Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5162/2004 AI generated

Comprehensive claim; automatic reclassification of appeal as recourse under value threshold exception

Case Number Decizia nr. 5162/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeal as a matter of public order, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal for redetermination, effectively holding that the appellant's initial recourse was procedurally invalid. The dispute concerned a commercial claim for unpaid telephone services, where the first instance court had dismissed the action as time-barred, and the appellate court affirmed this decision despite the appellant’s appeal. The decisive legal basis was the automatic invocation of the exception of illegality of the appeal under Article 2821 of the Code of Civil Procedure, as the value of the object of the dispute was below 200 million lei, rendering the first-instance decision not subject to appeal but only to recourse, which the lower appellate court failed to correctly qualify.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 2821 C. proc. civ, art. 7208 C. proc. civ, art. 282 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. pen, art. 299 alin. (3) C. proc. civ; Comprehensive claim; automatic reclassification of appeal as recourse under value threshold exception: The dispute concerned a commercial claim for unpaid telephone services, where the first instance court had dismissed the action as time-barred, and the appellate court affirmed this decision despite the appellant’s appeal. The decisive legal basis was the automatic invocation of the exception of illegality of the appeal under Article 2821 of the Code of Civil Procedure, as the value of the object of the dispute was below 200 million lei, rendering the first-instance decision not subject to appeal but only to recourse, which the lower appellate court failed to correctly qualify.

Keywords

AI generated
article of civil procedure value in dispute threshold value procedural orders commercial matter appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 2821 C. proc. civ.

Basis for remanding the case to correctly qualify the judicial remedy as recourse instead of appeal due to the value of the dispute.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta R. S.A. D.T. Dolj a chemat în judecată pe pârâta SC A.T.S. S.R.L. Bucovăț pentru a fi obligată la plata sumei de 5.220.722 lei reprezentând contravaloare contraprestații telefonice.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 5205 din 11 septembrie 2003, a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 63 din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reținând că, dreptul la acțiune al reclamantei este prescris în raport de prevederile Decretului nr. 167/1958, excepția cu acest obiect fiind greșit respinsă de instanța de fond.

În contra menționatei decizii a declarat recurs reclamanta pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La termenul din 30 noiembrie 2004, Înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 2821 C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său.

Excepțiile invocate sunt întemeiate.

În speță hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003 care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță, sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.

Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV din Codul de procedură civilă: Apelul.

Prin urmare, în cauza de față, curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei, iar potrivit normelor citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. pen., va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa decizia instanței de apel și făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) va trimite cauza la Curtea de Apel Craiova pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC R. S.A. D.T. DOLJ împotriva deciziei nr. 63 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Craiova pentru soluționarea căii de atac conform art. 2821 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 noiembrie 2004.