Territorial jurisdiction for exequatur of foreign divorce judgment based on the seat of the administrative authority refusing recognition

Asupra conflictului negativ de competenţă, a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 13.04.2017, reclamanta A. a solicitat recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii pronunţate în dosarul FS-14-00396882-0000 din 09.09.2014 de Instanţa Superioară de Judecată Toronto prin care se desface căsătoria soţilor Pamfil Rotariu şi părţile sunt divorţate.

Prin sentinţa civilă nr. 1269/12.06.2017 a Tribunalului Constanţa s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţa reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 1099 alin. 2 C. proc. civ. faţă de imposibilitatea determinării instanţei competente în condiţiile art. 1099 alin. 1 C. proc. civ. întrucât reclamanta nu a făcut dovada refuzului unei entităţi din raza de competenţă teritorială a Tribunalului Constanţa de a recunoaşte hotărârea indicată. Faptul că în mun. Constanţa a fost încheiată căsătoria sau că reclamanta are domiciliul în Constanţa este lipsit de relevanţă sub aspectul competenţei teritoriale, de vreme ce legiuitorul a stabilit imperativ competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul său, după ce sediul celui care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

2. Pe rolul Tribunalului Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 17.07.2017 sub nr. x/2017.

Reclamanta a indicat, prin cererea precizatoare depusă la dosar, că entitatea care refuză recunoaşterea hotărârii străine, împrejurare în raport de care a fost nevoită să formuleze acţiune de exequatur, este Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa - Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor cu sediul în Constanţa, Bd. x. Arată că, deşi a solicitat Serviciului Public Comunitar Constanţa eliberarea cărţii de identitate, solicitarea i-a fost refuzată, eliberându-i-se cartea de identitate provizorie, motivat de lipsa certificatului de căsătorie.

La termenul din 25.09.2017, Tribunalul a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă, prin sentinţa civilă nr. 1255 din 25 septembrie 2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat judecata cauzei, înaintând dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă în vederea soluţionării conflictului negativ.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele:

Conform art. 1099 (1) C. proc. civ.: "Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

(2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

(3) Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepţia autorităţii lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină".

În cauză, deşi reclamanta nu a indicat pârâtul prin cererea introductivă de instanţă (aspect ce putea fi corijat din procedura regularizării cererii, subsecvent înregistrării acesteia pe rolul Tribunalului Constanţa), a menţionat ulterior, atât la primul termen de judecată la Tribunalul Constanţa, cât şi ulterior declinării competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, că Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa - Serviciul de Evidenţă a Persoanelor cu sediul în Constanţa i-a pretins, pentru a-i elibera cartea de identitate, să prezinte hotărârea străină recunoscută în prealabil pe teritoriul României, refuzând aşadar implicit recunoaşterea acesteia.

Evident că această autoritate nu deţine atribuţii în ce priveşte recunoaşterea, pe cale judecătorească, a efectelor unei hotărâri judecătoreşti sau a altui act jurisdicţional străin, o atare competenţă revenind instanţei de judecată. Cu toate acestea, competenţa teritorială a instanţei de judecată în astfel de procese se determină, cum rezultă din art. 1099 alin. 1 C. proc. civ., în raport de domiciliul sau sediul celui a refuzat recunoaşterea, acesta persoană sau entitate nefiind în mod automat pârâtul din hotărârea străină, cu atât mai mult cu cât, în cauză, fostul soţ al reclamantei a solicitat, alături de aceasta, desfacerea căsătoriei, neavând a-i opune aşadar un eventual refuz de recunoaştere sau a invoca motive legale pentru care instanţa ar putea refuza recunoaşterea (art. 1096 (2) şi (3) sau art. 1097 C. proc. civ.)

Este adevărat că textul art. 1099 C. proc. civ. nu prevede explicit persoana împotriva căreia se îndreaptă cererea de recunoaştere a hotărârii străine, în raport de al cărei domiciliu/sediu se stabileşte competenţa teritorială a instanţei, o atare menţiune nefiind însă necesară, în condiţiile în care textul legal este suficient de clar, instanţa având a-l aplica prin raportare la situaţia concretă dedusă judecăţii şi cadrul procesual stabilit de reclamant. Nu se poate prezuma însă în mod absolut că, în toate cazurile, această persoană este pârâtul (sau reclamantul) care a stat în judecată în cauza soluţionată prin hotărârea străină a cărei recunoaştere se solicită, intenţia legiuitorului nefiind aceea de a se relua înaintea instanţei române o procedura judiciară care să corespundă întru totul cadrului procesual fixat de instanţa străină.

Cererea de recunoaştere a hotărârii străine poate fi opusă deopotrivă oricărei persoane sau autorităţi care refuză să facă în mod direct aplicarea dispoziţiilor art. 1095 C. proc. civ., ce prevăd recunoaşterea de plin drept a hotărârilor privind statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate, condiţionând spre exemplu fie efectuarea în evidenţele, registrele proprii a cuvenitelor menţiuni pe baza hotărârii străine, fie eliberarea unor acte necesare solicitantului, de prezentarea de către acesta a unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere.

În cauza de faţă, reclamanta a precizat în mod expres că Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Constanţa (de la domiciliul reclamantei) i-a refuzat eliberarea cărţii de identitate mai înainte de a fi recunoscută hotărârea străină prin care s-a dispus divorţul.

Ca atare, competenţa teritorială a instanţei se determină prin raportare la sediul autorităţii care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine în condiţiile art. 1099 alin. 1 C. proc. civ., aceasta fiind Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa - Serviciul de Evidenţă a Persoanelor cu sediul în Constanţa, autoritate administrativă locală al cărei sediu se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Constanţa.

Fiind posibilă stabilirea instanţei competente, nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 1099 alin. 2 C. proc. civ., ce atrag competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti numai în situaţia în care nu se poate stabili instanţa română competentă să judece cauza, ci sunt incidente dispoziţiile art. 1099 alin. 1 C. proc. civ.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2017.

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Bucureşti, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac.

Competenţa pentru soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. 1 C. proc. civ., cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. La aliniatul 2 al aceluiaşi articol se precizează că, în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

În raport cu dispoziţiile art. 1099 alin. 1 C. proc. civ. competenţa teritorială a instanţei de judecată în astfel de procese se determină în raport de domiciliul sau sediul celui care a refuzat recunoaşterea, în speţa de faţă această entitate fiind Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa Seviciul de Evidenţă a Persoanelor cu sediul în Constanţa, aspect precizat de reclamantă în mod expres, dar care putea fi dedus şi din cererea inţială a părţii.

Astfel, în raport de situaţia dedusă judecăţii, reclamanta a precizat în mod expres că pârâta a refuzat eliberarea cărţii de identitate, împrejurare care echivalează cu refuzul recunoaşterii hotărârii de divorţ de plin drept.

Dispoziţiile art. 1099 alin. 2 C. proc. civ., care atrag competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti în situaţia în care nu se poate stabili instanţa română competentă să judece cauza, nu sunt, prin urmare, incidente, având în vedere precizarea expresă a reclamantei, care a indicat autoritatea care refuză recunoaşterea hotărârii străine.

Pentru aceste motive, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul B. în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 decembrie 2017.