Restitution of purchase price under nullity effects rather than eviction warranty following invalidation of property title

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04 iulie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. (în calitate de moştenitoare a lui C.), D., E., F. (în calitate de moştenitor al lui G.), H., I. şi J. (în calitate de moştenitori ai defunctei K.), L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la: 1. restituirea preţului în suma de 3.014.910 RON, echivalent 900.000 Euro; 2. plata dobânzii legale; 3. achitarea spezelor aferente cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor încheierii şi executării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.03.2007 anulat, precum şi contravaloarea profitului nerealizat; 4. cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 18.03.2013, a fost precizată acţiunea, în sensul că au fost chemaţi în judecată şi pârâţii M. şi C., în calitate de moştenitori ai lui C. şi, totodată, s-a precizat capătul trei de cerere în sensul că pretenţiile sunt în cuantum de 72.730,41 RON, reprezentând onorariu notarial, plată documentaţie servicii documentaţie PUD, cheltuieli deplasare consilier juridic, onorariu de avocat achitat în dosarul nr. x/2009.

Pe parcursul soluţionării cauzei, şi anume la data de 21.10.2013, a decedat pârâta L., fiind introdusă în cauză la termenul din 17.02.2014 fiica acesteia, N., în calitate de pârâtă.

La data de 10.04.2014, pârâta N. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar prin încheierea de şedinţă din 16.06.2014 s-a admis excepţia, cu motivarea arătată în conţinutul încheierii.

Totodată, ca efect al decesului pârâtului D., intervenit la data de 19.03.2014, a fost introdusă în cauză la termenul din 16.06.2014 moştenitoarea acestuia indicată de către reclamantă, respectiv O., iar în locul defuncteI pârâtei L. s-au introdus în cauză potenţialii moştenitori colaterali privilegiaţi: B., D., E., F., H., I., J., M. şi C..

Prin sentinţa civilă nr. 1026 din 22 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea precizată; a obligat pârâţii să restituie reclamantei preţul achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 la B.N.P. P. după cum urmează: - B., M., C. (în calitate de moştenitori ai lui C.), suma de 251.573,62 RON; - E. (în calitate de soţie supravieţuitoare a lui Q.) suma de 838.267,14 RON; - F. (în calitate de moştenitor al lui G.) suma de 253.160,74 RON; - H., I., J. (în calitate de moştenitori ai lui K.) suma de 251.573,62 RON; - B., M., C., O., F., H., I., J. (în calitate de moştenitori ai lui L.) suma de 1.022.791,79 RON; - O. (în calitate de moştenitoare a lui D.) suma de 397.543,09 RON. A obligat pârâţii către reclamantă la plata dobânzii legale aferentă defalcată fiecărei sume sus-menţionate, începând cu data de 16.02.2012 şi până la data restituirii preţului. A obligat pârâţii să restituie reclamantei spezele aferente cheltuielilor de judecată, cheltuielilor aferente încheierii şi executării contractului de vânzare cumpărare anulat în sumă totală de 72.730,41 RON, după cum urmează: - B., M., C. (în calitate de moştenitori ai lui C.) suma de 6.065,71 RON; - E. (în calitate de soţie supravieţuitoare a lui Q.) suma de 20.219,05 RON; - F. (în calitate de moştenitor al lui G.) suma de 6.102,08 RON; - H., I., J. (în calitate de moştenitori ai lui K.) suma de 6.065,71 RON; - B., M., C., O., F., H., I., J. (în calitate de moştenitori ai lui L.) suma de 24.670,15 RON; - O. (în calitate de moştenitoare a lui D.) suma de 9.585,86 RON. A obligat pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 23.060,56 RON după cum urmează: - B., M., C. (în calitate de moştenitori ai lui C.) suma de 1.923,25 RON; - E. (în calitate de soţie supravieţuitoare a lui Q.) suma de 6.410,83 RON; - F. (în calitate de moştenitor al lui G.) suma de 1.934,78 RON; - H., I., J. (în calitate de moştenitori ai lui K.) suma de 1.923,25 RON; - B., M., C., O., F., H., I., J. (în calitate de moştenitori ai lui L.) suma de 7822,14 RON; - O. (în calitate de moştenitoare a lui D.) suma de 3.039,38 RON.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâta O., pârâţii B., M., C., pârâţii E., H., I. şi J. şi pârâtul F..

Prin decizia civilă nr. 309A din 09 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins excepţia de netimbrare, ca nefondată; a admis apelurile, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre evocarea fondului.

Analizând apelurile, Curtea a reţinut că apelanta O. a fost introdusă în cauză de prima instanţă pe parcursul procesului, ca urmare a decesului unuia dintre pârâţii iniţial chemaţi în judecată, respectiv a pârâtului D..

Măsura introducerii în cauză a acestei apelante a fost dispusă ca urmare a solicitării reclamantei-intimate, formulată în sensul că ar fi moştenitoarea pârâţilor D. şi L., care au decedat pe parcursul procesului.

Tot reclamanta-intimată a indicat, ca adresă la care putea fi înştiinţată despre existenţa procesului (citată) pârâta astfel introdusă în cauză, aceeaşi adresă la care fusese anterior citat pârâtul D..

În raport de indicarea în acest mod a adresei de citare a părţii pârâte în privinţa căreia a formulat cererea de introducere în cauză şi de împrejurarea că reclamantul este cel care - potrivit exigenţelor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. - are obligaţia de a aduce la cunoştinţa instanţei datele de identificare a părţilor cu care înţelege să se judece, s-a procedat la citarea apelantei-pârâte O. pe adresa domiciliului autorului său, deşi din înscrisurile care au fost administrate în faţa instanţei de apel reiese că această apelantă are domiciliul la o altă adresă.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că niciuna dintre probele administrate nu relevă împrejurarea că apelanta ar fi avut reşedinţa la adresa la care a fost citată în etapa judecării fondului cauzei.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că citarea apelantei O. la o altă adresă decât la cea la care îşi are domiciliul şi/sau reşedinţa este contrară exigenţelor stabilite prin art. 88 şi 89 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea nulităţii în ce priveşte citaţia ce a fost emisă pentru adresa eronat indicată de reclamantă ca fiind cea a pârâtei-apelante.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că din probatoriul administrat în etapa apelului, respectiv declaraţiile autentificate sub nr. x/13.01.2015 şi nr. y/13.01.2014 la B.N.P. R., reiese că apelanta-pârâtă O. a renunţat expres la moştenirea lăsată de defunctul său tată, D. (decedat la data de 19.04.2014), şi că nu a făcut niciun act de acceptare (expresă sau tacită) a succesiunii defunctei mătuşi L. (decedată la 21.10.2013).

