Success fee restitution claim reinstated; appellate inadmissibility ruling quashed and remanded.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2014, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a chemat în judecată pe pârâta CSA "A.", solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.554.742,38 RON achitată în plus ca urmare a finalizării contractului de asistenţă juridică nr. x/06.11.2008 încheiat între părţi, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8277/11.09.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 6346/2015 de la 12.11.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta Compania Naţionala "Loteria Romana" S.A în contradictoriu cu pârâta SCA A., a obligat pe pârâta să restituie reclamantei suma de 1.163.264,42 RON şi să plătească suma de 15.237,64 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta Compania Naţionala "Loteria Romana" S.A. a declarat apel, solicitand admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul obligării intimatei si la plata diferenţei de sumă în valoare de 391.477,58 RON, suma respinsa de către instanţa fondului şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin decizia civilă nr. 1812A din 04 noiembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a respins apelul reclamantei Compania Naţională Loteria Română S.A., a admis apelul pârâtei S.C.A. "A." şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca inadmisibilă; a obligat apelanta reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 7618,82 RON cheltuieli de judecată.

În motivare, Curtea a reţinut că între pârâta-societatea civilă de avocaţi şi reclamantă - în calitate de client, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale Statutului profesiei de avocat, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. x/06.11.2008.

Contractul a avut ca obiect servicii de asistenţă juridică şi reprezentare, în toate fazele procesuale, până la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în dosarul nr. x/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Onorariul convenit de părţi pentru fond şi recurs a fost stabilit la 15.000 Euro pentru fiecare fază procesuală.

Părţile au prevăzut prin art. 3.3 din contract şi un onorariu de succes în cuantum de 6% din valoarea sumelor pretinse de reclamant în cazul obţinerii unei hotărâri irevocabile în favoarea clientului - C.N.L.R. S.A. (reclamanta-apelantă). În ce priveşte plata onorariului de succes, părţile au stipulat un termen de 15 zile de la data prezentării unui certificat de grefă care să ateste soluţionarea definitivă a litigiului în favoarea C.N.L.R. S.A., pe baza facturii emise de societatea civilă de avocaţi pârâtă.

Ca urmare a finalizării serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare, după soluţionarea irevocabilă a cauzelor privind un număr total de 1458 persoane, pârâta apelantă a emis factura nr. x/22.01.2013 în valoare de 1.820.196,88 RON pentru încasarea onorariului de succes, suma fiind achitată de reclamantă cu O.P. nr. x/05.02.2013.

Reclamanta a susţinut că, în raport de conţinutul clauzei contractuale de la art. 3.3, onorariul de succes cuvenit pârâtei ar fi fost doar de 265.454,5 RON, motiv pentru care a şi promovat acţiunea introductivă, invocând dispoziţiile din noului C. civ. privind răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.) şi plata nedatorată (art. 1341 C. civ.).

Prima instanţă a admis în parte acţiunea, dispunând restituirea către reclamantă a sumei de 1.163.264,42 RON, în temeiul dispoziţiilor din art. 969-970 C. civ. 1864 privind forţa obligatorie a contractului, aplicabile în raport de data încheierii contractului în speţă.

Pârâta apelantă a invocat în apărarea sa, prin întâmpinarea depusă la fond, excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, solicitând respingerea acţiunii ca prematur introdusă. Prima instanţă a respins excepţia cu motivarea că reclamanta are drept de acces direct la instanţă.

Apelantul pârât a invocat nelegalitatea soluţionării de către prima instanţă a excepţiei prematurităţii (prin încheierea premergătoare din 30 aprilie 2015, atacată odată cu sentinţa), în sensul că reclamanta în mod greşit nu a parcurs procedura administrativă prealabilă a contestaţiei prevăzute de art. 32 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 132 din Statutul profesiei de avocat.

Procedând la calificarea acestei excepţii, în temeiul art. 22 C. proc. civ., ca vizând, în realitate, inadmisibilitatea acţiunii formulate şi nu doar lipsa de actualitate a dreptului dedus judecăţii de reclamantă, la data sesizării instanţei, Curtea va proceda la analiza prioritară a acestui motiv de apel, constatând că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.

