Cassation of appellate ruling ordering payment of judicial stamp duty under Emergency Ordinance 80/2013 and rejection of inadmissibility exception based on unconstitutional pre-litigation requirement

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin sentinţa nr. 2207 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia Civilă a fost respinsă acţiunea reclamantei A. S.A. - Sucursala Alba Iulia, aceasta fiind obligată să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. Aiud suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada faptului că societatea pârâtă a preluat în fapt creditul invocat, neputându-se reţine existenţa unui raport juridic între cele două părţi.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.A. - Sucursala Alba Iulia a declarat apel, susţinând în esenţă că sentinţa este rezultatul unei aprecieri eronate a unor probe şi că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 270/2015 din 03 iunie 2015, a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. - Sucursala Alba Iulia împotriva sentinţei nr. 2207/2014 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia Civilă şi, în consecinţă:

A fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă acţiunea reclamantei, iar pârâta S.C. B. S.R.L. Aiud a fost obligată să restituie reclamantei suma de 437.755,59 euro, compusă din credit restant - 336.721,55 Euro, dobânzi restante - 93.562,94 euro şi comisioane - 7.471,10 euro.

Totodată, a fost înlăturată obligarea reclamantei de la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare, iar pârâta a fost obligată să plătească apelantei-reclamante A. S.A. - prin Sucursala Alba Iulia, suma de 11.689,86 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Apelanta-reclamantă A. S.A. - Sucursala Alba Iulia a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru pentru judecata în primă instanţă, în sumă de 23.379,73 RON.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut în esenţă că din materialul probator rezultă că pârâta S.C. B. S.R.L. Aiud a preluat obligaţia de plată a creditului ce rezultă din contractul de credit nr. 384 din 22 decembrie 2008 şi că aceasta nu a făcut dovada susţinerilor sale cu privire la rambursarea integrală a creditului.

În baza art. 38 şi art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 apelanta-reclamantă A. S.A. - Sucursala Alba Iulia a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru pentru judecata în primă instanţă, în sumă de 23.379,73 RON, fiind reţinută şi incidenţa art. 41 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din 25 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă s-a respins cererea formulată de petenta A. S.A. - Sucursala Alba Iulia privind îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 270/2015.

3. Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. Aiud a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., după prezentarea pe larg a situaţiei de fapt cu privire la timbrajul acţiunii introductive, recurenta-pârâtă a arătat că nu sunt aplicabile prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 şi că instanţa de apel a procedat la judecarea cauzei în apel cu încălcarea prevederilor legale imperative.

Instanţa de fond a extins prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 care dintr-o excepţie a devenit o regulă şi care anulează practic excepţia nulităţii acţiunii pentru netimbrare sau insuficientă timbrare, fiind ignorate astfel prevederile art. 197 C. proc. civ.

În concluzie, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţele anterioare au încălcat normele de procedură care trebuiau să conducă la anularea cererii ca insuficient timbrată, iar instanţa de apel a pronunţat o decizie care tinde să completeze C. proc. civ. referitor la momentul achitării taxei judiciare de timbru, odată cu introducerea acţiunii, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti.

Un alt motiv de recurs invocat în susţinerea recursului vizează nesoluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 invocată atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel.

În opinia recurentei-pârâte, admiterea acestei excepţii ar fi condus la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, însă ambele instanţe au ignorat-o.

Totodată, s-a mai susţinut că judecarea apelului s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 479 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel avea obligaţia de a verifica stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de fond.

Concluzionând, recurenta-pârâtă a solicitat în principal admiterea recursului în temeiul art. 488 alin. (1). pct. 5 C. proc. civ., iar în temeiul art. 497 C. proc. civ. casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Tribunalului Alba.

În subsidiar, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitor la modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să soluţioneze aspectele legate de taxa judiciară de timbru în sensul că şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, s-a solicitat respingerea cererii creditoarei ca inadmisibilă, în temeiul art. 497 C. proc. civ., teza finală.

4. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.A. - Sucursala Alba Iulia a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

5. Prin încheierea din camera de consiliu din 24 mai 2016, a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

6. Intimata-reclamantă A. S.A. - prin Sucursala Alba Iulia a depus la dosar punct de vedere la raport, în cadrul căruia a arătat că recursul nu este admisibil întrucât criticile nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţie impusă sub sancţiunea nulităţii potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

7. Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât criticile invocate prin cererea de recurs se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa în cauză a sancţiunii nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

8. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Critica referitoare la momentul achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată, în susţinerea căreia s-a arătat că excepţia insuficientei timbrări a fost invocată în faţa primei instanţe, însă instanţa de apel a depăşit efectul nulităţii reglementat de art. 197 C. proc. civ. şi art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, prin aplicarea greşită a prevederilor art. 38 O.U.G. nr. 80/2013, nu poate fi reţinută.

Prealabil, se reţine că această critică se referă la încălcarea unei norme de procedură, sub aspectul timbrajului cererii introductive, ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nu reprezintă o încălcare sau aplicare greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor referitoare la timbraj, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

În cauză, nu se poate reţine o încălcare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ. şi a celor prevăzute de art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece facultatea aplicării acestor norme legale aparţine doar primei instanţe, cu ocazia parcurgerii procedurii verificării şi regularizării cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din acelaşi cod, context în care nu se poate da, în apel, efect sancţiunii nulităţii cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanţa de apel învestită cu soluţionarea unei căi de atac nu poate aplica sancţiunea anulării timbrării sau insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată atunci când constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, ci poate dispune obligarea părţii la plata taxei judiciare de timbru restante, prin hotărârea ce constituie titlu executoriu, potrivit dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

Această obligare la plată a părţii rezidă în faptul că taxele judiciare de timbru reprezintă contravaloarea serviciului prestat, iar, din moment ce prima instanţă a procedat la judecată şi a pronunţat o hotărâre, acţiunea parcurgând o etapă procedurală, cu influenţă directă asupra patrimoniilor părţilor, este just ca acest serviciu să fie taxat.

Totodată, prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 de către instanţa de apel nu s-a produs vreo imixtiune în sfera activităţilor executive sau legislative, nefiind depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti care să atragă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la nepronunţarea asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, recurenta-pârâtă apreciind că s-a statuat greşit asupra faptului că trebuia să formuleze apel.

Sub acest aspect, se reţine că instanţa de apel a statuat corect asupra acesteia, în sensul că pârâta ar fi trebuit să uzeze de calea de atac a apelului.

Excepţia inadmisibilităţii, impunea primei instanţe, în acord cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., soluţionarea sa prioritară.

Nesoluţionarea acesteia reprezintă o greşeală a primei instanţe ce putea fi analizată de instanţa de apel doar în cadrul unui apel care, în speţă, putea fi promovat de pârâtă pe calea apelului incident, conform art. 472 C. proc. civ.

Chiar şi în aceste condiţii, se constată că instanţa de apel a răspuns apărării pârâtei arătând că, potrivit deciziei nr. 266/2014 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 2 (1) şi (1)1 din Legea nr. 192/2006 au fost declarate neconstituţionale.

De altfel, invocarea deciziei Curţii Constituţionale nu presupune încălcarea dispoziţiilor art. 6 C. proc. civ., cum greşit a susţinut recurenta-pârâtă, deoarece, acesteia i s-a dat efectul prevăzut în art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată, context în care nu se poate reţine nici critica vizând nesocotirea prevederilor art. 479 C. proc. civ. de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în preambulul cererii de recurs, se observă că recurenta-pârâtă nu a adus critici deciziei atacate din perspectiva acestui motiv de casare, acesta fiind invocat în mod formal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. Aiud promovat împotriva deciziei nr. 270/2015 din 3 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.A. - Sucursala Alba Iulia.

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. Aiud împotriva deciziei nr. 270/2015 din 3 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2017.