Liability for republication of defamatory article: procedural waiver of summons defects and automatic suspension of claims against insolvent media debtor

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2011, la data de 29 septembrie 2011, reclamantul A. a chemat în judecata pârâţii B., redactorul şef al ziarului "Jurnalul Naţional" şi pe C. pentru obligarea acestora, în solidar, la plata unei sume cu titlul de despăgubiri pentru daunele morale şi publicarea în ziar în cel mult 10 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti irevocabile sau rămânerea definitivă a sentinţei a unui articol cu titlul "Editorul D." obligat la despăgubiri în proces cu generalul A., având caracterele identice ca format şi dimensiune cu titlul articolului denigrator pe prima pagină, prin reproducerea integrală a textului hotărârii în întreg tirajul pe parcursul a 5 numere consecutive şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 06 aprilie 2012, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 4.000.000 RON, reprezentând daune morale.

La data de 04 octombrie 2012, reclamantul a completat motivarea cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că s-au publicat 2 volume ale cărţii "Împuşcaţi-i că nu sunt oameni".

La 22 octombrie 2012, reclamantul a solicitat citarea în cauză în calitate de pârâtă a S.C. E. S.R.L., iar la data de 4 februarie 2013 reclamantul a formulat aceeaşi cerere şi cu privire la redactorii şefi ai cotidianului, respectiv F., G., H. şi I..

La data de 18 noiembrie 2013, tribunalul a constatat că pârâta S.C. B. S.A. şi-a schimbat denumirea în S.C. J. S.A. conform menţiunilor efectuate de Oficiul Registrului Comerţului.

Prin sentinţa civilă nr. 939 din 23 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civilă s-a admis în parte cererea precizată şi completată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. E. S.R.L. prin lichidator judiciar K. S.P.R.L. şi H., au fost obligaţi pârâţii S.C. E. S.R.L. şi H., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlul de daune morale şi a sumei de 3.934,5 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. A fost obligată pârâta S.C. E. S.R.L. să publice în ziarul "Jurnalul Naţional" în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei a dispozitivului acesteia în aceleaşi condiţii de format şi caractere ca şi articolul publicat la data de 20.11.2009, s-a respins cererea precizată şi completată formulată împotriva pârâţilor S.C. J. S.A., C., G., I. şi F., ca nefondată.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel pârâta E. S.R.L. şi reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 486A din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 939/23.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civilă. A fost schimbată încheierea din 27.05.2013, şi, în consecinţă, a fost suspendată judecata acţiunii în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că: a fost admisă în parte acţiunea precizată şi completată formulată împotriva pârâtului H.. A fost înlăturată obligarea S.C E. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 3.934,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi la publicarea în Jurnalul Naţional a sentinţei. A fost obligat pârâtul H. la publicarea în "Jurnalul Naţional" în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei, a dispozitivului acesteia în aceleaşi condiţii de format şi caractere ca şi articolul publicat la data de 20.11.2009. A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. E. S.R.L., instanţa a reţinut că potrivit art. 36 alin. (1) din Legea 85/2006:" De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".

În condiţiile în care, prin încheierea din data de 26.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus începerea procedurii simplificate de intrare în faliment a pârâtei S.C. E. S.R.L., norma imperativă enunţată mai sus fiind aplicabilă în cauză, curtea de apel a apreciat că se impune suspendarea acţiunii în contradictoriu cu această parte.

A reţinut Curtea că textul reglementează unul din cazurile de suspendare de drept, pe care instanţa este obligată să o pronunţe, având ca efect oprirea cursului judecăţii. Acţiunea în răspundere delictuală face parte din categoria acţiunilor în realizarea unei creanţe asupra debitorului, căci presupune, în caz de admitere, obligarea la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri.

În consecinţă, a fost schimbată încheierea din 27 mai 2013 şi judecata acţiunii în contradictoriu cu pârâta S.C E. S.R.L. a fost suspendată.

Apelul formulat de reclamant a fost apreciat ca nefondat pentru motivele următoare:

Apelantul - reclamant a invocat că sentinţa nu este aplicabilă, faţă de dispoziţia pronunţată în contradictoriu doar cu pârâţii S.C. E. S.R.L. şi H., cu argumentul că societatea comercială este în faliment, iar persoana fizică, imposibil de identificat.

