Insurer’s appeal on fault and damages caps rejected; higher moral damages upheld for wrongful death.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtei S.C. D. S.A., la plata sumei de 400.000 Euro şi 7.768 RON, cu titlu de despăgubiri civile, constând în daune materiale (7.768 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu înmormântarea şi pomana victimei) şi daune morale (400.000 Euro), reprezentând prejudiciul cauzat la data de 23.02.2017 printr-un accident rutier ce a cauzat decesul numitului E., fiul şi fratele reclamanţilor, acesta fiind pasager în autoturismul asigurat la societatea pârâtă şi implicat în accident, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 421 din 26.03.2018 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. Voluntari; a obligat pârâta să plătească reclamanţilor 7.768 RON daune materiale şi 250.000 RON daune morale, (respectiv reclamanţilor A. şi B. câte 100.000 RON şi reclamantului C. 50.000 RON); s-au respins în rest pretenţiile reclamanţilor; fără cheltuieli de judecată.

Apelul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 421 din 26.03.2018 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 632/A din 10.10.2018, a fost schimbată sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta să le achite reclamanţilor A. şi B. câte 50000 euro şi reclamantului C. suma de 25000 euro, cu titlu de daune morale; au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. D. S.A. Voluntari a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1371 C. civ. şi după redarea acestor dispoziţii, consideră că instanţa de apel nu a avut în vedere expertiza tehnică extrajudiciară din care rezultă că decesul pasagerilor, din autoturismul implicat în evenimentul rutier, s-a datorat în mare măsură nepurtării centurilor de siguranţă, mulţumindu-se să majoreze daunele morale fără însă a avea o motivare temeinică.

Recurenta-pârâtă consideră că pornind de la art. 1371 C. civ. se observă că persoana decedată în accidentul de circulaţie a contribuit la mărirea prejudiciului produs prin conduita acestuia de a se urca într-un autoturism condus de un prieten, aflat într-o stare avansată de ebrietate.

Referitor la daunele morale acordate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă precizează că valoarea acestora se stabileşte în conformitate cu art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma A.S.F. nr. 39/2016 şi consideră că trebuie avut în vedere Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, care stabileşte ca reper pentru aceste daune moral venitul mediu net pe economie pentru anul în care s-a produs accidentul.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a acordat, în mod nejustificat, pretenţii morale peste limita impusă de jurisprudenţă şi apreciază că suma acordată nu poate depăşi graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune o au, aceea de compensare pentru reclamantul care a fost supus unor suferinţe psihice.

După o prezentare detaliată a unor opinii privind acordarea daunelor morale şi întinderea lor, recurenta-pârâtă susţine că deşi cuantificarea prejudiciului moral nu are criterii legale de determinare, totuşi este necesar ca acesta să fie apreciat rezonabil, pe o bază echitabilă, raportat la consecinţele negative suferite de cei în cauză.

Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicitând anularea recursului, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 22 mai 2019.

Nu au fost depuse puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate a recursului.

Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2019, s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În raport cu aceste dispoziţii, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere expertiza tehnică extrajudiciară şi a majorat daunele morale fără a avea o motivare temeinică.

Înalta Curte, reţine că pretinsa neanalizare de către instanţa de apel a expertizei tehnice extrajudiciare nu reprezintă o critică de nelegalitate pentru a putea fi analizată în această etapă procesuală, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, având plenitudinea de a analiza întregul probatoriu administrat.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest aspect şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. ceea ce în prezenta pricină nu este cazul.

Simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceştia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, aşa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1371 C. civ., pentru a invoca culpa comună a autorului reclamanţilor în producerea accidentului, ca argument pentru care s-a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale.

Pentru a se putea reţine culpa concurentă a autorului reclamanţilor în producerea accidentului rutier ar fi trebuit să se dovedească contribuţia victimei în apariţia sau mărirea prejudiciului, conform dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Or, recurenta-pârâtă, în argumentarea participării autorului reclamanţilor la producerea prejudiciului, prezintă aspecte ale situaţiei de fapt ce a fost stabilită de către instanţele anterioare şi care nu mai poate fi reevaluată în calea extraordinară de atac a recursului, ştiut fiind faptul că în recurs se analizează hotărârea atacată numai din perspectiva aspectelor de nelegalitate şi nu de netemeinicie.

Criticile recurentei-pârâte vizând nerespectarea Ghidului orientativ în cenzurarea daunelor morale acordate de instanţa de apel, nu poate fi primită, având în vedere că acest ghid, care conţine date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări, de către Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Or, acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe.

Prin urmare critica referitoare la neaplicarea ghidului cu titlu de criteriu legal, va fi respinsă ca nefondată.

Este eronată şi aserţiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere exclusiv principiul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirile acordate.

În analiza corectă a fiecărei daune morale s-a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie, intensitatea fiecărei suferinţe, raportate la legăturile personale, vârsta şi consecinţele pe plan emoţional şi social, astfel încât aserţiunile recurentei-pârâte privind cuantumul daunelor morale vor fi înlăturate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei S.C. D. S.A.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 632/A din 10 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2020.