Recovery of Unjustified Guarantee Payment Dismissed as Violating Res Judicata

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta Fondul National De Garantare A Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 194.694,28 RON (reprezentând valoarea comisionului de garantare datorat de pârâtă aferent anilor 2012-2014, pentru garanţiile acordate de B. pentru beneficiarul S.C. C. S.R.L. conform scrisorii de garantare nr. x/08.10.2010, confirmării de garantare nr. x/28.08.2012 şi a confirmării de garantare nr. x/28.08.2012) precum şi la plata sumei de 52.848,00 Euro, echivalent în RON la cursul Euro din data plăţii (sumă încasată necuvenit de pârâtă cu titlu de garanţie din creditul de investiţii în suma de 650.000 Euro, garantat de B. prin scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010), cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 1928 din 07.06.2017 a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă, obligând-o pe aceasta la plata către pârâtă a sumei de 5.415,57 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat proporţional cu capătul de cerere).

Apelul declarat de reclamantul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII SA-IFN împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 202A din 30 .01.2018.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, instanţa nesocotind prevederile convenţionale încheiate între părţi, prevederi care aveau rolul de normă specială în soluţionarea cauzei.

Recurenta-reclamantă susţine că, raportat la decizia instanţei de fond şi menţinută de instanţa de apel, conform căreia F.N.G.C.I.M.M. S.A. - I.F.N. a fost obligat să achite garanţiile în sumă totală de 759.000 Euro, precum şi la conţinutul înştiinţării de neplată cu nr. x/02.06.2014 privind scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010 din care rezultă că o parte din creditul garantat a fost rambursat, respectiv suma de 52.848 Euro, apreciind că suma de 52.848 Euro a intrat în mod nelegal/necuvenit în patrimoniul A. S.A., reprezentând o încălcare a dispoziţiilor art. 1345 C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că, nu se poate considera ca fiind intrat în puterea lucrului judecat împrejurarea că intimata şi-a mărit patrimoniul prin încasarea şi a sumei de 52.848 Euro fără a avea temei legal/convenţional, întrucât doar aspectele cu privire la valabilitatea garanţiilor aferente beneficiarului C. S.R.L. au fost analizate de instanţă, nicidecum cuantumul/valoarea garanţiilor.

În opinia recurentei-reclamante nu există identitate sub aspectul cauzei şi al obiectului între prezentul dosar şi dosarul nr. x, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.

Cu privire la obiectul dosarului nr. x/2014, recurenta-reclamantă menţionează că raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii priveşte stric valabilitatea garanţiilor asumate de Fond cu privire la I.M.M-ul C. S.R.L., raportat la înştiinţările transmise Fondului prin intermediul Anexei 9 la Convenţia 104/2009 în august 2012 şi în septembrie 2012.

Or, în ceea ce priveşte obiectul dosarului x/2017, acesta are un alt raport juridic substanţial, respectiv restituirea sumei de 52.848 Euro achitat de F.N.G.C.I.M.M. S.A- - I.F.N. conform sentinţei civile nr. 5234/30.09.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 564/31.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, suma rezultată ca urmare a rambursării de către C. S.R.L. a unei părţi din creditul de investiţii de 650.000 Euro, garantat F.N.G.C.I.M.M. S.A.-I.F.N. prin scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010.

În ceea ce priveşte cauza, recurenta-reclamantă subliniază că în dosarul nr. x/2014 faptul material/juridic care constituie fundamentul direct şi indirect al dreptului sau al beneficiului legal este reprezentat de calificarea raportărilor efectuate conform Anexei 9 la Convenţia 104/2009 în august 2012 şi în septembrie 2012 de către intimata A. S.A. ca fiind renunţări la garanţiile aferente beneficiarului C. S.R.L.. Pe când în cadrul dosarului x/2017, faptul material/juridic care constituie fundamentul direct şi indirect al dreptului sau al beneficiului legal este reprezentat de îmbogăţirea fără just temei a intimatei, prin încasarea de la Fond a sumei de 52.848 Euro.

Recurenta-pârâtă apreciază că interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor legale cuprinse în art. 430-431 C. proc. civ. şi art. 1341 şi art. 1345 C. civ. este nelegală, iar cu privire la interpretarea dată prevederilor convenţionale din art. 1 şi 7.4 alin. (1) din Convenţia 104/2009, aceasta contravine regulilor generale de interpretare a unui "contract" respectiv prevederilor art. 1266, coroborate cu art. 1267 şi art. 1269 alin. (2) C. civ.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă A. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului solicitând anularea acestuia, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei recurate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 21 mai 2019.

