Cancellation appeal denied where recusal grounds allegedly omitted were actually examined and classified as substantive errors rather than material errors or legal nullities

Asupra contestaţiilor în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 226/15.02.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat nule recursurile declarate de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 627/Ap/26.04.2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant C. împotriva aceleiaşi decizii şi a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 1014/Ap/12.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1- 9, iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor; pe de altă parte, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În acest context, a apreciat că S.C. A. S.R.L. a invocat doar formal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, respectiv art. 224 din Legea nr. 31/1990, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.

Astfel, cu privire la motivul de recurs vizând greşita apreciere a valorii despăgubirii ce se cuvine reclamantului, a apreciat că argumentele aduse de recurentă (sustragerea de bunuri din societate de către reclamant, raportul de expertiză întocmit de expertul D. şi momentul la care se impune determinarea pasivului social) nu vizează legalitatea hotărârii, ci temeinicia sa.

A notat instanţa supremă că autoarea căii de atac a invocat greşita aplicare a legii, susţinând că instanţa de apel nu a avut în vedere comportamentul asociatului exclus (aspect determinant în stabilirea beneficiilor cuvenite la data excluderii acestuia din societate) şi prejudicierea astfel a societăţii şi a contestat modul de stabilire a elementelor de activ, dar că toate aceste aspecte vizează, de asemenea, netemeinicia hotărârii atacate, exprimând nemulţumirea recurentei cu privire la situaţia de fapt, respectiv la interpretarea dată de instanţa de apel probelor în baza cărora a fost soluţionată cererea de apel, aspecte care exced controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Totodată, a apreciat că nu pot fi reţinute nici argumentele vizând greşita obligare a recurentei la plata sumei de 5.500 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamantul C. pentru repunerea cauzei pe rol, precum şi suportarea sumelor de care acesta a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar, întrucât verificarea cuantumului cheltuielilor de judecată, prin prisma dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. presupune examenul aspectelor ce ţin de temeinicia modului de soluţionare a acestui capăt de cerere accesoriu, care scapă controlului de legalitate specific recursului.

Prin urmare, raportat la modul de redactare a cererii de recurs, instanţa supremă a apreciat că S.C. A. S.R.L. nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost doar formal invocat.

Cu privire la recursul declarat de B., Înalta Curte a reţinut că sigura critică invocată de această recurentă vizează faptul că nu a fost înlăturată de la plata cheltuielilor de judecată, deşi a fost admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Astfel, instanţa de recurs a apreciat că, deşi a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul nu conţine niciun argument de nelegalitate cu privire la decizia atacată.

Recursul declarat de C. împotriva deciziei civile nr. 627/Ap/26.04.2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost respins ca nefondat, instanţa supremă reţinând, în esenţă, că în acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, calitatea procesuală pasivă aparţine în exclusivitate societăţii comerciale, dar şi că instanţa de apel a arătat considerentele pentru care a apreciat că în speţă calitatea procesuală pasivă aparţine în exclusivitate societăţii.

De asemenea, a apreciat că susţinerile acestui recurent, în sensul că instanţa de apel nu a analizat actul juridic care a stat la baza acţiunii, respectiv excluderea din S.C. A. S.R.L., care a generat litigiul dedus judecăţii, nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât motivul de nelegalitate sus-menţionat vizează interpretarea dată actului juridic încheiat de părţile litigante, care guvernează raporturile dintre acestea şi în legătură cu care s-a născut diferendul între ele, iar nu interpretarea dată de instanţă probelor administrate în vederea soluţionării cauzei sau situaţia de fapt ce stă la baza litigiului.

Tot nefondat a fost apreciat a fi şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de recurs a reţinut că situaţia de fapt expusă de recurent cu privire la sumele pe care le-a acordat cu titlu de împrumut S.C. A. S.R.L. şi la actele de vânzare-cumpărare încheiate de această pârâtă, având ca obiect bunuri din patrimoniul societăţii, reprezintă aspecte care exced căii de atac a recursului, dar şi că, aşa cum reiese din argumentele expuse anterior, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. a fost legal soluţionată.

Cu privire la critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 136 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, ce poate fi invocată în orice stadiu al pricinii, motiv pentru care dispoziţiile art. 136 şi art. 158-166 C. proc. civ., invocate de recurent, care reglementează excepţiile de procedură, nu sunt incidente în cauză.

Cu privire la recursul declarat de B. împotriva deciziei civile nr. 1014/Ap/12.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, instanţa supremă a reţinut că, având în vedere că în considerentele deciziei civile nr. 627/Ap/26.04.2016 s-a menţionat în mod expres că urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. vor fi respinse faţă de această pârâtă şi cererile privind suportarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a sumelor reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului C., în mod legal instanţa de apel, prin decizia recurată, a respins cererea de completare a dispozitivului.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. şi B. au formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea sa, anularea în parte a deciziei nr. 226/15.02.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, numai în ceea ce priveşte dispoziţiile din dispozitiv vizând constatarea nulităţii recursurilor declarate de S.C. A. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 627/Ap/26.04.2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi rejudecarea recursurilor, în sensul admiterii lor.

Prin contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L., autoarea căii de atac a evocat dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. şi a susţinut că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, dar şi că instanţa supremă a omis să cerceteze motivele de nelegalitate invocate, limitându-se la a soluţiona recursurile exclusiv prin prisma nulităţii prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În susţinerea motivului de contestaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., a arătat că instanţa de recurs a fost în eroare atunci când a invocat excepţia nulităţii recursului, atât timp cât, prin cererea de recurs, a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a dezvoltat critici în susţinerea acestuia.

