Recourse annulled for failing to establish specific material law violations in excess of wage claims

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti la 2 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A., în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 10.391,45 RON reprezentând prejudiciu, din care 9.653 RON reprezentând bonus acordat nejustificat şi 738,45 RON reprezentând dobândă legală, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3042 din 4 aprilie 2017, Judecătoria Sector 6 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la 5 mai 2017 sub dosar nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2537/2017 din 21 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, şi ca nefondată cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată, precum şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A..

Prin decizia civilă nr. 373 din 26 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2537/2017 din 21 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, fiind obligată apelanta să plătească intimatului-pârât A. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că din analiza documentelor prezentate de către CFR Marfă şi a informaţiilor incluse în Nota nr. x/30.08.2013 privind modul de îndeplinire a criteriilor generale de performanţă prevăzute în contractele de administrare/mandat, echipa de control din cadrul Curţii de Conturi a constatat ca fiind nejustificată concluzia cuprinsă în nota anterior menţionată, potrivit căreia "administratorii/directorul general au îndeplinit criteriile de performantă prevăzute în contractele de administrare/mandat" şi prin urmare nelegală plata remuneraţiilor bonus, având în vedere: lipsa informaţiilor privind rezultatele prognozate ale indicatorilor de performanţă stabiliţi în contractele de mandat/administrare care trebuiau cuprinse în planurile de management/administrare întocmite de Directorul General/Consiliul de Administraţie, în vederea evaluării acestora; neîndeplinirea tuturor criteriilor de performanţă, astfel cum rezultă chiar din cuprinsul Notei nr. x/30.08.2013; neevaluarea criteriilor de performanţă pe baza situaţiei economico-financiare a Societăţii care indica în mod clar înrăutăţirea indicatorilor economico-financiari; lipsa prevederilor bugetare aprobate pentru plata remuneraţiilor bonus.

De asemenea, din analiza planului de administrare s-a constatat nestabilirea nivelului prognozat al indicatorilor de performanţă stabiliţi în contractele de mandat/administrare care să asigure evaluarea acestora. Planul de administrare pe anii 2013-2017 elaborat de Consiliul de Administraţie aprobat prin Hotărârea AGA nr. 36/28.05.2013 nu cuprinde indicatorii de performanţă corelaţi cu indicatorii de performanţă stabiliţi în contractele de administrare care să permită evaluarea acestora.

Astfel că, în opinia recurentei au fost încălcate clauzele contractuale prevăzute la art. 4 din contractele de administrare conform cărora administratorii aveau obligaţia să ducă la îndeplinire criteriile de performanţă prevăzute în anexa la contractele de administrare, în concordanţă cu planul de administrare.

În acest context, se arată că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără să se facă referire la prevederile contractului de administrare şi la modul cum a fost respectat acest contract de către intimatul-pârât.

Potrivit dispoziţiilor art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Prin urmare, instanţa de apel trebuia să ţină seama de faptul că pentru a încasa bonus-urile prevăzute în contract, administratorii trebuiau să-şi îndeplinească criteriile de performanţă în primele şase luni de mandat, detaliate în anexa la contractul semnat cu reclamanta.

În acest sens, se susţine că intimatul-pârât a încasat acest bonus deşi nu erau îndeplinite condiţiile cerute, aspect care rezultă din constatările controlului efectuat de Curtea de Conturi: raportul de activitate întocmit pentru anul 2013 nu reflectă realitatea, nu conţine informaţii privind rezultatele prognozate ale indicatorilor de performanţă stabiliţi în contractele de mandat/administrare şi care trebuiau cuprinse în planurile de management/administrare, evoluţia cifrei de afaceri a fost stabilită doar prin raportare la lunile februarie, martie, iulie şi august 2013, fiind înlăturate lunile aprilie, mai şi iunie 2013 când cifra de afaceri a înregistrat o scădere.

Conform art. 4.2.17 din contract, în cazul neîndeplinirii, într-un semestru, a obiectivelor/criteriilor de performanţă prevăzute în anexa nr. 1 şi în planul de administrare, cuantumul remuneraţiei nete lunare se va reduce cu până la 25%, în funcţie de neîndeplinirea obiectivelor.

La art. 6.1.6, se prevede că societatea are dreptul de a obţine daune-interese de la administrator în cazul în care acesta cauzează societăţii prejudicii de orice natură, în urma neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod defectuos a obligaţiilor ce îi incumbă în temeiul dispoziţiilor legale, ale contractului şi ale actului constitutiv al societăţii.

Astfel, plata încasată de intimatul-pârât este una nedatorată, fiind obţinută prin încălcarea dispoziţiilor contractuale, iar în considerentele deciziei atacate nu se face nicio referire la clauzele contractului de administrare, ci doar la dispoziţiile din C. civ. privind efectele rezoluţiunii şi cauzele restituirii.

Prin întâmpinarea depusă, la 2 iulie 2019, intimatul-pârât A. a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatului, depus la 5 august 2019, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurenta a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii prin care a învederat că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Critica recurentei, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu respectă exigenţele impuse de lege privitoare la motivarea unei cereri de recurs pe acest temei legal.

Astfel fiind, deşi a invocat acest motiv de recurs şi a arătat că instanţa de apel, în general, a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1270 C. civ. recurenta-reclamantă nu face decât să repună în discuţie situaţia de fapt pe baza căreia instanţa de apel a pronunţat soluţia atacată.

Or, ceea ce recurenta-reclamantă solicită de fapt prin memoriul de recurs este ca instanţa de recurs să procedeze la stabilirea unei alte situaţii de fapt în prezenta speţă, pentru ca aplicând aceleaşi texte de lege la această nouă situaţie de fapt, soluţia instanţei de apel să fie la rândul său modificată.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În speţă, recurenta-reclamantă nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici la adresa deciziei atacate, întrucât recurenta nu indică şi care sunt normele de drept material în funcţie de care instanţa de apel a ignorat şi aplicat greşit şi nelegal prevederile contractuale.

Totodată, se constată că argumentele invocate de recurenta-reclamantă vizează de fapt o chestiune de apreciere a probelor de către instanţa de apel, care nu face obiectul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta punând în discuţie aprecierea probelor de la dosar, iar nu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel.

În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel prin admiterea apelului pârâtei şi respingerea acţiunii reclamantei.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 373 din 26 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 373 din 26 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.