Recovery of illegal state aid: limitation period starts upon final judgment declaring the tariff measure unlawful

Deliberând, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată şi soluţia primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 07.04.2015, reclamanta S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia S.A. a solicitat obligarea pârâtei A..: la plata ajutorului de stat acordat prin "pct. 7.3 al grilei de tarife publicat în A.I.P. România, secţiunea GEN 4.1-17/26.08.2010" (în sumă de 10.083.078,94 RON echivalentul a 2.357.900,86 Euro conform precizării reclamantei din 17.04.2015); la plata dobânzii aferente (în cuantum de 3.063.981,87 RON echivalentul a 716.891,31 Euro, calculate până la 31.03.2015, precum şi în continuare până la data recuperării ajutorului de stat); la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, prin sentinţa nr. 922/PI/CA/30.08.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută în recurs prin Decizia nr. 2531/14.11.2012 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admisă în parte acţiunea formulată de terţul S.C. B. S.A., s-a constatat caracterul de ajutor de stat ilegal al măsurii de discount global pentru avioanele de peste 70 t MTOW, acordat de Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia S.A., prin pct. 7.3 din grila de tarife publicată în Publicaţia de Informare Aeronautică din 26.08.2010, Secţiunea GEN 4.1-17, fiind anulată măsura stabilită anterior menţionată, ca fiind nelegală.

În urma unui control efectuat la reclamantă, Curtea de Conturi Timiş a dispus prin Decizia nr. 142/23.12.2013 acţionarea în instanţă a companiei aeriene A. în vederea recuperării integrale a ajutorului de stat.

Cererea a fost întemeiată în drept pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamanta indicând prevederile art. 998-999 C. civ. 1864 şi ale art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

În acest sens, reclamanta a susţinut că fapta ilicită a pârâtei constă în ajutorul de stat ilegal acordat prin intermediul grilei de tarife mai sus menţionate, iar vinovăţia pârâtei constă în faptul că aceasta a fost beneficiara discountului ce constituie ajutor de stat.

Prin sentinţa civilă nr. 462/PI/06.05.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2015 a fost admisă excepţia prescripţiei invocată de pârâtă prin întâmpinare, fiind respinsă în consecinţă cererea de chemare în judecată.

II. Soluţia instanţei de apel

Prin Decizia nr. 885/A din 07.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015 a fost admis apelul declarat de reclamanta S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia S.A. împotriva sentinţei civile nr. 462/PI/06.05.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015, a fost anulată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Tribunalul Timiş.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că momentul de început al cursului termenului de prescripţie este cel al pronunţării deciziei nr. 2531/2012 de către Curtea de Apel Piteşti la data de 11 noiembrie 2012, când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că în patrimoniul său s-a produs o pagubă ce trebuie recuperată. Cunoaşterea pagubei este legată de stabilirea caracterului ilicit al neachitării sumelor complete de către pârâtă, respectiv de momentul când o instanţă judecătorească a stabilit irevocabil că ajutorul de stat constând în măsura de discount acordată pârâtei este ilegal şi a anulat-o din grila de tarife. A subliniat instanţa de apel că, relevant pentru a stabili condiţia din art. 2528 C. civ. privind paguba, este cunoaşterea de către reclamantă a aspectului de nelegalitate al discountului, sens în care hotărârea judecătorească de anulare a grilei de tarife constituie temei pentru a solicita stabilirea şi repararea prejudiciului cauzat.

III. Judecata în recurs

1. Motivele de casare invocate

Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta A.. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Curtea de Apel Timişoara sau la o altă instanţă echivalentă în grad, conform art. 497 teza a II-a C. proc. civ.

