Nullity of cassation appeal for failing to challenge appellate reasoning in construction contract enforcement title clarification

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1892 din 15.02.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 s-a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi declinarea cauzei privind pe contestatoarea S.C. "A." S.R.L. şi pe intimata B. S.A. în ce priveşte lămurirea sentinţei civile nr. 6296/20.05.2010 pronunţată în dosarul nr. x/2009 în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2015 contestatoarea S.C. "A." S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S.A. contestaţie la executare împotriva executării silite pornită în dosarul nr. x/2013 deschis de BEJA "C." solicitând anularea executării silite a actelor de executare întocmite şi a încheierii privind cheltuielile de executare silită, întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

Urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă teritorială prin sentinţa 20536/2015, cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 3, care la termenul din 10.02.2016 a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestaţia la titlu, lămurirea dispozitivului titlului executoriu cu privire la suprafaţa pentru care trebuie remediate viciile construcţiei apreciind competenţa prezentei instanţe.

Prin contestaţia la executare iniţială contestatoarea arată că hotărârea 6296/2012 a fost pusă în executare însă, ulterior, după câţiva ani, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă. Contestatoarea arată că a învederat şi în notificarea transmisă executorului judecătoresc faptul că lucrările au fost efectuate încă de acum 2 ani, executarea silită fiind lipsită de obiect, deoarece la 11.09.2013 a fost semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor între părţi în care se precizează faptul că lucrările s-au efectuat "în conformitate cu prevederile sentinţei 6296/20.05.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2009, intimata neavând nicio obiecţie, astfel că solicită lămurirea titlului. Arată că în litigiul a fost doar suprafaţa de 1950 mp a obiectivului 1 prevăzut în contractul iniţial, nu şi a obiectivului 2 "extindere" care corespunde unei alte înţelegeri înscrise în act adiţional şi cum doar pentru obiectivul 1 părţile s-au judecat, lămurirea titlului este necesară cu privire la întinderea în conformitate cu art. 404 C. proc. civ. de a se stabili condiţiile şi limitele în care va trebui să se desfăşoare executarea silită în baza acelui titlu.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti unde a fost înregistrat pe rolul secţiei a VI-a Civilă, la data de 23 martie 2016, sub nr. x/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 169 din 19.01.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 27 şi urm. C. proc. civ. raportat la art. 41 noul C. proc. civ. referitoare la art. 20, art. 21 din Constituţie, art. 6 CEDO, excepţia de nelegalitate, precum şi contestaţia la titlu.

Pentru a pronunţa această soluţie, asupra excepţiei de nelegalitate, a dispoziţiei interne administrative (rezoluţia din 23.03.2016 de primire/repartizare dosar) din perspectiva art. 4, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, tribunalul a reţinut că pentru admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu privire la excepţia de nelegalitate este necesar ca aceasta să se refere la un act administrativ unilateral cu caracter individual şi de acest act să depindă soluţionarea litigiului pe fond.

Or, s-a constatat că aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauză deoarece nu suntem în prezenţa unui act administrativ în sensul legii (art. 2 Legea nr. 554/2004).

Pe fondul contestaţiei la titlu, tribunalul a reţinut că soluţia pronunţată prin sentinţa civila nr. 6296/2010 este clar exprimată sub aspectul obligaţiei stabilită în sarcina pârâtei contestatoare, de a efectua "reparaţii la pardoseala din beton a depozitului inclusiv placa de beton în jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri la obiectivul "depozit birouri" situat în Otopeni str. x pe proprie cheltuială, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii", soluţie, sub acest aspect, menţinută prin decizia comercială nr. 114/28.02.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a Comerciala.

