prevederi având rolul de a proteja pe consumator în relaţiile sale contractuale cu profesionistul, însă în speţa de faţă nu sunt aplicabile aceste norme speciale întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispoziţiile privind protecţia consumatorului, dispoziţii speciale faţă de normele de drept comun.

În cauză, contractul încheiat între părţi este un contract civil, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligarea pârâtului la executarea obligaţiei asumate prin contract, constând în restituirea creditului acordat de către reclamantă.

Având în vedere cele reţinute anterior, devin aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (1) din noul C. proc. civ., părţile convenind ca eventualele litigii rezultate de încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului să fie soluţionate de instanţa de la sediul creditorului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 februarie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi, când a hotărât următoarele:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1029 alin. (2) din noul C. proc. civ., având ca obiect obligarea pârâtului la executarea obligaţiei asumate prin contract, constând în restituirea împrumutului acordat de către reclamantă prin Contractul de credit pentru nevoi personale nr. x din 17 februarie 2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 2. alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori "Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale."

Alin. 2 din acelaşi text de lege defineşte profesionistul ca fiind "orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia."

Conform dispoziţiilor art. 126 din noul C. proc. civ., " (1)Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

(2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă."

În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că litigiul nu se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, nefiind incidentă prevederea alin. (2) din art. 126 din noul C. proc. civ.

De asemenea, părţile au convenit prin art. 17.4 din contractul încheiat între părţi, că eventualele litigii rezultând din contract sau în legătură cu acesta privind încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului sunt de competenţa instanţei de la sediul creditorului, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta reclamanta S.C. A. S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2017.