Challenge to enforcement against mortgage guarantors based on extinguishment of state claim via insolvency asset sale and res judicata

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 12 decembrie 2013 sub nr. x/2013, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (A.A.A.S.), prin care au solicitat anularea executării silite şi a somaţiei nr. x/12.11.2013, prin care s-a reţinut obligaţia contestatorilor de plată a sumei de 53.444,98 USD, reprezentând debit pe care S.C. C. S.R.L. îl are faţă de A.A.A.S. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/27.07.1994, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7358/2015 din 03 decembrie 2015, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, care prin încheierea nr. 7F din 28 ianuarie 2016 a scos cauza de pe rol, în vederea repartizării aleatorii unei secţii civile a Curţii de Apel Bucureşti care soluţionează litigii cu profesioniştii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a V-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016, prin sentinţa civilă nr. 107 din 31 martie 2016, fiind admisă contestaţia la executare formulată de A. şi B., anulată somaţia nr. 1806/12.11.2013 şi executarea silită desfăşurată împotriva contestatorilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 12 noiembrie 2013, intimata AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a procedat la emiterea somaţiei nr. x/12.11.2013, prin care, în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 a solicitat contestatorilor-debitori D. şi E., ca în termen de 15 zile de la primire să procedeze la achitarea soldului obligaţiilor de natură bancară în cuantum de 53.444,98 USD, în temeiul titlurilor executorii constând în contractul de credit nr. x/27.07.1994, actele adiţionale la acesta şi contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/25.08.1994.

În cadrul dosarului de executare, primele acte de executare datează din 15.05.2003 (comunicarea titlului executoriu neavând natura juridică a actului de executare), dată la care s-a întocmit oferta de vânzare prin licitaţie publică privind casa de locuit situată în comuna Hotarele, judeţul Giurgiu, proprietatea contestatorilor-debitori.

Prin urmare, Curtea a apreciat relevante sub aspectul competenţei instanţei dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, potrivit cărora cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 privind C. proc. civ. din 2009, care menţionează că dispoziţiile acestui act normativ se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

De asemenea, potrivit art. 725 din vechiul C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege, motiv pentru care au fost valorificate dispoziţiile de procedură incidente până la momentul intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

A reţinut instanţa că prin contractul de cesiune de creanţă nr. x, încheiat între F. S.A., în calitate de creditor cedent, pe de o parte, şi Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare, în calitate de cesionar, pe de altă parte, s-a transmis în favoarea acesteia din urmă creanţa faţă de debitorul cedat S.C. C. S.R.L., în valoare nominală totală de 1.597.882.128,60 RON, creanţă rezultată din contractul de credit nr. x/27.07.1994.

Prin contractul de credit nr. x/27.07.1994, încheiat între F. S.A., pe de o parte şi S.C. C. S.R.L., pe de altă parte, s-a acordat societăţii un credit în valoare de 124.140 în dolari SUA, din credite BIRD/BERD, 51.518.000 în RON din sursele băncii, reprezentând echivalentul sumei de 31.035 dolari SUA la cursul de la data întocmirii documentaţiei, în cuprinsul contractului, fiind menţionată o durată a creditului de 5 ani.

Prin actul adiţional din data de 21.01.1995, s-a convenit modificarea art. 1 pct. a din contract, referitor la cuantumul creditului acordat, în sensul menţionării sumei de 134.317 în dolari SUA, din credite BIRD, conform art. 3 pct. 3, creditul urmând a fi rambursat în 8 rate semestriale, prima fiind scadentă al data de 30.08.1995.

Prin actul adiţional din 16.12.1996, s-a convenit modificarea prevederilor art. 3 pct. 4 din contract, în sensul menţionării unui alt grafic de rambursare decât cel convenit iniţial.

Prin contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/15.08.1994 de Notariatul de Stat Judeţean Giurgiu, contestatorii D. şi B., în calitate de debitori s-au obligat faţă de creditorul F. S.A. să garanteze obligaţia de rambursare a creditului în sumă de 257.591.000 RON, acordat în favoarea debitoarei S.C. C. S.R.L., prin ipotecarea imobilului casă de locuit cu etaj şi subsol, situat în comuna Hotarele, dreptul de ipotecă fiind prevăzut pentru suma de 63.450.000 RON.

Curtea de apel a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinţei comerciale nr. 156/14.09.2005 a Tribunalului Giurgiu, pronunţată în dosarul nr. x JS/2001, irevocabilă prin decizia comercială nr. 2207/21.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În considerentele sentinţei anterior menţionate, pronunţate în cadrul procedurii falimentului debitoarei principale S.C. C. S.R.L., s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 14.11.2003 s-a admis cererea creditoarei A.V.A.S. pentru executarea prin executori proprii a utilajului, separat de procedura falimentului. De asemenea, s-a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 71/2004, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare, obligarea pârâtului la plata datoriilor către o parte dintre creditori, luându-se act că s-a încuviinţat creditoarei A.V.A.S., în conformitate cu dispoziţiile art. 35 indice 1 din Legea nr. 64/1995 executarea silită, urmând ca aceasta să ridice utilajul şi să-şi îndestuleze creanţa prin valorificare.

