Validity of debt offset during insolvency observation and requirement for judicial administrator oversight

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidatorul judiciar B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., reclamanta a pretins achitarea unei creanţe în cuantum de 223.312,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pârâtei, împreună cu dobânda legală calculată de la data scadenţei şi până la plată.

Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă prin sentinţa nr. 358/C/2016 din 14.12.2016, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. SRL-în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. şi pe cale de consecinţă: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 223.312,93 RON cu titlu de contravaloare servicii prestate cu dobânda legală de la data scadenţei şi până la achitarea debitului.

Apelul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 315/C/2017-A din 24 octombrie 2017, fiind menţinută în totalitate sentinţa nr. 358 din 14.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bihor.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile ar. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă, după prezentarea considerentelor hotărârii instanţei de apel şi a unor aspecte ale situaţiei de fapt, a susţinut, în esenţă, că susţinerile instanţei de apel cu privire la interpretarea art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 sunt nelegale şi oarecum imposibil de pus în aplicare dacă ne raportăm la o societate cu un rulaj de sute de facturi pe lună. Aceasta ar însemna ca administratorul judiciar să accepte şi să semneze aceste facturi ceea ce este de nepermis.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă consideră că este nelegală susţinerea instanţei de apel referitoare la o complicitate între administratorul statutar şi prezenta societate câtă vreme această complicitate nu a fost dovedită, simplul fapt că facturile emise de societate nu au fost semnate de administratorul judiciar nu poate duce la o prezumţie rezonabilă de complicitate in vederea eludării normelor insolvenţei.

Prin faptul că administratorul judiciar contestă facturile şi implicit creanţa, emise în perioada în care avea obligaţia de supraveghere nu face altceva decât să se prevaleze de propria lui culpă şi să recunoască că, în perioada de supraveghere, a permis societăţii să acumuleze debite şi nu a sancţionat în mod prompt această conduită.

De asemenea, a mai susţinut recurenta-pârâtă, ilegală şi neîntemeiată este şi aprecierea instanţei potrivit căreia, a se apela la un proces-verbal de compensare dovedeşte o complicitate frauduloasă, câtă vreme, procesele-verbale de compensare sunt documente primare necesare operării în contabilitate, fiind de notorietate faptul că pentru înregistrările contabile, agenţii economici au nevoie de documente justificative ori operarea de drept a compensaţiei, este o teorie juridică, care trebuie să îmbrace forma unui document justificativ apt să stea la baza unei înregistrări contabile.

A îmbrăţişa opinia instanţei de apel, în ceea ce priveşte interpretarea articolului 87 ar însemna practic blocarea activităţii agenţilor economici în birocraţie, blocare care ar avea în mod sigur efecte negative asupra agentului economic aflat deja în dificultate.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel, în interpretarea textelor de drept material, adaugă la lege, întrucât legiuitorul nu a prevăzut că administratorul judiciar trebuie să semneze facturile agentului economic la care a fost numit administrator judiciar cu atât mai mult în situaţia unor contracte menţinute.

Recurenta-pârâtă consideră că a se interpreta insolvenţa potrivit susţinerilor instanţei de apel, ar însemna ca debitorii insolvenţi să îşi poată asuma obligaţii în procedură, dar dacă nu le îndeplinesc întocmai aceştia nu pot fi sancţionaţi, cei care rămân cu pierderea fiind terţii, motivat de faptul ca nu au fost diligenţi si nu au obţinut semnătura administratorilor speciali, fără însă a analiza şi sancţiona obligaţiile administratorilor judiciari care ar trebui sa fie garanţii unui circuit economic sănătos in piaţa societăţilor in insolventa.

In măsura în care administratorul judiciar/lichidatorul judiciar constată un management defectuos al debitorului prin administratorul special, este obligat să îşi îndeplinească obligaţiile de supraveghere şi sa apeleze la pârghiile procedurale pe care legea insolvenţei i le pune la îndemână pentru sancţionarea abuzurilor, respectiv pentru repararea prejudiciilor, cu menţiunea ca pagubele trebuie reparate de cei care le cauzează şi nu de terţii contractanţi. In măsura in care administratorul judiciar a întâmpinat opoziţie din partea administratorului special in ceea ce priveşte comunicarea informaţiilor si documentelor, trebuia sa solicite judecătorului sindic să dispună ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea, nu să stea în pasivitate mai bine de 1 an, in care administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar să aducă prejudicii atât creditorilor înscrişi in tabel cât şi terţilor co-contractanţi.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii reclamantei.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 iunie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 5 octombrie 2018.

Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2019, s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen pentru judecata pe fond a acestuia, în şedinţă publică.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-pârâtă a susţinut că interpretarea art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 este nelegală.

Articolul 87 din Legea nr. 85/2014 reglementează situaţia debitorului în perioada de observaţie, fiind precizat că debitorul poate continua activităţile curente, adică activităţile obişnuite ale comerţului său, în situaţia în care debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare şi şi-a manifestat opţiunea de reorganizare, actele şi operaţiunile curente sunt desfăşurate sub supravegherea administratorului judiciar, iar dacă i s-a ridicat dreptul de administrare, activitatea curentă este desfăşurată de administratorul judiciar.

În cadrul analizei privind compensarea legală a creanţelor reciproce ale părţilor, instanţa de apel a reţinut în mod corect că, între data deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei S.C.A. S.R.L., respectiv 15.10.2014 şi data de 03.11.2015 când societatea a intrat în faliment, societatea şi-a păstrat dreptul de administrare, devenind aplicabile prevederile art. 87 alin. (1) lit. a), potrivit cărora în perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 67 alin. (1) lit. g), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte instanţa de apel nu a încălcat aplicarea dispoziţiilor art. 87 alin(1) lit. a), ci a făcut o judicioasă interpretare a menţionatelor dispoziţii legale, apreciind în mod corect că, pentru continuarea activităţilor curente şi efectuarea de plăţi către creditorii cunoscuţi de către societatea reclamantă prin administratorul statutar/special al acesteia, este necesară supravegherea administratorului judiciar.

Or, pârâta deşi avea cunoştinţă de deschiderea proceduri de insolvenţă împotriva societăţii reclamante, nu se justifică motivul pentru care a acceptat ca procesele-verbale de compensare a creanţelor să nu fie încheiate şi semnate de către administratorul judiciar al reclamantei.

Cum nu s-a făcut în nici un fel dovada avizării prealabile, iar procesele-verbale de compensare au fost încheiate de administratorul special, cu depăşirea vădită a atribuţiilor conferite de lege şi cu încălcarea obligaţiei de supraveghere a administratorului judiciar, în sensul definit de legea specială, în mod corect a constatat instanţa de apel că operaţiunea de compensare nu poate fi considerată valabilă.

Înalta Curte, apreciază că hotărârea recurată este rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi a unei aprecieri convingătoare a faptelor reţinute în cauză.

Întreaga argumentare a recurentei-pârâte privind presupusa nelegalitate a reţinerii instanţei de apel referitoare la o complicitate între administratorul statutar şi societatea pârâtă, nu va face obiectul analizei, întrucât vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 315/C/2017-A din 24 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2020.