Corporate management liability appeal annulled as inadmissible for challenging facts, not legal error; award of 14,361.87 RON stands.

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 09.07.2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata unor despăgubiri în sumă totală de 1.734.914,38 RON, din care:

- 1.665.324,70 RON - diferenţe de tarif la C. S.R.L.;

- 12.423,91 RON - investiţie platforma C.;

- 38.1 13.65 RON - diverse investiţii nejustificate;

- 19.052,12 RON - bunuri nerestituite.

Prin sentinţa civilă nr. 1230 din 19.11.2015, Tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtul B. şi a respins, ca prescrisă acţiunea reclamantei

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 361 din 9 aprilie 2015, instanţa de apel anulând hotărârea atacată şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

În rejudecare, Tribunalul Arad a pronunţat sentinţa civilă nr. 409 din 18 mai 2016, prin care a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.A., şi a obligat pârâtul B. la plata către aceasta a sumei de 8.602,14 RON - reprezentând contravaloare bunuri nerestituite; a respins în rest acţiunea; a compensat cheltuielile de judecată, obligând reclamanta să-i plătească pârâtului B. suma de 6040 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert asistent.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator special D. şi administrator judiciar E. Filiala Timiş a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 837 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă s-a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. - prin administrator special D. şi administrator judiciar E. Filiala Timiş, împotriva sentinţei civile nr. 409 din 18 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul B. la plata către reclamanta S.C. A. S.A. a sumei de 14.361,87 RON - reprezentând contravaloare bunuri nerestituite. S-au redus, totodată, cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. în favoarea pârâtului B. la suma de 1000 RON.

S-au menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar E. Timiş şi administrator special F. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi formulând în esenţă, următoarele critici:

- în mod greşit instanţa de apel a respins pretenţiile în valoare de 1.596.464,25 RON (iniţial 1.665.324,70 RON) reprezentând diferenţe de tarif la C. S.R.L., interpretând şi aplicând în mod greşit prevederile art. 1539 alin. (1) şi ale art. 1540 din C. civ. de la 1864. Susţine că reducerea tarifelor s-a făcut fără respectarea prevederilor articolului 4 din contract, nu s-a ţinut cont nici de evoluţia preţului la motorină comparativ cu cel de referinţă stabilit prin contract şi nici de perioadele acceptate în contract de realizare a modificărilor de tarife, în condiţiile în care creşterea sau reducerea preţului practicat de G. ar fi permis-o. Modificările tarifelor se puteau realiza din iniţiativa prestatorului, pe baza datelor oficiale referitoare la preţul benzinei. Este deci, culpa pârâtului - intimat că a nu a propus modificarea preţurilor. La dosar nu sunt probe din care să rezulte că intimatul B. a iniţiat astfel de negocieri, care nu ar fi fost acceptate de către beneficiarul S.C. S.C. C. S.R.L. Acesta avea obligaţia sa îşi exercite mandatul cu prudenţa şi diligenta unui bun administrator şi avea obligaţia să încunoştinţeze CA. şi A.G.A. cu privire la operaţiunile întreprinse, cu privire la contractele încheiate şi derularea acestora, precum şi cu privire la orice aspect legat de obiectivele şi criteriile de performanţă.

- în mod greşit au fost respinse pretenţiile în cuantum de 12.423,91 RON reprezentând investiţie la platforma C.. Consideră că instanţa de apel avea obligaţia să cenzureze concluziile raportului de expertiză şi să verifice dacă acestea au sau nu un suport legal, dar s-a bazat pe motive de necesitate a investiţiei pentru siguranţa călătorilor, iar nu din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor legale pentru înregistrarea în contabilitate a acestor costuri. Atât expertul cât si instanţa au omis faptul că trecerea în contul imobilizări nu este posibilă întrucât platforma respectivă face parte din proprietatea statului prin unitatea administrativ - teritorială - Oraşul Ineu. S.C. A. S.A. nu are în concesiune sau în chirie platforma respectivă, pentru a putea deconta investiţiile efectuate în activul respectiv.

