Statutory allocation of social service funding costs between municipal and county budgets and applicability of civil statute of limitations to public law claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cross-appeals of both parties, thereby upholding the appellate decision that partially ruled in favor of the claimant public administration authority. The dispute concerned a claim for the unpaid financial contribution required by law for funding social protection services for protected children, maternal assistance, and adults with disabilities for the period of 2010–2013. The central legal issues were the applicability of civil law prescription rules to public law obligations and the identification of the correct liable entity for different categories of social services. The court determined that the three-year civil statute of limitations applied to the claims, resulting in the prescription of amounts due for 2010, while dismissing the argument that the matter strictly fell under administrative jurisdiction given the civil nature of the initial litigation. Furthermore, the court held that the obligation to finance centers for protected adults with disabilities rests with the county council, not the municipal council, thus rejecting the claimant's demand for those specific costs, but affirmed that the municipality was liable for the funding of child protection services based on statutory mandates and the proof of service provision.
Legislator headnote
AI generatedart. 51 din Legea nr. 272/2004, art. 54 alin. (1) Legea nr. 448/2006, art. 118 din Legea nr. 272/2004, art. 1539 C. civ, art. 204 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Statutory allocation of social service funding costs between municipal and county budgets and applicability of civil statute of limitations to public law claims: The dispute concerned a claim for the unpaid financial contribution required by law for funding social protection services for protected children, maternal assistance, and adults with disabilities for the period of 2010–2013. The central legal issues were the applicability of civil law prescription rules to public law obligations and the identification of the correct liable entity for different categories of social services. The court determined that the three-year civil statute of limitations applied to the claims, resulting in the prescription of amounts due for 2010, while dismissing the argument that the matter strictly fell under administrative jurisdiction given the civil nature of the initial litigation. Furthermore, the court held that the obligation to finance centers for protected adults with disabilities rests with the county council, not the municipal council, thus rejecting the claimant's demand for those specific costs, but affirmed that the municipality was liable for the funding of child protection services based on statutory mandates and the proof of service provision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision serves as the main procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded.
Full text
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013, reclamanta D.G.A.S.P.C. Constanţa a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Primăriei Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 8.410.237,20 RON reprezentând contribuţia aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2013 la finanţarea activităţii de protecţie a copiilor protejaţi în sistem rezidenţial, de asistenţă maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecţie în temeiul art. 51 din Legea nr. 272/2004 modificată prin Legea nr. 257/2013, precum şi întreţinerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC Constanţa, pentru beneficiarii proveniţi de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Constanţa.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,30 % pentru fiecare zi de întârziere din contribuţia lunară, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 54 alin. (1) Legea nr. 448/2006, art. 33 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 268/2007, art. 5 alin. (3) şi art. 118 din Legea nr. 272/2004, art. 133 lit. "c" din Legea nr. 292/2011, art. 1349, art. 1357-1359, art. 1381,1386, art. 1539 C. civ., fiind depuse adrese înaintate Primăriei Constanţa, centralizatoare ale cheltuielilor efectuate pentru protecţia persoanelor beneficiare ale legilor speciale, Hotărârea nr. 120/03.04.2008 a Consiliului Judeţean Constanţa.
Prin încheierea pronunţată la data de 01.04.2014, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.
Pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014*.
Prin note depuse la dosar la data de 16.05.2014, reclamanta a solicitat modificarea cadrului procesual pasiv, prin introducerea în cauză, în calitate de pârât şi a Municipiului Constanţa.
Prin încheierea din 27.05.2014, instanţa a admis excepţia tardivităţii modificării acţiunii, invocată de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa, reţinând că cererea de modificare a acţiunii a fost depusă la dosar ulterior primului termen de judecată, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.
