Unemployment benefit recalculation barred by exclusivity of appeal remedy in labor disputes under Art. 483 CPC

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 17 iulie 2018 sub nr. x/2018 reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. x/25.05.2018 emisă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi, solicitând să se dispună recalcularea indemnizaţiei de şomaj stabilită prin această dispoziţie.

Prin sentinţa nr. 213 din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., calea de atac fiind recalificată ca apel, prin încheierea din 14 februarie 2019.

Prin decizia nr. 420/2019 din 14 februarie 2019pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 213 din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi.

Împotriva deciziei nr. 420/2019 din 14 februarie 2019pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a formulat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, neîncadrat în drept, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului şi, în consecinţă admiterea acţiunii şi anularea dispoziţiei de şomaj.

Prin recursul formulat, recurentul înţelege să supună instanţei supreme examinarea conformităţii dispoziţiei nr. x/25.05.2018 emisă de AJOFM Mehedinţi privind dreptul la indemnizaţia de şomaj cu regulile de drept aplicabile, apreciind că hotărârile pronunţate au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât nu au fost avute în vedere probele administrate de cele două instanţe şi concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

În acest context, recurentul arată că cele două hotărâri sunt nelegale şi netemeinice întrucât prin dispoziţia emisă nu i s-a calculat corect indemnizaţia de şomaj la care avea dreptul, în raport cu adeverinţele depuse la dosarul cauzei din care rezultă vechimea sa în muncă, sens în care solicită recalcularea acestei indemnizaţii, potrivit calcului menţionat în cuprinsul memoriului de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la 31 mai 2019, intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului având în vedere că recursul a fost exercitat împotriva unei hotărâri definitive.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurentul a depus punct de vedere prin care a combătut excepţia inadmisibilităţii.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanţa de apel a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 213 din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă şi asigurărilor sociale.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) a fost modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile de muncă, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv, fiind pronunţată într-un litigiu de muncă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. potrivit cu care, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului, exprimată în punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că, fiind reglementată în C. proc. civ. această cale de atac, are dreptul de a o promova. Reglementarea căii de atac este generală, de principiu, dar aceasta poate fi promovată doar în condiţiile în care legea permite exercitarea sa.

În speţă, legiuitorul a exclus posibilitatea promovării căii extraordinare de atac a recursului în materia litigiilor de muncă, statuând în mod expres că în acest tip de cauze, hotărârea instanţei de fond poate fi atacată doar cu apel.

În consecinţă, în lipsa reglementării legale a posibilităţii declarării recursului într-un litigiu de muncă, nu se poate reţine că o asemenea cale de atac este admisibilă doar în baza considerentului că recursul este prevăzut de C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 420/2019 din 14 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ MEHEDINŢI, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 420/2019 din 14 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ MEHEDINŢI.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.