Considerentele hotărârii, a indicat tribunalul, conţin argumentele avute în vedere la pronunţare, în limitele cererii formulate, având în vedere înscrisurile dosarului, angajamentul din 9.11.2007 însuşit de părţi, procesul-verbal din 23.11.2007, acte constatatoare a lucrărilor de remediat, în care se menţionează clar lucrările ce trebuiau remediate, respectiv integral pardoseala din beton a depozitului, inclusiv placa de beton în jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri, fără a se dovedi eventuale obiecţiuni cu privire la suprafaţă, mijloacele folosite.

S-a mai indicat că acesta aspecte au fost explicate şi în încheierea din data de 15.12.2011 cu privire la cererea formulată în baza art. 2811 C. proc. civ., împotriva căreia nu s-a dovedit că s-ar fi formulat cale de atac.

A mai reţinut tribunalul că, în acţiune, reclamanta a menţionat că lucrările ce urmau a fi executate vizează obiectivul "depozite birouri" din Otopeni, str. x, conform contractului de antrepriza x/2005, acesta fiind aşadar, obiectul acţiunii supuse examinării, implicit suprafaţa de lucru, respectiv suprafaţa aferenta obiectivului depozit. De altfel, acestea rezultă din notele de şedinţe depuse pentru 6.05.2010, pg. 150 dosar fond, reclamanta arătând că reperul ce trebuie reparat îl reprezintă "pardoseala beton depozit inclusiv placa de beton de le podurile nivelatoare", iar "deficientele acestui reper de construcţie fac inutilizabilă construcţia potrivit scopului pentru care a fost creată, …dacă depozitul este inutilizabil…".

În consecinţă, s-a reţinut că prezenta cerere nu se susţine întrucât nu se impun alte lămuriri faţă de soluţia asupra fondului. Pe de altă parte, s-a indicat, susţinerile contestatoarei în sensul că prin procesul-verbal din 11.09.2013 de recepţie la terminarea lucrărilor se precizează că acestea s-au executat conform sentinţei nr. 6296/2010, fără obiecţiuni din partea reclamantei intimate privind "execuţie reparaţii la pardoseala din beton a depozitului", aceste aspecte trebuiesc avute în vedere în contestaţia la executare propriu zisă formulată.

În consecinţă, faţă de art. 399, art. 404 C. proc. civ. contestaţia la titlu aşa cum a fost formulată, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, precum şi împotriva încheierilor din datele de 27.05.2016, 21.10.2016 şi 11.11.2016 a declarat apel contestatoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 941 A din 22 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins apelul declarat de apelanta - contestatoare S.C. "A." S.R.L., împotriva încheierilor din datele de 27.05.2016, 20.10.2016 şi 11.11.2016 şi a sentinţei civile nr. 169 din 19.01.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatele S.C. "B." S.A. şi S.C. "D." SRL, ca nefondat, a fost obligată apelanta la plata sumei de 2.975 RON, cheltuieli de judecată către S.C. "B." S.A..

În motivarea acestei decizii curtea de apel a reţinut, referitor la apelul declarat împotriva încheierilor din datele de 27.05.2016, 21.10.2016 şi 11.11.2016, că în cadrul apelului va analiza exclusiv criticile care vizează legalitatea şi temeinicia modului de soluţionare a cererilor de abţinere şi recuzare, precum şi modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, criticile care vizează modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale urmând a fi analizate în dosarul de recurs.

În ceea ce priveşte încheierea din data de 27 mai 2015 se constată că prin aceasta a fost respinsă cerere de abţinere formulată de judecătorul din cadrul tribunalului, investit cu soluţionarea contestaţiei la titlu.

Potrivit prevederilor art. 34 C. proc. civ. 1864, aplicabil în cauza de faţă, încheierea prin care s-a respins abţinerea nu este supusă la nicio cale de atac.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel nu a analizat legalitatea or temeinicia acestei încheieri, atât timp cât dispoziţiile C. proc. civ. nu permit controlul de legalitate a unei asemenea hotărâri.