Recurenta a arătat că motivele de recurs invocate se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale privind prescripţia extinctivă, mai precis pe cele privind: legea aplicabilă prescripţiei; începutul curgerii termenului de prescripţie; normele legale privind data la care pretinsa parte vătămată ar fi trebuit să cunoască paguba şi pe cel care se face răspunzător de ea; normele comunitare şi interpretarea dată de jurisprudenţa C.J.U.E. privind momentul de la care furnizorul ajutorului de stat are obligaţia de recuperare (cauza Frankfurt-Hahn); în secundar, prevederile legale privind limitele devoluţiunii în apel, întrucât s-ar fi pronunţat cu privire la chestiunea autorului faptei ilicite şi implicit a lipsei calităţii procesuale pasive.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate subsumate acestui motiv de casare, recurenta a arătat următoarele:

1.1. Instanţa de apel a adăugat la lege (la prevederile exprese şi imperative ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958), prin aceea că a considerat că acest caracter ilicit al neachitării sumelor complete de către A. (al reducerilor de care a beneficiat) a apărut atunci când o instanţă judecătorească a stabilit irevocabil că ajutorul de stat este ilegal şi a anulat o parte din grila de tarife. Condiţia nouă, adăugată de instanţa de apel este existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care să constate existenţa pagubei. Instanţa de apel a extins în mod nepermis înţelesul sintagmei legale "trebuia să cunoască" până la un moment în care intervine hotărârea judecătorească din recurs - în speţă 14.11.2012.

În opinia recurentei, momentul 14.11.2012 la care instanţa de apel a apreciat că reclamanta putea şi trebuia să cunoască paguba nu aduce nimic nou, nici în planul cunoaşterii existenţei pagubei, nici al cunoaşterii întinderii pagubei, în condiţiile în care Aeroportul Timişoara sistase aplicarea reducerii prevăzute de art. 7.3 din Grila de tarife AIP 2010 încă din februarie 2011, emiţând ultima factură de stornare către A. la 28.02.2011, deşi Grila de tarife era aplicabilă până la 01.06.2011. Mai mult, această sistare este anterioară datei de 24.05.2011, când a început investigaţia Comisiei Europene, moment la care reclamanta ştia că reducerea acordată era considerată măsură de ajutor de stat.

În concluzie, recurenta consideră că interpretarea instanţei de apel cu privire la momentul începutului curgerii termenului de prescripţie este contrară caracterului imperativ al normelor prevăzute la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, art. 6 alin. (4) din Noul C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, iar instituţia prescripţiei este deturnată de la scopul său - sancţionarea pasivităţii persoanei pretins păgubite în ceea ce priveşte exercitarea dreptului său material la acţiune.

1.2. Plecând de la premisa că prescripţia a început să curgă în cauză anterior datei de 01.10.2011 - data intrării în vigoare a Noului C. civ., recurenta consideră că, în aplicarea 6 alin. (4) din Noul C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, legea aplicabilă prescripţiei este Decretul nr. 167/1958 (art. 8), având în vedere obiectul şi temeiul de drept ale cererii de chemare în judecată - răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

1.3. În ce priveşte momentul de la care curge termenul general de prescripţie de 3 ani, recurenta susţine că ultimul act material ce ar putea fi considerat cauzator de prejudicii pentru Aeroportul Timişoara a avut loc la 28.02.2011, când a fost emisă ultima factură conţinând reduceri, acesta fiind momentul de la care ar fi început să curgă termenul de prescripţie.

În subsidiar, recurenta propune alte două momente de început al cursului prescripţiei extinctive:

- 24.04.2011, data la care a fost emisă decizia preliminară a Comisiei prin care a fost începută investigaţia pentru pretinsele măsuri de ajutor de stat;

- 30.08.2011, data la care s-a pronunţat sentinţa Tribunalului Timiş, care a dispus anularea pct. 7.3 din Grila de tarife AIP 2010 pe motiv că ar reprezenta un ajutor de stat ilegal.

1.4. Soluţia instanţei de apel contravine, în opinia recurentei, jurisprudenţei C.J.U.E. din Cauza 284/12 - Flughafen Frankfurt-Hahn, care a stabilit că acţiunea în recuperare a ajutorului de stat în faţa instanţelor naţionale ar putea fi intentată încă de la data la care s-a deschis investigaţia Comisiei Europene privind respectiva măsură de ajutor de stat.

