Compensation-titles conversion to shares bars damages claim for post-conversion market-price loss; appeal rejected as unfounded.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 21.01.2014, sub nr. de dosar x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, sa dispună: obligarea paratului la plata sumei de 1.684.917 RON, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării pe piaţa nereglementata a unei părţi de 11.232.786 de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea, respectiv diferenţa între cotatia maximă cu care ar fi putut vinde pe Bursa de Valori Bucureşti cantitatea de 11.232.786 de acţiuni deţinute la FP (vândute pe piaţa nereglementată) şi valoarea nominală la care i-au fost atribuite - 1 leu/actiune, conform creanţei garantate asupra statului în cuantum de 19.253.516 RON conferită de Titlurile de despăgubire nr. 890/2006, 2527/2008, 2526/2008, 2525/2008, 2524/2008, 3447/2008, 3450/2008, 4102/2008, 6524/2009, 6183/2009 emise de către Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea paratului sa-i remită o suma de bani reprezentând echivalentul diferenţei dintre cotaţia la bursa a cantităţii de 8.020.730 de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea şi creanţa garantată asupra statului în cuantum de 19.253.516 RON conferita de Titlurile de despăgubire nr. 890/2006, 2527/2008, 2526/2008, 2525/2008, 2524/2008, 3447/2008, 3450/2008, 4102/2008, 6524/2009, 6183/2009 emise de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea paratului la plata sumei de 200 ron reprezentând daune moratorii, pentru fiecare zi de întârziere începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive si executorii a hotărârii ce va soluţiona prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 794/27.06.2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel in termen legal reclamanta A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, prin decizia nr. 151A din 17.03.2015 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 794 din 27.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva deciziei civile nr. 151A din 17.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul transmis prin e/mail la data de 07.04.2015 şi înregistrat la 28.02.2017 la Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziţii legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 3 lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum şi prin nesocotirea cadrului legal invocat în cauză, respectiv dispoziţiile art. 1073 C. civ., art. 1091 C. civ., art. 1075 C. civ., art. 1082 C. civ., art. 1101 C. civ., art. 1469 C. civ., art. 1480 C. civ., art. 1488 C. civ., art. 1490 C. civ., art. 1492 C. civ., art. 1516 C. civ., art. 1518 C. civ., art. 1530 C. civ., art. 1531 C. civ., art. 1535 C. civ., art. 1536 C. civ., dispoziţii redate integral.

Recurenta-reclamantă citează şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 lit. a) şi b) din Legea nr. 247/2005.

Se mai arată că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 14 din CEDO şi art. 16 din Constituţia României.

Recurenta-reclamantă apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului, legătura de cauzalitate constând în faptul că prin omisiune au fost ignoraţi factorii de risc menţionaţi în cererea introductivă şi în nerespectarea termenelor imperative prevăzute de dispoziţiile art. 11 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.

Se mai reproşează instanţei de apel că nu a făcut nicio referire asupra concluziilor rapoartelor de expertiză extrajudiciară.

Se mai arată că s-a încălcat legislaţia specială de reparaţie pentru valorificarea în mod integral şi nu parţial a dreptului de creanţă garantată asupra statului, respectiv a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În opinia recurentei, prin legile speciale de reparaţie nu s-a renunţat la principiul restituirii integrale prin echivalent. Chiar Legea nr. 165/2013 nu cuprinde dispoziţii privind plafonarea despăgubirilor, ci eşalonarea plăţii acestora.

Susţinerile instanţei de apel, potrivit cărora statul nu este răspunzător pentru fluctuaţiile pieţei bursiere sunt greşite, fiind contrazise de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care a stabilit că această situaţie putea fi cunoscută.

Culpa statului este reprezentată de tergiversarea listării la bursă a fondului timp de 5 ani de zile şi de stabilirea în mod unilateral a valorii de tranzacţionare la bursă.

Creanţa garantată asupra statului este în cuantumul nominal stabilit în titlul de despăgubire, interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 20 alin. (2), art. 4 lit. a) şi b) şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, precum şi a art. 187 din Legea nr. 247/2005 neputând conduce la concluzia contrară.

O altă critică a recurentei a vizat încălcarea principiului tempus regit actum, prin referirea la cauza Atanasiu vs. România, aceasta nefiind soluţionată la data emiterii Titlurilor de despăgubire.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a ignorat un principiu de drept elementar şi anume faptul că dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 247/2005 se interpretează sistematic şi în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 lit. a) şi b) din Legea nr. 247/2005, care prevăd acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile şi neplafonarea prin lege a despăgubirilor.