În ceea priveşte încheierea din data de 21 octombrie 2016, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător E., formulată de apelanta - contestatoare, se reţine că judecătorul recuzat era cel chemat să soluţioneze o cerere de recuzare formulată de contestatoarea A. cu privire la judecătorul investit cu soluţionarea contestaţiei la titlu.

În motivarea cererii de recuzare a doamnei judecător E. s-a invocat starea de incompatibilitate a acesteia, motivat de faptul că, în precedent, s-ar fi pronunţat asupra aceleiaşi probleme de drept.

După cum în mod corect a constat şi tribunalul prin încheierea din data de 21 octombrie 2016, curtea de apel a reţinut că în cauză nu erau aplicabile prevederile art. 24 C. proc. civ., întrucât incompatibilitatea vizează cazul în care judecătorul soluţionează o chestiune litigioasă, de natură să dezinvestească instanţa.

Curtea de apel a mai reţinut că prevederile art. 24 C. proc. civ. au în vedere situaţia în care un judecător pronunţă o soluţie, chiar şi o încheiere interlocutorie, iar mai apoi acesta este investit cu calea de atac promovată împotriva acelei hotărâri, iar nu situaţia reclamantă de apelanta contestatoare, care invocă incompatibilitatea unui judecător investit cu soluţionarea unei cereri de abţinere, iar mai apoi cu o cerere de recuzare, ambele cereri vizând acelaşi magistrat.

În concluzie, s-a constatat că în privinţa doamnei judecător E. nu se poate reţine vreo situaţie de incompatibilitate, aceasta analizând mai întâi o declaraţie de abţinere, iar mai apoi o cerere de recuzare.

În fine, în ceea ce priveşte încheierea din data de 11 noiembrie 2016 prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorului investit cu soluţionarea contestaţiei la titlul, s-a reţinut, în primul rând, că apelanta - contestatoare a formulat cererea de recuzare invocând starea de incompatibilitate a judecătorului. Deşi, a precizat prin cererea de recuzare că va depune ulterior motivarea cererii, in extenso, o asemenea motivare nu se regăseşte la dosarul de fond.

S-a arătat că incompatibilitatea judecătorului vizează situaţia în care acesta a soluţionat o pricină, iar mai apoi este în situaţia de a verifica, într-o cale de atac, legalitatea şi temeinicia soluţiei, sau este investit cu soluţionarea cauzei ulterior casării cu trimitere spre rejudecare. Art. 24 C. proc. civ. mai prevede la alin. (2) alte situaţii de incompatibilitate, însă niciuna dintre aceste situaţii nu se regăseşte în dosarul de faţă.

Chiar şi menţiunea din noul C. proc. civ., invocată de apelanta - contestatoare, are în vedere aceleaşi situaţii, şi anume soluţionarea unei excepţii or a unei chestiuni litigioase printr-o încheiere interlocutorie urmată de verificarea legalităţii în calea de atac sau rejudecarea aceleiaşi chestiuni ulterior casării.

Cazurile de incompatibilitate sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie, după cum nu pot fi interpretate în sensul dorit de apelanta contestatoare.

Totodată, curtea de apel a constatat că nici criticile aduse de apelantă în raport de prevederile art. 6 CEDO nu pot fi primite, deoarece dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, iar prevederile Convenţiei nu impun ca fiecare cerere a părţii să fie soluţionată de un alt judecător. Imparţialitatea unui judecător nu poate fi pusă în discuţie pentru simplul fapt că acesta a formulat declaraţie de abţinere, de vreme ce din respectiva declaraţie de abţinere nu rezultă vreun motiv real de incompatibilitate.

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a constatat şi tribunalul prin încheierea din data de 11 noiembrie 2016, judecătorul investit cu soluţionarea contestaţiei la titlu a soluţionat anterior o cerere de lămurire dispozitiv, însă aspectele invocate de partea reclamantă prin cele două cereri sunt diferite, motiv pentru care a arătat că nu se poate reţine că judecătorul şi-ar fi spus părerea în cauză.

