Share-transfer payment dispute: revision rejected for lack of triple identity.

Asupra cererii de revizuire, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. x/2015, A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 298/2015 a Tribunalului Iaşi, decizie pronunţată în dosarul x/2006

Revizuentul a susţinut că decizia a cărei revizuire o solicită este contrară deciziei nr. 30/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivare a arătat că, deşi în aparenţă este vorba de două dosare diferite, ce se referă la plata a două sume diferite, în fapt este vorba de obligaţii ce au izvorul în acelaşi act juridic, iar procedura de urmat este aceeaşi, situatia de fapt din cele două dosare fiind identică.

Prima hotărâre pronunţată este decizia 30/14.01.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, care a admis recursul formulat de A. şi a respins acţiunea formulată de B., ca prematur introdusă, soluţia pronunţată având în vedere nerespectarea de către reclamant a art. 7201 şi urm din C. proc. civ.

Cea de-a doua hotărâre, decizia nr. 298 Civ/2015 a Tribunalului Iaşi din 23.09.2015, soluţionează cererea de recurs a numitului A. în sensul respingerii, considerând că neîndeplinirea corectă a procedurii prevăzute de art. 7201 nu are nici un efect asupra dreptului de exercitare a acţiunii în pretenţii.

Revizuentul a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că aceasta cerere este admisibilă, aceasta cu atât mai mult cu cât practica judiciară este constantă sub acest aspect.

Prin decizia nr. 10/2016 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire formulate de A. în favoarea instanţei supreme.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de revizuire, în considerarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii şi faptele pe care se întemeiază aceasta şi a următoarelor considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., text legal invocat de revizuent în susţinerea cererii formulate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Motivul de revizuire invocat în susţinerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Una dintre cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunţate în aceeaşi cauză, în rezolvarea aceluiaşi raport juridic dedus judecăţii, deci între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză.

Dispoziţiile citate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii de lucru judecat.

Prin promovarea acestei căi extraordinare de atac de retractare, revizuentul pretinde caracterul potrivnic al dezlegării date de instanţe în două cauze diferite, care au acelaşi izvor de drept (procesul-verbal din 14.03.3003 de cesiune părţi sociale pentru suma de 81.000 USD, încheiat de părţi), iar procedura ce trebuia urmată era aceeaşi.

În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.

1. Se constată că în dosarul nr. x/2006, având ca obiect obligarea pârâtului A. la plata sumei de 20.000 USD, echivalentul sumei de 81685,4 RON (reprezentând diferenţa din prima tranşă de 31.000 USD stabilită prin procesul-verbal încheiat de părţi la 14.03.2003) au fost pronunţate următoarele soluţii:

a) sentinţa civilă nr. 19992/27.11.2012 a Judecătoriei Iaşi prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul A., fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 81685,4 RON reprezentând o parte din contravaloarea părţilor sociale de la S.C. C. S.R.L., cesionate de reclamant pârâtului prin procesul-verbal din 14.03.2003, precum şi suma de 16441,4 RON dobânda legală de la data scadenţei -15.05.2003 şi până la introducerea acţiunii.

b) Prin decizia nr. 298 civ/2015 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 19992/27.11.2012 pronunţată de Judecătoria Iaşi, fiind obligat să-i plătească intimatului B. suma de 1000 RON cu titlu cheltuieli de judecată.

2. În dosarul nr. x/2010, având ca obiect obligarea pârâtului A. la plata de 50.000 USD (reprezentând ultima tranşă din preţul părţilor sociale cesionate de reclamantul B. în baza procesului-verbal din 14.03.2003) au fost pronunţate următoarele soluţii:

a) sentinţa civilă nr. 1020/19.10.2012 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin care s-au respins excepţiile neîndeplinirii procedurii concilierii directe şi a prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârât şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 127.500 RON reprezentând contravaloarea părţilor sociale cu dobânda legală aferentă, calculată de la data formulării acţiunii şi până la data plăţii, fiind obligat să achite reclamantului şi 3802 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

b) Prin decizia civilă nr. 41/2013/27.03.2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1020/19 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a fost obligat apelantul A. să plătească intimatului B., cheltuieli de judecată în apel de 1000 RON (onorariul avocat).

c) Prin decizia nr. 30 din 14 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a admis recursul declarat de pârâtul A. D. împotriva deciziei civile nr. 41/2013 din 27 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, care a fost modificată, în sensul că s-a admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1020 din 19 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost schimbată în tot sentinţa, în sensul că s-a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtul A. şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul B. ca prematur introdusă; a fost obligat intimatul - reclamant B. să plătească recurentului - pârât suma de 2081 RON cheltuieli de judecată în apel şi fond.

Analizând din perspectiva art. 326 alin. (3) C. proc. civ. admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza art. 322 pct. 7, Înalta Curte constată că deşi se verifică identitatea de părţi şi cauză, nu se verifică cerinţa identităţii de obiect (cauza înregistrată sub nr. x/2006*, a avut ca obiect diferenţa până la 31.000 USD care trebuia plătită în 6 luni de la data încheierii procesului-verbal din 14.03.2003), în timp ce dosarul înregistrat sub nr. x/99/2010 a avut ca obiect suma de 50.000 USD (reprezentând ultima tranşă din preţul părţilor sociale cesionate de reclamantul B. în baza procesului-verbal din 14.03.2003). Prin urmare, este vorba de cauze diferite ce vizează pretenţii diferite, cu termene de plată diferite, chiar dacă izvorul obligaţional este acelaşi (procesul-verbal din 14.03.2003), în speţă nefiind vorba de acelaşi proces care să fie soluţionat de două ori prin hotărâri diferite.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.

Pe de altă parte, instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.

Având în vedere cele ce preced, nefiind îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 298 civ/2015 din 23 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2006.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2017.