Recus dismissal: Appeal against refusal to clarify foreign judgment recognition order denied as unfounded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the recusal, leaving in force the lower courts' rejection of the petitioner's request to clarify a 2003 domestic judgment. The dispute concerned whether the 2003 decision, which recognized the effects of a 2000 Canadian divorce decree in Romania, could be clarified via a motion for clarification to include the name-change provisions from a subsequent 2000 clarifying judgment issued by the same foreign court. The High Court held that the motion was legally deficient because the party sought to modify the operative part of the judgment rather than clarify ambiguity, as the 2003 decision only recognized the effects of the initial 2000 judgment; the subsequent clarifying judgment had not been submitted or requested for recognition in the original proceedings, violating the principle of dispositiveness and the scope of Article 281(1) of the old Code of Civil Procedure, which limits clarification to the understanding, extent, or application of the existing dispositive.
Legislator headnote
AI generatedart. 169 din Legea nr. 105/1992, art. 2811 alin. (1) C. proc. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ; Recus dismissal: Appeal against refusal to clarify foreign judgment recognition order denied as unfounded: S-a avut în vedere că prin solicitarea pârâtei de lămurire a acestei hotărâri în sensul de a se menţiona că, după desfacerea căsătoriei conform sentinţei civile, pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de C., s-a tins practic la modificarea dispozitivului şi adăugirea acestuia, lucru care nu este posibil pe calea procedurii de lămurire a hotărârii reglementată de art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea judecătorească nr. x din 9 ianuarie 2000, pronunţată de Curtea Supremă din Columbia Britanică - Vancouver Canada, s-a declarat desfăcută căsătoria soţilor A. şi B. pe data de 9 ianuarie 2000.
Ulterior, la data de 3 martie 2000, prin hotărârea cu acelaşi număr, aceeaşi instanţă a clarificat hotărârea pronunţată la data de 9 ianuarie 2000 în sensul că, în conformitate cu Secţiunea 5 din Legea privind numele, "soţia va purta din acest moment numele de C.."
Prin sentinţa nr. 283 din 24 aprilie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă a admis cererea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta A..
A dispus recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii judecătoreşti nr. x din 9 ianuarie 2000, pronunţată de Curtea Supremă din Columbia Britanică - Vancouver Canada, prin care s-a declarat desfăcută căsătoria soţilor A. şi B. pe data de 9 ianuarie 2000.
Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă petenta C., prin mandatar D. conform procurii autentificate sub nr. x din 6 septembrie 2016 la Consulatul General al României din Vancouver Canada, a solicitat, în temeiul art. 443 alin. (1)-(3) Noul C. proc. civ., să se dispună prin încheiere "lămurirea" sentinţei civile nr. 283 din 24 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2003, în sensul de a se menţiona şi faptul că după desfacerea căsătoriei conform sentinţei civile, pârâta a revenit la numele avut anterior căsătoriei, acela de C..
În motivare petenta a arătat că este nevoită să formuleze această cerere, deoarece Canada nu este semnatară a Convenţiei de la Haga, iar pentru obţinerea actelor sale de stare civilă pe teritoriul României este obligatoriu să se menţioneze faptul că a revenit după divorţ la numele purtat anterior căsătoriei, acela de C..
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 martie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 283 din data de 24 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, formulată de pârâta C., în contradictoriu cu reclamantul B., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, după cum rezultă din prevederile art. 281 indice 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Or, prin sentinţa civilă nr. 283 din data de 24 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis cererea de recunoaştere a hotărârii străine formulată de reclamantul B. şi au fost recunoscute pe teritoriul României efectele hotărârii judecătoreşti nr. x din data de 9 ianuarie 2000 a Curţii Supreme din Columbia Britanică.
Tribunalul a reţinut că în procedura de recunoaştere a unei hotărâri străine, în ipoteza admiterii cererii, instanţa doar admite cererea de recunoaştere şi recunoaşte efectele acestei hotărâri, fără a putea proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei, după cum rezultă din prevederile art. 169 din Legea nr. 105/1992.