În plus, Curtea a solicitat Camerei Notarilor Publici relaţii referitoare la dezbaterea succesiunii pârâtului D., context în care s-a comunicat că de la data deschiderii acestei succesiuni şi până la data emiterii răspunsului (25.05.2015) nu a fost înregistrată procedura succesorală pe rolul vreunui birou notarial public.

În ce o priveşte pe cea de-a doua pârâtă decedată în cursul judecării cauzei în primă instanţă, respectiv L., Curtea a notat că prima instanţa a dispus - la solicitarea reclamantei - continuarea procesului prin introducerea în locul acesteia a celorlalţi copârâţi, în considerarea calităţii acestora de colaterali privilegiaţi, în acest fiind şi prevederile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin raportare la reglementarea din art. 1100 C. civ., Curtea a constatat că nu există o identitate de conţinut între categoria succesibililor (persoane chemate la moştenire) şi aceea de moştenitor, respectiv că pentru a face parte din categoria moştenitorilor trebuie să preexiste o manifestare de voinţă din parte succesibilului, în sensul acceptării moştenirii.

Probatoriul administrat în etapa apelului confirmă eroarea astfel intervenită în aplicarea menţionatelor dispoziţii legale cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă. Apelanţii-pârâţi F., C., S. şi O., care au stat în proces şi au şi fost obligaţi să plătească reclamantei-intimate sumele de bani pe care aceasta din urmă le-a solicitat de la pârâta decedată L., au depus declaraţii autentificate potrivit cărora nu au efectuat niciun act de acceptare expresă sau tacită a moştenirii mătuşii lor, L..

În ce o priveşte pe apelanta B., s-a constatat faptul că aceasta este soţia supravieţuitoare a fratelui predecedat al aceleiaşi defuncte, astfel că nu are calitatea de colateral privilegiat (invocată în susţinerea solicitării de introducere în proces ca şi continuatoare în drepturi şi obligaţii ale defunctei L.), situaţie faţă de care s-a reţinut că nu avea nici măcar calitate de persoană chemată la moştenire (succesibil), deci nici aptitudinea de a efectua vreun act de opţiune de natură a-i transfera în patrimoniul propriu drepturi şi obligaţii ce au aparţinut defunctei.

Or, prin prisma acestor declaraţii, dar şi a faptului că procedura succesorală deschisă de pe urma defunctei L. nu s-a finalizat prin emiterea unui certificat care să ateste stabilirea unui moştenitor acceptant - în condiţiile în care fiica defunctei a renunţat la moştenirea mamei sale, conform declaraţiei aflate la dosarul primei instanţe), Curtea a reţinut că apelanţii menţionaţi sunt străini de moştenirea pârâtei decedate şi, astfel, nu este justificată continuarea faţă de aceştia a procesului în coordonatele pretenţiei de despăgubire pe care reclamanta-intimată a formulat-o faţă de L..

Având în vedere considerentele expuse şi viciile constatate relativ la aplicarea dispoziţiilor procedurale imperative menţionate anterior, Curtea a constatat că devin incidente prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., impunându-se anularea sentinţei apelate în vederea rejudecării cauzei în coordonatele unei corecte aplicări a prevederilor art. 85 şi art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În rejudecare, la termenul din 20.10.2015 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la indicarea pârâţilor decedaţi L. şi D..

La data de 25.02.2016, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol, care a fost admisă de instanţă la termenul din 22.03.2016, când au fost introduşi în cauză MUNICIPIUL BUCUREŞTI, moştenitor al defunctei pârâte L., potrivit certificatului de vacanţă succesorală nr. 137/19.11.2015 eliberat de B.N.P. Asociaţi T., precum şi U. (minor, reprezentat de V. şi W.), moştenitor al defunctului D. potrivit certificatului de moştenitor legal nr. 4/05.02.2016 eliberat de notar public X..

Prin decizia civilă nr. 186A din 29 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, evocând fondul, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., S., C., E., F., H., I., J., MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin PRIMARUL GENERAL (în calitate de moştenitor a lui L.) Y. şi O.. A obligat pârâţii să restituie reclamantei preţul achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 de B.N.P. P., după cum urmează:

- B., S. şi C. (în calitate de moştenitori ai lui C.) - suma de 251.573,62 RON;

- E. (în calitate de moştenitoare a lui Q.) - suma de 838.267,14 RON;

- F. (în calitate de moştenitor al lui G.) - suma de 253.160,74 RON;

- H., I. şi J. (în calitate de moştenitori ai lui K.) - suma de 251.573,62 RON;

- MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin PRIMARUL GENERAL, (în calitate de moştenitor al lui L.) - suma de 1.022.791,79 RON, cu respectarea art. 1139 alin. (2) C. civ.

- Y. (în calitate de moştenitor al lui D.) - suma de 397.543,09 RON, cu respectarea art. 1114 alin. (2) C. civ.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente fiecărei sume sus-menţionate, începând cu data de 16.02.2012 şi până la data restituirii preţului.

