Company ordered to pay director EUR 51,616 plus costs for untaken annual leave under management mandate contract; appeal rejected.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul acţiunii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată SOCIETATEA B. S.A. solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 45.864 RON reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat în perioada 2012 - 2016 (un număr de 39 zile de concediu de odihnă) cât timp reclamantul a fost Director al Diviziei Strategii Dezvoltare conform prevederilor Contractului de mandat nr. x din 28 septembrie 2012 şi actelor adiţionale la acesta, la care se va adăuga dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 680 din 30 mai 2017, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Judecătoria Târgu Jiu prin sentinţa civilă nr. 6220 din 14 septembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 81 din 26 iunie 2018, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins excepţia prescripţiei invocată de pârâta SOCIETATEA B. S.A., a admis acţiunea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA B. S.A., a obligat pârâta la plata sumei de 51.616 RON despăgubiri şi 5.327,32 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a declarat apel pârâta SOCIETATEA B. S.A., solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, apreciind că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia nr. 1162 din 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei nr. 81/2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a declarat recurs pârâta SOCIETATEA B. S.A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi este o hotărâre contradictorie - art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 C. proc. civ.

Raporturile juridice stabilite în baza contractului de mandat încheiat între reclamant şi pârâta-recurentă sunt raporturi cărora le sunt aplicabile regulile specifice mandatului comercial în condiţiile Legii nr. 31/1990 şi nu dispoziţiile dreptului muncii.

Instanţa de apel nu a motivat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, ci doar a făcut o referire la perioadele de timp până la care se putea efectua concediul de odihnă, neindicând dacă drepturile solicitate sunt sau nu prescriptibile şi care este temeiul legal aplicabil.

În speţă este vorba despre un drept de creanţă prescriptibil în 3 ani, astfel că orice cerere cu caracter patrimonial nu putea fi exercitată peste termenul de 7 februarie 2017.

Instanţa trebuia să se pronunţe strict pe perioada celor trei ani anteriori introducerii acţiunii, adică începând cu 7 februarie 2014 şi nu pe o perioadă cu 5 ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile contractului de mandat, perioada de referinţă stabilită pentru acordarea concediului de odihnă nu poate depăşi 18 luni. O eventuală compensare în bani a concediului de odihnă prevăzut de contractul de mandat nu poate depăşi suma raportată la această perioadă.

În mod greşit se asimilează prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii care prevede că, zilele de concediu de odihnă neefectuat de către salariat se pot compensa în bani, la încetarea contractului de mandat.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de către un salariat are natura unei despăgubiri şi se aplică doar în cazul încetării contractului individual de muncă.

În mod greşit arată instanţa de apel că intimatul beneficiază de această despăgubire în temeiul art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, deoarece textul de lege nu prevede o astfel de situaţie, ci face vorbire despre indemnizaţia aferentă concediului de odihnă, care în cazul intimatului a fost inclusă în indemnizaţia lunară aferentă contractului de mandat.

Este adevărat că la art. 6 lit. b) din contractul de mandat nr. x din 28 februarie 2012 se precizează că mandatarul beneficiază de concediu de odihnă anual şi indemnizaţie aferentă, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul mandantului, însă indemnizaţia aferentă concediului de odihnă a fost acordată, fiind inclusă în retribuţia lunară.

În concluzie, nu sunt aplicabile dispoziţiile din Codul muncii care stabilesc modalitatea în care se poate compensa în bani neefectuarea concediului de odihnă în baza art. 146 alin. (3) Codul muncii, potrivit căruia compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

F. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel a motivat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând dispoziţiile legale privind perioada în care se poate acorda concediul de odihnă, respectiv perioada de 18 luni. Astfel, pentru anii 2012 - 2014, obligaţia acordării concediului de odihnă era, pentru fiecare an în parte, raportată până în luna decembrie a anului următor. După adoptarea Legii nr. 12/2015, perioada de 18 luni începe să se calculeze cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediu de odihnă anual, astfel încât pentru anul 2015 acesta se putea efectua până în iunie 2017, iar pentru anul 2016 până în iunie 2018.

S-a stabilit că reclamantul-intimat, respectând criteriile de calcul al despăgubirilor solicitate în temeiul art. 146 alin. (3) din Codul muncii, are un număr de 39 zile de concediu neefectuate la data încetării contractului de mandat. Ca efect al încetării contractului se naşte dreptul la compensare în bani.

Aşa fiind, instanţa de apel a motivat soluţia respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Este de reţinut faptul că zilele de concediu neefectuate în anul 2012 au fost stinse cu prioritate în anul 2013, situaţie ce s-a raportat anual, ceea ce a condus la un număr de 39 zile de concediu de odihnă neefectuat la data încetării contractului de mandat.

În contractul de mandat la art. 6 lit. b) sunt preluate integral dispoziţiile art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, în vigoare la data încheierii contractului, potrivit cărora:

"directorul beneficiază prin contractul de mandat de concediu de odihnă anual şi indemnizaţia aferentă, diurnă şi cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical conform legii şi zile libere plătite pentru sărbătorile legale, zile festive specifice, căsătorie, naşterea unui copil sau în caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unităţii respective".

Aşadar, aceste dispoziţii legale, precum şi cele din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate reprezintă temeiul acordării despăgubirilor solicitate de intimatul-reclamant.

Potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (6) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate "orice convenţie prin care se renunţă total sau în parte la drepturile privind concediul de odihnă este nulă de drept, iar compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă, concediile de odihnă neefectuate, cuvenite salariaţilor cărora le-a încetat contractul individual de muncă vor fi compensate în bani.

Aşa fiind, dispoziţiile din Contractul colectiv de muncă sunt în acord cu prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii potrivit cu care compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Reclamantul-intimat şi societatea recurentă au convenit prin contractul de mandat încheiat ca dreptul la concediu anual de odihnă să fie guvernat de aceleaşi reguli ca cele din Contractul colectiv de muncă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate, şi pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. S.A. împotriva deciziei nr. 1162/2018 din 15 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 30 ianuarie 2020.