Împotriva sentinţei a formulat obiecţiuni creditorarea A.V.A.S., motivat de faptul că instanţa nu a dispus obligarea pârâtului, în conformitate cu dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995 la plata datoriei către această creditoare, cu atât mai mult cu cât din vânzarea utilajului era posibil să nu se acopere integral creanţa. Obiecţiunile au fost respinse ca tardiv formulate prin sentinţa comercială nr. 221/2004, soluţie casată prin decizia comercială nr. 381/2005, pe considerentul formulării obiecţiunilor în termen.

Analizând obiecţiunile formulate, Tribunalul Giurgiu a reţinut că utilajul şi echipamentul anexă identificat de către lichidator a fost evaluat la 74.932,08 USD, încercându-se valorificarea de către lichidator, iar prin încheiere s-a încuviinţat la cererea creditoarei ridicarea suspendării executării intervenite prin efectul deschiderii procedurii. S-a reţinut că prin măsura luată s-a avut în vedere pe de o parte calitatea de creditor cu creanţă garantată, pe de altă parte, în mod neîndoielnic, situaţia acoperirii valorii obiectului garanţiei de valoarea totală a creanţei garantate cu acel bun, de 67.152 USD şi 5.012.870 RON. Instanţa a apreciat că efectul ridicării suspendării şi încuviinţării executării de către creditoare, întocmai în considerarea acoperirii creanţei este cel al scoaterii bunului din averea falitei şi valorificării lui separat de procedura falimentului, cu consecinţa firească a neincluderii în raportul final. Dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995 permit angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere pentru partea din pasiv rămasă neacoperită, sumele depuse urmând a intra în averea debitoarei şi a fi destinate plăţii datoriilor. Cum raportat la valoarea bunului, creanţa A.V.A.S. putea fi integral acoperită şi de altfel însuşi creditoarei a solicitat expres ridicarea suspendării şi s-a încuviinţat valorificarea utilajului, neprobându-se că prin valorificare nu se îndestulează creanţa, tribunalul a constatat nefondate obiecţiunile, astfel că în baza art. 115 din Legea nr. 64/1995 le-a respins.

Ca atare, Curtea a reţinut că, la cererea creditoarei A.V.A.S., i s-a predat, spre valorificare, prin executorii proprii, în contul creanţei de 67.152 USD şi 5.012.870 RON, utilajul combina G. şi anexele acesteia, evaluată la suma de 74.932.08 USD. Întrucât creanţa recurentei era mai mică decât evaluarea obiectului garanţiei menţionate mai sus, lichidatorul judiciar a considerat stinsă această creanţă şi, drept urmare, nu a mai trecut creditoarea cu creanţa iniţial pretinsă, în tabelul final al creanţelor împotriva debitoarei.

Instanţa a apreciat că posibilitatea ca la momentul valorificării utilajului şi anexelor acestuia să se obţină o sumă mai mică, care nu va acoperi, în totalitate, creanţa nu mai are nici o relevanţă, atâta timp cât creanţa creditoarei A.V.A.S. a fost considerată stinsă, şi nu mai apare evidenţiată în tabelul şi raportul final al lichidatorului judiciar.

Curtea a reţinut că statuările jurisdicţionale anterior menţionate se bucură pe deplin de efectul lucrului definitiv judecat, nefiind cu putinţă a fi contrazise într-o altă procedură, cum este cea de faţă, în cadrul căreia s-a formulat contestaţie la executarea continuată împotriva garanţilor, în temeiul creanţei considerate în mod explicit ca fiind stinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Instanţa a înlăturat motivul cererii de chemare în judecată referitor la incidenţa prescripţiei, executarea silită fiind declanşată în termenul prevăzut pentru dreptul de a cere executarea silită, motivele invocate în sprijinul criticii menţionate reclamând starea de pasivitate pe parcursul executării, sancţionată însă distinct de normele procedurale prin perimare, care nu operează însă în materia analizată în care regimul juridic al creanţei supuse executării silite este asimilat creanţelor fiscale (art. 142 alin. (4) Codul de procedură fiscală).

Curtea a constat ca fiind fondată critica referitoare la cuantumul creanţei pentru care s-a procedat la emiterea somaţiei, aceasta fiind diferită faţă de cea menţionată în contractul de garanţie imobiliară, fără însă a fi menţionat algoritmul prin care a fost determinată.

