Jurisdictional conflict over delictual liability: plaintiff's choice between place of illicit act and place of damage under alternative territorial competence rules

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 28 ianuarie 2016, la Tribunalul Specializat Cluj, reclamanta A. S.R.L. Dezmir a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A. Elveţia, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumelor de:

- 108.623,40 euro, echivalentul în RON la data plăţii la cursul de schimb al BNR, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat;

- 7.331,51 euro, echivalentul în RON la dată plăţii la cursul de schimb al BNR, reprezentând dobânda legală de 6 %/an pentru perioada 18.11.2014 - 31.12.2015 aferentă debitului în suma de 108.623,40 euro;

- dobânzii legale de 6 % pe an aferentă sumei de 108.623,40 euro, calculată de la data înregistrării acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului principal;

- cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1961, art. 1962 şi art. 1967 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 30 martie 2016, pârâta B. S.A. a solicitat instanţei să dispună: admiterea excepţiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Comercial Cluj, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat şi obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1309/2016 Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Prahova.

Această instanţă a statuat că, deşi litigiul se poartă între "profesionişti", împrejurare care nu atrage competenţa materială de soluţionare a Tribunalului Specializat Cluj, întrucât nu există vreo normă de procedură care să prevadă acest lucru. În opinia acestei instanţe, categoria "profesioniştilor" nu este identică şi nu poate fi confundată cu cea a foştilor comercianţi care să impună judecarea lor de instanţele specializate, foste comerciale.

A reţinut că debitoarea nu are sediul în România şi că, nu poate fi făcută aplicarea art. 107 C. proc. civ., regula generală de stabilire a competenţei teritoriale.

Prin urmare, conform art. 113, pct. 3 C. proc. civ., competentă este instanţa de la locul executării contractului şi având în vedere că, marfa a fost încărcată de la depozitul debitoarei aflat în localitatea Urlaţi, judeţul Prahova, competent este Tribunalul Prahova.

Prin sentinţa nr. 1685 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamanta A. S.R.L. Dezmir-Cluj în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Elveţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

S-a reţinut că temeiul juridic invocat de reclamantă este art. 1349 şi art. 1357 C. civ., situaţie în raport cu care analiza competenţei s-a făcut din perspectiva răspunderii civile delictuale, care atrage incidenţa dispoziţiilor art. art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai sunt competente instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Astfel, s-a avut în vedere că locul săvârşirii prezumtivei fapte ilicite este în judeţul Prahova, iar locul producerii prezumtivului prejudiciu este la sediul societăţii care invocă acest prejudiciu, respectiv în judeţul Cluj.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte la data de 20 ianuarie 2017, fiind stabilit termen de judecată la data de 2 februarie 2017 la Completul 7.

Înalta Curte, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Specializat Cluj şi Tribunalul Prahova, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca prezenta pricină, iar, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În primul rând, faţă de soluţiile celor două instanţe, Înalta Curte constată că, în realitate, conflictul negativ priveşte competenţa teritorială, în ciuda faptului că prima instanţă a invocat formal excepţia necompetenţei materiale. În raport de soluţia de declinare de la Tribunalul Specializat Cluj la Tribunalul Prahova, întreaga analiză a primei instanţe privitoare la efectele sistemului monist introdus de Noul C. civ. asupra competenţei instanţelor de judecată este complet lipsită de relevanţă.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că reclamanta la termenul din 12 decembrie 2016 în faţa Tribunalului Prahova, secţia a II - civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a precizat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată ca fiind art. 1357 şi urm. C. civ., respectiv răspunderea civilă delictuală, instanţele fiind ţinute de acesta în baza principiului disponibilităţii inclusiv cu prilejul verificării competenţei când devin incidente dispoziţiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ. Chiar dacă debitoarea din cauză este o persoană juridică de altă naţionalitate decât cea română, acest element de extraneitate nu înlătură aplicabilitatea unor norme de procedură ca lex fori cât timp nu s-a înlăturat competenţa generală a instanţelor române.

Având în vedere temeiul juridic ales de reclamantă prin cererea introductivă şi reiterat în faţa instanţei, competenţa teritorială de soluţionare a pricinii este alternativă, reclamanta putând opta între instanţa în circumscripţia căreia s-a produs prejudiciul sau instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită, în afara celei de la sediul pârâtului.

În cauză, locul pretinsei fapte ilicite este în Prahova, iar locul pretinsului prejudiciu invocat de reclamantă este la sediul societăţii reclamante, adică în Cluj.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., în toate cazurile de competenţă alternativă - cum este şi cazul de faţă - reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, şi nu instanţa. Odată alegerea de competenţă făcută, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei şi nici pârâtul sau chiar instanţa din oficiu. Cum reclamanta a înţeles să introducă acţiunea la Tribunalul Specializat Cluj, situaţie în care această instanţă este competentă să soluţioneze pricina.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 februarie 2017.