Inadmissibility of cassation appeal due to value threshold for final appellate decisions

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A. - prin SUCURSALA HUNEDOARA, în contradictoriu cu intervenientul forţat C., solicitând instanţei ca, în urma parcurgerii procedurii prealabile scrise şi a legalei citări a părţilor, respectiv, după administrarea probatoriului încuviinţat, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei B. S.A. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 375.000 RON cu titlu de reparaţie patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial suferit ca urmare a accidentului de circulaţie produs în data de 22 iunie 2013, pe DN 7, în afara localităţii Sibot, jud. Alba, în urma căruia reclamanta a rămas cu infirmitate fizică; obligarea pârâtei B. S.A. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 53.166 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul patrimonial suferit ca urmare a accidentului de circulaţie, reprezentând cheltuieli medicale directe şi accesorii, asistenţa unei alte persoane pe întreaga perioadă de recuperare medicală, precum şi venitul nerealizat de la data accidentului şi până în prezent, şi, obligarea pârâtei B. S.A. la plata în favoarea reclamantei a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate asupra sumelor solicitate, începând cu data de 30 iulie 2014, şi până la plata efectivă, în temeiul art. 36 alin. (1) şi art. 37 din Normele R.C.A. aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, cu obligarea pârâtei B. S.A. la plata în favoarea reclamantei a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul prevederilor art. 453 Noul C. proc. civ., în cuantumul şi specificaţia pe care le va dovedi până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului, conform art. 452 Noul C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 253/CA/2016, pronunţată la data de 06 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Bucureşti- pentru Sucursala Hunedoara, şi în consecinţă: a obligat pârâta să achite în favoarea reclamantei suma de 2477 RON, cu titlu de daune materiale, şi suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere aferente sumelor acordate în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 30 iulie 2014 şi până la achitarea sumei datorate; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în sumă de 2.565,55 RON, şi a respins cererea martorului pentru rambursarea cheltuielilor de transport, sentinţă care a fost menţinută, prin respingerea apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva acesteia, prin decizia nr. 609/2016 de la 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Pârâta B. S.A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) şi art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi orice alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie decizia nr. 609/2016 din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 253/CA/2016 din 06 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (în soluţionarea cererii reclamantei A., care este o cerere în despăgubiri cu titlul de reparaţie patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial suferit ca urmare a producerii unui accident de circulaţie (suma de 375.000 RON), şi, respectiv, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul patrimonial suferit (53.166 RON), şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi calculate asupra sumelor solicitate), decizie care are caracter definitiv de la pronunţarea sa.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În atari condiţii, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunţarea sa, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, "efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

Astfel, hotărârilor pronunţate în apel, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Or, această ipoteză este aplicabilă şi în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 16 noiembrie 2016, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

Totodată, dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, conform cărora "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Astfel, pentru toate aceste considerente şi prevederi legale, Înalta Curte apreciază că formularea recursului de faţă încalcă principiul legalităţii căii de atac, în raport de prevederile art. 457 Noul C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exerciţiul căilor de atac fiind pus la dispoziţia părţilor, în limitele şi condiţiile legii.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Pentru toate aceste considerente, şi, având în vedere că cererea pendinte este o cerere în pretenţii de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., cu o valoare de până la 500.000 RON, se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 609/2016 din 16 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.