Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5186/2004 AI generated

Debtor's auction-sale challenge over fraud claims quashed and remanded for retrial on security-deposit exception.

Case Number Decizia nr. 5186/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the debtor's appeal, quashed the lower court's decision (Civil Court of Appeal Bucharest, Commercial Section VI, judgment no. 74 of 21 November 2001) and remanded the case for retrial to the same court, which will first examine the debtor's exception that it does not owe the 20% security deposit under art. 25 of Law no. 409/2002, then rule on the merits of the challenge to execution. The debtor had challenged an auction sale (23 October 2001) of its chicory plant by A.V.A.B. to recover a public debt of a third party, alleging the underlying mortgages and sale contracts were obtained through fraud and should be annulled; the lower court dismissed the challenge for non-payment of the security deposit and lack of proof of annulment. The Court of Cassation held that the lower court violated the debtor's right to a defense (art. 24 Constitution), the adversarial principle and procedural fairness by rejecting, without adequate justification, the debtor's timely, medically grounded request for an adjournment under art. 156(1) Civil Procedure Code, especially since the debtor had expressly disputed the applicability of the security-deposit obligation.

Legislator headnote

AI generated

art. 192 din Legea nr. 409/2002, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2002, art. 24 alin. (1) din Constituția, art. 156 alin. (1) C. proc. civ, art. 1921 pct. 1 din O.U.G. nr. 51/1998; Debtor's auction-sale challenge over fraud claims quashed and remanded for retrial on security-deposit exception: Se susține, în esență, că soluția de respingere a contestației la executare este netemeinică și nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dreptului său la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Keywords

AI generated
debt enforcement claim right of deposit Civil Procedure Code contract of sale commercial fraud public auction sale

Cited Legislation

AI generated
art. 192 din Legea nr. 409/2002
În sfârșit, contestatoarea mai precizează că nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de debitori la care se referă dispozițiile art. 192 din Legea nr. 409/2002, prin care aceștia sunt obligați ca pentru soluționarea contestațiilor la executare să achite în prealabil conform art.
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2002
409/2002, prin care aceștia sunt obligați ca pentru soluționarea contestațiilor la executare să achite în prealabil conform art. 25 din legea precizată, o cauțiune de 20 % din valoarea activului supus valorificării.
art. 24 alin. (1) din Constituția
Se susține, în esență, că soluția de respingere a contestației la executare este netemeinică și nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dreptului său la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituția României.
art. 156 alin. (1) C. proc. civ
art. 1921 pct. 1 din O.U.G. nr. 51/1998
În acest context, chiar dacă, potrivit susținerilor formulate de A.V.A.B., fundamentate pe dispozițiile art. 1921 pct. 1 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 noiembrie 2001, debitoarea reclamantă S.C. F.Z.B. SA a formulat în contradictoriu cu creditoarea intimată A.V.A.B. contestație împotriva procesului verbal din 23 octombrie 2001 de vânzare la licitație organizată de A.V.A.B. privind activul secția cicoare proprietatea sa.

În motivarea cererii, contestatoarea S.C. F.Z.B. SA a arătat în esență că, prin falsificarea de către fostul director general al contestatoarei și reprezentantul F.P.S. a hotărârii A.G.A. din 27 decembrie 1997, societatea debitoare a garantat prin ipotecarea activului susmenționat, creditele primite de S.C. E.P. SRL Brașov, inclusiv de la B. SA, și ca urmare a celor arătate, la data formulării contestației se află pe rolul instanțelor acțiunea în anulare a contractelor de ipotecă, promovată de reclamantă.

Deoarece creditele nu au fost achitate și banca ar fi urmat să execute ipoteca în martie 2000, S.C. F.Z.B. SA a vândut către S.C. E.P. SRL activul cicoarea prin două contracte, care conțineau un pact comisoriu de gradul IV, astfel că din moment ce cumpărătoarea nu a achitat la timp ratele, contractele de vânzare cumpărare urmează a fi constatate nule și ca urmare, activul menționat va reveni în proprietatea contestatoarei.

Ca atare, susține contestatoarea în continuare în mod nelegal A.V.A.B., a procedat în recuperarea creanței pe care S.C. E.P. SRL a avea la datoria publică, prin scoaterea la vânzare a imobilului, secția de cicoare sub pretextul că ipotecile înscrise asupra secției menționate erau în vigoare.

În sfârșit, contestatoarea mai precizează că nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de debitori la care se referă dispozițiile art. 192 din Legea nr. 409/2002, prin care aceștia sunt obligați ca pentru soluționarea contestațiilor la executare să achite în prealabil conform art. 25 din legea precizată, o cauțiune de 20 % din valoarea activului supus valorificării.