A obligat pârâţii să restituie reclamantei spezele aferente cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor aferente încheierii şi executării contractului de vânzare-cumpărare anulat, în sumă totală de 72.730,41 RON, după cum urmează:

- B., S. şi C. (în calitate de moştenitori ai lui C.) - suma de 6.065,71 RON;

- E. (în calitate de moştenitoare a lui Q.) - suma de 20.219,05 RON;

- F. (în calitate de moştenitor al lui G.) - suma de 6.102,08 RON;

- H., I. şi J. (în calitate de moştenitori ai lui K.) - suma de 6.065,71 RON;

- MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin PRIMARUL GENERAL, (în calitate de moştenitor al lui L.) - suma de 24.670,15 RON;

- Y. (în calitate de moştenitor al lui D.) - suma de 9.585,86 RON.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în fond în sumă totală de 23.060,56 RON, după cum urmează:

- B., S. şi C. (în calitate de moştenitori ai lui C.), suma de 1.923,25 RON;

- E. (în calitate de moştenitoare a lui Q.) - suma de 6.410,83 RON;

- F. (în calitate de moştenitor al lui G.) - suma de 1.934,78 RON;

- H., I. şi J. (în calitate de moştenitori ai lui K.) suma de 1.923,25 RON;

- MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin PRIMARUL GENERAL, (în calitate de moştenitor al lui L.) - suma de 7.822,14 RON;

- Y. (în calitate de moştenitor al lui D.) - suma de 3.039,38 RON.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel în sumă totală de 1.700 RON (cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.), după cum urmează:

- B., S. şi C. (în calitate de moştenitori ai lui C.) - suma de 141,85 RON;

- E. (în calitate de moştenitoare a lui Q.) - suma de 472,66 RON;

- F. (în calitate de moştenitor al lui G.) - suma de 142,74 RON;

- H., I. şi J. (în calitate de moştenitori ai lui K.) - suma de 141,85 RON;

- MUNICIPIUL BUCUREŞTI, prin PRIMARUL GENERAL, (în calitate de moştenitor al lui L.) - suma de 576,71 RON;

- Y. (în calitate de moştenitor al lui D.) - suma de 224,16 RON.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei B. suma de 1.100 RON (cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.), cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în apel.

A respins cererea pârâtului F. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în apel, ca nefondată.

A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei O. la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

A lua act că pârâtul Y. şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007 de B.N.P. P., reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de cumpărător, a dobândit de la L., C., K., D., G. şi Q., în calitate de vânzători, terenul în suprafaţă de 1.761 mp, situat în Bucureşti, str. x, aceştia din urmă dobândindu-l la rândul lor potrivit titlului de proprietate nr. x/17.07.2006 eliberat de Prefectura Municipiului Bucureşti şi procesului-verbal nr. x/01.08.2006 eliberat de Primăria Sectorului 6 Bucureşti - Subcomisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar.

Prin sentinţa civilă nr. 5093/21.08.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 429R/16.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de către Administraţia Pieţelor Sectorului 6; s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x/17.07.2006 emis de Prefectul Municipiului Bucureşti pentru suprafaţa de 1.761 m.p. teren situat în Bucureşti, fosta str. x, şi, în subsidiar, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007.

În drept, Curtea a pornit de la faptul că obligaţia de garanţie pentru evicţiune constituie unul din efectele (obligaţiile cărora le dă naştere) contractului de vânzare-cumpărare, iar conform art. 1337 C. civ. 1864, se disting două situaţii.

În ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare este în vigoare, funcţionează şi garanţia pentru evicţiune la care poate apela cumpărătorul ce a pierdut proprietatea lucrului dobândit în temeiul acestuia, putând solicita, conform art. 1341 C. civ. 1864: 1. restituirea preţului; 2. fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins; 3. spezele instanţei deschise de dânsul în contra vânzătorului şi ale celei deschise de evingător în contra sa; 4. daune-interese şi spezele contractului de vânzare.

În schimb, în ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu mai este în vigoare (fiind desfiinţat, cum este cazul şi în speţa de faţă), nu mai subzistă nici garanţia pentru evicţiune care îşi avea izvorul în acesta.

De această dată, raportul dintre vânzător şi cumpărător este guvernat - exclusiv - de regulile din materia nulităţii actului juridic civil. Restituirea prestaţiilor se supune altor reguli decât cele din materia evicţiunii, şi anume cele prevăzute în art. 1639-1647 C. civ.

De aceea, sunt lipsite de relevanţă în cauză toate argumentele reclamantei, respectiv ale pârâţilor, privind întrunirea/neîntrunirea condiţiilor pentru a opera garanţia pentru evicţiune.

Subsecvent, Curtea a avut în vedere faptul că au fost recunoscute pe cale jurisprudenţială şi doctrinară, iar în prezent şi pe cale legislativă (art. 1254 C. civ., aplicabil în speţă în raport de data la care hotărârea prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a rămas irevocabilă - art. 6 alin. (1), trei principii ale efectelor nulităţii: - retroactivitatea efectelor nulităţii, în sensul că efectele nulităţii se produc din momentul încheierii actului juridic; - repunerea în situaţia anterioară (restitutio in integrum), care se realizează prin restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat; - anularea atât a actului juridic iniţial, cât şi a actului juridic subsecvent (resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis).

În speţă, curtea de apel a apreciat că prezintă relevanţă cel de-al doilea principiu, care este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

A reţinut instanţa că, prin desfiinţarea actului juridic, dispare temeiul juridic al executării prestaţiilor, ceea ce înseamnă că temeiul restituirii prestaţiilor efectuate în executarea actului juridic anulat nu mai poate fi acel act juridic. Tocmai de aceea, se admite că acţiunea prin care se solicită restituirea unor asemenea prestaţii trebuie fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză. Totuşi, atunci când este vorba de un contract sinalagmatic, iar ambele părţi şi-au executat obligaţiile înainte de anularea acestuia, nu ar mai fi îndeplinite condiţiile materiale ale intentării acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză (actio in rem verso), nemaiputându-se vorbi despre mărirea unui patrimoniu şi micşorarea altui patrimoniu; mai degrabă, este vorba de o plată nedatorată, întrucât obligaţia fiecăreia dintre părţile contractului sinalagmatic (desfiinţat retroactiv) apare ca şi când nu a existat vreodată.

Dintre cele două excepţii consacrate de la principiul în discuţie (cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, care este ţinut să restituie prestaţiile primite numai dacă a profitat, integral sau parţial, de avantajele prilejuite de acel act juridic; - cazul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, adică nimănui nu îi este permis să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obţine protecţia judiciară a unui drept, la actele juridice cu obiect imoral sau cauză imorală) actuala legislaţie l-a menţinut numai pe primul, prin art. 1647 C. civ.