Împotriva acestei sentinţe, intimata AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Arată că în mod netemeinic si nelegal instanţa de fond a reţinut în considerente hotărârii efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinţei comerciale nr. 156/14.09.2005, pronunţate de către Tribunalul Giurgiu în dosar nr. x JS/2001, irevocabilă, justificat de faptul că în speţă, procedura insolvenţei a fost închisă pentru lipsa bunurilor debitoarei S.C. C. S.R.L. şi nu ca urmare a achitării integrale a creanţei datorate către A.A.A.S.

De asemenea, în considerentele sentinţei amintite se retine cu titlu de autoritate de lucru judecat faptul ca A.V.A.S. nu şi-a recuperat integral creanţa, de vreme ce instanţa arată că aceasta exista încă la data închiderii procedurii de faliment, creditoarea putând valorifica garanţiile constituite.

Reiterează recurenta faptul că, prin contractul de cesiune de creanţă nr. x încheiat cu fosta F. S.A., a dobândit o creanţa bancară neperformantă împotriva S.C. C. S.R.L., în cuantum nominal de 159.788 RON noi, consolidată la valoarea de 88.919,43 USD, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât până în momentul de faţă A.A.A.S. a recuperat contravaloarea sumei de 35.474,45 USD, cuantumul la zi al creanţei se ridica la valoarea de 53.444,98 USD, la care se adaugă cheltuieli de valorificare a garanţiilor constituite.

Odată cu creanţa bancară neperformantă, F. a cesionat şi drepturile reale accesorii, printre care şi dreptul de ipotecă constituit de A. şi B. în baza contractului de garanţie autentificat sub nr. x/25.08.1994 şi transcris sub nr. x/25.08.1994.

Regimul juridic al creanţelor neperformante preluate la datoria publică internă este stabilit printr-un act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, respectiv O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform legii, creanţele ce fac obiectul O.U.G. nr. 51/1998, sunt încadrate în categoria "creanţelor preluate la datoria publică internă a statului" (art. 22), iar valorificarea acestora trebuie realizată astfel încât "nivelul de acoperire a datoriei publice [...] să fie cât mai apropiat de cel real" şi "actualizată la zi pentru a se evita deteriorarea drepturilor creditorului şi pentru a se asigura recuperarea reală a efortului financiar de emitere a titlurilor de stat"(art. 40).

Arată recurenta că aceste debite sunt creanţe privilegiate ale statului, sumele rezultate din valorificarea lor fiind destinate stingerii prin plată a datoriei publice (art. 38 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată) şi sunt virate la trezoreria statului (art. 24 din acelaşi act normativ).

Recurenta susţine că, prin decizia civilă nr. 1176 din 06 noiembrie 2011, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, irevocabilă, pronunţată în contradictoriu cu contestatorii A. şi B., instanţa de judecata a reţinut în considerentele hotărârii că soldul creanţei rămase de recuperat era în cuantum de 53.444.98 USD la data soluţionării cauzei.

În conformitate cu art. 1 alin. (1) din contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/25.08.1994, A. şi B. s-au obligat să garanteze în mod neechivoc rambursarea creditului acordat de către bancă societăţii C. S.R.L., clauza având valoarea de specializare a ipotecii sub aspectul sumei ce se garantează.

Suma de 63.450.000 RON vechi nu reprezintă creanţa garantată, ci valoarea de evaluare a imobilului la data constituirii ipotecii. Mai mult decât atât, potrivit art. 3 din contractul de ipotecă, garanţii ipotecari au consimţit în mod neechivoc asupra dreptului F. de a se îndestula cu sumele obţinute din garantarea creditului acordat societăţii C. S.R.L. din garanţia constituită.

Pe cale de consecinţă, apreciază că instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal a reţinut în considerentele hotărârii atacate că dreptul de ipotecă a fost prevăzut pentru suma de 63.450.000 RON vechi.

Apreciază recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 1683 din vechiul C. civ. în raport cu situaţia de fapt, deoarece contestatorii au calitatea de garanţi ipotecari si nu de fidejusori. Pe cale de consecinţă, apreciază că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la stingerea ipotecii, respectiv art. 1800 vechiul C. civ., raportat la existenţa unei creanţe pentru achitarea căreia a fost constituită garanţia ipotecară.

Având în vedere existenţa unor stări litigioase iniţiate de garanţi, A.A.A.S. a fost pusă în imposibilitatea de a continua procedura executării silite.

Conform art. 16 lit. b) din Decretul 167/1958, valabil la data iniţierii procedurii de executare silită, prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţa judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent. Totodată, conform art. 13 lit. a) din acelaşi act normativ, cursul prescripţiei se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere.