La termenul din 23.09.2014, reclamanta a depus la dosar cerere de micşorare a cuantumului pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 7.948.885,44 RON, reprezentând cost al serviciilor de asistenţă socială acordate în perioada 2010 - septembrie 2013.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă sub nr. x/2014, reclamanta D.G.A.S.P.C. Constanţa a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige pârâtul la plata sumei de 8.401.237,20 RON, aferentă perioadei ianuarie 2010 - septembrie 2013, reprezentând contribuţia aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2013 la finanţarea activităţii de protecţie a copiilor protejaţi în sistem rezidenţial, de asistenţă maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecţie în temeiul art. 51 din Legea nr. 272/2004 modificată prin Legea nr. 257/2013, precum şi întreţinerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Constanţa, pentru beneficiarii proveniţi de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Constanţa.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepţia conexităţii acestui dosar cu cel care face obiectul dosarului nr. x/2014, faţă de identitatea de obiect dintre cele două litigii; s-a invocat totodată excepţia prescrierii dreptului la acţiune, pentru pretenţiile anterioare datei de 04.06.2011, prin raportare la termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data înregistrării cererii pe rolul instanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 1885/04.09.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosar nr. x/2014 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a acestei instanţe, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Pentru a se dispune în acest sens, s-a reţinut că actul în baza căruia sunt formulate pretenţiile reclamantei este un act administrativ, iar părţile raportului juridic dedus judecăţii sunt două instituţii publice.
Cauza astfel declinată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.
Prin încheierea pronunţată la data de 06.11.2014, această instanţă a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului menţionat la dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, apreciind astfel că soluţionarea unitară a cauzelor trebuie să primeze aspectelor legate de competenţa funcţională a celor două secţii ale tribunalului.
După conexare, la termenul din 27.01.2015, reclamanta a precizat că cererea precizatoare a cuantumului pretenţiilor vizează şi acţiunea principală.
La rândul său, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi în privinţa debitului aferent perioadei 01.01.2010 - 23.01.2011, dedus judecăţii în cadrul dosarului nr. x/2014
Prin sentinţa civilă 518/10.03.2015 a Tribunalului Constanţa a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Constanţa, în cererea principală, privind pe reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, respingându-se cererea principală ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât în cererea conexă, ca nefondată.
A fost admisă cererea conexă modificată, privind pe reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa în contradictoriu cu Municipiul Constanţa, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 7.948.885,44 RON, reprezentând contribuţie la finanţarea activităţii de protecţie a copiilor protejaţi în sistem rezidenţial şi de asistenţă maternală, a persoanelor majore care beneficiază de protecţie în temeiul art. 51 din Legea 272/2004 şi a persoanelor adulte protejate în centre specializate, pentru perioada ianuarie 2010 - septembrie 2013.
Pârâtul a fost totodată la plata către reclamantă a sumei de 25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel, în termen legal, pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, solicitându-se în principal anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în fond secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii parţial ca prescrise, parţial ca nefondată.
Prin încheierea din 21.09.2015, Curtea de apel Constanţa, secţia I civilă a transpus prezentul dosar, în condiţiile art. 99 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, completului corespondent din cadrul secţiei a II-a civile a aceleiaşi instanţe, în raport de considerentele deciziei nr. 13/22.06.2015 a Î.C.C.J. pronunţate în recurs în interesul legii (care stabilise că litigiile de această natură urmează regula soluţionării ca litigii de drept administrativ).
Urmare conflictului negativ de competenţă generat între cele două secţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în apel în favoarea primei secţii sesizate şi anume Curtea de Apel Constanţa, secţia I Civilă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I Civilă, prin decizia civilă nr. 140C din 07 noiembrie 2016 a admis apelul formulat de apelantul Municipiul Constanţa prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 518/10.03.2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2014; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru sumele aferente anului 2010; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.997.752 RON, reprezentând contribuţie la finanţarea activităţii de protecţie a copiilor protejaţi în sistem rezidenţial, de asistenţă maternală, precum şi pentru persoanele majore protejate conform art. 51 din Legea nr. 272/2004, pentru perioada ianuarie 2011 - septembrie 2013; a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 3.182.364,64 RON, reprezentând contribuţie la finanţarea activităţii privind întreţinerea persoanelor adulte protejate în centre specializate, pentru aceeaşi perioadă (ianuarie 2011- septembrie 2013); a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate.
Împotriva deciziei civile nr. 140C din 07 noiembrie 2016 au declarat recurs atât reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, cât şi pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriile înregistrate la 06 martie 2017, respectiv 24 martie 2007 la Curtea de Apel Constanţa.
Recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În temeiul acestor dispoziţii legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2010, admiterea cererii de obligare a pârâtului Municipiul Constanţa la plata sumei de 3.182.364,64 RON, reprezentând contribuţie la finanţarea activităţii privind întreţinerea persoanelor adulte protejate în centre specializate pentru perioada ianuarie 2011- septembrie 2013 şi menţinerii celorlate dispoziţii, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei civile nr. 518/10.03.2015 a Tribunalului Constanţa prin care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a fost admisă cererea conexă formulată de DGASPC Constanţa şi obligat pârâtul Muncipiul Constanţa la plata sumei de 7.948.885,44 RON.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2010, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Recurenta arată că întrucât obiectul litigiului nu îl constituie pretenţii de natură civilă, deoarece vizează finanţarea unor servicii publice de către o persoană juridică de drept public, având izvorul juridic în lege, nu sunt aplicabile dispoziţiile Decretul nr. 167/1958, care reglementează raporturi patrimoniale de drept privat şi nu de drept public.
Aceste statuări au fost reţinute şi de către Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13/2015 din 22 iunie 2015.
În continuare, recurenta-reclamantă prezintă considerentele deciziei nr. 28/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Pe de altă parte, recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, cât şi dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 272/2004 şi art. 94 din Legea nr. 448/2006.
În consecinţă, recurenta-reclamantă arată că în speţa de faţă este în discuţie o contribuţie obligatorie de la bugetul muncipiului, aşa cum arată dispoziţiile H.G. nr. 457/2000.
În ceea ce priveşte plata sumei de 3.182.364,64 RON, reprezentând contribuţie la finanţarea activităţii privind întreţinerea persoanelor adulte protejate în centre specializate pentru perioada ianuarie 2011- septembrie 2013, arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.
Prin decizia recurată s-a reţinut că prin Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 120/03.04.2008 s-a instituit în sarcina tuturor consiliilor locale de pe raza judeţului Constanţa obligaţia de plată a contribuţiei anuale la finanţarea activităţii de protecţie a beneficiarilor serviciilor sociale acordate de DGASPC Constanţa în temeiul Legii nr. 272/2004 şi Legii nr. 448/2006.
Obligaţia de finanţare de la bugetele comunelor, oraşelor, muncipiilor a serviciilor sociale ce fac obiectul actului administrativ este prevăzută de legislaţia primară incidentă fiecărei categorii de beneficiari. Aşadar, actul normativ menţionat este obligatoriu pentru toate subiectele de drept la care se referă şi produce efecte juridice până la momentul ieşirii lui din vigoare.
Soluţia juridică adoptată cu privire la textul art. 5 al Hotărârii Consiliului Judeţean Constanţa nr. 120/2008 constituie modalitatea tehnică de plată a obligaţiilor stabilite.
În condiţiile în care prin H.G. nr. 23/2010 s-au reglementat standarde de cost pentru serviciile sociale, pentru perioada în litigiu au fost acordate serviciile sociale la nivelul standardelor de cost reglementate de acest act normativ, astfel încât raportarea s-a făcut cu trimitere la dispoziţiile art. 5 care reglementează cuantumul procentual de contribuţie de cel puţin 25%.
Obligaţia de finanţare a serviciilor sociale este expres prevăzută de art. 6 din H.G. nr. 23/2010.
Recurenta-reclamantă mai susţine că pârâtul Municipiul Constanţa nu se poate prevala de faptul că nu a inclus în bugetul propriu contribuţia la finanţarea serviciilor sociale acordate de DGASPC Constanţa. În acest sens, sunt aplicabile dispoziţiile art. 23, art. 9 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora resursele financiare de care dispun autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie corelate cu competenţele şi atribuţiile prevăzute de lege.
Totodată, aplicabile sunt şi dispoziţiile art. 98 şi art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora actele administrative au caracter obligatoriu.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, recurenta-reclamantă arată că acestea nu pot fi interpretate în sensul că exonerează municipiile, oraşele şi comunele de orice obligaţie de contribuţie de finanţare de la bugetul propriu cu privire la serviciile sociale acordate adulţilor cu handicap.
În continuare, recurenta-reclamantă citează dispoziile legilor anuale ale bugetului pe anii 2010, 2011, 2012, şi 2013, potrivit cărora finanţarea serviciilor sociale de la bugetul de stat s-a realizat pentru perioada în litigiu la nivelul standardelor de cost aprobate prin H.G. nr. 23/2010, în continuare fiind aplicabile dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 23/2010.