Curtea a reţinut că suspendarea judecăţii în contradictoriu cu S.C. E. S.R.L., dispusă prin admiterea apelului acesteia, face inutilă analizarea motivelor de apel în raport de pârâta persoană juridică.

Cu privire la pârâtul H., Curtea a constatat că acesta a fost chemat în judecată prin cererea precizatoare de la dosarul tribunalului, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilităţii, în acelaşi timp obligaţia de identificare a părţilor revenind reclamantului, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 112 din C. proc. civ.

Susţinerea din apel potrivit căreia nu există o persoană cu numele H. este contrazisă de întîmpinarea de la dosarul de apel, în care intimatul - pârât purtând acest nume s-a identificat prin cod numeric personal, indicând şi adresa de domiciliu.

A considerat instanţa de apel că nu i se poate imputa primei instanţe neîndeplinirea unei obligaţii de identificare a pârâţilor, atâta vreme cât art. 112 lit. a) din vechiul C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată va cuprinde numele, prenumele şi domiciliul părţilor, iar procedura de citare a fost îndeplinită legal, prin afişare la adresa indicată de reclamant la dosar.

Curtea de apel a apreciat că este nefondată critica privind respingerea acţiunii în contradictoriu cu C., autorul articolului, schimbând însă considerentele tribunalului pe acest aspect. Astfel, reclamantul a solicitat angajarea răspunderii delictuale pentru republicarea în anul 2009 a articolului scris în 2004 de C., în condiţiile în care, în intervalul de timp scurs între cele două apariţii, s-au pronunţat hotărari judecătoreşti care au confirmat nevinovăţia lui A., deci cu ignorarea noilor informaţii privind evenimentele revoluţiei de la Cluj, informaţii care demonstrau caracterul nereal al acuzaţiilor aduse acestuia.

Instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, lipsa calităţii de angajat al editurii care a republicat articolul nu constituie un argument al respingerii acţiunii faţă de C., însă, în condiţiile în care se cere repararea prejudiciului cauzat prin republicarea articolului, prin prisma existenţei hotărârilor judecătoreşti ce constată nevinovăţia reclamantului, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu este conceperea articolului din 2004, ci reeditarea acestuia în 2009. Or, s-a demonstrat prin probatoriul administrat în cauză, atât la prima instanţă, cât şi în apel, că C. nu a avut cunoştinţă despre republicarea articolului scris pe baza informaţiilor de la nivelul anului 2004, republicare pentru care nu i s-a cerut acordul, astfel că nu are calitatea de autor al faptei ilicite, prin urmare nu poate fi antrenată răspunderea sa în plan delictual.

Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reţinută nici critica privind calitatea procesuală a S.C. J. S.A, fostă B. S.R.L., a cărei menţionare în caseta redacţională a cotidianului Jurnalul Naţional nu atrage şi calitatea de autor al faptei ilicite, calitatea de editor aparţinând E.. Aceasta răspunde civil pentru informaţia adusă la cunoştinţa publică, în conformitate cu art. 30 alin. (8) din Constituţie care prevede că:" Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii."

A reţinut instanţa de apel că, potrivit înscrisului de la dosarul tribunalului, L. S.A. a fost înregistrată la 19.01.2010 (ulterior publicării articolului), având ca obiect principal de activitate: consultanţă pentru afaceri şi management, în timp ce E. S.R.L. are ca obiect activitatea de editare a ziarelor.

Structura acţionariatului celor două societăţi comerciale sau informaţiile de pe site-ul intactmediagrup nu demonstrează relaţia de subordonare sau dependenţa funcţională dintre acestea, aşa cum afirmă apelantul - reclamant, raportul de prepuşenie implicând îndrumarea sau direcţionarea de către o persoana juridică sau fizică a activităţii unei persoane fizice şi nu a unei persoane juridice.

