Prematurity of recusal appeal pending merits resolution under Art. 53 Code of Civil Procedure

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 22 februarie 2016 sub nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenta "Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov, Grupul de Intervenţie nr. 3, Detaşamentul de Pompieri "Chimiştilor", a solicitat instanţei obligarea pârâţilor la plata contravalorii drepturilor băneşti pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică şi sărbători legale, si anume a sporului de 100% pentru munca prestată în aceste zile aşa cum sunt "prevăzute în legea specială, pentru perioada 01 ianuarie 2013 - prezent şi în continuare, pe toata durata existentei contractului de muncă; obligarea pârâţilor la plata contravalorii orelor suplimentare prestate si acordării repausului săptămânal începând cu data de 01 ianuarie 20l3 - prezent, şi în continuare pe toată durata existenţei contractului de muncă; obligarea pârâţilor la plata contravalorii sporului pentru orele prestate cu serviciul de noapte, începând cu 01 ianuarie 2013 - prezent, şi în continuare pentru toată durata existenţei contractului de muncă, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1719 din 28 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenta "Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov, Grupul de Intervenţie nr. 3, Detaşamentul de Pompieri "Chimiştilor".

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.

La termenul din 31 ianuarie 2019, apelantul A. a formulat oral cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată - d-na judecător B., iar la termenul din 7 februarie 2019, a depus în scris cererea de recuzare invocând faptul că în dosarul nr. x/2016, unde acesta era parte, completul de la Curtea de Apel Bucureşti, din care făcea parte şi d-na judecător B. a dispus reducerea în mod nejustificat a cheltuielilor de judecată ce îi reveneau.

În drept, petentul A. şi-a întemeiat cererea de recuzare pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, recurentul A. a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului şi schimbarea încheierii atacate astfel cum a formulat în scris. Recursul nu a fost încadrat în drept, însă prin răspunsul la întâmpinările intimaţilor, recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4-6, 8 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susţine că din încheierea de şedinţă din 7 februarie 2019, se poate observa că nu s-a specificat care este obiectul dosarului anterior, respectiv acordarea concediului paternal, acesta fiind elementul principal al examinării imparţialităţii sau a lipsei acesteia din dosarul curent şi anterior, iar nu în sens generalist, respectiv respectarea anumitor drepturi.

Or, aspectele sesizate din procesul ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 privind acordarea concediului paternal, sunt cele în care nu i-a fost acordat un drept fundamental şi pentru care a fost obligat la cheltuieli de judecată, iar în urma procesului, acest drept elementar i-a fost acordat după mai bine de 18 luni şi nu după o luna, aşa cum se specifică în lege, făcând ca acordarea acestuia la finalul procesului să nu aibă nicio utilitate.

În opinia sa, reducerea cheltuielilor de judecată, nu poate fi decât o sancţiune dată celui abuzat şi o încurajare a părţii de rea-credinţă, de a nu respecta legea.

În acest context, recurentul susţine că un drept constituţional, acela în care cel care încalcă legea plăteşte toate daunele, este unul eronat interpretat şi greu de anticipat în speranţa unei stări naturale de bine pentru viitor.

Pornind de la acest lucru, recurentul arată că se poate observa că nu plângerea făcută de acesta la Inspecţia Judiciară este elementul principal de examinare al cererii de recuzare, ci această rezoluţie de clasare a plângerii făcute şi soluţionată într-un termen nelegal, nu poate fi invocată de d-na judecător B., pentru a prezuma o anumită legalitate a deciziei în dosarul anterior.

Prin întâmpinările, depuse la 16 mai 2019 de intimaţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenta "Dealul Spirii" al Municipiului Bucureşti - Ilfov şi de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinările intimaţilor, depus la 18 iunie 2019, recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4-6, 8 C. proc. civ. şi a solicitat înlăturarea susţinerilor intimaţilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a formulat punct de vedere prin care a arătat că achiesează la concluziile raportului.

Analizând recursul din perspectiva art. 53 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul are ca obiect încheierea din 7 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, într-un litigiu de muncă.

Verificând evidenţa informatizată a instanţei în sistemul Ecris, se constată că prin încheierea din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a suspendat, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 28 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie.

În acest context, se reţine că apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 28 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale nu a fost soluţionat la data promovării prezentei căi de atac.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ. "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., "când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă".

Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a ll-a ale aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care această din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluţionat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau (...) la prima instanţă", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective şi pronunţarea unei hotărâri definitive, în înţelesul art. 634 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, respectiv data de 26 februarie 2019, cauza în care s-a pronunţat această încheiere nu fusese soluţionată pe fond. Aşadar, judecarea apelului nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluţionarea cauzei în fond, este prematur formulat.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) şi în raport cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca prematur, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 07 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii DETAŞAMENTUL DE POMPIERI "CHIMISTILOR", GRUPUL DE INTERVENTIE NR. 3, INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ "DEALUL SPIRII" BUCUREŞTI-ILFOV şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE-DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.