Astfel prin încheierea din data de 15 decembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a soluţionat cererea de lămurire dispozitiv formulată de A., cerere ce viza "soluţia de reparaţie", precum şi faptul de a se lămuri dacă obligaţia vizează numai repararea "pardoselii de beton din jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri sau şi alte suprafeţe", iar nu suprafaţa de 1950 mp., adusă în discuţie prin cererea de faţă.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 400 C. proc. civ., contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, iar potrivit art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 (ce cuprinde dispoziţii de imediată aplicare conform art. 180), contestaţiile la titlu se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea.

În atare situaţie instanţa de apel a constatat că tribunalul a soluţionat cererea de recuzare, formulată de apelanta - contestatoare, în limitele prevăzute de lege, neputându-se reţine nesocotirea vreunui drept procesual al părţii.

Referitor la excepţia de nelegalitate a dispoziţiei administrative prin care cauza a fost repartizată aceluiaşi complet care a pronunţat titlul ce face obiectul contestaţiei la executare, curtea de apel a constatat, pe baza actelor existente la dosarul de fond, că apelanta a invocat excepţia de nelegalitate în raport de prevederile art. 4 şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fără a motiva, în concret această excepţie. Totodată, s-a mai constatat că, prin cererea de apel, contestatoarea nu a formulat critici faţă de modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate.

Potrivit art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză", iar potrivit art. 2 lit. c) din acelaşi "act normativ act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Astfel, s-a reţinut, în primul rând că tribunalul era competent să soluţioneze respectiva excepţie, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din legea contenciosului administrativ, solicitarea apelantei de suspendare a cauzei şi sesizare a instanţei de contencios administrativ fiind neîntemeiată. Având în vedere soluţionarea excepţiei de nelegalitate, pe cale incidentală, curtea de apel a apreciat că, la rândul său, poate verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei, prin prezenta cale de atac.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de tribunal se reţine că măsura administrativă a repartizării contestaţiei la titlu aceluiaşi complet care a pronunţat hotărârea ce reprezintă titlul executoriu nu este susceptibilă de a fi calificată drept un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

Nefiind în prezenţa unui act administrativ cu caracter individual, în sensul legii nr. 554/2004, în mod corect a fost respinsă excepţia de nelegalitate.

Pe fondul apelulului, cu precizarea că excepţiile autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii invocate de intimata - pârâtă B. sunt analizate ca şi apărări de fond în cadrul apelului, curtea de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 6296/20.05.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de B. S.A., iar pârâta A. a fost obligată să efectueze reparaţii la pardoseala din beton a depozitului, inclusiv placa de beton din jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri la obiectivul "depozit de birouri", situat în Otopeni str. x pe cheltuiala sa, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Această soluţie este irevocabilă, iar apelanta - contestatoare susţine că şi-a executat obligaţiile ce au fost stabilite în sarcina sa de instanţă, aspect ce ar rezulta din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din data de 11.09.2013, însă este executată silit, în continuare de intimata B..

Prin contestaţia la titlu de faţă, apelanta - contestatoare a solicitat, în esenţă, să se constate că litigiul dintre părţi s-a purtat numai cu privire la suprafaţa de 1950 mp. a obiectivului 1 prevăzut în contractul iniţial, nu şi a obiectivului 2, "extindere" ce corespunde unei alte înţelegeri descrise în Actul adiţional.

Instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 399 C. proc. civ. se poate formula contestaţie la titlu dacă sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, astfel că, pe această cale, se poate contesta titlul executoriu, dar nu în ceea ce priveşte validitatea, ci numai înţelesul, aplicarea sau întinderea. Contestaţia are ca premisă un titlu care nu este suficient de clar şi poate viza numai măsurile luate de instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii.