Pe cale de consecinţă, eventuala rea-credinţă a cumpărătorului nu constituie un impediment pentru restituirea preţului plătit în baza unui act juridic desfiinţat cu efect retroactiv, care apare ca fiind deţinut în continuare de către vânzători fără justă cauză (fără a mai deţine un temei juridic, legal sau contractual).

Din acelaşi motiv, eventuala culpă a autorităţii publice care a emis titlul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu exclude restituirea preţului plătit în baza actului juridic constatat nul. În plus, potrivit informaţiilor din sistemul informatic Ecris, în dosarul nr. x/2013 Judecătoria Sectorului 6 a constatat perimată cererea, soluţie care nu a fost atacată cu recurs.

De aceea, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă, în aplicarea art. 1254 C. civ., a considerat că se impune obligarea fiecăruia dintre cumpărători, respectiv a moştenitorilor acestuia, la restituirea preţului încasat.

A reţinut, de asemenea, instanţa că nu au făcut obiectul criticilor din apel caracterul conjunct al obligaţiei de restituire a preţului (art. 1445 C. civ.) şi nici calitatea de moştenitori a pârâţilor în sarcina cărora s-au stabilit obligaţii de pe urma defuncţilor C., Q., G. şi K., aceste aspecte intrând în puterea lucrului judecat.

Tot astfel, nu a făcut obiectul criticilor din apel obligaţia de plată a dobânzii legale, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 1645 alin. (2) C. civ., din momentul pronunţării deciziei civile nr. 429R/16.02.2012 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2008 pârâţii (autorii acestora) cunoscând că sumele de bani primite cu titlu de preţ nu le mai aparţin.

De asemenea, nu a făcut obiect de critică în apel obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor aferente încheierii şi executării contractului de vânzare-cumpărare anulat, în sumă totală de 72.730,41 RON, obligaţie căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 1646 alin. (2) C. civ., vânzătorii având cunoştinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta că printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în cadrul unui litigiu în care au avut calitatea de părţi s-a stabilit că imobilul în litigiu face parte din domeniul public, iar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007 de B.N.P. P. desfiinţându-se din culpa acestora (a fost anulat în consecinţa anulării titlului lor de proprietate emis de Prefectura Municipiului Bucureşti).

În fine, nu a fost criticată nici obligarea de către tribunal a pârâţilor, aflaţi în culpă procesuală, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 23.060,56 RON (taxe de timbru şi timbru judiciar), în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Referitor la cheltuielile de judecată efectuate de părţi în faza apelului (inclusiv în evocarea fondului), în primul rând, Curtea a obligat pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel în sumă totală de 1.700 RON (cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.), în aceleaşi procente care au fost stabilite de prima instanţă pentru celelalte obligaţii, din totalul de 2.859,15 RON, constatând că reclamanta este în culpă procesuală cu privire la apărările legate de calitatea de moştenitori ai defuncţilor L. şi D., a unora dintre apelanţii-pârâţi.

În temeiul art. 298, raportat la art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat reclamanta, care se află în culpă procesuală sub aspectul susţinerii calităţii acesteia de moştenitoare a defunctei L.) să plătească pârâtei B. suma de 1.100 RON (cu aplicarea art. 276 C. proc. civ.), cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în apel.

În baza aceloraşi texte de lege, reţinând culpa procesuală a acestuia, instanţa de apel a respins cererea pârâtului F., privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în apel, ca nefondată.

De asemenea, reţinând culpa procesuală a acesteia în legătură cu apelul declarat de pârâta O., Curtea a respins cererea reclamantei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 19 aprilie 2016, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, în sensul că numele corect al pârâtului este U. şi nu Y..

Pârâţii F., E., B., S., C. au formulat recurs împotriva încheierii din 22 martie 2016 şi a deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pârâţii U. prin REPREZENTANŢI V. şi W., MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin PRIMAR GENERAL şi E. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Motivele recursului declarat de pârâtul U. prin reprezentanţi V. şi W.:

Procedând la soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1337 C. civ. 1864, respectiv obligaţia de garanţie pentru evicţiune, ci regulile din materia nulităţii actului juridic civil, astfel încât restituirea prestaţiilor ar fi supusă altor reguli decât cele din materia evicţiunii, şi anume cele prevăzute în art. 1639-1647 C. civ. 2009.

În acest context, instanţa de apel a apreciat că sunt lipsite de relevanţă în cauză toate argumentele pârâţilor, privind întrunirea/neîntrunirea condiţiilor pentru a opera garanţia pentru evicţiune.

Faţă de premisa de la care a plecat instanţa de apel la pronunţarea soluţiei, recurentul solicită să se constate greşita aplicare a legii, fiind aplicabil vechiul C. civ.

Astfel, recurentul apreciază că obligaţiile stabilite în sarcina sa au fost pronunţate cu neobservarea dispoziţiilor art. 1340 C. civ., în sensul că reclamanta a cunoscut la momentul tranzacţiei cauza evicţiunii. Au fost nesocotite şi dispoziţiile art. 1341 din acelaşi cod, în sensul că instanţa a pornit de la premisa că vânzătorul ar fi răspunzător pentru evicţiune, ceea ce în contextul probatoriului administrat în cauză este nereal.

Motivele recursului declarat de pârâta E. împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.:

Instanţa de fond a apreciat greşit situaţia de fapt, neexistând nicio investiţie în ceea ce priveşte imobilul Piaţa Valea Lungă, procedura trecerii acestui imobil din domeniul public în domeniul privat fiind lăsată la latitudinea Consiliului Local al Sectorului 6 Bucureşti.

De asemenea, ca motiv de nelegalitate recurenta susţine că a existat culpa autorităţii publice care a emis titlul de proprietate, motiv pentru care nu se poate dispune revenirea la situaţia anterioară, Curtea reţinând în mod greşit obligaţia cumpărătorilor la restituirea preţului.

Arată, de asemenea, recurenta că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1254 C. civ.

Motivele recursului declarat de pârâţii B., S., C. şi de pârâtul F.:

I. împotriva încheierii de şedinţă din 22.03.2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie;

II. împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie

Motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale încheierii de şedinţă din 22.03.2016 sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 din vechiul C. proc. civ.