Recurenta-reclamantă face trimitere la jurispudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Kopecky contra Slovaciei, prin care s-a reţinut, în esenţă, că dreptul la despăgubire se naşte numai din lege şi poate fi exercitat exclusiv în condiţiile stabilite de aceasta.

În consecinţă, apreciază că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana Statului Român, care a întârziat listarea la bursă a Fondului Proprietatea, nu a respectat termenele legale de listare la bursă şi a ignorat principiile elementare ale funcţionării pieţei de capital, acţiunile fiind tranzacţionate cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominală.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea acţiunii.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 15.06.2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din data de 26.10.2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 151A din 17 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte va reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Mai întâi Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă a indicat motivul de casare reprezentat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea sau aplicarea greşită a cadrului intern referitor la stingerea creanţelor precum şi nesocotirea jurisprudenţei CEDO în această materie.

Întrucât recurenta-reclamantă a făcut ample consideraţii teoretice despre motivarea hotărârii, exemplificând sancţiuni aplicate Statului Român prin hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte urmează să răspundă criticilor formulate prin sistematizarea acestora.

În ceea ce priveşte lipsa de motivare, Înalta Curte constată că recurenta a invocat insuficienta motivare a hotărârii instanţei de apel, întrucât a fost nesocotit cadrul legal intern referitor la stingerea creanţelor. Este de menţionat că această critică nu se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6, urmând a fi analizat prin prisma motivului reprezentat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta a deţinut calitatea de beneficiar al unor titluri de despăgubire, emise în aplicarea legilor speciale de reparaţie, ce au fost convertite, potrivit propriei opţiuni, în acţiuni în valoare nominală de 1 leu/acţiune prin deciziile nr. 890/2006, 2527/2008, 2526/2008, 2525/2008, 2524/2008, 3447/2008, 3450/2008, 4102/2008, 6524/2009 şi 6183/2009 emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În cauză, instanţele de fond au reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, pentru fapta proprie, în principal pentru că obligaţia statului a fost executată prin eliberarea numărului de acţiuni, corespunzător creanţei constatată şi garantată prin titlul de despăgubire, iar în subsidiar, extinzând analiza asupra încălcării dreptului garantat de CEDO, reţinând că validarea mecanismului creat prin Legea 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 a fost făcută de instanţa europeană.

Aceste argumente sunt în conformitate cu decizia nr. 27/2011 a instanţei supreme, în sensul în care s-a reţinut că modalităţile adoptate de Statul Român pentru finalizarea procedurilor de despăgubire, inclusiv procedura prevăzută în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se încadrează în marja largă de apreciere recunoscută acestuia de jurispudenţa CEDO şi nu constituie încălcări ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie.

Prejudiciul solicitat de către recurentă a constat în diferenţa dintre valoarea nominală a acţiunilor şi preţul cu care au fost vândute aceste acţiuni - 0,85% RON/acţiune - cu titlu de despăgubiri de la Statul Român, considerând că i-a fost cauzat un prejudiciu prin faptul că a încasat un procent sub 50% din valoarea reală de despăgubire.

Recurenta a solicitat ca instanţa să constate că este titulara unui drept de creanţă împotriva Statului Român invocând dispoziţiile art. 3 lit. a), art. 18 şi art. 18 indice 2 din Legea nr. 247/2005, precum şi dispoziţiile de drept comun respectiv art. 998, 999, 1073, 1082 C. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 12 pct. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte constată că este nefondată, instanţa de apel a reţinut corect că reclamanta a ales conversia titlului său prin conversia titlurilor de despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea, iar prin urmarea procedurii menţionată de legea specială, potrivit principiului electa una via demersul judiciar nu mai poate fi cenzurat prin prisma dispoziţiilor C. civ. care constitue dreptul comun în materie şi nici prin prisma garanţiilor oferite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantei.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel a analizat prin prisma dispoziţiilor art. 480 C. proc. civ., încălcarea dreptului de proprietate prin fapta ilicită imputată Statului Român, care a constat, în opinia recurentei, în întârzierea funcţionării mecanismului prevăzut de lege.

Întâzierea aplicării unor norme legale şi crearea unor mecanisme prevăzute de actele normative respective, necesare listării la bursă a Fondului Proprietatea, în mod corect a statuat instanţa de apel că reprezintă o etapă ulterioară stingerii creanţei, în cadrul căreia nu mai există raport juridic între reclamantă şi Statul Român.