S-a avut în vedere că prin solicitarea pârâtei de lămurire a acestei hotărâri în sensul de a se menţiona că, după desfacerea căsătoriei conform sentinţei civile, pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de C., s-a tins practic la modificarea dispozitivului şi adăugirea acestuia, lucru care nu este posibil pe calea procedurii de lămurire a hotărârii reglementată de art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva evocatei încheieri a formulat apel pârâta C., cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii apelate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii astfel cum a fost formulată, în sensul menţionării în dispozitivul sentinţei civile nr. 283 din 24 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2003 şi a faptului că se recunosc pe teritoriul României efectele hotărârii judecătoreşti nr. x din data de 9 ianuarie 2000 a Curţii Supreme din Columbia Britanică aşa cum aceasta a fost clarificată în data de 03 martie 2000, în sensul că "în conformitate cu Secţiunea 5 din Legea privind Numele, soţia va purta din acest moment numele dinaintea căsătoriei, respectiv de C.".
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia nr. 650 A din 17 august 2017, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă C., împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 20 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2003, în contradictoriu cu reclamantul B..
Sub un prim aspect Curtea a reţinut că, faţă de data iniţierii demersului judiciar, legea procedurală aplicabilă prezentului apel, ca etapă a procesului început în 2003, este cea care se regăseşte în vechiul C. proc. civ. intrat în vigoare în anul 1865.
Cât priveşte fondul solicitării, Curtea de apel a confirmat raţionamentul primei instanţe, apreciind că cererea este nefondată în contextul în care părţile au omis să prezinte instanţei de recunoaştere cea de-a doua hotărâre străină prin care se pretinde că au fost clarificate menţiunile hotărârii judecătoreşti nr. x din data de 9 ianuarie 2000 a Curţii Supreme din Columbia Britanică.
Curtea a subliniat că admiterea solicitării de lămurire ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii", a principiului disponibilităţii prin lărgirea cadrului procesual obiectiv dedus judecăţii.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă C. solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei apelate în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii apelate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii aşa cum a fost formulată, în sensul că în dispozitivul sentinţei civile nr. 283 din 24 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2003, se va menţiona şi faptul că se recunosc pe teritoriul României efectele hotărârii judecătoreşti nr. x din data de 9 ianuarie 2000 a Curţii Supreme din Columbia Britanica aşa cum a fost clarificată în data de 3 martie 2000, în sensul că "în conformitate cu Secţiunea 5 din Legea privind Numele, soţia va purta din acest moment numele dinaintea căsătoriei, respectiv de C.".
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Făcând trimitere la doctrina de specialitate recurenta precizează că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care prin hotărârea recurată s-a limitat la a face simple constatări cu privire la existenţa raporturilor dintre părţi.
Apreciază recurenta-reclamantă că, în condiţiile în care aceasta este singura motivare existentă în cadrul sentinţei cu privire la problema dedusă judecăţii devine evidentă încălcarea obligaţiei care incumbă instanţei de fond de a indica în suficient detaliu silogismul juridic în baza căruia aceasta şi-a format convingerea ca a condus la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Din perspectiva motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă următoarele aspecte de nelegalitate.
Din dispoziţiile art. 443 alin. (1) din Noul C. proc. civ. care au preluat dispoziţiile art. 2811 alin. (1) din fostul C. proc. civ. rezultă că, prin lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 283 din data de 24 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă nu se încalcă astfel puterea lucrului judecat, în sensul că se recunosc pe teritoriul României efectele hotărârii judecătoreşti nr. x din data de 9 ianuarie 2000 a Curţii Supreme din Columbia Britanica aşa cum a fost clarificată în data de 3 martie 2000 (la aproape două luni diferenţă) în sensul precizării că "în conformitate cu Secţiunea 5 din Legea privind Numele, soţia va purta din acest moment numele dinaintea căsătoriei, respectiv de C.".