Citând dispozitivul deciziei C.J.U.E. pronunţate în cauza menţionată anterior, prin care s-a răspuns întrebării preliminare, recurenta concluzionează că: - încă de la data începerii investigaţiei Comisiei Europene - 24.05.2011, exista la nivel naţional posibilitatea solicitării recuperării pretinsului ajutor de stat; - instanţa naţională putea dispune în sensul recuperării ajutorului de stat, cu condiţia de a fi sesizată în acest sens; - Aeroportul Timişoara, ca furnizor al măsurii de ajutor de stat în discuţie, avea calitate şi interes pentru a cere recuperarea ajutorului de stat; - se poate considera că stabilirea caracterului ilicit al faptei a avut loc încă de la data la care Comisia Europeană a deschis investigaţia privind pretinsa măsură de ajutor de stat.

1.5. Recurenta mai susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile legale privind limitele devoluţiunii, întrucât s-ar fi pronunţat pe o chestiune care excede apelului, anume cea a autorului faptei ilicite şi, implicit, a calităţii procesuale pasive. În faţa primei instanţe, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că este vorba de o faptă proprie a reclamantei Aeroportul Timişoara, aceea de acordare a unor reduceri comerciale considerate ajutor de stat ilegal, iar această excepţie nu a fost soluţionată. În aceste condiţii, apelul era limitat la chestiunea prescripţiei.

1.6. Recurenta evidenţiază şi lipsa indicării căii de atac a recursului din dispozitivul deciziei, criticând opinia instanţei de apel potrivit căreia decizia ar fi definitivă.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată cuprinde motive contradictorii. Făcând referire la paragraful 3, pagina 12 din decizie, recurenta consideră că există contradicţie, pe de o parte, între afirmaţia instanţei de apel, potrivit căreia Aeroportul Timişoara a luat măsuri de sistare a măsurii păgubitoare încă din anul 2011, în contextul investigaţiei Comisiei Europene, şi, pe de altă parte, concluzia instanţei de apel, potrivit căreia Aeroportul Timişoara nu putea să cunoască existenţa pagubei decât la 14.11.2012.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Pentru stabilirea normelor legale aplicabile, a momentului de început al prescripţiei extinctive şi, implicit, pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, este necesară evidenţierea naturii juridice a acţiunii reclamantei şi în special, a cauzei cererii de chemare în judecată.

Astfel, reclamanta a formulat o cerere întemeiată pe instituţia răspunderii civile delictuale din dreptul naţional, reglementată de art. 998-999 C. civ. 1864, calificare avută în vedere şi de instanţele de fond. În construcţia juridică a reclamantei, între condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, fapta ilicită a pârâtei ar consta în ajutorul de stat ilegal acordat prin intermediul grilei de tarife AIP 2010, secţiunea GEN 4.1-17/26.08.2010, pct. 7.3, care acordă rabaturi suplimentare de 72% până la 85% la toate taxele de aeroport pentru aeronavele de peste 70 MTOW, reduceri de care ar fi beneficiat pârâta A..

Deşi tinde la recuperarea unui ajutor de stat ilegal, astfel cum este definit la art. 1 lit. f) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13.07.2015 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din T.F.U.E. (anterior art. 1 lit. f) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22.03.1999), reclamanta a ignorat normele speciale din dreptul Uniunii Europene şi nu şi-a întemeiat pretenţiile în acord cu normele europene şi cu jurisprudenţa C.J.U.E., dezvoltate în interpretarea şi aplicarea art. 108 din T.F.U.E.

Relevant în acest context este faptul că, printr-o decizie emisă la 24.05.2011 în cauza S.A..31662 - C/2011, Comisia Europeană a iniţiat procedura oficială de investigare prevăzută la art. 108 alin. (2) din T.F.U.E., conform art. 13 raportat la art. 4 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22.03.1999.