Nu în ultimul rând arată că finanţarea centrelor publice nu poate fi confundată cu finanţarea serviciilor sociale acordate beneficiarilor.
Finanţarea centrelor publice pentru persoane cu handicap presupune şi alte cheltuieli în afara celor care fundamentează costul serviciilor sociale, care se finanţează din bugetul judeţean.
În consecinţă, recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că în perioada în litigiu, centrele pentru persoane cu handicap au funcţionat, iar serviciile sociale au fost acordate inclusiv beneficiarilor proveniţi de pe raza UAT Constanţa în lipsa îndeplinirii obligaţiei de finanţare a pârâtului, în condiţiile îndeplinirii obligaţiei de finanţare de la bugetul de stat şi cel judeţean, la care s-au adăugat donaţiile şi sponsorizările primite.
Recurenta-reclamantă susţine că pârâtul este obligat să contribuie la finanţarea serviciilor sociale acordate beneficiarilor proveniţi de pe raza unităţii administrativ teritoriale atât pentru serviciile sociale acordate în temeiul Legii nr. 272/2004 cât şi pentru cele acordate adulţilor cu handicap în temeiul Legii nr. 448/2006.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
Recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În temeiul acestor dispoziţii legale, recurentul a solicitat admiterea recursului.
Recurentul-pârât susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material incidente.
În mod eronat a reţinut instanţa de apel că există vreo prevedere legală a UAT de a vira o contribuţie, într-un anumit cuantum, în lipsa adoptării în prealabil a unei hotărâri de consiliu local în acest sens.
HCJ nr. 120/2008 nu poate constitui bază legală pentru atragerea răspunderii patrimoniale pentru neplata sumelor indicate. Chiar prin art. 5 din actul evocat se arată că nu se instituie vreo obligaţie de plată în sarcina Consiliului Local, ci se instituie în sarcina Consiliilor locale obligaţia de a adopta o hotârâre prin care să se stabilească contribuţia anuală la finanţarea activităţii de protecţie a categoriilor defavorizate la care se referă.
De asemenea, recurentul-pârât arată că nu există niciun temei legal pentru transformarea unei obligaţii de face, aceasta fiind natura obligaţiei stabilită prin HCJ 120/2008, în obligaţia de a da.
În ce priveşte dispoziţiile art. 6 care prevăd plata penalităţilor de întârziere, susţine că acestea nu sunt aplicabile, în lipsa temeiului legal pentru obligarea sa la plata contribuţiei lunare.
Activitatea de protecţie a copiilor protejaţi în sistem rezidenţial este reglementată de H.G. nr. 1434/2004, prin art. 2, art. 3, art. 4, art. 8, potrivit cărora această activitate se finanţează din bugetul judeţului sau ale sectoarelor Municipiului Bucureşti.
Singura situaţie în care o unitate administrativ teritorială are obligaţia de a finanţa activitatea unui centru de asistenţă socială nu este decât aceea în care aceasta ia hotărârea de a înfiinţa o asemenea instituţie. În acest sens sunt dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 68/2003 şi art. 42, art. 43 din Legea nr. 292/2011 şi art. 5 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 272/2004.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile în principiu.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 septembrie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 14 septembrie 2017.
Prin încheierea din 26 octombrie 2016, Înalta Curte a admis în principiu recursurile şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 7 decembrie 2017.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate urmând să fie respinse, pentru următoarele considerente:
Recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.
Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a admis în mod neîntemeiat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2010, având în vedere că obiectul litigiului nu îl constituie pretenţii de natură civilă, nefiind aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, care nu se aplică dreptului public.
Înalta Curte constată că în materia prescripţiei extinctive sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, litigiul fiind supus dreptului comun.
Prin încheierea din 01 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, tribunalul a analizat în considerarea dispoziţiilor art. 248 coroborat cu art. 132 C. proc. civ. excepţia necompetenţei funcţionale invocată de pârâtul Consiliul Local al Primăriei Constanţa şi a constatat natura civilă a litigiului de faţă, apreciind demersul judiciar nu îşi are izvorul într-un act administrativ, emis de autoritatea pârâtă, fiind lipsită de relevanţă calitatea părţilor.
