Annulment recourse against refusal to trigger constitutional review dismissed as unfounded for lack of connection to case.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 531/R din 18.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Lugoj în contradictoriu cu pârâta intimată Administraţia Bazinală de Apă Banat, împotriva deciziei civile nr. 1430/12.12.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2017, având ca obiect acţiune în anulare, fără cheltuieli de judecată în recurs.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare reclamanta S.C. A. S.A. Lugoj, întemeiată în baza art. 503 (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

Contestatoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a interpretării de către instanţa de recurs a prevederilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind C. proc. civ., având în vedere: art. 7 (3) şi art. 9, din Legea 76/2012.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 752/R din 4 noiembrie 2019, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul S.C. A. S.A., referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 7, alin. (1) şi (3) şi a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 şi a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 531/R/18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2017 în contradictoriu cu intimata Administraţia Bazinală de Apă Banat.

Împotriva acestei decizii S.C.A. S.A. a declarat recurs cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 7, alin. (1) şi (3) şi a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa nu a respectat prevederile Legii nr. 47/1992 prin art. 29 alin. (1), deşi a invocat îndeplinirea tuturor celor 4 condiţii.

În opinia recurentei Curtea de Apel Timişoara s-a exprimat la general, fără să motiveze şi s-a pronunţat prin decizia civilă nr. 752/R din 04.11.2019 asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, deşi legea prevede minuta încheierii ca fiind obligatorie.

În continuarea susţinerii cererii de recurs, recurenta a prezentat mai multe hotărâri ale Curţii Constituţionale ce privesc alte cauze.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile formulate prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei pronunţate în soluţionarea contestaţiei în anulare.

În legătură cu obiectul prezentei căi de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta susţine, în esenţă, că cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 7, alin. (1) şi (3) şi a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Din analiza acestui text de lege rezultă că una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale impune ca excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, alin. (1) şi (3) şi a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât, aşa cum corect s-a reţinut, instanţa de recurs nu a ajuns la analiza motivelor de casare invocate de către recurenta S.C. A. S.A., ci a respins ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate poate fi doar o lege sau o ordonanţă, ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei şi oricare ar fi obiectul.

Aşadar, prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea cauzei, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate apare ca lipsită de pertinenţă.

Având în vedere că pentru excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale menţionate nu este îndeplinită condiţia legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul S.C. A. S.A. privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, alin. (1) şi (3) şi a art. 9 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în decizia civilă nr. 7502/R din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă este nefondat, urmând a fi respins.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. Lugoj împotriva deciziei civile nr. 7502/R din 4 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2020.