Revision petition dismissed for lack of identity of legal object between conflicting judgments on land title

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureş sub nr. x/2016 A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 13/R/20.01.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi - B. şi C..

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susţinut că, instanţa de recurs a nesocotit faptul că deţine el însuşi titlul de proprietate nr. x/2004 asupra terenului din litigiu, titlu consfinţit pe cale judiciară; în acest sens, revizuentul a învederat că, prin decizia civilă nr. 116/R/11.03.2015 a Tribunalului Maramureş, rămasă irevocabilă, s-a constatat că titlul de proprietate al revizuentului privind suprafaţa de teren de 671 mp este valabil.

Cu toate acestea, prin decizia civilă nr. 13/R/20.01.2016 a fost menţinut Ordinul prefectului, ignorându-se puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 116/R/11.03.2015 a Tribunalului Maramureş. Ordinul emis de prefect în favoarea intimaţilor s-a dat cu încălcarea legii, deoarece la momentul punerii în posesie aceştia erau îndreptăţiţi la doar 200 mp teren, cât le fusese atribuit în folosinţă în anul 1974.

Chiar dacă părţile din cele două decizii în discuţie nu au aceeaşi calitate, este totuşi vorba despre aceleaşi păţi.

În drept, revizuentul a invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 58/R/02.03.2016 Tribunalul Maramureş şi-a declinat în favoarea Curţii de Apel Cluj competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 217/R din 27 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., Comisia Judeţeană Maramureş pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Prefectura Judeţului Maramureş şi Comisia Locală Vişeu de Sus şi a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi în sumă de 1000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat că, nu există identitate de obiecte între cele două cauze în legătură cu care prezenta cerere de revizuire a fost formulată, astfel că cererea de revizuire a fost respinsă.

Astfel, în procesul civil ce a format obiectul dosarului nr. x/2007 - în care a fost pronunţată de către Tribunalul Maramureş, ca instanţă de recurs, decizia civilă nr. 13/R/20.01.2016 (a cărei revizuire s-a cerut) - obiectul cererii de chemare în judecată a constat în cererea reclamantului A. de constatare a nulităţii absolute parţiale a Ordinului nr. 2070/14.03.1994 al Prefectului judeţului Maramureş (privind suprafaţa de 671 mp teren înscrisă în CF nr. x Vişeu de Sus nr. top xa).

Prin cel de-al doilea proces ce a format obiectul dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Vişeu de Sus - în care a fost pronunţată în recurs decizia civilă nr. 116/R/11.03.2015 a Tribunalului Maramureş - a reprezentat acţiunea civilă formulată de reclamanţii C. şi B. prin care au solicitat constatarea nulităţii Titlului de proprietate nr. x din 16.03.2004 emis în favoarea reclamanţilor Vlaşin de Comisia Judeţeană Maramureş de aplicare a Legii nr. 18/1991, rectificarea cărţii funciare şi înscrierea în cartea funciară a drepturilor dobândite de reclamanţi în temeiul Ordinului nr. 2070/14.03.1994 emis de Prefectul judeţului Maramureş.

În consecinţă, Curtea a statuat că, deşi în dispută se află aceeaşi suprafaţă de teren (671 mp), cererea de revizuire nu îngăduie o altă rezolvare, căci esenţială, în sensul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu este identitatea bunului litigios în înţelesul material al acestuia, ci identitatea în plan juridic a pretenţiei deduse judecăţii.

Aşa fiind, Curtea a respins cererea de revizuire, considerând că nu mai este util a cerceta dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac.

Împotriva deciziei civile nr. 217 R din 27 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă recurentul A. a declarat recurs.

În susţinerea recursului, recurentul opinează că, există identitate de obiect chiar dacă cele două titluri poartă nume diferit: Ordinul Prefectului, respectiv titlul de proprietate, însă valabilitatea şi modalitatea de dobândire este acelaşi. Faptul că nu poartă acelaşi nume, nu poate conduce la concluzia că nu este vorba de acelaşi obiect, adică terenul în suprafaţă de 671 mp, care este înscris în ambele titluri.