Arată în acest sens recurenţii că prin încheierea de şedinţă din 22.03.2016 instanţa a nu a dat o dezlegare în fapt şi în drept excepţiei invocate de aceştia, respectiv excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, sub forma lipsei de continuitate a completului de judecată.

În fapt, completul nr. 12 apel a fost învestit (conform citaţiei emise la 13.01.2015) prin repartizare aleatorie cu soluţionarea dosarului nr. x/2012 pentru termenele: 20.10.2015, 22.09.2015, 02.06.2015, 05.05.2015, 07.04.2015, 10.02.2015, fiind alcătuit din judecătorii: dna. Z. (preşedinte complet) şi dna. AA. (membru complet).

La termenul din 20.10.2015 a fost dispusă de completul iniţial învestit măsura suspendării în cauză, respectiv completul format din judecătorii: dna. Z. (preşedinte complet) şi dna. AA. (membru complet).

La şedinţa din 22.03.2016, odată cu discutarea cererii de repunere pe rol, membrii completului nr. 12 apel au fost: dna. BB. (preşedinte complet) şi dna. AA. (membru complet).

Susţin recurenţii că au invocat şi susţinut, în fapt şi în drept, în şedinţa publică din 22.03.2016, lipsa continuităţii completului de judecată, însă preşedintele completului nu a adus niciun motiv temeinic pentru care nu a fost respectat principiul continuităţii compunerii completului.

Recurenţii invocă dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, potrivit căruia Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

Art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 970/28.12.2015, prevede că repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimarea sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul iniţial investit, chiar dacă între timp şi-a schimbat compunerea.

Principiul continuităţii presupune că aceiaşi judecători vor face parte din completul de judecată (stabilit aleatoriu) la toate termenele de judecată din faza procesuală a apelului, până la dezînvestirea prin pronunţarea soluţiei în cauză, schimbarea compunerii completului de judecată putând fi urmarea unor incidente procedurale (incompatibilitatea judecătorilor), a unor măsuri pentru buna desfăşurare a justiţiei (conexarea dosarelor), dar şi a unor cauze administrative (concediu, excludere din magistratură), în cauză neexistând un astfel de motiv temeinic.

Sancţiunea procesuală ce intervine în caz de încălcare a principiului continuităţii completului este nulitatea absolută şi pot fi invocată oricând în cursul judecăţii, reprezintând o garanţie a dreptului la un proces echitabil (conform Standardului CEDO), din prisma accesului la o instanţă independentă şi imparţială, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Motivele de nelegalitate ale deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenţii arată că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că legea aplicabilă situaţiei deduse judecăţii este noul C. civ., raportându-se la data la care hotărârea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007 a rămas definitivă (decizia nr. 429R/2012).

Apreciază recurenţii că în situaţia dedusă judecăţii este aplicabilă legea veche, în temeiul art. 6 alin. (2) din noul C. civ.: "Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor", având în vedere că hotărârea privea constatarea nulităţii, motivul de nelegalitate era preexistent momentului rămânerii definitive a hotărârii (decizia nr. 429R/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2008), situaţia juridică fiind născută aşadar înainte de acest moment.

Un alt aspect invocat sub aspectul criticilor de nelegalitate aduse deciziei pronunţate în apel este reprezentat de faptul că prin decizia civilă nr. 309A din 09 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie s-a statuat în sensul că "va anula în integralitate sentinţa apelată" (pag. 20), iar prin decizia civilă nr. 186A din 29 martie 2016 instanţa a reţinut că "în mod corect prima instanţă, în aplicarea art. 1254 C. civ., a constatat că se impune obligarea fiecăruia dintre cumpărători, respectiv a moştenitorilor acestuia, la restituirea preţului încasat" (pag. 15), aşadar confirmând statuările sentinţei civile nr. 1026 din 22 septembrie 2014, anulate în tot prin decizia intermediară din apel.

Invocă, de asemenea, recurenţii că încadrarea juridică dată de instanţă cu privire la restituirea plăţii nedatorate este nelegală, ca urmare a constatării nulităţii absolute, suntem în situaţia răspunderii delictuale (contractul a fost desfiinţat şi nu mai poate produce efecte juridice, acest aspect instanţa de apel îl reţine în mod corect), în doctrina românească de drept civil, arătându-se că răspunderea pentru nulitatea sau anularea unui act juridic nu poate fi decât delictuală. În motivarea acestei opinii, s-a subliniat că efectul nulităţii fiind retroactiv, în măsura în care se desfiinţează contractul, nu mai există obligaţii contractuale nici pentru trecut, astfel încât răspunderea nu mai poate fi generată de nerespectarea unei obligaţii contractuale.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt necesare: existenţa faptei ilicite, producerea unei daune, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul, culpa, în cauză, nefiind întrunite condiţiile existenţei faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a culpei.

Recurenţii apreciază că se impune a se analiza condiţiile răspunderii pentru evicţiune, această situaţie având o deosebită relevanţă în cauză în aprecierea culpei, întrucât, aşa cum au susţinut şi în apel, nu li se poate reţine vânzătorilor o culpă în desfiinţarea Titlului de proprietate nr. x/2006 emis de Prefectul Municipiului Bucureşti.

Ca urmare, sub aspectul aprecierii culpei vânzătorilor, recurenţii consideră că sunt incidente, relevante şi aplicabile dispoziţiile art. 1340 teza a II-a C. civ. de la 1864 prin care se instituie excepţia de la regula răspunderii pentru evicţiune, anume situaţia în care "cumpărătorul a cunoscut la facerea vânzării pericolul evicţiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie".

Recurenţii invocă în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 763/2010 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 425/24.06.2010.

Proprietatea apelanţilor-pârâţi asupra contravalorii preţului dobândit în urma exercitării dreptului de dispoziţie asupra imobilului deţinut în baza unui titlu emis o autoritate publică, se încadrează în sfera noţiunii de "bun", atât art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană, cât şi Constituţia României garantând dreptul la "bun".

Recurenţii arată că situaţia lor poate fi asimilată unui caz de expropriere (trecerea lucrului vândut în domeniul public - prin anularea Titlului de proprietate nr. x/2006), intervenită după încheierea contractului şi transmiterea proprietăţii, fapt ce absolvă vânzătorul de răspunderea pentru evicţiune.