Consideră recurenta că nu poate fi vorba de modificarea dispozitivului, ci de clarificarea măsurilor dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte, această procedură fiind pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi de executare, ceea ce se şi întâmpla în prezent.
Contrar celor expuse prin încheierea apelată, recurenta arată că dispozitivul sentinţei civile nr. 283 din data de 24 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă menţionează foarte clar că "recunoaşte pe teritoriul României efectele hotărârii judecătoreşti nr. x din 9 ianuarie 2000 pronunţată de Curtea Supremă din Columbia Britanică - Vancouver Canada, prin care s-a declarat desfăcută căsătoria soţilor A. si B. pe data de 9 ianuarie 2000", prin aceeaşi hotărâre nr. x făcându-se dovada la pagina nr. 5 din dosar că, în data de 3 martie 2000, aceeaşi instanţă a clarificat că "în conformitate cu Secţiunea 5 din Legea privind Numele, soţia va purta din acest moment numele de C.".
Consideră recurenta, faţă de cele arătate, că instanţa avea aşadar posibilitatea de a constata existenţa anumitor consecinţe dintr-un fapt cunoscut - cum este acela că recurenta beneficiază de efectele hotărârii judecătoreşti nr. x/2000 pronunţată de Curtea Supremă din Columbia Britanică -Vancouver Canada, prin care s-a declarat desfăcută căsătoria soţilor A. şi B. cu consecinţa că aceeaşi instanţă a clarificat că "în conformitate cu Secţiunea 5 din Legea privind Numele, soţia va purta din acest moment numele de C.".
Precizează recurenta că a aduce altă interpretare acestei situaţii presupune a ignora realitatea situaţiei de fapt, care face imposibilă o altă abordare a chestiunii supuse judecăţii.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Critica subsumată motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită faţă de faptul că, astfel cum rezultă din lecturarea considerentelor deciziei, hotărârea recurată este motivată punctual instanţa fiind obligată însă a-şi adapta analiza legalităţii şi temeiniciei sentinţei apelate la particularităţile impuse, pe de-o parte de specificul procedurii reglementate de Legea nr. 105/1992 sub care a fost pronunţată sentinţa nr. 283 din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti şi pe de altă parte de calea aleasă de recurentă pentru valorificarea dreptului pretins.
Cu alte cuvinte, limitările controlului jurisdicţional - cât priveşte expunerea raţionamentului instanţei în cadrul considerentelor - aspect criticat de recurentă, au fost impuse astfel de specificul domeniului de reglementare al procedurii prevăzute de art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. aleasă de recurentă în valorificarea drepturilor sale, în respectarea principiului disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Nici critica subsumată art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită pentru motivele ce se vor arăta.
Potrivit art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Conform acestui text de lege, procedura astfel reglementată are ca finalitate lămurirea dispozitivului hotărârii în situaţia în care acesta nu este suficient de clar, pentru a se preîntâmpina astfel dificultăţilor ce ar putea apărea în executare.
Aşadar în aplicarea acestui text de lege, instanţa a avut a analiza numai măsurile dispuse prin hotărârea a cărei lămurire se solicită.
În prezenta cauză, prin demersul judiciar iniţiat în temeiul art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. recurenta a avut în vedere, în fapt, modificarea dispozitivului evocatei sentinţe.
Aceasta întrucât prin sentinţa nr. 283 din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti s-a admis cererea de recunoaştere pe teritoriul României numai a efectelor hotărârii judecătoreşti nr. x din 9 ianuarie 2000 a Curţii Supreme din Columbia Britanică, conform art. 169 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat, în contextul în care în primul cadru procesual nu a fost formulată şi o cerere referitoare la recunoaşterea efectelor hotărârii judecătoreşti nr. x din 3 martie 2000 a Curţii Supreme din Columbia Britanică, aceasta nefiind nici depusă la dosar, împrejurare faţă de care dispozitivul sentinţei nr. 283 din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă este suficient de clar şi nu cuprinde dispoziţii potrivnice, aspect corect reţinut de instanţa de apel.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 650 A din 17 august 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 noiembrie 2017.