Întârzierea funcţionării mecanismului prevăzut de lege reprezintă doar a prezumţie a recurentei, în sensul că aceasta reprezintă o faptă ilicită, deoarece statul nu şi-a asmumat vreo obligaţie de garantare a acţiunilor pe piaţă.

Prin mecanismele reglementate de Legea 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 au fost stabilite aceste modalităţi de despăgubire care reprezintă modalitatea de stingere a creanţelor constatate prin titlurile de despăgubiri/conversie, care nu mai pot fi supuse controlului de legalitate al instanţei de judecată.

Deşi recurenta susţine că a solicitat prin acţiune aplicarea cadrului legal în materie la speţa de faţă, în realitate se invocă corectitudinea acestui mecanism care a generat un risc şi anume acela de a încasa un preţ mai mic la vânzare decât cel care rezultă din valoarea reală de despăgubire.

Indiferent de data la care ar fi intervenit listarea la bursă a Fondului Proprietatea, valoarea acţiunilor deţinute la acest organism de plasament colcetiv se determină pe baza mecanismului specific bursei, care este unul speculativ, neputând fi garantată de către legiuitor la nivelul de 1 leu/acţiune, valoarea de conversie a titlului de despăgubire.

Statul nu poate garanta menţinerea valorii acţiunilor, după cotaţia la bursă, la valoarea de 1 leu, momentul trazacţionării find opţiunea reclamantei, mecanismul legal fiind pe deplin respectat.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care să atragă obligarea Statului Român la despăgubiri, întrucât alegerea mecanismului de acordare a despăgubirilor este lăsată la latitudinea statului, nu poate fi angajată răspunderea acestuia pentru legislaţia adoptată în această materie.

Se mai susţine conduita ilicită a Statului Român care a atras încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional raportat la art. 14 din Convenţie, însă această critică este nefondată, întrucât validarea modalităţii de despăgubire convenţional şi constituiţional, nu mai permite instanţei decât să verifice modalitatea de aplicare a legii la speţă.

Prin opţiunea conversiei despăgubirilor în acţiuni, recurenta şi-a asumat riscul de pierdere sau câştig specific tranzacţiilor bursiere, inclusiv riscul tranzacţionării acţiunilor la un preţ inferior valorii nominale a acestora.

Corect a reţinut instanţa de apel faptul că nu există o încălcare a unui drept garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care să atragă obligarea statului român la despăgubiri întrucât, după transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor, reclamanta şi-a asumat riscul de pierdere sau câştig specific tranzacţiilor bursiere astfel încât, de la acel moment, nu îşi invocă decât propria culpă. Ca urmare, nu se poate vorbi de încălcarea convenţiei printr-un act de discriminare asupra sa faţă de alte persoane îndreptăţite la despăgubiri, întrucât, în baza propriei opţiuni asupra momentului conversiei, i s-a aplicat unul din modurile de calcul prevăzute de lege. În consecinţă nu se poate reţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie, şi nici cele ale art. 14 din Convenţie.

Referitor la invocarea de către recurentă a jurisprudenţei CEDO (hotărâri din perioada 2006-2009) în care se reţine că Fondul Proprietatea nu ar funcţiona într-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu atribuirea unei compensaţii, este de reţinut că sancţionarea nefuncţionării Fondului Proprietatea a fost realizată de Curtea europeană din perspectiva imposibilităţii de tranzacţionare a acţiunilor. Curtea nu a impus plata de către stat a acţiunilor la valoarea nominală de 1 leu, ci posibilitatea efectivă de tranzacţionare a acţiunilor.

Urmare a emiterii titlului de conversie din despăgubiri în acţiuni la Fondul proprietatea "bunul" recurentei sub forma creanţei s-a convertit, cu respectarea legii, în acţiuni, de la acel moment valoarea lor fiind supusă regulilor referitoare la piaţa bursieră.

Aceste argumente nu subzistă, câtă vreme, aşa cum s-a arătat, pretenţiile reclamantei au fost apreciate drept neîntemeiate tocmai pentru motivul că nu s-a putut stabili un prejudiciu, care să îndeplinească cerinţele legale, produs de către stat, şi nici culpa acestuia din urmă în producerea prejudiciului pretins, în condiţiile art. 998 C. civ.. Prin urmare, nu se poate reţine că recurentul-reclamant a suferit o încălcare a dreptului protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat, constatând că instanţa a făcut o corectă aplicare şi interpretare a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 151A din 17 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 decembrie 2017.