A apreciat instanţa de apel că, în mod temeinic şi legal, prima instanţă a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor G., I. şi F., în lipsa unor probe care să demonstreze că au avut atribuţii de avizare a republicării articolului. Deşi contestă veridicitatea menţiunilor din adeverinţele emise de lichidatorul judiciar, reclamantul nu a produs dovezi care să susţină afirmaţia sa privind responsabilităţile celor trei pârâţi în cadrul editurii, deşi, potrivit art. 1169 vechiul C. civ., sarcina probei îi revenea. Aşadar, chiar în condiţiile în care adeverinţele menţionate sunt înlăturate de la probaţiune, lipsa oricăror probe din care să rezulte calitatea de autori ai faptei cauzatoare de prejudicii a celor trei pârâţi, justifică admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, interesul reclamantului neputându-se realiza în contradictoriu cu aceştia.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, apreciat de apelant ca fiind prea mic în raport de consecinţele produse prin fapta ilicită, Curtea a reţinut că evaluarea se face global, în echitate, pentru a se asigura atât caracterul de indemnitate, cât şi caracterul de pedeapsă civilă, pentru a nu fi afectat echilibrul între gravitatea încălcării, întinderea consecinţelor acesteia şi justificarea sancţiunii, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de reperele conturate în jurisprudenţa C.E.D.O., luând în considerare gravitatea afirmaţiilor care au adus atingere demnităţii, onoarei şi prestigiului reclamantului, curtea de apel a apreciat că suma de 10.000 RON reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă, fiind de natură a compensa prejudiciul produs reclamantului, aducându-i acea satisfacţie de ordin moral, odată cu recunoaşterea prin hotărâre a încălcării dreptului la demnitate, practica judiciară stabilind că despăgubirile morale nu trebuie să constituie un motiv de îmbogăţire fără justă cauză.

A arătat, de asemenea, curtea de apel că se evită, totodată, riscul descurajării jurnaliştilor de investigaţie de la exprimarea cu privire la chestiuni de interes general, reglementarea exercitării libertăţii de exprimare fiind o îndatorire a statelor, concomitent cu cea de protecţie a reputaţiei indivizilor. Cuantumul despăgubirii este justificat şi prin faptul că nu se poate contesta că jurnaliştii aveau dreptul de a supune atenţiei publicului subiectul legat de evenimentele din 1989.

A considerat Curtea că jurisprudenţa naţională, indicată de apelant în scopul susţinerii criticii sale asupra cuantumului despăgubirilor, nu poate fi considerată un reper în aprecierea încălcării egalităţii tratamentului aplicabil justiţiabilului în activitatea judiciară, întrucât împrejurările concrete ale fiecărei cauze sunt cele în funcţie de care se stabileşte modul de reparare a prejudiciului moral.

Critica privind admiterea solicitării de publicare doar a dispozitivului hotărârii a fost considerată nefondată, instanţa având dreptul de apreciere cu privire la cea mai adecvată metodă de reparare a prejudiciului moral, în raport de circumstanţele cauzei, funcţia reparatorie a răspunderii civile delictuale fiind îndeplinită prin forma dispusă de tribunal.

Curtea a reţinut că motivarea în drept a sentinţei are ca temei inclusiv Legea nr. 3/1974, despre care tribunalul face vorbire cu menţiunea înlăturării dispoziţiilor referitoare la îndatoririle ce vizau respectarea ordinii politice la momentul reglementării şi care sunt fără obiect în prezent, fiind reţinută îndatorirea ziaristului de a afla adevărul.

Referirea primei instanţe la codul deontologic al ziariştilor era necesară tocmai în scopul determinării îndatoririlor acestora, prin prisma cărora au fost evaluate condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite.

Curtea a considerat că, deşi nu menţionează în mod explicit hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, sentinţa apelată reflectă aplicarea principiilor desprinse din aceasta.

Împotriva acestei decizii, pârâtul H. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Un prim motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., recurentul invocând că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.

Arată recurentul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale de procedură trebuie declarate nule, deoarece prin aceasta i s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât aplicarea acestei sancţiuni.

Recurentul susţine că a fost legal citat abia în faza de apel a cauzei după mai multe termene, reclamantul A. formulând acţiunea în răspundere civilă împotriva autorului articolului - C. - fără a indica domiciliul acestuia, iar părţile responsabile civilmente au fost schimbate de mai multe ori pe parcursul instanţei de fond, fără indicarea corectă a acestora, lipsind aceste părţi de dreptul de apărare.

Arată acesta că singura parte responsabilă civilmente trebuia să fie numai societatea care edita la data respectivă Jurnalul Naţional, respectiv S.C. E. S.R.L. - societate aflată în procedura insolvenţei, situaţie care impunea suspendarea cauzei.