În continuare, a susţinut că a invocat în mod expres prin memoriul de recurs încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 224 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, arătând, în esenţă, că, potrivit acestora, beneficiile la care este îndreptăţit asociatul exclus nu se pot raporta la valoarea bunurilor imobile, atât timp cât valoarea de piaţă a acestora nu este identică cu valoarea reală a activului patrimonial, care trebuie stabilit prin raportare la înregistrările contabile, iar asemenea critici vizează nelegalitatea deciziei atacate.

A arătat această contestatoare că o altă critică de nelegalitate formulată prin memoriul de recurs viza soluţia dată cererii privind cheltuielile de judecată acordate părţii adverse şi, în opinia sa, ea putea fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., întrucât argumentele invocate ţineau de greşita aplicare a art. 274 C. proc. civ.

Subsumat motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a susţinut că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivele de recurs invocate, cu toate că acestea erau expres indicate în memoriul de recurs, fiind totodată individualizate sub aspectul încadrării în drept, al evocării motivelor de nelegalitate şi al dezvoltării acestora.

În acest sens, a arătat că omisiunea a fost cauzată de eroarea cu privire la împrejurarea că cererea de recurs nu ar cuprinde motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, în condiţiile în care analiza acesteia relevă că a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 274 C. proc. civ.

Prin contestaţia sa în anulare, contestatoarea B. a invocat aceleaşi aspecte, susţinând că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

Astfel, a evocat dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. şi a susţinut că dezlegarea dată de instanţa de recurs excepţiei nulităţii recursului pe care îl declarase este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanţa nu a observat că a indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a dezvoltat critici care îi pot fi încadrate.

În acest sens, a arătat că a invocat prin memoriul de recurs încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., susţinând că, raportat la sus-menţionatul text de lege, ca o consecinţă a admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, nu putea fi menţinută soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 36.656,89 RON.

De aceea, a apreciat că o atare critică formulată prin memoriul de recurs vizează legalitatea, iar nu temeinicia deciziei atacate.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivele de nelegalitate pe care le-a invocat, limitându-se la a soluţiona recursul exclusiv prin prisma nulităţii prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

A subliniat această contestatoare că în mod injust s-a apreciat că recursul este nemotivat, în condiţiile în care a indicat în mod expres prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a dezvoltat critici care se subsumează acestei ipoteze.

În final, a conchis că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivele de recurs invocate, care erau individualizate sub aspectul încadrării în drept, al evocării motivelor de nelegalitate şi al dezvoltării acestora.

Analizând contestaţiile în anulare, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Prin "greşeală materială" în sensul primei teze a articolului mai sus evocat se înţelege o greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Prin urmare, este vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.

Astfel, pe calea contestaţiei în anulare nu se pot remedia greşeli de judecată, legea neurmărind să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă.

În speţă, contestatoarele invocă drept "greşeală materială" faptul că în mod eronat instanţa de recurs a invocat excepţia nulităţii recursului, atât timp cât, prin cererile de recurs, au indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au dezvoltat critici în susţinerea acestuia.

Or, aceste susţineri ţin de o pretinsă eroare de judecată, iar nu de o eroare materială în sensul art. 318 C. proc. civ. teza I, câtă vreme instanţa de recurs a făcut referire la motivele de recurs invocate de autoarele căii de atac, cu privire la care a apreciat însă că vizează netemeinicia deciziei atacate, astfel încât a ajuns la concluzia că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost doar formal indicat.

Pe de altă parte, potrivit art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Dispoziţiile sus-menţionate, fiind de strictă interpretare, au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de casare sau de modificare, atunci când recursul a fost respins sau admis în parte, iar nu în ipoteza constatării nulităţii sale.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte notează că, în speţă, având în vedere numeroasele aspecte vizând situaţia de fapt şi modul de administrare şi interpretare a probelor invocate de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., instanţa de recurs a grupat criticile dezvoltate de aceasta, reţinând că nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate indicat în mod expres în memoriul de recurs şi nici în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă B., instanţa supremă a reţinut că, deşi a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta nu conţine niciun argument de nelegalitate cu privire la decizia atacată.

În consecinţă, instanţa de recurs a dat eficienţă dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a constatat nulitatea recursurilor.

Totodată, Înalta Curte constată că prin contestaţiile în anulare au fost reluate, în parte, criticile invocate în susţinerea recursurilor, cu toate că acestea au fost avute în vedere de instanţă la soluţionarea acestora.

În acest context, trebuie menţionat că, prin utilizarea acestei proceduri, contestatoarele urmăresc în realitate să acceadă în mod nepermis la calea unui recurs la recurs, câtă vreme instanţa supremă a luat în analiză motivele pretins necercetate, le-a dat o anumită calificare, pe care autoarele căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare înţeleg să o critice.

Înalta Curte subliniază că verificarea modului în care instanţa de recurs a apreciat cu privire la încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de textele de lege nu poate face obiectul contestaţiei în anulare.

Aceasta, întrucât, punând în discuţie acest aspect, autoarele căii de atac urmăresc, în fapt, rejudecarea excepţiei nulităţii recursului. Or, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate eventuale greşeli de judecată, căci altfel ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac, astfel încât contestaţia în anulare ar deveni o cale ordinară de atac.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cele două contestaţii în anulare sunt nefondate, motiv pentru care urmează ca, în temeiul art. 320 C. proc. civ., să le respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele S.C. A. S.R.L. şi B. împotriva deciziei nr. 226/15.02.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 decembrie 2017.