Fata de cele prezentate mai sus, recurenta solicită respingerea excepţiei prescripţiei executării silite, invocată de contestatori, ca fiind neîntemeiată.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 483 şi urm. din noul C. proc. civ., O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe toate celelalte dispoziţii legale menţionate.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

O primă critică invocată de către recurentă vizează faptul că în mod netemeinic şi nelegal, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la sentinţa comercială nr. 156 din 14 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2001, irevocabilă, justificat de faptul că procedura insolvenţei faţă de debitoarea S.C. C. S.R.L. a fost închisă ca urmare a lipsei bunurilor debitoarei şi nu ca urmare a achitării integrale a creanţei datorate A.A.A.S., având în vedere şi faptul că în considerentele acestei hotărâri s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că aceasta nu şi-a recuperat integral creanţa.

Înalta Curte apreciază că prealabil se impune a se sublinia că puterea de lucru judecat presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.

Dincolo de aceste considerente teoretice, Înalţa Curte constată că prin sentinţa comercială nr. 71 din 27 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2001, instanţa a dispus închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. C. S.R.L., precum şi dizolvarea şi radierea acestei societăţi din evidenţele oficiului registrului comerţului. A luat act că A.V.A.B. (actuala A.A.A.S.) a solicitat şi prin încheierea din 14 noiembrie 2003 s-a încuviinţat executarea silită separată, urmând ca această creditoare să ridice utilajul şi să îşi îndestuleze creanţa din vânzarea acestuia. A obligat administratorul judiciar al debitoarei să răspundă pentru pasivul societăţii, reprezentat de creanţele creditoarelor Casa Judeţeană de Pensii Giurgiu, S.C. H. S.R.L., A.J.O.F.M. Giurgiu, S.C. I. S.R.L., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu, S.C. J. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a formulat obiecţiuni creditoarea A.V.A.S. (actuala A.A.A.S., fostă A.V.A.B.), motivat de faptul că instanţa nu a dispus obligarea pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 124 din Legea nr. 64/1995, la plata datoriei către aceasta, întrucât din vânzarea utilajului era posibil să nu fie acoperită integral creanţa deţinută de aceasta.

Prin sentinţa comercială nr. 156 din 14 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2001, irevocabilă, instanţa a respins obiecţiunile formulate de creditoarea A.V.A.S. (actuala A.A.A.S.), reţinând că efectul ridicării suspendării şi încuviinţării executării de către creditoare, în considerarea acoperirii creanţei, este al scoaterii bunului din averea societăţii debitoare C. S.R.L. şi valorificării acestuia separat de procedura falimentului, cu consecinţa neincluderii acestei creanţe în raportul final.

Raportat la aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 156 din 14 septembrie 2005, în sensul că, urmare a efectul ridicării suspendării şi încuviinţării executării de către creditoare a utilajului combină G., înn cadrul procedurii insolvenţei, creanţa acestei debitoare a fost considerată stinsă, nefiind evidenţiată în tabelul şi raportul final al lichidatorului judiciar.

Aspectele invocate de către recurentă, ce vizează nelegalitatea sentinţei civile nr. 107 din 31 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin raportare la dispoziţiile art. 22, art. 24, art. 38, art. 40 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată nu pot fi reţinute, întrucât sentinţa recurată nu priveşte caracterul de creanţă privilegiată a statului.

A invocat, de asemenea, recurenta că sentinţa este nelegală şi netemeinică şi motivat de faptul că în considerentele hotărârii, instanţa a reţinut incorect că dreptul de ipotecă a fost prevăzut pentru suma de 63.450.000 RON vechi, fapt ce nu poate fi reţinut, având în vedere că aceasta aspect menţionat de către instanţa de fond nu afectează raţionamentul juridic în baza căruia a fost soluţionată cauza.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1683 din vechiul C. civ., recurenta invocând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1800 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a avut în vedere, la soluţionarea cauzei, art. 1683 din C. civ., care reglementează stingerea fidejusiunii.

Curtea de apel a anulat somaţia nr. 1806/12.11.2013 şi executarea silită desfăşurată împotriva contestatorilor, constatând stinsă creanţa la a cărei realizare s-a tins prin executare silită.

De altfel, acestă concluzie nu poate fi infirmată de aplicarea dispoziţiilor art. 1800 din vechiul C. civ., invocat de către recurentă, care statuează la alin. (1) pct. 1 că privilegiile si ipotecile se sting prin stingerea obligatiei principale.

Motivul de recurs ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită, prin care recurenta a solicitat respingerea acestei excepţii ca neîntemeiate nu va fi analizat. Prin sentinţa recurată, instanţa a soluţionat această excepţie, în sensul respingerii, constatând că executarea silită a fost declanşată în termenul prevăzut de lege.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr. 107 din 31 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr. 107 din 31 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2017.