Pe cale de consecinţă, dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare secţiei I Civilă a Tribunalului Constanţa.
De asemenea, prin decizia nr. 1685 din 31 mai 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţei, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia I Civilă, reţinând că tribunalul a soluţionat cauza ca fiind un litigiu civil, iar sentinţa pronunţată este supusă căii de atac prevăzută pentru un astfel de litigiu.
În raport de aceste precizări, Înalta Curte constată că limitele de soluţionare în ceea ce priveşte normele legale incidente nu mai pot fi readuse în discuţie în această etapă procesuală, această chestiune fiind tranşată în conflictul judiciar de faţă.
În ceea ce priveşte trimiterile recurentei-reclamantă la considerentele deciziei în interesul legii, care a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile regulilor contenciosului administrativ, se constată că Decizia nr. 13/2015 a fost pronunţată pe parcursul judecăţii prezentului litigiu, ulterior încheierii din 01 aprilie 2014 a Tribunalului Constanţa, astfel încât nu poate produce efecte juridice în prezenta cauză.
În raport de aceste considerente, prima critică a reclamantei în ceea ce priveşte raportările în drept cu privire la incidenţa dispoziţiilor dreptului comun este nefondată, sumele aferente semestrului I şi semestrului II/2010 la finanţarea susţinerii Protecţie copilului şi persoanelor adulte fiind prescrise în raport cu data formulării acţiunii respectiv 23.01.2014.
Critica privind respingerea ca nefondată a cererii privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3.182.364,64 RON reprezentând contribuţie la finanţarea activităţii privind întreţinerea persoanelor adulte protejate în centre specializate, pentru perioada ianuarie 2011- septembrie 2013 este nefondată.
Considerentele instanţei de apel prin care a reţinut că obligaţia pentru persoanele adulte instituţionalizate în centre specializate nu sunt în sarcina minicipalităţii sunt corecte, aceste obligaţii revenind consiliilor judeţene.
S-a reţinut corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 republicată în forma în vigoare la data de 01.01.2011, precum şi a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 potrivit cărora finanţarea centrelor publice de zi sau de tip rezidenţial în care sunt îngrijite şi protejate persoanele adulte cu handicap se face din bugetul propriu al consiliului judeţean pe teritoriul şi în subordinea căruia se află centrul.
În consecinţă, formularea prezentei cereri în raport cu unitatea administrativ teritorială este nefondată, obligaţia legală de a suporta cheltuielile aferente activităţii de protecţie a persoanelor cu handicap, realizată în centrele publice, revenind consiliilor judeţene.
Recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat decizia instanţei de apel în ceea ce priveşte soluţia de admitere a pretenţiilor vizând contribuţia la finanţarea activităţii de protecţie a beneficiarilor serviciilor sociale acordate în temeiul Legii nr. 272/2004 pentru perioada ianuarie 2011- septembrie 2013.
Dispoziţiile legale incidente care reglementează obligaţia asigurării finanţării servicilor sociale de la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor sunt prevăzute de art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 457/2000 potrivit cărora consiliile locale municipale, orăşeneşti şi comunale au obligaţia să prevadă cu prioritate în bugetele proprii sumele necesare în vederea finanţării activităţii de protecţie a copiului şi a persoanei majore care beneficiază de protecţie în condiţiile art. 19 din ordonanţă.
Finanţarea serviciilor sociale din sume alocate din sursele de finanţare reglementate rezultă şi din dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/2006, art. 39 din Legea nr. 292/2011, O.G. nr. 68/2003, art. 118 din Legea nr. 272/2004.
Nu va fi reţinută critica recurentului-pârât în sensul exonerării de răspundere având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada solicitării acestor servicii decontate precum şi prin neincluderea în buget a acestor sume, pretenţiile fiind legal solicitate.
În acest sens, Înalta Curte constată că reclamanta a depus listele cuprinzând datele personale ale beneficiarilor acestor servicii, pentru întreaga perioadă vizată.
Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI CONSTANŢA şi MUNICIPIUL CONSTANŢA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 140/C din 07 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta - reclamantă DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI CONSTANŢA şi de recurentul - pârât MUNICIPIUL CONSTANŢA prin PRIMAR în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local al Primăriei Constanţa împotriva deciziei civile nr. 140/C din 07 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2017.