Revizuentul precizează că, prin decizia civilă nr. 13/R/20.01.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2007, s-a admis recursul declarat de B. şi C. - intimaţii din prezenta cauză - împotriva sentinţei civile nr. 1390 din 30.09.2015 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea sa, având ca obiect anularea Ordinului Prefectului nr. 2070/14.03.1994.

În opinia revizuentului, în mod corect prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1390 din 30.09.2015 a Judecătoriei Vişeu de Sus, a admis acţiunea sa şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută parţială a Ordinului Prefectului vizând suprafaţa de teren de 671 mp - înscris în CF x Vişeu de Sus sub nr. top xa.

Potrivit acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că, în mod greşit suprafaţa de 671 mp a fost inclusă în Ordinul Prefectului emis pe seama revizuentului şi raportându-se la faptul că pentru această suprafaţă de teren, revizuentul deţine titlul de proprietate nr. x/1 din 2003, titlu obţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, cenzurat în două cicluri procesuale.

Revizuentul arată că, potrivit deciziei civile nr. 116/R din 11.03.2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2007, opozabilă intimaţilor din prezenta cauză şi intrată în puterea lucrului judecat, s-a stabilit definitiv şi irevocabil că titlu de proprietate evocat este valabil pentru suprafaţa de teren cu datele de identificare menţionate anterior.

Cu toate acestea, instanţa de recurs din dosarul nr. x/2007 admite recursul şi modifică sentinţa atacată în sensul menţinerii ordinului prefectului, deşi o parte din terenul înscris în acest ordin este proprietatea sa, aspect stabilit cu putere de lucru judecat. Cele două terenuri, respectiv cel din titlu şi cel din ordinul prefectului se suprapun. În opinia sa, instanţa de recurs prin admiterea recursului a ignorat decizia nr. 116/R/2015 a Tribunalului Maramureş, deşi potrivit legilor de fond funciar - Legea nr. 1/2000 - dreptul de proprietate asupra amplasamentului de către antecesorul revizuentului a fost cenzurat de o instanţă de judecată prin sentinţa civilă nr. 3254 din 08.12.2003 a Judecătoriei Vişeu de Sus în dosarul nr. x/2003, care a dispus obligarea comisiilor să emită titlul de proprietate pe seama sa.

Ordinul prefectului emis în numele intimaţilor s-a făcut cu încălcarea legii, întrucât la momentul punerii în posesie, intimaţii erau îndreptăţiţi doar la o suprafaţă de 200 mp, ce reprezintă curţi - construcţii, atribuit în anul 1974, când aceştia au cumpărat casa şi suprafaţa de 2000 mp le-a fost atribuită în folosinţă, conform art. 23 din Legea nr. 18/1991, motiv pentru care revizuentul apreciază că se impune admiterea recursului astfel cum a fost motivat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prealabil analizării recursului, Înalta Curte constată că, recurentul prin recursul declarat reproşează instanţei de revizuire modul în care a fost soluţionată cererea de revizuire, în sensul că în cauză, în mod greşit, s-a statuat că cele două procese au obiecte distincte, motiv pentru care decizia atacată va fi examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de instanţe deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.

Pentru a ne afla în cazul de revizuire pretins este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că pricinile în care s-au pronunţat cele două hotărâri nu sunt identice nefiind întrunită cumulativ tripla identitate cerută de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În mod corect instanţa anterioară a examinat pricina în spiritul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. având în vedere că revizuentul a solicitat revizuirea deciziei nr. 13/R din 20.01.2016 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2007 raportată la decizia civilă nr. 116/R din 11.03.2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2007.

De adăugat că, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.

Pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză, hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar) ci în procese (dosare) diferite, în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat şi să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

În temeiul legii prin "una şi aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere autorităţii de lucru judecat a celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.

Or, din analiza celor două procese rezultă fără dubiu că obiectul celor două procese sunt diferite, distincte.