- este nelegală şi soluţia de respingere a pretenţiilor reclamantei în cuantum de 38.113,65 RON reprezentând diverse investiţii nejustificate. Susţine că în mod nelegal instanţa de apel a admis doar în parte pretenţiile privind obligarea pârâtului - intimat la plata contravalorii bunurilor nerestituite de către acesta la plecarea din societate. Arată că a solicitat suma de 17.809 RON cu titlu de bunuri nerestituite, iar instanţa de apel a admis doar suma de 14.361.87 RON, însă aceasta în mod nejustificat nu a luat în calculul contravalorii bunurilor nerestituite şi valoarea TVA de 3447 RON.

- în mod greşit instanţa de apel a menţinut obligarea reclamantei la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Având în vedere faptul că acţiunea a fost admisă în parte, recurenta susţine că instanţa trebuia să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă, măcar în parte, a cheltuielilor de judecată sau să dispună compensarea acestora. Prin urmare, instanţa a aplicat greşit prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

Recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a pretenţiilor, astfel cum au fost acestea precizate prin concluziile scrise depuse la dosarul primei instanţe şi prin cererea de apel, raportat la concluziile raportului de expertiză contabilă, respectiv să se dispună obligarea intimatului B. la plata sumei de 1.664.810.81 RON reprezentând valoarea totală a prejudiciului cert înregistrat de societate din vina sa, cu următoarea componentă: 1.596.464,25 RON - diferenţe de tarif la C. S.R.L., 12.423,91 RON - investiţie platforma C., 38.113,65 RON - diverse investiţii nejustificate şi 17.809 RON - bunuri nerestituite.

Intimatul - pârât B. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, însă motivele invocate de recurentă nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit prin care solicită să se constate că recursul este admisibil în principiu şi cuprinde motive de casare care se încadrează în art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de casare expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-reclamantă deşi a indicat în cuprinsul recursului motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate şi argumentate cu privire la normele de drept material care au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.

Susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1539 alin. (1) şi art. 1540 din C. civ. vizează exclusiv nemulţumirea exprimată de recurentă faţă de respingerea de către instanţa de apel a pretenţiilor în valoare de 1.596.464,25 RON reprezentând diferenţe de tarif la C. S.R.L.. Prin urmare, recurenta pretinde, cu trimitere la probele administrate (situaţiile cuprinse în anexa 1 şi anexa 2 la raportul de expertiză, inexistenţa probelor din care să rezulte că intimatul a iniţiat negocieri care nu ar fi fost acceptate de către beneficiar, modificările de tarife,) că a făcut dovada prejudiciului material pretins.

De aceea, astfel de susţineri referitoare la dovedirea unui aspect al cauzei, în raport de probele administrate, nu pot fi analizate de către instanţa de recurs, deoarece exced actualului cadru de reglementare a recursului, prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, recurenta contestă concluzia instanţei de apel prin care au fost respinse pretenţiile în cuantum de 12.423,91 RON reprezentând investiţie la platforma C. şi în cuantum de 38113,65 RON reprezentând diverse investiţii nejustificare, sens în care aduce în discuţie probele administrate (raportul de expertiză, documentele fiscale), tinzând la schimbarea situaţiei de fapt prin reaprecierea probelor.

De asemenea, critica potrivit căreia instanţa de apel nu a luat în calculul contravalorii bunurilor nerestituite de către intimatul - pârât la plecarea din societate şi valoarea TVA de 3447 RON constituie o critică de netemeinicie a deciziei pronunţate de instanţa de apel, recurenta invocând argumente de fapt care decurg din aprecierea cuantumului pretenţiilor solicitate şi care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate.

În ceea ce priveşte reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina reclamantei de către instanţa de apel conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., acest motiv de recurs nu poate face obiectul controlului de legalitate a deciziei recurate, întrucât o asemenea critică nu ar putea fi cenzurată fără o reevaluare a situaţiei de fapt. Or, această finalitate a susţinerilor excede atribuţiilor acestei instanţe de control judiciar, care sunt limitate la verificarea legalităţii deciziei, prin prisma cazurilor de recurs din art. 488 C. proc. civ., cazuri în care nu se încadrează reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 488 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, ridicând o problemă ce ţine de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar E. Timiş şi administrator special F. împotriva deciziei civile nr. 837 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2017.