Cassation appeal in damages action for below-cost electricity sales declared procedurally null

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

La data de 09.04.2015 A. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 235.739 RON, reprezentând pierderea suferită prin vânzarea energiei electrice la un preţ mediu per MWh sub costul de producţie pentru 1 MWh, obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de Hidroelectrica prin vânzarea cantităţii totale de 33.620 MWh (profitul net), calculat conform reglementarilor ANRE, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 1705/17.03.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015 s-a respins cererea astfel formulată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 150/A din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1705/17.03.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.

S-a respins cererea formulată de către apelanta-reclamantă A. S.A. privind obligarea intimatei-pârâte S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv la achitarea sumei de 10.409 RON reprezentând taxa de timbru din apel, cât şi a celorlalte cheltuieli ce vor interveni pe parcursul soluţionării recursului.

Recurenta susţine, în esenţă, că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au nesocotit precizările reclamantei cu privire la dispoziţiile legale aplicabile şi în special în ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 13/2007, art. 2 din Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică, Legii contabilităţii, Legii nr. 119/1999, art. 1-7din O.G. . nr. 99/2000 eronat interpretate de instanţa de judecată.

Reiterează faptul că, în costul de producţie al societăţii recurente nu era inclus şi tariful de componenta de introducere în reţeaua de transport TG. Preţul de contract de 142 RON/MWh nu include componenta TG, dar aşa cum s-a susţinut aceasta componenta TG se virează în contul operatorului de transport, ci nu în venitul societăţii recurente.

Arată că instanţa de apel nu a făcut vorbire în motivarea deciziei recurate nici despre situaţiile financiare şi nici despre faptul că în situaţiile financiare întocmite de auditorii externi s-a susţinut ca preţul menţionat în situaţii a fost cu mult peste preţul de producţie si de livrare al societăţii recurente.

Ca o dovadă a ineficientei din punct de vedere juridic a clauzei de reziliere a contractelor in ipoteza neajungerii la un acord privind preţul şi cantitatea anuală, a stat situaţia generată chiar de Contract, în care, practic, Hidroelectrica a fost obligată să vândă energie pârâtei B. S.A. la preţul contractat la nivelul anului 2011-2012 de doar 142 RON MWh.

Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Contract, care prevedeau că "refuzul consumatorului de a încheia un nou contract ori de a reactualiza contractul existent, în cazul modificării reglementarilor sau a condiţiilor tehnico-economice din momentul încheierii acestuia, cu un preaviz de 30 de zile calendaristice" constituie motiv de reziliere din iniţiativa vânzătorului, raportat la refuzul continuu al S.C. B. S.A. de a da curs procedurii de negociere, recurenta Hidroelectrica a decis rezilierea Contractului.

În Raportul de control al Curţii de Conturi s-a reţinut ca Hidroelectrica a săvârşit abateri de la legalitate şi regularitate constând în nerealizarea de venituri în suma totală de 444.872.83, RON din vânzarea energiei electrice, efectuată la un preţ mai mic decât costul de producţie/achiziţiei.

De asemenea, o prevedere legală esenţială încălcată prin vânzarea, de către Hidroelectrica a energiei electrice produse sau achiziţionate de la terţi sub costul de producţie/achiziţie este cuprinsă în art. 17 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă:

"Este interzis oricărui comerciant să ofere sau să vândă produse în pierdere, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 16 lit. a) -c), e)-i), precum şi în cazul produselor aflate în pachete de servicii."

Textul art. 8 alin. 2 din Contract are următoarea redactare: "dacă ulterior încheierii contractului apare, o modificare de circumstanţe care are sau poate avea.ca efect: a) creşterea pentru vânzător a costurilor cauzate de dreptul de proprietate, de exploatarea sau întreţinerea instalaţiilor sale; (b) obligarea vânzătorului de a efectua noi cheltuieli de capital {..,), părţile vor modifica preţurile de contract, prin încheierea de acte adiţionale, astfel 'meat sa se permită recuperarea integrală de către furnizor a costurilor suplimentare. (3) Modificarea preturilor de contract se va negocia între parţi la solicitarea scrisă şi motivată a uneia dintre ele".

Susţine că din textul legal evocat rezultă că părţile cunoşteau şi au acceptat la încheierea contractului faptul că în condiţiile unei pieţe a cărei evoluţie nu poate fi prefigurată, trebuia stabilit un mecanism contractual care să asigure echivalenţa prestaţiilor pentru ipoteza modificării unor circumstanţe care ar fi crescut costurile vânzătorului, precum şi faptul că părţile au considerat costul de producţie ca fiind o componentă a preţului contractual, stipulând că preţul va fi stabilit de aşa natura încât să permită în toate situaţiile acoperirea integrală a costului de producţie.