În urma comunicării raportului, prin punctul de vedere depus la dosar, recurentul-reclamant a reiterat motivele de recurs invocate.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2019 s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de punctul 8 al art. 488 C. proc. civ. pe care recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv recurentul-reclamant a susţinut că prin decizia recurată au fost aplicate greşit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 430-431 C. proc. civ. şi art. 1341, art. 1345 C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Autoritatea de lucru judecat astfel cum a fost consacrată prin dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., statuează la alin. (2) al aceluiaşi articol că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Prin noua reglementare a autorităţii de lucru judecat Noul C. proc. civ. prevede în mod expres că autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului cât şi asupra considerentelor pe care se sprijină.

Potrivit dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ. "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.".

Puterea de lucru judecat în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Întreaga argumentare a recurentului-reclamant potrivit căreia dosarul nr. x/2014 avea drept obiect valabilitatea garanţiilor asumate de Fond cu privire la beneficiarul C. S.R.L., iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă restituirea de către Bancă a sumei de 52.848 Euro, sunt nefondate.

Se constată că instanţele investite cu soluţionarea dosarului nr. x/2014 nu au avut de soluţionat o cerere care să privească valabilitatea garanţiei, ci o acţiune în pretenţii prin care reclamanta a solicitat obligarea Fondului la plata acestor garanţii, iar cauza juridică fiind răspundere contractuală.

Ca urmare, prin sentinţa nr. 1765 din 08.04.2015 (şi nu sentinţa 5234/30.09.2015, cum din eroare a indicat recurentul-reclamant) Tribunalul Bucureşti a admis în integralitate acţiunea şi a dispus obligarea Fondului la plata sumei de 759.000 euro reprezentând contravaloarea garanţiilor emise în baza Convenţiei pentru garanţii exprese irevocabile şi necondiţionate nr. 104/02.04.2009 şi în baza convenţiei cadru-plafon de garantare nr. 177/2012.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenţia în sumă de 52.848 euro reprezentând garanţia F.N.G.C.I.M.M. S.A.-I.F.N. aferentă sumei rambursate de S.C. C. S.R.L. din creditul de investiţii de 650.000 Euro, garantat de F.N.G.C.I.M.M. S.A.-I.F.N. prin scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010 parte din suma totală de 759.000 euro contravaloarea garanţiilor emise în baza Convenţiei pentru garanţii exprese irevocabile şi necondiţionate nr. 104/02.04.2009 şi în baza convenţiei cadru-plafon de garantare nr. 177/2012.

Temeiul de drept invocat de reclamant în prezenta cauză îl reprezintă art. 1341 C. civ. care reglementează plata nedatorată şi art. 1345 C. civ. care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, însă cauza o reprezintă răspunderea contractuală.

Astfel fiind, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, că instanţa de apel a făcut o judicioasă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 430-431 C. proc. civ., constatând în mod corect că între obiectul cauzei soluţionate definitiv în cadrul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti şi obiectul prezentei cauze există identitate de obiect.

Se reţine că instanţa de apel a constatat în mod corect că pretenţia concretă din prezenta cauză - plata unei sume de bani rezultate din scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010 se suprapune în parte cu pretenţia concretă din cauza nr. 39476/3/2014 (identitate parţială în raport cu obiectul cauzei deja soluţionate), iar pe lângă această identitate de obiect material există şi identitate a dreptului subiectiv ce poartă asupra obiectului material, respectiv dreptul de creanţă, în ambele cauze punându-se în discuţie acest drept prin raportare la scrisoarea de garantare nr. x/08.10.2010.

În ceea ce priveşte cauza celor două acţiuni, se apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod corect că în ambele speţe cauza juridică o reprezintă răspunderea contractuală, instituţie analizată nu în mod teoretic ci prin raportare la împrejurările de fapt ce conduc la aplicarea acestei răspunderi.

Astfel fiind, instanţa de apel a analizat în mod corect autoritatea de lucru judecat, hotărârea recurată fiind temeinică şi legală, apreciindu-se că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant sunt nefondate şi în consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN va fi obligat la plata către intimata-pârâtă A. S.A a sumei de 8.287,39 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, conform înscrisului de la dosarul de recurs.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 202 A din 30 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN Bucureşti la plata sumei de 8.287,39 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2020.