Inadmissibility of cassation appeal for failure to formulate specific legal grounds in a contractual penalty and construction invoice dispute

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, la 17 iulie 2014, sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. a solicitat, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 214.592,97 RON, compusă din 195.084 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate şi 19.508,45 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere de la scadenţa facturii, respectiv 30.06.2014, şi până la data de 10.07.2014 şi în continuare până la achitarea integrală a datoriei, rezultate din contractul de execuţie lucrări nr. x/27.10.2009, aşa cum a fost modificat prin actele adiţionale nr. x/15.03.2010 şi nr. y/03.09.2010, potrivit cărora reclamanta a executat şi a finalizat la sfârşitul lunii august 2011 lucrarea "Alimentare cu energie electrică lucrări lotizări 12- 12A Costineşti".

În drept, au fost invocate prevederile art. 969 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a dispus decăderea pârâtei S.C. C. S.A. din dreptul de a depune cererea de chemare în garanţie împotriva Consiliului Local Costineşti.

Prin sentinţa civilă nr. 301 din 22 februarie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. şi, în consecinţă, a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 195.084,52 RON către reclamanta S.C. A. S.R.L., cu titlu de contravaloare lucrări executate; a obligat pârâta la plata sumei de 1.634.808,27 RON către reclamantă, cu titlu de penalităţi de întârziere calculate de la data de 30.06.2014 şi până la data de 07.10.2016, precum şi la plata în continuare a acestora până la achitarea integrală a creanţei principale; a obligat pârâta la plata sumei de 2.000 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 301 din 22 februarie 2017 şi a încheierii de şedinţă din 21 ianuarie 2015 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a declarat apel pârâta S.C. C. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Cu ocazia declarării apelului, pârâta a adus la cunoştinţa instanţei faptul că şi-a schimbat denumirea din S.C. C. S.A. în S.C. C. S.A., la data de 15 decembrie 2016, potrivit certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Prin decizia civilă nr. 121 din 2 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 21 ianuarie 2015 şi a sentinţei civile nr. 301 din 22 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

În motivare, recurenta-pârâtă susţine că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, întrucât nu s-a realizat o analiză proprie a cauzei, ci s-au preluat consideraţiile instanţei de fond şi cele parţial eronate ale raportului de expertiză extrajudiciară, fără a se verifica în raport cu documentele de la dosar şi de a le interpreta conform normelor legale şi contractuale aplicabile.

De asemenea, instanţa de apel a interpretat greşit legătura dintre actele deduse judecăţii, contractul de racordare şi cel de execuţie lucrări, dar şi normele legale specifice ce guvernează domeniul energiei electrice.

Mai invocă recurenta că, instanţa de apel nu a aplicat prevederile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, Hotărârii nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, precum şi normele contractelor invocate în cauză, care reprezintă legea părţilor.

În continuare, recurenta-pârâtă a prezentat situaţia de fapt şi a solicitat instanţei de recurs să constate că nu este în culpă în ceea ce priveşte neplata facturii fiscale BTL nr. x/19.03.2014.

Potrivit normelor legale, tariful de racordare se achită în mod anticipat, iar în lipsa achitării acestuia, pârâta nu poate proceda la continuarea procesului de racordare, motiv pentru care s-a procedat la solicitarea sistării lucrărilor, ca urmare a neachitării de către Consiliul Local Costineşti a unor tranşe de plată.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că a avut calitatea de intermediar între utilizator - Consiliul Local Costineşti şi executant - S.C. A. S.R.L., astfel că depindea de încasarea banilor de la utilizator pentru achitarea lucrărilor efectuate de executant.

Totodată, s-a solicitat să se ia act de importanţa prezenţei utilizatorului Consilului Local Costineşti în cadrul dosarului, acesta fiind beneficiarul final al lucrării, motiv pentru care se solicită analizarea încheierii de şedinţă din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanţa, având în vedere că cererea de chemare în garanţie a Consiliul Local Costineşti are ca scop evitarea unei pagube.

S-a mai arătat de către recurenta-pârâtă că intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi că în mod eronat s-a dat eficienţă clauzei penale, ca urmare a interpretării eronate a contractelor.

De altfel, după intrarea în faliment, intimata-reclamantă nu a mai efectuat lucrările necesare finalizării instalaţiilor de racordare aferente alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zona 12-12A din Costineşti, iar recurenta-pârâtă a fost obligată să le finalizeze printr-un alt executant, respectiv S.C. D. S.A.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că intimata-reclamantă ar fi terminat lucrările de execuţie, reţinând ca probă procesele-verbale de recepţie la punerea în funcţiune, în contextul în care pârâta nu a fost notificată cu finalizarea lucrărilor, potrivit art. 18 din contractul de execuţie, decât după începerea prezentului litigiu, de către lichidatorul judiciar B., prin adresa nr. x/14.07.2014.

Instanţa de apel în mod eronat a invocat caracterul relativ al contractului de racordare faţă de intimata-reclamantă, în cauză fiind incidentă legislaţia specială, în baza căreia pârâta a încheiat un contract cu Consiliul Local Costineşti, în acest sens fiind şi art. 38 din Regulamentul de racordare aplicabil în cauză, motiv pentru care contractul de execuţie nu poate fi interpretat independent de contractul de racordare, având în vedere şi prevederile art. 20.4 din convenţia de racordare şi art. 6.1 lit. h) din contractul de execuţie.

Prin urmare, intimata-reclamantă a emis în mod nelegal factura x/19.03.2014 în valoare de 195.084,52 RON, fără un deviz conform art. 20.3 şi fără convocarea intimatei-pârâte la încheierea procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor, încălcând astfel prevederile art. 18 din contract.

Pentru argumentele expuse s-a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, întrucât în mod corect s-a reţinut că este lipsit de relevanţă caracterul conex al celor două contracte - de executare şi de racordare -, pretenţiile deduse judecăţii fiind analizate exclusiv în temeiul singurei convenţii, care leagă părţile litigante, în aplicarea principiului relativităţii efectelor contractului.

De altfel, instanţa de apel a arătat că nu pot fi primite criticile referitoare la îndeplinirea defectuoasă a lucrărilor de către intimata-reclamantă, fiind validate concluziile expertului electrotehnic care a reţinut că, potrivit procesului-verbal de recepţie la punerea în funcţiune nr. x/17.06.2014, anexa 2, instalaţiile electrice ale lucrării de alimentare cu energie electrică sunt conforme documentaţiei tehnico-economice.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 aprilie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., Completul de filtru, în unanimitate, a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 5 noiembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (3) C. proc. civ., Completul de filtru, în unanimitate, a dispus efectuarea unui supliment la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, a dispus comunicarea către părţi a suplimentului şi a acordat termen la 28 ianuarie 2020, pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi suplimentul la raport au fost comunicate părţilor, care nu au formulat puncte de vedere.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248, raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reţinând următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor, recurenta-pârâtă face trimitere atât la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, respectiv finalizarea lucrărilor, stabilirea culpei contractuale, cât şi la probele administrate în cauză, respectiv la contractul şi procesele-verbale încheiate între cele două persoane juridice, la raportul de expertiză judiciară, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţă.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Prin urmare, toate susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs care nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată, soluţie menţinută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 121/2018 din 2 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 121/2018 din 2 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.