Ulterior, prin sentinţa nr. 922/PI/CA/30.08.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2531/14.11.2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat caracterul de ajutor de stat ilegal al măsurii de discount global pentru avioanele de peste 70 t MTOW, acordat de Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia S.A. prin intermediul grilei de tarife AIP 2010. Acţiunea formulată de compania concurentă B. S.A. a fost calificată de instanţele de judecată ca având o natură juridică "sui generis", care nu îşi are temeiul în legislaţia internă, ci izvorăşte în mod direct din prevederile art. 107 şi 108 T.F.U.E.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa C.J.U.E. (Hotărârea din 21 noiembrie 2013 în cauza C-284/12 Flughafen Frankfurt-Hahn GmbH - paragrafele 28 şi 31), în timp ce aprecierea compatibilităţii unor măsuri de ajutor cu piaţa comună este de competenţa exclusivă a Comisiei, care acţionează sub controlul instanţelor Uniunii, instanţele naţionale asigură, până la adoptarea deciziei finale a Comisiei, protecţia drepturilor justiţiabililor în raport cu o încălcare eventuală de către autorităţile de stat a interdicţiei prevăzute la art. 108 alin. (3) TFUE. Prin urmare, obiectul misiunii instanţelor naţionale este de a adopta măsurile adecvate pentru a remedia nelegalitatea punerii în aplicare a ajutoarelor, cu scopul ca beneficiarul să nu păstreze libera dispoziţie a acestora pentru perioada rămasă până la decizia Comisiei (Hotărârea din 11 martie 2010, CELF şi ministre de la Culture et de la Communication, C-1/09, Rep., p. I-2099, punctul 30).

În aceeaşi hotărâre (paragrafele 42-43), s-a statuat că, atunci când Comisia a iniţiat procedura oficială de investigare cu privire la o măsură în curs de executare, instanţele naţionale au obligaţia să adopte toate măsurile necesare pentru a stabili consecinţele unei eventuale încălcări a obligaţiei de suspendare a punerii în aplicare a măsurii menţionate. În acest scop, instanţele naţionale pot decide să suspende punerea în aplicare a măsurii în cauză şi să dispună recuperarea sumelor deja plătite. Acestea pot de asemenea să decidă dispunerea unor măsuri provizorii pentru a asigura, pe de o parte, protecţia intereselor părţilor în cauză şi, pe de altă parte, efectul util al deciziei Comisiei de deschidere a procedurii oficiale de investigare.

Până în prezent, Înalta Curte nu a fost informată cu privire la emiterea unei decizii de închidere a procedurii oficiale de investigare în temeiul art. 9 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13.07.2015, în cauza S.A..31662 - C/2011.

Considerentele anterior expuse au menirea de a demonstra că natura juridică a acţiunii în răspundere civilă delictuală promovate de reclamanta Aeroportul Timişoara în temeiul dreptului intern este substanţial diferită de măsurile de recuperare provizorie a ajutorului ilegal ce pot fi solicitate instanţelor naţionale, în temeiul jurisprudenţei C.J.U.E. anterior amintite.

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (5), art. 478 alin. (3) şi art. 494 C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate schimba calificarea juridică a acţiunii reclamantei şi nici cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea au fost stabilite în faţa instanţei de fond şi cu privire la care s-au purtat dezbaterile.

Pe cale de consecinţă, în analiza excepţiei prescripţiei nu prezintă relevanţă momentul deschiderii procedurii formale de investigare de către Comisia Europeană - 24.05.2011, întrucât pretenţiile reclamantei nu se întemeiază pe efectele juridice produse de această decizie a Comisiei.

Astfel, critica recurentei expusă la pct. 1.4 din prezenta decizie şi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută. Instanţa de apel nu a pronunţat o soluţie contrară jurisprudenţei C.J.U.E. şi dreptului Uniunii Europene, din moment ce construcţia juridică a reclamantei limita analiza la dispoziţiile dreptului intern, judecătorul fiind obligat să respecte principiul disponibilităţii.

2.2. În acest cadru, instanţa de apel a făcut în mod corect aplicarea art. 2528 din Noul C. civ., care reia dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, în cazul acţiunii în răspundere civilă delictuală, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În speţă, noţiunea de "pagubă" presupunea stabilirea caracterului ilicit al reducerilor suplimentare la taxele de aeroport acordate prin pct. 7.3 al grilei de tarife AIP 2010, de care a beneficiat pârâta A.. Din moment ce aceste reduceri au fost acordate în temeiul unui act juridic, care se prezuma a fi valabil, neîncasarea tarifului cuvenit nu putea constitui o pagubă până la momentul anulării de către instanţa judecătorească, în mod irevocabil, a actului în baza căruia au fost emise facturile de stornare cuprinzând reducerile comerciale.