În art. 32 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, se prevede că soluţionarea contestaţiilor şi reclamaţiilor privind onorariile intră în competenţa decanului baroului, decizia acestuia putând fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă.

În acelaşi sens, prin art. 132 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat se prevede că, la cererea oricăreia dintre părţi, contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părţilor.

Această procedură prealabilă nu limitează accesul liber al părţii interesate, fiind instituită tocmai pentru a se asigura soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii şi evitarea unor cheltuieli judiciare.

Intervenţia instanţei judecătoreşti nu este, de asemenea, înlăturată, fiind însă posibilă, în condiţiile stabilite de lege, care stabilesc o competenta speciala pentru verificarea hotărârii pronunţate de organele administrativ-jurisdicţionale.

Principiul de conciliere a părţilor în procedura desfăşurată în faţa decanului baroului nu o transformă într-o mediere, în sensul procedurii alternative de solutionare a litigiilor reglementate prin Legea nr. 192/2006, neavând, deci, incidenta legislaţia europeană privind medierea invocata de reclamanta apelanta.

Această dispoziţie din Legea nr. 51/1995 reglementează modalitatea de soluţionare a contestaţiilor şi reclamaţiilor privind onorariile de avocat (fără a se distinge între tipurile de onorarii-orare, forfetare, de succes, mixte-cuprinse în art. 129 din Statut), pe o cale administrativ-jurisdicţională.

În ce priveşte onorariul de succes, avocatul are dreptul legal ca, în completarea onorariului fixat, să solicite şi să obţină un asemenea onorariu cu caracter complementar, în funcţie de rezultatul obţinut.

Se observă că, în speţă, nici nu se contestă validitatea clauzei prin care a fost instituită obligaţia de plată a onorariului de succes, ci doar mecanismul concret de stabilire a acestuia şi cuantumul perceput de pârâta apelantă în temeiul contractului de asistenţă juridică care are caracter executoriu.

Potrivit dispoziţiilor din Statutul avocaţilor, astfel cum era în vigoare la data încheierii contractului de asistenţă juridică şi reprezentare în speţă, acesta trebuia să cuprindă în mod obligatoriu şi modul de soluţionare a litigiilor dintre avocat şi client.

In cuprinsul contractului de asistenţă si reprezentare juridică, părţile au inserat în art. 6.9 o clauză prin care au prevăzut că toate litigiile privitoare la interpretarea şi executarea contractului erau supuse regulilor de arbitraj şi regulilor de procedură prevăzute de legea şi statutul profesiei de avocat. Aceasta este o clauză compromisorie alternativă, făcând referire atât la arbitraj, cât şi la regulile de procedură prevăzute de legea specială şi statutul profesiei de avocat în ce priveşte litigiul intervenit în legătură cu executarea contractului.

Potrivit dispoziţiilor art. 2.1.8 din Hotărârea nr. 394/31.03.2012 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România-Consiliul U.N.B.R., nu intră în competenţa Curţii de arbitraj profesional a avocaţilor litigiile privind onorariul de avocat, stabilindu-se însă, cu claritate, că acestea intră în competenţa decanului baroului, în conformitate cu art. 132 din Statutul profesiei.

Curtea a interpretat clauza compromisorie, inoperante în ce priveste arbitrajul, în sensul în care aceasta produce, totusi, efecte potrivit vointei reale a partilor, în temeiul art. 978 C. civ. 1864, aplicabil în raport de data incheierii contractului analizat.

Având în vedere dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 51/1995, ale art. 132 din Statut, precum şi clauza inserată în art. 6.9 din contract, reclamanta apelanta ar fi trebuit să se adreseze prioritar decanului baroului cu o contestaţie specială, accesul la instanţa de judecată fiind condiţionat de parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicţionale menţionate, ulterior, examinarea legalităţii acestor decizii putand fi efectuată de catre instanţa de contencios administrativ.

Dreptul şi pretenţia reclamantei nu puteau fi ocrotite pe calea procesuală aleasă, actiunea în raspundere contractuala nefiind admisibila, constatându-se, în acelasi timp, şi indeplinirea condiţiilor procedurale cu caracter obligatoriu instituite prin dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., privind invocarea de către pârât prin întâmpinare a neregularităţii sesizării instanţei.