Partea este obligată să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale cu bună-credinţă (art. 970 C. civ.). Abuzul de drept contractual este sancţionat de legiuitor prin obligarea părţii în culpă la repararea daunelor produse prin executarea cu rea credinţă a convenţiei. Daunele acordate trebuie sa acopere atât pierderea suferita cât şi beneficiul nerealizat (art. 1084 C. civ.).

Art. 1084 din C. civ. prevede ca, în caz de culpă contractuală -inclusiv dol, asimilabil relei credinţe în executarea contractului - partea în culpă va fi obligată la repararea tuturor pierderilor încercate de către creditor precum şi la plata beneficiului nerealizat. Consideră că dispoziţiile acestui text sunt pe deplin aplicabile situaţiei de fapt expuse, reaua credinţă a pârâtei manifestată prin refuzul de actualizare a preţului de contract generând prejudiciile solicitate prin acţiunea pendinte.

Prin urmare, recurenta susţine că necesitatea majorării preţului contractual se impunea în speţă ca urmare a interpretării sistematice atât a întregului contract (contract sinalagmatic, ce ar fi presupus echivalenţa prestaţiilor, preţul de cost fiind un element determinant în stabilirea preţului de vânzare), dar şi a incidenţei prevederilor legale aplicabile în materie, aplicabile şi în privinţa Contractului de furnizare încheiat cu S.C. B. S.A. prin raportare la prevederile art. 970 alin. (2) din C. civ. 1864, care obligă părţile nu numai cu privire la ceea ce este expres, menţionat în contract, dar şi la toate urmărite la care legea, echitatea şi obiceiul le conferă obligaţiei după natura sa..

În concluzie, recurenta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile a pârâtei S.C. B. S.A. şi anume: existenţa unei fapte ilicite-abuzul de drept în executarea contractului, existenţa unui prejudiciu, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Intimata - pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei recurate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinând modul în care recurenta a înţeles să motiveze recursul, s-a constatat că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., soluţia raportorului fiind aceea de anulare a recursului, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 4 octombrie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă a depus un punct de vedere la raport, susţinând că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ.

De asemenea, intimata - pârâtă B. S.A. a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit în cauză, achiesând la concluziile acestuia.

La termenul din data de 6 decembrie 2017, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Art. 489 C. proc. civ. prevede că: " (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 484 şi 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de recurs au fost reiterate criticile formulate de reclamantă şi prin apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului, iar la toate aceste critici instanţa de apel a răspuns în mod detaliat, conform argumentelor pe larg redate în cuprinsul deciziei.

În recurs nu se formulează comentarii şi nici critici exprese în raport de argumentele instanţei de apel folosite pentru respingerea criticilor din apel. Sunt reluate în detaliu o serie de elemente ale situaţiei de fapt, din perspectiva derulării raporturilor contractuale dintre părţi.

În speţă, se constată că recurenta-reclamantă s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la reaua - credinţă a intimatei - pârâte prin refuzul acesteia de a renegocia preţul contractual, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În felul acesta se tinde, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului, la stabilirea altei situaţii de fapt, în raport de care să se aprecieze de către instanţa de recurs că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile şi, ca atare, acţiunea reclamantei trebuie admisă.

Deşi recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii de recurs, dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acest fundament juridic este menţionat doar formal, în condiţiile în care dezvoltarea argumentelor nu permite încadrarea acestora în motivele invocate ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi normele de drept material care au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel").

Aceasta, întrucât pe de o parte, dezvoltarea criticilor vizează mijloacele de probă administrate de către instanţă şi modalitatea de apreciere a acestora iar, pe de altă parte, atunci când fac referire la textele din C. civ. pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia, recurenta nu combate considerentele justificative ale hotărârii, aşa încât afirmaţiile ei să se poată circumscrie unor critici de nelegalitate.

Aprecierea judecătorilor de fond asupra neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale şi asupra bunei - credinţe vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, invocarea unor texte legale şi a unor clauze contractuale este făcută tot din perspectiva interpretării probelor administrate, fără a indica încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate, motiv pentru care este imposibilă exercitarea efectivă a controlului instanţei de recurs.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs formulată de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 150/A din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 150/A din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2017.