Peremption of appeal due to failure to resume proceedings after suspension for death of a party

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2008, la data de 30 ianuarie 2008, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., prin curator D., E. şi B.N.P. F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligate pârâtele C. şi E., în solidar, la plata sumei de 21.600 RON, reprezentând preţul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în Bucureşti, str. x, obligarea celor trei pârâte în solidar la plata despăgubirilor materiale, sumă ce urmează a fi precizată după efectuarea expertizei şi obligarea celor trei pârâte, în solidar, la plata sumei de 200.000 RON, reprezentând daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 773 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P. F., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi E., a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., constatând prescris dreptul material la acţiune.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, apelul fiind admis prin decizia civilă nr. 852 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a desfiinţat sentinţa sus menţionată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, cu motivarea că acţiunea nu este prescrisă.

Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia civilă nr. 826 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar prin decizia civilă nr. 392A din 01 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi Biroul Notarului Public F., iar prin decizia nr. 5415 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-au admis recursurile, s-a casat decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 773/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2011.

În cadrul prezentului dosar, reclamanţii au formulat, în temeiul art. 132 C. proc. civ., cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei F., arătându-se că această cerere a fost formulată în raport de soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă prin decizia nr. 5415/23.06.2011 în dosarul nr. x/2010, conform căreia B.N.P. F. nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1883 din 22 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta E. la plata către reclamanţi a sumei de 21.600 RON, reprezentând preţul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în Bucureşti, str. x, sectorul 1; a respins capătul 1 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C. ca neîntemeiat; a respins capetele 2 şi 3 de cerere ca neîntemeiate; a obligat pârâta E. la plata către reclamanţi a sumei de 1.340 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat reclamanţii la plata către pârâta C. a sumei de 2.740 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, apelul fiind admis prin decizia civilă nr. 141 A din 23 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2011, fiind desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta F., recursul fiind respins ca nefondat prin decizia nr. 3238 din 11 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2011.

Urmare a deciziei instanţei de apel, rămasă irevocabilă, de desfiinţare a sentinţei tribunalului şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2014, la data de 27.01.2014.

Tribunalul, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii din data de 19.03.2014, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâta F..

Prin sentinţa civilă nr. 609 din 21 mai 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă a admis în parte cererea reclamanţilor A., B., în contradictoriu cu pârâţii C. prin tutore G., E., F. şi chemata în garanţie CASA DE ASIGURĂRI A NOTARILOR PUBLICI, a obligat pârâta E. la plata către reclamanţi a sumei de 21.600 RON reprezentând preţul de vânzare pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, a respins, ca neîntemeiate atât capătul 1 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C., cât şi capetele 2 şi 3 de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtele E. şi C., a respins cererea reclamaţilor în contradictoriu cu pârâta F., ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune cât şi cererea de chemare în garanţie a CASEI DE ASIGURĂRI A NOTARILOR PUBLICI, formulată de pârâta F., ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au exercitat calea de atac a apelului.

Prin încheierea de şedinţă din 17 decembrie 2014, instanţa de apel, având în vedere că intimata-pârâtă C. a decedat, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 243 pct. 1 din vechiul C. proc. civ., suspendarea judecării apelului până la indicarea moştenitorilor.

Prin decizia civilă nr. 473A din 23 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a constatat perimat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 609 din 21.05.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu pârâţii C., prin tutore G., E., F. şi chemata în garanţie CASA DE ASIGURĂRI A NOTARILOR PUBLICI.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Împotriva încheierii de şedinţă din 17 decembrie 2014, prin care s-a dispus suspendarea cauzei, niciuna dintre părţi nu a formulat calea legală de atac. De asemenea, părţile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol, în condiţiile prevăzute de art. 245 pct. 2 din vechiul C. proc. civ.

A reţinut, de asemenea, instanţa de apel că în raport de menţiunile certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria Sectorului 4 Bucureşti, intimata-pârâtă C. a decedat la data de 20.05.2014.

Observând dispoziţiile art. 1103 din vechiul C. civ., conform cărora dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii, Curtea a constatat că acest termen a expirat la data de 20.05.2015 şi că de la această dată nu a existat nici un impediment legal pentru dezbaterea moştenirii defunctei C., respectiv pentru formularea, de către orice persoană interesată, a unei cereri de constatare a vacanţei succesorale.

În lipsa oricărei dovezi privind urmarea unei astfel de proceduri, Curtea a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 248 din vechiul C. proc. civ., întrucât pricina a rămas în nelucrare timp de peste 1 an, din vina părţilor, cu consecinţa perimării apelului.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii B. şi A. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ.

În motivare, recurenţii-reclamanţi arată că rămânerea cauzei în nelucrare nu este rezultatul culpei lor, în condiţiile în care suspendarea s-a dispus pentru indicarea moştenitorilor unei părţi care avea calitatea procesuală de intimată-pârâtă.

Apreciază recurenţii-reclamanţi B. şi A. că perimarea nu putea curge în perioada în care procesul a stat în nelucrare pentru o cauză neimputabilă părţii apelante.

Intimata-pârâtă F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Prealabil, se impune precizarea că sancţiunile care se aplică în situaţii determinate procedural, cum este şi sancţiunea perimării, au fost instituite pentru nerespectarea cerinţei de a exista continuitate în desfăşurarea procesului. Altfel spus, această sancţiune procedurală intervine pentru a înceta starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii şi are drept consecinţă stingerea procesului în faza în care se găseşte. Sancţiunea procedurală amintită operează şi ca o prezumţie de desistare care se deduce din nestăruinţa părţilor, în termenele prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei.

Procedural, consideraţiile anterior evocate au în vedere dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 129 alin. (1) din acelaşi cod prin care se stabileşte că părţile au îndatorirea, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".

Potrivit dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia dintre părţi, fiind în prezenţa unui caz de suspendare legală de drept, cu privire la care instanţa este obligată să se pronunţe.

Suspendarea de drept a judecăţii urmăreşte acordarea posibilităţii celor interesaţi de a lua măsurile necesare în vederea continuării procesului, în funcţie de împrejurarea ivită, în speţă prin introducerea în cauză a moştenitorilor intimatei-pârâte C..

În speţă, prin încheierea de şedinţă din 17 decembrie 2014, instanţa de apel, având în vedere că intimata-pârâtă C. a decedat, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 243 pct. 1 din vechiul C. proc. civ., suspendarea judecării apelului până la indicarea moştenitorilor.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, în mod legal curtea de apel a constat că în termenul prevăzut de art. 248 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. nu a fost formulată cerere de repunere pe rol în temeiul dispoziţiilor art. 245 alin. (1) pct. 2 din acelaşi cod, aplicând cererii de apel sancţiunea perimării.

Susţinerea recurenţilor în sensul că suspendarea judecării cauzei nu putea fi dispusă pentru neindicarea moştenitorilor unei părţi care avea calitate de intimată-pârâtă nu poate fi reţinută, raportat la dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ. şi la obligaţiile care le reveneau acestora în vederea finalizării procesului.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 473 A din 23 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 473 A din 23 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2017.