Astfel, în primul proces, ce formează dosarul x/2007 al Judecătoriei Vişeu de Sus, acţiunea a fost formulată de reclamanţii B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii A., Comisia Judeţeană Maramureş pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Prefectura Judeţului Maramureş şi Comisia Locală Vişeu de Sus şi are ca obiect anularea titlului de proprietate nr. x din 16.03.2004 eliberat de Comisia Judeţeană Maramureş de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor (Ordinul Prefectului nr. 2070/14.03.1994 are înscris terenul cu parcela topo xa în suprafaţă de 671 mp înscris în C.F. nr. x şi parcela topo xb în suprafaţa de 487 mp înscris în C.F. nr. x Vişeu de Sus), anularea încheierii de întabulare nr. 1556/2004 cu restabilirea situaţiei de carte funciară.

În cel de-al doilea proces ce formează obiectul dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Vişeu de Sus priveşte acţiunea formulată de reclamantul A. prin mandatar D. - astfel cum a fost precizată ulterior - în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., Prefectura Judeţului Maramureş şi Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Vişeu de Sus are ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a Ordinului Prefectului nr. 2070/14.03.1994 cu privire la parcela în suprafaţă de 671 mp, înscrisă în C.F. nr. x Vişeu de Sus, nr. top xa emis pe numele pârâţilor B. şi C..

Prin urmare, instanţa de revizuire a aplicat corect dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul constatării că obiectul celor două procese nu este acelaşi, într-unul solicitându-se anularea Ordinului nr. 2070/14.03.1994 al Prefectului judeţului Maramureş, iar în cel de-al doilea pretenţia principală era reprezentată de constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. x/16.03.2004 emis de Comisia judeţeană Maramureş de aplicare a Legii nr. 18/1991, situaţie în raport în mod judicios a apreciat că nu mai este util a cerceta/analiza celelalte condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire formulată în prezenta cauză.

În ce priveşte alegaţiile recurentului cu privire la faptul că cele două titluri care poartă denumiri diferite, ordinul prefectului/titlul de proprietate, însă valabilitatea şi modalitatea de dobândire sunt aceleaşi nu pot fi reţinute atâta timp cât cele două procese au obiecte distincte. Recurentul este în confuzie, deoarece încearcă să acrediteze ideea că dacă terenul în suprafaţă de 671 mp este menţionat în cele două titluri, înseamnă că cele două procese au acelaşi obiect.

Or, aşa cum a constatat şi instanţa anterioară, faptul că în dispută se află aceeaşi suprafaţă de teren (671 mp) nu îngăduie o altă rezolvare, căci esenţială, în sensul prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu este identitatea bunului litigios în înţelesul material al acestuia, ci identitatea în plan juridic a pretenţiei deduse judecăţii.

Pe de altă parte, după cum se poate observa, recursul declarat de recurent nu aduce critici de nelegalitate din perspectiva pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ., în sensul a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei a cărei recurare o cere. Mai mult decât atât, este de observat că, recurentul învederează numai împrejurarea că cele două procese au acelaşi obiect, fără să dezvolte critici în rigorile legii impuse de calea de atac exercitată.

În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 217 R din 27 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Faţă de soluţia dispusă în cauză, potrivit art. 274 C. proc. civ., revizuentul a căzut în pretenţii şi, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

În acest context, Înalta Curte constată că suma cheltuielilor de judecată efectuate în recurs este doar de 1.500 RON (chitanţele aflate la dosar recurs). Diferenţa de 1.200 RON (chitanţele de la dosar recurs) nu poate fi acordată în condiţiile în care cele două chitanţe sunt anterioare datei de 27.06.2016 (data promovării recursului), aceste costuri nefiind prilejuite de declararea şi judecarea recursului de faţă şi putând fi solicitate doar în stadiul procesual corespunzător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 217 R din 27 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligată recurentul să plătească intimatului B. cheltuieli de judecată în sumă de 1500 RON.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 februarie 2017.