Prin sentința nr. 74 din 21 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. F.Z.B. SA, împotriva procesului verbal de licitație din 23 octombrie 2001, în contradictoriu cu intimații S.C. E.P. SRL Brașov și A.V.A.B. București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut în esență pe de o parte, că petenta nu a făcut dovada că ar fi plătit cauțiunea a 20 % din valoarea activului prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2002, la care este obligat fiecare debitor pentru a putea contesta în justiție măsurile dispuse de A.V.A.B., iar pe de altă parte, că de asemenea, contestatoarea nu a probat că ar fi intervenit în prezent anularea contractelor de ipotecă sau că în urma unui proces penal, hotărârea A.G.A. prin care s-a aprobat constituirea ipotecilor ar fi fost anulată sau că a avut loc anularea contractelor de vânzare cumpărare la care s-a făcut referire în contestația la executare.

În concluzie, instanța fondului a reținut că în lipsa unor asemenea dovezi, A.V.A.B. avea posibilitatea legală să vândă la licitație atât toate bunurile debitoarei creditoare S.C. E.P. SRL cât și cele aduse în garanție de contestatoare, fără a exclude însă posibilitatea ca dacă în viitor vor fi anulate contractele de vânzare cumpărare, să se constate că într-adevăr activul nu putea fi vândut la licitație publică de A.V.A.B., dar cum o asemenea probă nu s-a făcut, a apreciat instanța, că la momentul pronunțării se impunea soluția de respingere a contestației la executare.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs contestatoarea S.C. F.Z.B. SA, jud. Brașov.

Se susține, în esență, că soluția de respingere a contestației la executare este netemeinică și nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dreptului său la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Astfel, se susține că, prin adresa nr. 3171 din 21 noiembrie 2001, trimisă prin fax, a solicitat instanței, respectiv Curții de Apel București, acordarea unui nou termen de judecată invederând că apărătorul său, respectiv consilierul juridic al societății era bolnav și efectua tratament medical în spital, astfel că în aceste circumstanțe nu se poate prezenta să susțină cauza la termenul de la 21 noiembrie 2001, și ca urmare, cum această împrejurare constituia un motiv temeinic pentru admiterea cererii în sensul art. 156 alin. (1) C. proc. civ. și acordarea termenului solicitat greșit și cu încălcarea dreptului la apărare, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată și a procedat la soluționarea contestației la executare.

În concluzie, contestatoarea solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul contestatoarei este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar rezultă că petenta S.C. F.Z.B. SA a solicitat prin faxul nr. 8171 din 21 noiembrie 2001 (primit de instanță în aceeași zi la ora 9,40) acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, invederând că din motive medicale, consilierul său juridic nu se poate prezenta să susțină cauza la termenul de la data de 21 noiembrie 2001 fiind bolnav, și că pentru ameliorarea sănătății efectuează tratament medical într-o altă localitate.

În acest context, chiar dacă, potrivit susținerilor formulate de A.V.A.B., fundamentate pe dispozițiile art. 1921 pct. 1 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2002, potrivit cărora, orice cerere care cade sub incidența acestor dispoziții legale se judecă la primul termen, instanța era datoare să aprecieze că cererea de acordare a termenului solicitat era temeinic motivată și ca urmare să dispună admiterea acesteia și nu respingerea ei așa cum a procedat nelegal prin practicaua sentinței.

Pe de altă parte, acordarea termenului solicitat se impunea și în raport de pct. 5 din contestație, prin care contestatoarea a precizat expres că nu face parte din categoriile de debitori, stabilite de Legea nr. 409/2001, art. 191 și ca atare, nu are obligația depunerii cauțiunii de 20 % din valoarea activului supus valorificării, aspect sub care se impunea admiterea cererii și verificarea susținerilor în apărare în acest sens ale contestatoarei.

Neprocedând astfel, se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție criticabilă, adică cu încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei, ce a antrenat la rândul său încălcarea principiului contradictorialității și al ovalității procesului civil.

Așa fiind, urmează a se admite recursul contestatoarei, a se casa sentința atacată și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care va examina cu prioritate excepția susținută de contestatoare, în sensul că nu datorează cauțiunea prevăzută de textele legale precizate, după care va proceda în funcție de cele constatate la soluționarea contestației la executare pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatoarea S.C. F.Z.B. SA Bod, împotriva sentinței nr. 74 din 21 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2004.