Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1283/2004 AI generated

Robbery sentencing: validity of judicial mitigating circumstances and relevance of generic social danger in individualizing punishment

Case Number Decizia nr. 1283/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeals filed by the public prosecutor and the two defendants, thereby upholding the Court of Appeal's decision that reduced their prison sentences from 7 to 5 years for robbery. The case involved two individuals, one a soldier and one a civilian, who were initially convicted in military court for threatening a victim with a knife to steal a mobile phone and gold necklace; the appeal challenged the individualization of the sentence, with the prosecution arguing the reduced sentence failed to achieve its preventive educational purpose due to the crime's generic social danger, while the defendants sought further reduction based on judicial mitigating circumstances. The Supreme Court held that the Court of Appeal correctly applied judicial mitigating circumstances, such as prior good conduct, restitution of property, and truthful attitude during the proceedings, under Articles 72 and 74 of the Penal Code, rejecting the argument that the generic social danger of the crime or specific contradictory statements invalidated these factors, and ordered the deduction of pre-trial detention time and the payment of judicial expenses to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, art. 72 C. pen, art. 1 C. proc. pen, art. 52 C. pen, art. 74 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Robbery sentencing: validity of judicial mitigating circumstances and relevance of generic social danger in individualizing punishment: Potrivit art. 1 C. proc. pen. „procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery crime against individuals sentence of detention public danger self-defence proportionality of sentencing

Cited Legislation

AI generated
art. 3859 pct. 14 C. proc. pen
și C.M.C., întemeiate pe art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
art. 72 C. pen
Prin recursul declarat împotriva deciziei pronunțate la judecarea în apel a cauzei penale, parchetul a susținut că instanța de control judiciar a aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.
art. 1 C. proc. pen
Potrivit art. 1 C. proc. pen.
art. 52 C. pen
Corecta determinare a pedepsei este subordonată realizării scopului și îndeplinirii funcțiilor acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.
art. 74 C. pen
În același timp, în raport de caracterul exemplificativ al dispozițiilor art. 74 C. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În consecință, pentru considerentele ce preced și cum alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 22 iulie 2003, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpații C.M.C. și Ș.G.M. la câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., prin schimbarea încadrării din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e) C. pen.

S-a reținut că, la data de 20 aprilie 2003, în jurul orei 20,00, aflați în zona Parcului Tineretului, inculpații soldat C.M.C. și civ. Ș.G.M., au deposedat-o pe partea vătămată D.R.G. de un telefon mobil, amenințând-o cu un cuțit. Totodată, aceștia au smuls de la gâtul victimei un lănțișor de aur, recuperat ulterior de către partea vătămată din mâna inculpatului Ș.G.M.

Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpații C.M.C. și Ș.G.M. au declarat apel, criticând-o pentru greșita individualizare a pedepsei.

Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 47 din 20 septembrie 2003, a admis apelurile declarate de inculpați, a desființat sentința atacată, în sensul că a reținut circumstanțele atenuante judiciare în favoarea apelanților și a redus pedepsele aplicate acestora de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că cei doi inculpați au avut o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunii, au reparat în natură paguba produsă părții vătămate prin restituirea unui telefon mobil asemănător și au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând de la început fapta comisă și a apreciat aceste împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel București și inculpații Ș.G.M. și C.M.C., întemeiate pe art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Prin recursul declarat împotriva deciziei pronunțate la judecarea în apel a cauzei penale, parchetul a susținut că instanța de control judiciar a aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Astfel, reducând pedepsele aplicate de prima instanță de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, cuantumul acestora nu este apt să realizeze scopul preventiv educativ. În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.

Inculpații au solicitat admiterea recursului și reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii acestora, prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante judiciare.

Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 C. proc. pen. „procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”.

Din economia textului legal menționat rezultă că procesul penal nu poate fi privit, exclusiv, ca o activitate generică de represiune ci ca o activitate desfășurată pentru tragerea la răspundere, potrivit vinovăției sale, a persoanei care a comis o infracțiune.

Or, tragerea la răspundere potrivit vinovăției impune cu necesitate determinarea corectă a pedepsei ce urmează a fi executată, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare.

Corecta determinare a pedepsei este subordonată realizării scopului și îndeplinirii funcțiilor acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.

În acest context, individualizarea pedepsei constituie unul din principiile de bază ale dreptului penal potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii și limitelor aplicabile pentru o anumită infracțiune, precum și stabilirea pedepsei concret determinate pentru infracțiunea săvârșită să corespundă gravității acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și de situația personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în așa fel încât pedeapsa concret aplicată să-și poată îndeplini funcțiile și realiza scopul.

Corespunde acestui principiu și are ca rezultat asigurarea finalității răspunderii penale, adaptarea pedepsei corespunzător criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Examinând cauza prin prisma acestor considerente, se constată că în mod corect instanța de apel a reținut circumstanțele atenuante judiciare în favoarea inculpaților, pedeapsa aplicată, cu referire la ambii inculpați, având aptitudinea de a îndeplini funcțiile și realiza scopul, conform art. 52 C. pen.

Totodată, din motivul arătat și în lipsa temeiurilor care să justifice acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante judiciare, în sensul reducerii cuantumului pedepselor, recursurile declarate de inculpați se constată a fi nefondate.

Pe de altă parte, pericolul social generic al infracțiunii, reflectat de individualizarea legală prin stabilirea limitelor de pedeapsă în partea specială a Codului penal de către legiuitor nu constituie prin el însuși criteriu de individualizare judiciară a pedepsei. În acest sens, este de observat că prin art. 72 C. pen., între altele nu este prevăzut acest criteriu general de individualizare judiciară a pedepsei ci „limitele de pedeapsă fixate în partea specială”.

Ca atare, critica referitoare la pericolul social generic al infracțiunii de tâlhărie și dobândirea caracterului de fenomen a acesteia, formulată de procuror se constată a fi neîntemeiată.

În același timp, în raport de caracterul exemplificativ al dispozițiilor art. 74 C. pen. și atributul instanței de judecată de a aprecia și reține ca atare circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului, nici critica invocată de procuror, privitoare la una din declarațiile inculpatului C.M.C. prin care acesta neagă săvârșirea infracțiunii, nu poate fi primită.

A raționa astfel, ar însemna să dea instituției circumstanțelor atenuante un caracter formalist și a reduce aplicabilitatea acestora numai la anumite infracțiuni.

Or, o asemenea interpretare, cu consecința golirii de conținut a dispozițiilor art. 72 C. pen., nu este susținută de dispozițiile legale menționate, așa încât recursul declarat de procuror se constată a fi neîntemeiat.

În consecință, pentru considerentele ce preced și cum alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, recurenții Ș.G.M. și C.M.C. vor fi obligați, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel București și inculpații Ș.G.M. și C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 47 din 29 septembrie 2003 a Curții Militare de Apel București.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la 22 aprilie 2003 până la 4 martie 2004, pentru fiecare inculpat.

Obligă pe recurentul inculpat Ș.G.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei, iar pe recurentul inculpat C.M.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2004.