În ce priveşte apelul reclamantei, acesta criticând întinderea sumelor acordate, urmare a constatării inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, pentru considerentele expuse pe larg în analiza apelului pârâtei, s-a considerat că a devenit de prisos cercetarea motivelor de apel privind netemeinicia solutiei de respingerea parţială a actiunii, apelul reclamantei urmand sa fie respins.

Împotriva deciziei civile nr. 1812A din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din 14.10.2016 pronunţată de aceeaşi instanţă, a declarat recurs recurenta-reclamantă Compania Naţională Loteria Română S.A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 20.02.2017 la Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8, art. 486, art. 497 şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de fondul cauzei, vizând exclusiv modul de soluţionare al excepţiei preamaturităţii de către tribunal, deşi pârâta nu a declarat apel împotriva încheierii de şedinţă din 30.04.2015, prin care a fost soluţionată excepţia de prematuritate.

Considerentele instaţei de apel sunt străine apelului, deoarece privesc exclusiv excepţia şi nu fondul cauzei, asupra căruia instanţa de apel a fost investită să se pronunţe prin limitele apelului declarat de către pârâtă.

Mai arată reclamanta că la termenul de judecată din 14.10.2016 instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 470 C. civ. soluţionând calea de atac împotriva încheierii de şedinţă din 30.04.2015, deşi aceasta nu format obiectul judecăţii.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în subsidiar, că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât instanţa nu a prezentat considerentele privind respingerea apelului reclamantei şi admiterea apelului pârâtei.

De asemenea, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, deşi se reţine temeiul acţiunii fiind plata nedatorată potrivit dispoziţiilor art. 1341 C. civ., instanţa de apel găseşte incidente şi dispoziţiile Legii nr. 51/1995. De asemenea, deşi instanţa de apel nu a analizat fondul cauzei, soluţia pronunţată prin dispozitiv a fost de respingere a apelului reclamantei ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare reprezentat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. recurenta reclamantă critică decizia instanţei de apel în sensul că au fost încălcate norme imperative de procedură, respectiv dispoziţiile art. 248 şi art. 14 alin. (5) C. proc. civ.

În mod nelegal instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii fără să o fi pus în discuţia părţilor anterior soluţionării cauzei şi a lăsat nesoluţionată excepţia prematurităţii.

Deşi pârâta a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, instanţa de apel fără să pună în discuţia părţilor o eventuală calificare a exepţiei, a soluţionat excepţia de inadmisibilitate, încălcând astfel dispoziţiile art. 22 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., principiul disponibilităţii consacrat de art. 14 alin. (5) C. proc. civ. precum şi dreptul la apărare.

De asemenea, se mai susţine că dispoziţiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ. au fost încălcate prin încheierea de şedinţă din 14.10.2016, instanţa punând în dezbaterea părţilor calificarea acţiunii, după închiderea cercetării judecătoreşti.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta reclamantă a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de apel în mod greşit a aplicat cauzei pendinte dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 şi cele ale art. 132 din Statutul profesiei de avocat. Obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de restituirea plăţii nedatorate în temeiul art. 1341 C. civ. şi nu contestaţie privind onorariul de avocat, ce ar putea fi supusă legii speciale. Dispoziţiile legilor speciale evocate au în vedere contestaţii şi reclamaţii privind onorariile şi nu contestaţii la onorariu, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

De asemenea, recurenta-reclamantă mai arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 şi art. 132 din Statutul profesiei de avocat, apreciind că aceste texte de lege instituie o procedură administrativă care trebuia parcursă în prealabil. Recurenta invocă dispoziţiile Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 cu privire la mediere, susţinând că această directivă se referă la posibilitatea şi nu la obligaţia de a urma procedura medierii.

De altfel, cuantumul onorariului stabilit în contract nu se pune în discuţie în procedura de contestare, ori în cauza de faţă nu se pune în discuţie executarea sau neexecutarea obligaţiei de plată a onorariului, acţiunea de faţă vizând baza de calcul a onorariului de succes stabilit în mod procentual prin contractul de asistenţă juridică.

