Cassation admissibility: failure to develop legal grounds beyond factual re-evaluation of contract validity

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2014, la data de 04.09.2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat să se constate nulitatea înscrisului intitulat "Convenţie" atestat de av. D. sub nr. x/30.04.2011 şi să se dispună obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 730/26.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 897 A din 19 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 730 din 26.05.2016 şi a încheierii de şedinţă din data de 14.04.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B. şi C..

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi formulând în esenţă, următoarele critici:

Recurentul consideră că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1576, art. 953, art. 1584 din C. civ. de la 1864.

Recurentul susţine că împrumutul de consumaţie este un contract real pentru a cărui încheiere valabilă consimţământul părţilor trebuie să fie materializat în (şi însoţit de) predarea lucrului la care se referă. Dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic, nu este îndeplinită cerinţa existenţei obiectului actului şi, deci contractul nu este valabil.

Solicită instanţei de judecată să aprecieze că intimatul-pârât B. nu a făcut dovada remiterii către reclamantul A. sau către intimatul C. a sumei de 307.000 euro, iar din interogatoriul intimatului B. şi declaraţiei martorului E. reiese că există legătura între suma ce face obiectul convenţiei şi sumele tranzacţionate pe piaţa bursieră (fiind aceeaşi).

Arată că suma despre care se susţine că ar reprezenta un împrumut a fost virată de către intimatul-pârât B. în 3 conturi de marjă deschise pe numele reclamantului A. (nu în contul personal), pe numele intimatului-pârât B. şi pe numele martorului E..

De asemenea, recurentul consideră că a făcut dovada împrejurării că suma despre care se susţine că ar fi fost împrumutată a fost cea virată în perioada 2008-2010 în cele 3 conturi de marjă utilizate de părţile din cauză în derularea tranzacţiilor Forex, unul dintre conturi fiind deschis pe numele unui terţ (E.) faţă de Convenţie.

Cu alte cuvinte, sumele ce fac obiectul Convenţiei nu au fost remise concomitent sau ulterior încheierii actului juridic (din 2011), ci anterior (în perioada 2008-2010), iar la momentul semnării actului, bunul nu (mai) exista.

Mai arată şi faptul că, deşi intimatul-pârât B. a motivat în faţa reclamantului A. încheierea Convenţiei în sensul necesităţii existenţei unei dovezi prin care să poată justifica în Cipru sumele investite, în realitate, acesta a urmărit transferul riscului tranzacţiilor către reclamant şi intimatul-pârât C. şi preconstituirea unei dovezi în vederea recuperării de la aceştia a sumelor investite în cadrul derulării tranzacţiilor Forex. Sumele nu au fost folosite în interes personal de către reclamant sau de către intimatul-pârât C., ci au reprezentat investiţii pe biata bursieră de pe urma cărora părţile au obţinut profit.

Prin urmare, susţine recurentul -reclamant, la data încheierii Convenţiei din data de 30.04.2011. părţile n-au avut reprezentarea clară a sumelor investite, a profitului obţinut şi a celui restituit, a îndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina fiecăruia (urmând a consulta situaţiile bancare), nu s-a prezentat o justificare finală a gestiunii astfel încât actul ce face obiectul prezentei cauze nu reflectă voinţa reală a părţilor, iar contractul de împrumut nu s-a născut.

În concluzie, solicită instanţei să dispună admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate,trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel în vederea administrării probei cu expertiza contabilă pentru dovedirea identităţii dintre suma menţionată în convenţie şi cea regăsită în conturile de marjă şi pronunţării pe fondul cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, să se constate nulitatea înscrisului intitulat "Convenţie" atestat de av. D. sub nr. x/30.04.2011.

Intimatul - pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât criticile se referă la modul în care instanţele au interpretat probele administrate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul - reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, însă motivele invocate de recurentă nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul -reclamant a depus un punct de vedere prin care solicită să se constate că recursul este admisibil în principiu şi cuprinde motive de casare care se încadrează în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar intimatul-pârât B. a depus punct de vedere asupra raportului întocmit, achiesând la concluziile acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de casare expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurentul-reclamant deşi a indicat în cuprinsul recursului motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate şi argumentate cu privire la normele de drept material care au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.

Susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1576, art. 953 şi art. 1584 din C. civ. vizează exclusiv nemulţumirea exprimată de recurent privind greşita stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt, raportat la probele administrate.

Astfel, recurentul contestă concluzia instanţei de apel privind natura convenţiei încheiate de părţi, sens în care aduce în discuţie probele administrate, tinzând la schimbarea situaţiei de fapt prin reaprecierea probelor şi susţinerea necesităţii efectuării unei expertize lămuritoare cu privire la destinaţia sumelor din conturi, la cuantumul acestora şi la legătura dintre aceste sume şi cea menţionată în convenţie.

Or, modul în care instanţa de apel interpretează probele administrate şi stabileşte pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs, în actuala reglementare întrucât art. 488 C. proc. civ. permite casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurentul.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 488 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentul-reclamant nu se circumscriu acestui cadru legal, ridicând o problemă ce ţine de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 897 A din 19 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2017.