Un alt argument în susţinerea acestui motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a aplicat în mod eronat principiul restabilirii situaţiei anterioare.

În opinia recurenţilor, repararea prejudiciului suferit şi eliminarea dezechilibrului pricinuit între părţi prin repunerea în situaţia anterioară impune a se ţine cont şi de partea căreia i se poate imputa cauza de nulitate absolută, şi anume autoritatea/instituţia publică care a contribuit la eliberarea unui titlu de proprietate lovit de nulitate absolută.

Susţin, de asemenea, recurenţii că nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 22.03.2007, ca act subsecvent al Titlului de proprietate nr. x/2006, nu s-a datorat unei cauze imputabile recurenţilor-pârâţi, cărora li se cere restituirea prestaţiei, acest aspect având o deosebită relevanţă pentru soluţionarea echitabilă a procesului.

Recurenţii arată că au promovat o acţiune în răspundere civilă delictuală a persoanelor de drept public care au emis Titlul de proprietate nr. x/17.07.2006, constatat nul absolut prin decizia nr. 429R din 16 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Se invocă totodată şi încălcarea principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil ce decurge din principiul legalităţii, în sensul că restabilirea legalităţii, recurenţii apreciind că principiul enunţat trebuie să fie aplicat în mod echitabil, coroborat cu principiul aflării adevărului, care implică cerinţa ca toate împrejurările de fapt ale cauzei, să fie stabilite de către instanţă în deplină concordanţă cu realitatea. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865 "Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".

Recurenţii arată că instanţa nu poate face abstracţie de culpa autorităţilor publice care au eliberat în mod nelegal Titlul de proprietate nr. x/2006.

Un alt argument al recursurilor declarate vizează greşita consemnare în considerentele hotărârii instanţei de apel că nu au făcut obiectul criticilor în apel aspectele privind: caracterul conjunct al obligaţiei de restituire a preţului, obligaţia de plată a dobânzii legale, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, a cheltuielilor aferente încheierii şi executării contractului de vânzare-cumpărare anulat.

În acest sens, recurenţii susţin că au criticat hotărârea tribunalului în întregime, întrucât pretenţia principală este nedatorată, ceea ce presupune implicit că nici accesoriile pretinse de reclamantă (constând în obligarea la plată a categoriilor de sume menţionate mai sus) nu sunt datorate sau întemeiate, aşadar nu se poate spune că hotărârea instanţei de apel are autoritate de lucru judecat în acest sens.

Cu privire la respingerea cererii de plată a cheltuielilor de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru, apreciază că soluţia pronunţată în decizia recurată este nelegală şi din acest punct de vedere, în temeiul art. 274 C. proc. civ., apelul fiind admis prin decizia civilă intermediară nr. 309A din 09 iunie 2015, prin care instanţa s-a pronunţat asupra lipsei calităţii recurenţilor de moştenitori ai defunctei L..

Faţă de toate motivele arătate, recurenţii solicită casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare.

Motivele recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.:

Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1139 noul C. civ., potrivit cărora " Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevazut la art. 1137, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut. Mostenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale. (2) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral."

Arată în acest sens că, aşa cum rezultă din certificatul de vacanţă succesorală nr. 137/19.11.2015, defuncta L. figurează la activul succesoral cu:

- bunuri mobile: un. televizor color, marca galactic şi un nr. de 6 acţiuni deţinute de defunctă la CC., 5 acţiuni la SIF MOLDOVA, 8 acţiuni la DD., 38 acţiuni la EE., 10 acţiuni la SIF OLTENIA.

- bunuri imobile: dreptul de concesiune asupra unui loc de veci.

Pasivul succesoral este format din dreptul pretins de societatea A. S.A., respectiv sumele: 1.022.791,79 RON, 24.670,15 RON, 7.822,14 RON la care se adaugă dobânzile legale, adică sumele pretinse în prezentul proces.

Pasivul succesoral depăşeşte cu mult activul succesoral, MUNICIPIUL BUCUREŞTI, în calitate de moştenitor al defunctei, neputând suporta pasivul moştenirii decât în limita activului acesteia.

Recurentul susţine că instanţa de apel, evocând fondul, în mod greşit l-a obligat la plata sumelor reprezentând pasivul moştenirii defunctei L., fără administrarea probelor (expertize de specialitate) în sensul stabilirii valorilor exacte reprezentând activul şi pasivul succesoral, cu expertizarea exactă a sumelor reprezentând debite în sarcina acestei părţi.

Rezultă, în opinia recurentului, artificiul juridic la care s-a apelat la decesul pârâtei L. prin faptul renunţării la succesiune a moştenitorilor, punându-se la adăpostul restituirii sumelor încasate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.03.2007, fiind încălcat şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 1254 C. civ. şi a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi a celor trei principii ale efectelor nulităţii avute în vedere de instanţa de apel, recurentul consideră că în mod greşit nu a fost luată în considerare reaua-credinţă a cumpărătorului, care avea obligaţia să acţioneze cu diligenţă, să facă toate demersurile posibile pentru a se asigura că exista identitate între persoana vânzătorului şi titularul dreptului de proprietate pe care urmărea să îl dobândească. Cumpărătorul, reclamanta din prezenta cauză, cunoştea situaţia juridică a imobilului achiziţionat şi faptul că exista impediment la cumpărare si cu toate acestea a încheiat contractul de vânzare- cumpărare, asumându-şi riscul pierderii bunului.

Referitor la cheltuielile de judecată, arătă că suma de 23.060,56 RON, acordată pentru fondul cauzei este disproporţionat de mare, iar suma de 7.822,34 RON, imputată Municipiului Bucureşti este nejustificată, întrucât recurentul nu a participat la proces în faţa Tribunalului Bucureşti, la judecata fondului, acest pârât fiind introdus în cauză în faza apelului.

De asemenea, consideră că suma de 1.700 RON, stabilită pentru judecarea apelului este exagerată, din această sumă revenind în sarcina recurentului o valoare de 576,71 RON.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare, recurenţii-pârâţi C., B., S. şi F., prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei solicitând respingerea apărărilor aduse de această parte în combaterea recursurilor.