În cauza de faţă curtea de apel a arătat că nu se poate reţine că dispozitivul hotărârii, amintit mai sus, nu este clar, iar, prin contestaţia formulată, apelanta urmăreşte că pe această cale, tribunalul să precizeze în mod expres că dispozitivul vizează numai suprafaţa de 1950 mp., ceea ce în esenţă ar reprezenta o modificarea a dispozitivului.

Dispozitivul sentinţei ce reprezintă titlul executoriu este foarte clar - pârâta a fost obligată să efectueze reparaţii la pardoseala din beton a depozitului, inclusiv placa de beton din jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri la obiectivul "depozit de birouri" - iar prin prezenta cerere, în modalitatea în care a fost formulată, nu se poate ajunge la modificarea titlului, prin adăugarea menţiunii în sensul că lucrările vizează numai o suprafaţă de 1950 mp.

În concluzie, s-a constatat că în mod corect tribunalul a indicat faptul că dispozitivul hotărârii a fost explicat prin considerentele expuse, iar soluţia a fost pronunţată în limitele investirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, se impune a se preciza că toate consecinţele juridice ale menţiunilor cuprinse în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din data de 11.09.2013, nu pot fi valorificate în prezenta cauză, ci numai în contestaţia la executare propriu zisă, din care a fost disjunsă prezenta cerere.

În ceea ce priveşte apărările intimatei - pârâte B. S.A., instanţa de apel a constatat că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat or inadmisibilitatea în raport de încheierea din data de 15 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, deoarece cererea de lămurire dispozitiv formulată anterior de A. viza "soluţia de reparaţie" precum şi faptul dacă obligaţia vizează numai repararea "pardoselii de beton din jurul podurilor nivelatoare de la cheiuri sau şi alte suprafeţe", iar nu suprafaţa de 1950 mp., adusă în discuţie prin cererea de faţă. Aceste argumente au fost avute în vedere şi la soluţionarea cererii de recuzare a judecătorului investit cu contestaţia la titlu, aspectele dezlegate din cererea de lămurire din anul 2011 fiind diferite de cele indicate prin cererea de faţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9, solicitând admiterea recursului şi analizarea cauzei conform art. 304 indice 1 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, referitor la soluţia pronunţată pe fondul cauzei se prezintă situaţia de fapt şi se arată că recurenta, ulterior pronunţării sentinţei 6296/20.05.2010 s-a conformat obligaţiilor impuse, şi a efectuat lucrările, încă de acum 4 ani, la data de 11.09.2013 fiind semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor în care s-a menţionat că lucrările s-au efectuat în conformitate cu prevederile hotărârii.

Mai arată recurenta că intimata B. continuă să execute sentinţa 6296/2010, iar contestaţia la executare formulată de A. a fost respinsă de Judecătoria Buftea motivat de faptul că se poate formula cerere de lămurire a dispozitivului. Recurenta arată că s-a formulat cerere de lămurire dispozitiv, care, însă, a fost respinsă motivat de faptul că dispozitivul este suficient determinat.

Recurenta arată că instanţa de apel a respins apelul reţinând că dispozitivul sentinţei ce reprezintă titlul executoriu este foarte clar şi că adăugarea menţiunii în sensul că lucrările vizează o suprafaţă de 1950 mp ar duce la modificarea titlului.

Susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actele deduse judecăţii. Astfel, chiar instanţa de apel utilizează în considerente concepte precum "obiect 1 contract iniţial" sau "obiectiv 2- extindere/act adiţional", concepte neavute în vedere în vedere în cererea de lămurire. Consideră că cererea de lămurire trebuia admisă, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond în sentinţa nr. 169/2017 arată faptul că obiectul acţiunii îl constituie implicit suprafaţa de lucru, respectiv spaţiul aferent obiectivului depozit., iar instanţa de apel arată la pagina 7 că s-a avut în vedere repararea pardoselii de beton din jurul podurilor şi alte suprafeţe, fără a specifica ce reprezintă acestea.