Recurenta-reclamantă face trimitere şi la dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de judecată poate să reducă motivat onorariile avocaţilor prin raportare la valoarea, complexitatea cauzei şi munca depusă. În consecinţă, nici instanţa de judecată nu poate modifica acordul părţilor cu privire la onorariu, astfel încât cu atât mai puţin decanul baroului ar putea interveni în contractul de asistenţă juridică.

În concluzie, recurenta arată că procedura reglementată de art. 32 din Legea nr. 51/1995 şi art. 132 din Statut este o procedură prealabilă facultativă, care nu exclude şi nici nu condiţionează procedura judiciară.

O ultimă critică adusă deciziei instanţei de apel a vizat faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit conţinutul art. 6.9 din contractul de asistenţă juridică nr. x/06.11.2008, apreciind că text ar impune părţilor accederea prioritară la calea specială de soluţionare a litigiului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 6 iulie 2017, recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a formulat şi depus la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la raport.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată întemeiat recursul pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., decizia atacată cuprinzând pe larg considerentele care au condus instanţa de apel la pronunţarea deciziei atacate, de o manieră clară şi precisă de natură a înţelege integral silogismul instanţei. Nu subzistă niciun temei real pentru a considera motivarea instanţei ca fiind contradictorie sau străină cauzei, recurenta criticând în realitate pe fond argumentarea soluţiei din apel.

De asemenea, Înalta Curte reţine că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., calificarea excepţiei prematurităţii, invocată de pârâtă în primă instanţă şi reiterată în apel, ca fiind excepţia inadmisibilităţii nu prejudiciază partea recurentă şi nu constituie o încălcare a principiului disponibilităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare cât timp toate argumentele invocate încă din primă instanţă au fost suspuse dezbaterii părţilor şi în apel.

Totodată, nu se poate susţine că apelanta - pârâtă nu a criticat şi soluţia primei instanţe privitoare la această excepţie, chiar şi în absenţa indicării formale în petitul apelului şi a încheierii de şedinţă privitoare la aceasta, cât timp prima critică expresă din cuprinsul apelului reitera chiar această excepţie cu motivarea formulată în cuprinsul întâmpinării iniţiale.

În ceea ce priveşte modalitatea concretă de soluţionare a criticilor privitoare la această excepţie, din perspectiva argumentelor din recurs subsumate motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiat recursul de faţă.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 51/1995, contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 137din Statutul profesiei de avocat din septembrie 2004 (în vigoare la data semnării contractului de asistenţă), reluate în art. 132 din Statutul aprobat în 2011, reiterează faptul că, la cererea oricăreia dintre părţi, contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părţilor, iar decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului de partea interesată.

Deşi aceste texte invocate de pârâtă şi reţinute de instanţa de apel nu oferă nicio precizare privitoare la obiectul acestor contestaţii şi nu restrâng aparent sfera lor de incidenţă, Înalta Curte apreciază că aceste contestaţii/reclamaţii nu pot privi decât modalitatea de stabilire a onorariilor în cuprinsul contractelor de asistenţă prin raportare la categoriile de onoraii recunoscute de lege şi statut, respectiv onorarii orare, fixe (forfetare), de succes sau combinate, normele indicate fiind cuprinse în partea privitoare la conţinutul contractului de asistenţă, imediat după enumerarea şi definirea categoriilor de onorariu, şi nu în secţiunea referitoare la efectele acestuia.

Or, în cauza de faţă, reclamanta nu a contestat în niciun moment modul de stabilire a onorariilor cu prilejul semnării contractului de asistenţă juridică nr. x/06.11.2008, ci doar modalitatea efectivă de calcul a onorariului de succes datorat în temeiul acestuia, ce ar fi condus la achitarea unei sume suplimentare de 1.554.742,38 RON.

Prin urmare, în cauză, nu ne aflam în situaţia contestării onorariilor stabilite prin contract care ar fi atras incidenţa normelor reţinute de instanţa de apel, iar litigiul era de competenţa instanţelor de drept comun, fără parcurgerea unei alte proceduri în faţa unor organe cu caracter jurisdicţional.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496-497 rap. la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel. Cu prilejul rejudecării, se vor avea în vedere şi criticile pe fond formulate de apelanta - reclamantă, care nu au fost analizate în primul ciclu procesual în raport de soluţia decurgând din admiterea apelului declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1812 A din 04 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata .

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 decembrie 2017.