La termenul din data de 15 februarie 2017, când părţile au pus concluzii în susţinerea, respectiv în combaterea recursurilor ce fac obiectul cauzei, intimata - reclamantă S.C. A. S.A., prin apărător, a solicitat să se consemneze în încheierea de şedinţă că la termenul anterior, respectiv 23.11.2016, s-a prezentat la a doua strigare a cauzei.

Din verificările efectuate în caietul de şedinţă al grefierului, Înalta Curte a constatat ca fiind justificate susţinerile părţii, în sensul că la termenul din data de 23.11.2017, după strigarea cauzei, dar înainte de sfârşitul şedinţei de judecată, s-a prezentat pentru pentru intimata - reclamantă S.C. A. S.A., apărător FF. cu împuternicire avocaţială aflată la dosar, căreia instanţa i-a adus la cunoştinţă masurile dispuse şi termenul acordat.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii sau motive de recurs, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererilor de recurs formulate de recurentul-pârât U. PRIN REPREZENTANŢI V. şi W. şi de recurenta-pârâtă E. împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016 şi a reţinut:

Deşi recurentul-pârât U. PRIN REPREZENTANŢI V. şi W. a fost citat cu menţiunea timbrării cererii cu 4.043 RON taxă judiciară de timbru şi 5 RON timbru judiciar şi respectiv recurenta-pârâtă E. a fost citată cu obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 6.247 RON şi timbru judiciar de 5 RON, recurenţii, în mod nejustificat, nu şi-au îndeplinit această obligaţie legală.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Este de reţinut că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil şi accesul la justiţie, că dreptul la justiţie nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din CEDO.

Înalta Curte constată că cererile de recurs nu au fost timbrate anticipat, că recurenţii U. PRIN REPREZENTANŢI V. şi W. şi E. nu s-au conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 23 noiembrie 2016, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligaţia timbrării.

Mai mult decât atât, prin încheierea din cameră de consiliu de la data de 21 septembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2012 a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurentul U. PRIN REPREZENTANŢI V. şi W., prin încheierea din 24 noiembrie 2016, fiind respinsă cererea de reexaminare împotriva acestei încheieri de şedinţă.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi să dispună anularea cererilor de recurs formulate de recurentul-pârât U. PRIN REPREZENTANŢI V. şi W. şi de recurenta-pârâtă E., împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca netimbrate.

Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursurilor formulate de recurenţii-pârâţi C., B., S., de recurentul-pârât F. şi de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, excepţie invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A., constatând că recurenţii, prin motivele arătate, aduc critici de nelegalitate atât în ceea ce priveşte încheierea din 22 martie 2016, cât şi împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Analizând motivele de recurs invocate de recurenţii-pârâţi C., B., S. şi de recurentul-pârât F., împotriva încheierii din 22 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ale căror motive sunt identice, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În susţinerea recursului promovat, recurenţii invocă nelegala compunere a completului de judecată, ca urmare a încălcării principiului continuităţii completului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin hotărârea nr. 196 din 3 noiembrie 2015, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti a aprobat desfiinţarea completului C1 şi renumerotarea completelor constituite la nivelul secţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Prin hotărârea nr. 250 din data de 11 decembrie 2015 a Colegiului de Conducere al aceleiaşi instanţe, s-a realizat planificarea şedinţelor de judecată pentru anul 2016, respectiv constituirea completelor de judecată, numerotate, ţinându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea procesuală în care se află cauza, respectiv fond, apel sau recurs, conform dispoziţiilor art. 95 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Cauza ce face obiectul judecăţii a fost repartizată aleatoriu, în vederea judecării apelului, completului de judecată C12, iar cererea de repunere pe rol şi apelul au fost soluţionate de acelaşi complet de judecată, chiar dacă s-a schimbat între timp compunerea acestuia, cu respectarea principiului continuităţii şi a prevederilor art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, potrivit căruia "Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimare sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, chiar dacă între timp şi-a schimbat compunerea."

Un alt motiv de recurs este reprezentat de inaplicabilitatea dispoziţiilor vechiul C. civ. în soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că prin cerea de apel formulată de pârâţii C., B., S. nu s-a invocat inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor noului C. civ.. În cererea de apel formulată de aceşti pârâţi prin avocat GG., apelanţii au invocat greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1254, art. 1695-1702 din noul C. civ.. În motivele de apel depuse de aceleaşi părţi la data de 06 ianuarie 2015 se invocă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1340 teza a II-a din vechiul C. civ., apelanţii arătând că la data vânzării cumpărătorul cunoştea pericolul evicţiunii.

Nici motivele de apel formulate de pârâtul F. nu conţin critici sub aspectul legii civile aplicabile.

Criticile referitoare la legea civilă aplicabilă nu vor putea fi analizate de către instanţa de recurs, întrucât atribuţiile acesteia se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din apel şi, cât timp recurenţii-pârâţi nu au formulat aceste critici în apel, nefiind supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, acestea sunt formulate omisso medio şi nu pot fi primite.

Critica recurenţilor, referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 1340 teza a II-a din vechiul C. civ., potrivit căruia "Stipulaţia prin care vânzătorul se descarcă de răspunderea pentru evicţiune, nu-l scuteşte de a restitui preţul, în caz de evicţiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evicţiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie", a fost soluţionată în mod legal de către instanţa de apel, care a stabilit că în cauza dedusă judecăţii nu sunt aplicabile dispoziţiile privind răspunderea pentru evicţiune, ci efectele nulităţii.

Cele două instiţuţii sunt distincte, evicţiunea reprezentând pierderea proprietăţii, în tot sau în parte sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar, în timp ce nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

În mod legal instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt aplicabile efectele nulităţii actului juridic, respectiv principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară, potrivit căruia tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit.

Instanţa de apel a făcut o comparaţie între vechea şi noua legislaţie, efcetele nulităţii actului juridic fiind aceleaşi, atât sub imperiul vechiul C. civ., cât şi în noua reglementare.

Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că, deşi prin decizia civilă intermediară nr. 309A din 09 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a anulat sentinţa apelată, prin decizia civilă nr. 186A din 29 martie 2016, aceeaşi instanţă a reţinut că în mod corect prima instanţă, cu aplicarea art. 1254 C. civ. a constatat că se impune obligarea fiecăruia dintre cumpărători, respectiv a moştenitorilor acestuia, la restituirea preţului încasat, aşadar a confirmat statuările sentinţei civile nr. 1026 din 22 septembrie 2014.

Înalta Curte constată că acest argument nu se poate înscrie în criticile de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 din vechiul C. proc. civ., motiv pentru care va fi înlăturat.

Argumentele care vizează greşita încadrare juridică dată de instanţa de apel în sensul aplicării regulilor referitoarea la restituirea plăţii nedatorate, în opinia recurenţilor ca urmare a constatării nulităţii absolute operând răspunderea civilă delictuală, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile angajării acestei răspunderi, respectiv existenţa faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a culpei, nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 5093 din 21 august 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 429R din 16 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x/17.07.2006, emis de Prefectul Municipiului Bucureşti şi, în subsidiar, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 22.03.2007.

Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a efectelor nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 22.03.2007, considerentele teoretice expuse de către instanţa de apel în justificarea legală a principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară, ocazie cu care instanţa a făcut o paralelă cu plata nedatorată, nu afectează legalitatea hotărârii pronunţate.

Este nefondată şi critica referitoare la aplicarea eronată a principiului restabilirii situaţiei anterioare şi a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil, în opinia recurenţilor repararea prejudiciului suferit şi eliminarea dezechilibrului pricinuit între părţi prin repunerea în situaţia anterioară impunând a se ţine cont şi de partea căreia i se poate imputa cauza de nulitate abolută, şi anume autoritatea/instituţia publică care a contribuit la eliberarea unui titlu de proprietate lovit de nulitate absolută.

Invocarea culpei instituţiei publice care a emis titlul de proprietate lovit de nulitate absolută nu se înscrie în sfera excepţiilor de la principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Aspectele privitoare la promovarea unui acţiuni în răspunderea civilă delictuală a persoanelor care au emis titlul de proprietate nr. x/17.07.2006, constatat nul absolut nu vor fi analizate, acestea nereprezentând critici de nelegalitate.

Critica recurenţilor cu privire la greşita reţinere de către instanţă a motivelor de apel invocate, în condiţiile în care aceştia au criticat în totalitate hotărârea pronunţată de prima instanţă, nu poate fi reţinută.

Conform dispoziţiilor art. 295 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., "Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu."

Efectul devolutiv al apelului presupune o nouă judecată în fond, însă şi în această etapă procesul este guvernat de principiul disponibilităţii, instanţa de apel neputând proceda la o nouă judecată decât în limitele fixate de apelant. Aşadar efectul devolutiv nu vizează toate problemele de fapt şi de drept care s-au pus înaintea primei instanţe, ci numai acelea care au fost criticate de către apelant. Ceea ce nu a fost suspus apelului, trece în puterea lucrului judecat.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat toate aspectele invocate de către apelanţi, reţinând în mod corect că aceştia nu au adus critici cu privire la caracterul conjunct al obligaţiei de restituire a preţului, la calitatea de moştenitori ai defuncţilor C., Q., G. si K., la cheltuielile aferente încheierii şi executării contractuui de vanzare-cumpărare anulat, la cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă.

Critica referitoare la respingerea cererii de plată a cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că prin decizia civilă nr. 309A din 09 iunie 2015 a fost admis apelul, este nefondată prin raportare la dispoziţiile art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia "Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, este, de asemenea, nefondat, motivat de următoarele argumente:

Recurentul invocă faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1139 alin. (2) din noul C. civ., potrivit cărora comuna, oraşul sau municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.

Arată în acest sens recurentul că pasivul succesoral depăşeşte cu mult activul, motiv pentru care instanţa de apel avea obligaţia de a administra probele necesare în sensul stabilirii valorilor exacte reprezentând activul şi pasivul succesoral.

Argumentele expuse mai sus nu pot fi reţinute.

Conform dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., "Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri."

De asemenea, potrivit art. 295 alin. (2) din acelaşi cod, "Instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei."

Raportat la dispoziţiile legale mai sus menţionate, reiese că instanţa de apel instanţa de apel va administra întregul probatoriu pertinent, concludent şi util cauzei, apreciere cu privire la care instanţa este suverană, neadministrarea unor probe neputând constitui motiv de nelegalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 129 alin. (5) din vechiul C. proc. civ., care stauează:

"Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii."

Pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1139 din noul C. civ. este nefondată, raportat la prevederile exprese din dispozitivul deciziei recurate, în sensul că recurentul a fost obligat la plata sumei de 1.022.791,79 RON, cu respectarea dispoziţiilor art. 1139 alin. (2) din noul C. civ., aşadar în limita activului succesoral.

Critica referitoare la aplicabilitatea art. 1254 din noul C. civ., la instituţia îmbogăţirii fără justă cauză şi a efectelor nulităţii, avute în vedere de instanţa de apel, recurentul considerând că instanţa trebuia să aibă în vedere reaua-credinţă a cumpărătorului va fi înlăturată, faţă de argumentele expuse anterior.

Aspectele invocate de recurent cu privire la nelegala sa obligare la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate, prin raportare la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (2) din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia:

"Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut."

De asemenea, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 277 din acelaşi cod, care statuează în sensul că "Dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei."

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va anula recursurile declarate de recurentul-pârât U. PRIN REPREZENTANŢI V. şi W. şi de recurenta-pârâtă E., împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, va respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi C., B., S. şi F. împotriva încheierii din 22 martie 2016 şi recursurile declarate de aceşti pârâţi, precum şi de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurentul-pârât U. PRIN REPREZENTANŢI V. şi W. şi de recurenta-pârâtă E., împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca netimbrate.

Respinge excepţia nulităţii recursurilor formulate de recurenţii-pârâţi C., B., S., de recurentul-pârât F. şi de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi C., B., S., împotriva încheierii din 22 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi C., B., S., împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât F., împotriva încheierii din 22 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât F., împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 186A din 29 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2017.