Recurenta susţine că sunt incidente, totodată, dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., câtă vreme, instanţa de apel respinge autoritatea de lucru judecat invocată de intimata, reţinând însă că cererea de lămurire nu poate fi totuşi primită.

Faptul că dispozitivul nu este clar rezultă din chiar pronunţarea instanţei învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare - instanţa care a suspendat cauza până la soluţionarea prezentei cauze.

Recurenta susţine că, inserând considerente precum paragraful 2 din fila x a deciziei atacate, chiar instanţa de apel aduce în discuţie suprafaţa avută în vedere de titlul executoriu, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti, faţă de aspectele deduse judecăţii în fondul cauzei.

De asemenea, recurenta consideră în mod greşit instanţa de apel a respins apelul declarat împotriva încheierilor din datele de 27.05.2016, 21.10.2016 şi 11.11.2016, reiterând criticile referitoare la legalitatea şi temeinicia modului de soluţionare a cererilor de abţinere şi recuzare, precum şi modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate.

Astfel, invocă încălcarea prevederilor art. 27 şi urm. C. proc. civ. în interpretarea, inclusiv oficială corectă a normei şi a dreptului fundamental, conformă Convenţiei EDO, dată de legiuitor pentru aceeaşi instituţie reformată în conţinutul art. 41 alin. (1) şi art. 42 Noul C. proc. civ.

Arată recurenta că a invocat excepţia de incompatibilitate absolută a judecătorilor cauzei din perspectiva art. 6 CEDO, art. 21 şi art. 20 din Constituţie, care determină o interpretare şi aplicare contrară Convenţiei şi interpretării oficiale date de legiuitorul român prin art. 41 din Noul C. proc. civ.

Recurenta reiterează şi prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 3 alin. (2) din Codul Deontologic şi arată că incompatibilitatea era dovedită odată ce magistratul a formulat cerere de abţinere, iar toate aspectele menţionate în cererea de recuzare reies, în mod neechivoc, la o simplă lectură a dosarului.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de apel, excepţiile invocate în cauză se aflau într-o strânsă legătură cu respectarea art. 6 CEDO, câtă vreme magistratul în cauză era incompatibil.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei de nelegalitate, susţine că măsura administrativă în speţă nu a fost nici măcar comunicată de către tribunal, analiza excepţiei impunându-se cu atât mai mult cu cât chiar completul de judecată şi-a invocat incompatibilitatea.

Cererea de recurs (aflată la dosar recurs) conţine, până la identitate, aceleaşi argumente cu cele ale cererii de apel (aflată la dosar apel), recurenta modificând în conţinutul cererii de recurs doar menţiunea referitoare la hotărârea atacată.

La termenul de judecată din data de 6 decembrie 2017, Înalta Curte a pus în discuţie nulitatea recursului în raport de împrejurarea că recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate ale deciziei atacate, ci doar a reluat (copy-paste) motivele de apel, ce conţin critici referitoare la sentinţa tribunalului.

Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Recurenta a invocat formal dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezelor pe care aceste teze le prevăd.

Se reţine în plus că recurenta a indicat ca temei de drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".

Or, este evident că textul nu se aplică speţei, atâta timp cât hotărârea atacată este pronunţată în apel, cu atât mai mult cu cât susţinerile subsumate acestui temei legal se referă la considerentele reţinute în sentinţa tribunalului.

În speţa de faţă, susţinerile recurentei se referă la chestiuni de fond ale cauzei, criticile vizând soluţia pronunţată de prima instanţă, iar nu la soluţia instanţei de apel şi argumentele acestei instanţe.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În această situaţie, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.

Prin urmare, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurentă.

Întrucât, prin respingerea cererii de recurs, recurenta a căzut în pretenţii faţă de intimata S.C. B. S.A., care a cerut cheltuieli de judecată în această fază procesuală, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.. Aceste cheltuieli se ridică la suma de 3570 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite cu înscrisurile de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 941 A din 22 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 3570 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.A..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2017.