Recurentul consideră că nu putea fi angajată răspunderea pentru articolul incriminat atât cu privire la societatea care editează ziarul, cât şi cu privire la toate persoanele cu funcţii de conducere în cadrul D..

Arată, de asemenea, că în calitate de redactor şef care coordona în anul 2009 departamentele "Investigaţii" şi "Reporteri speciali" a fost găsit răspunzător de publicarea articolului în litigiu şi obligat de instanţa de fond să răspundă solidar alături de S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi la plata de cheltuieli de judecată şi la publicarea în Jurnalul Naţional a sentinţei, deşi nu a fost legal citat şi astfel a fost lipsit de dreptul la apărare.

Recurentul susţine că nu a fost citat legal la instanţa de fond, "la locul de muncă" - Jurnalul Naţional, întrucât nu mai lucra la acest ziar din 2012, iar Jurnalul National la data citării nu mai avea sediul în Piaţa Presei Libere, ci în Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 15 sector 1.

Arată în acest sens că în apel, la termenul la care s-a prezentat fără apărător nu cunoştea dosarul, depunând o întâmpinare, prin care a solicitat casarea hotărârii instanţei de fond întrucât fusese lipsit de dreptul la apărare.

Apreciază recurentul că faţă de materialul probator şi având în vedere întâmpinarea formulată, se impunea aplicarea art. 293 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., în sensul că era îndreptăţit, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică şi să ceară admiterea căii de atac şi schimbarea în tot a hotărârii pronunţate.

Recunoaşte recurentul că nu a solicitat admiterea apelului, însă a cerut casarea sentinţei nr. 939/23.06.2014 a Tribunalului Bucureşti, ceea ce înseamnă de fapt schimbarea în tot a hotărârii atacate, la acea dată neavând avocat.

De asemenea, arată că a solicitat ca instanţa de apel să analizeze dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 294 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., respectiv să verifice dacă în faţa primei instanţe au fost îndeplinite procedurile de citare cu intimaţii-pârâţi C. şi H., fiind corect citaţi abia în faza de apel.

Următorul motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., recurentul considerând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Arată în acest sens că instanţa de apel nu a motivat respingerea cererii de casare a hotărârii instanţei de fond şi de rejudecare a cauzei pentru lipsa de procedură în ceea ce îl priveşte.

De asemenea, consideră că instanţa de apel nu a motivat respingerea cererilor sale privind aplicarea art. 293 alin. (1) şi respectiv art. 294 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

Un ultim motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 9, recurentul considerând că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Arată că unica sa calitate şi legătură cu articolul reclamat este de prim cititor al acestuia, în preziua apariţiei, în 12 mai 2004, la acea dată deţinând funcţia de şef al departamentului "Investigaţii" al Ziarului "Jurnalul Naţional". Colegul şi superiorul său ierarhic, C., la acea dată redactor şef adjunct, i-a oferit spre primă lectură şi formulare de critici, observaţii şi corecturi, în manuscris, articolul în cauză, ce urma a fi tipărit a doua zi pe 13 mai.

Cu această ocazie, a înţeles de la autorul articolului că a avut mai multe surse, respectiv dosarul penal de la Parchetul Militari, declaraţii de la persoanele prezente la evenimentele menţionate în articol, unele cu funcţii militare.

Totodată autorul articolului i-a adus la cunoştinţă că a cerut un punct de vedere de la numitul A. şi acesta a refuzat să-l comunice.

În intervalul 2004-2009, la adresa redacţiei nu a sosit nici un drept la replică de la A., nici o cerere de rectificare din partea acestuia.

Arată că în cursul anului 2004 colegul său C. a părăsit redacţia, iar recurentul a ocupat postul de redactor şef adjunct şi ulterior de redactor şef, până în august 2012, când a părăsit la rândul său redacţia.

Consideră că instanţele au făcut o gravă confuzie între locul apariţiei în ziar în 2009, când s-a republicat articolul în cauză, respectiv în pagina cu sigla "Special" şi departamentul "Special" pe care îl conducea, fiind vorba despre un "Remember 1989".

În anul 2009, Jurnalul Naţional a comemorat 20 de ani de la evenimentele din 1989, republicând sub sloganul "Remember 1989" anchetele publicate anterior pe această temă. Decizia a fost luată în consiliul de conducere al ziarului, la şedinţă participând directorul ziarului, redactorii şefi şi alţi editori şi şefi de departamente.