Analiza făcută de instanţa de apel, în limitele stabilite de calificarea juridică a acţiunii reclamantei, nu adaugă la lege şi nu impune o condiţie nouă în privinţa momentului de la care trebuia cunoscută paguba. În decizia recurată s-a arătat în mod corect că nu cunoaşterea cuantumului reducerilor are relevanţă pentru stabilirea acestui moment, ci cunoaşterea aspectului de nelegalitate a actului juridic în baza căruia s-au plătit tarife reduse. Atât momentul subiectiv (de când a cunoscut efectiv paguba), cât şi momentul obiectiv (de când trebuia să cunoască paguba) nu se pot situa în timp anterior rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a anulat parţial grila de tarife - 14.11.2012, cu atât mai mult cu cât Aeroportul Timişoara a contestat în permanenţă caracterul de ajutor de stat ilegal al reducerilor acordate.

În acelaşi sens, este lipsit de relevanţă în stabilirea momentului de început al prescripţiei extinctive şi faptul că Aeroportul Timişoara a sistat aplicarea reducerilor prevăzute de art. 7.3 din Grila de tarife AIP 2010 încă din 28 februarie 2011. O conduită prudentă determinată de plângerea companiei concurente B. S.A., înregistrată la Comisia Europeană la 30 septembrie 2010, privind un presupus ajutor de stat ilegal, nu echivalează cu certitudinea cunoaşterii caracterului ilicit al reducerilor suplimentare.

2.3. Fiind stabilit că prescripţia a început să curgă la data de 14.11.2012, când a fost pronunţată Decizia nr. 2531/14.11.2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în mod corect instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 2528 din Noul C. civ., intrat în vigoare la 01.10.2011.

Aşadar, este nefondată critica recurentei referitoare la legea aplicabilă prescripţiei, din moment ce prescripţia nu a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., astfel încât nu erau incidente dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

2.4. O altă critică subsumată în mod greşit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la pretinsa încălcare a limitelor efectului devolutiv al apelului sub aspectul regulii "tantum devolutum quantum apellatum", reglementate de art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar nu şi a celor de drept procesual.

Or, este evident că dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. sunt norme de procedură a căror nerespectare ar putea fi invocată prin intermediul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu aceste precizări, Înalta Curte reţine că în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la calitatea procesuală pasivă, fiind evident că apelul era limitat la chestiunea prescripţiei, în condiţiile în care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive rămăsese nesoluţionată la prima instanţă şi nu făcea obiectului criticilor din apel.

Referirea la persoana pârâtei ca beneficiară de necontestat a măsurii de ajutor este făcută în contextul analizei începutului prescripţiei, respectiv a condiţiei prevăzute în art. 2528 din Noul C. civ. privind "pe cel care răspunde" de pagubă. Acest considerent nu poate fi extrapolat în sensul arătat de recurentă şi nu reprezintă o dezlegare în drept care să se impună instanţei de rejudecare în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

2.5. În acord cu dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., menţiunea inexactă din dispozitivul deciziei recurate privind caracterul definitiv al hotărârii nu a produs niciun efect sub aspectul admisibilităţii prezentului recurs.

De altfel, critica recurentei este rămasă fără interes în contextul în care prin încheierea din 19.09.2017 recursul a fost admis în principiu.

2.6. Nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la motivarea contradictorie.

Considerentele cuprinse la pagina 12 din decizia recurată nu cuprind termeni contradictorii, raţionamentul logic al instanţei de apel rezultând din contextul întregii argumentări. Astfel, deşi recunoaşte că în anul 2011 s-au ivit dubii cu privire la legalitatea ajutorului de stat ca urmare a investigaţiei Comisiei Europene, fiind sistată acordarea reducerilor suplimentare, instanţa de apel adaugă faptul că reclamanta nu a cunoscut în mod cert caracterul ilicit al reducerilor decât la 14.11.2012, deoarece decizia din luna mai 2011 nu conţinea o concluzie definitivă, ci doar începea investigaţia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 499 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A.. împotriva deciziei nr. 885/A/07.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2017.