Arată că procesul de republicare nu a presupus demersuri investigative, întrucât toate articolele publicate anterior erau neproblematice, nefăcând obiectul unor contestări publice sau în instanţă.

Republicarea articolelor pe tema "Revoluţiei" s-a făcut pe toată durata ultimului trimestru a anului 2009, iar anterior, serialul a fost anunţat de un material care făcea cunoscut acest demers de rememorare. Totodată, lângă coloncifrul fiecărui articol era specificat cu caractere distincte "Remember 1989" pentru a fi eliminată orice confuzie între articolele de actualitate şi cele de arhivă.

Arată că fiecare număr al ziarului era coordonat de un şef de număr, printre redactorii şefi şi şefii de departamente cu experienţă, şefii departamentelor "Sport" sau "Cultură" îndeplineau, prin rotaţie, această sarcină, iar lipsa lor de vinovăţie este evidentă pentru a mai necesita explicaţie.

Apreciază recurentul că invocarea departamentului special de către reclamant se datorează celor apărute pe coloncifrul paginilor în care era publicat articolul incriminat cu sigla "Special" cu referire la o pagină specială, aşa cum tot coloncifrul indică - pagina "Remember 1989", apariţia articolului incriminat pe o pagină cu sigla "Special" neavând nicio legătură cu compartimentul "Special" coordonat de acesta.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, motivat de faptul că recurentul a solicitat casarea deciziei civile nr. 486A din 21 octombrie 2015, dar şi a sentinţei civile nr. 939 din 23 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, argumentele sale fiind reluate prin notele de concluzii scrise depuse în şedinţa publică din data de 15 februarie 2017.

Recurentul-pârât H. a depus concluzii scrise.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia prin hotărârea recurată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, este nefondat.

A susţinut recurentul că a fost legal citat abia în faza apelului, fiind lipsit de dreptul la apărare.

Potrivit dispoziţiilor art. 85 din vechiul C. proc. civ., "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel."

De asemenea, art. 107 din acelaşi cod obligă instanţa să amâne judecarea pricinii ori de câte ori se constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor impuse de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Cazurile de nulitate sunt prevăzute de art. 105 din vechiul C. proc. civ., care la alin. (2) statuează că "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

Neregularitatea procedurii de citare în faţa instanţei de fond reprezintă o nulitate relativă în sensul art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.

Conform art. 108 alin. (2) şi alin. (3) din acelaşi cod nelegala citare nu poate fi invocată decât de partea care are interes, până la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond, în caz contrar neregularitatea fiind acoperită.

Raportat la textele de lege mai sus arătate, Înalta Curte constată că la data de 05 februarie 2015, pârâtul H. a formulat întâmpinare în faţa instanţei de apel, fără a invoca nelegala citare în faţa primei instanţe.

Mai mult decât atât, aşa cum reiese din încheierea de şedinţă de la 03 iunie 2015 pârâtul H. a fost reprezentat de apărător ales, ca de altfel şi la termenul de judecată de la 23 septembrie 2015, când instanţa a rămas în pronunţare pe apelurile declarate în cauză, fără ca nulitatea relativă derivând din nelegala citare a sa în faţa primei instanţe să fie invocată.

Nelegala citare a pârâtului H. în faţa instanţei de fond a fost invocată după închiderea dezbaterilor prin notele de concluzii formulate de intimaţii C., H., I. şi G., cu încălcarea limitelor temporale în care această nulitate relativă putea fi invocată, conform dispoziţiilor art. 108 alin. (3) din acelaşi cod.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Aşa cum Înalta Curte a arătat mai sus, prin notele de concluzii formulate de intimaţii C., H., I. şi G., după închiderea dezbaterilor, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 293 alin. (1) şi art. 294 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.

După terminarea cercetării judecătoreşti, instanţa de apel nu putea fi învestită cu cereri noi, aceasta neputând să analizeze o cerere cu care nu fusese legal învestită.

În argumentarea ultimului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., recurentul invocă exclusiv aspecte legate de situaţia de fapt, aşadar aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentul-pârât H. împotriva deciziei civile nr. 486 A din 21 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât H. împotriva deciziei civile nr. 486 A din 21 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât H. la plata sumei de 717,40 RON - cheltuieli de deplasare, către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2017.