Contractual service claim fails; contracts lapsed by term, lower rulings upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. obligarea acesteia la plata sumei de 7.894.456,5 RON reprezentând lucrări de tratare, eliminare/valorificare a deşeurilor periculoase şi solului contaminat prestate în temeiul contractului de Asociere în Participaţiune nr. x/30.07.2012 şi a contractului de prestării servicii nr. x/30.07.2012.

În drept, a invocat prevederile art. 1270, 1531 Noul C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 497 din 2 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2014, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei S.C.A. S.A. prin administrator judiciar C..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 934 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C.A. S.A. prin administrator judiciar C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C.A. S.A. prin administrator judiciar C. şi prin administrator special D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în sinteză, că acest motiv de recurs devine incident nu numai în cazurile în care motivele pentru care s-a adoptat o anumită soluţie lipsesc cu desăvârşire, dar şi în cazul în care motivarea dată de instanţă este superficială, rezumându-se la reproducerea considerentelor hotărârii atacate. S-a mai arătat că într-o astfel de situaţie partea ale cărei pretenţii au fost respinse de instanţă este împiedicată să dezvolte şi să combată raţionamentele instanţei de apel, în condiţiile în care acestea lipsesc din conţinutul hotărârii.

Absenţa considerentelor din cadrul unei hotărâri judecătoreşti sau superficialitatea acestora conduce la concluzia că, în realitate, respectiva hotărâre judecătorească nu este motivată, a mai menţionat recurenta-reclamantă, subliniind în acest context că tocmai într-o asemenea situaţie ne aflăm în cazul de faţă întrucât instanţa de apel nu a motivat hotărârea adoptată.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că, deşi a invocat mai multe motive de apel, instanţa de prim control judiciar, după ce a făcut o expunere a susţinerilor părţilor şi a situaţiei de fapt reţinută de Tribunalul Bacău, a precizat următoarele:

"Motivarea primei instanţe, însuşită de-altfel de către Curte, este încetarea de drept, prin ajungere la termen (30.07.2013) a celor două contracte invocate prin acţiunea introductivă, cu consecinţa lipsei contractului, ca temei al răspunderii civile contractuale"

Aşadar, recurenta solicită a se constata că instanţa de apel a adoptat o hotărâre fără a arăta argumentele care au condus-o la formarea acestei convingeri, fără a arăta argumentele de drept şi de fapt incidente în cauză, fără a oferi argumente cu privire la susţinerile reclamantei.

De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a oferit o motivare nici cu privire la fondul cauzei întrucât nu a făcut altceva decât să preia tale quale motivarea instanţei de fond fără a aduce argumente cu privire la soluţia adoptată şi fără a răspunde în vreun fel la susţinerile reclamantei.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel, care şi-a însuşit motivarea primei instanţe, printr-o interpretarea greşită a contractelor deduse judecăţii, a considerat în mod greşit că serviciile de piatră spartă spălată şi sol bioremediat efectuate în lunile octombrie 2013 şi noiembrie 3013, nu pot fi apreciate ca fiind efectuate în temeiul contractului nr. x/30.07.2012.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile materiale incidente în cauză şi nici de efectele clauzelor contractuale.

Astfel a menţionat că potrivit art. 1201 C. civ., părţile sunt ţinute de clauzele extrinseci la care contractul face trimitere şi că, în raport cu clauza 12.7 din contractul nr. x, părţile erau obligate să respecte nu numai clauzele prevăzute în Contractul nr. x, ci şi clauzele din Contractul nr. x, subliniind că interpretarea contractelor de către judecătorii apelului privind durata acestora este eronată, deşi instanţa constată fără echiovoc că în lunile octombrie şi noiembrie reclamanta a prestat serviciile ce au făcut obiectul acestora.

În continuare, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel trebuia să se raporteze şi la modul de prelungire a Contractului nr. x, aşa cum era prevăzut în art. 4.2 din Contractul nr. x

Or, prestarea de servicii în lunile octombrie şi noiembrie are drept efect prelungirea Contractului nr. x pe perioadă nedeterminată.

Faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, recurenta-reclamantă a considerat că aceasta s-a limitat în a analiza doar o parte a clauzelor contractuale din cadrul celor două convenţii, respectiv clauzele cu privire la durata de valabilitate a contractelor, fără însă a le analiza în raport de celelalte clauze contractuale şi de probele administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că în soluţionarea justă a cauzei, instanţa de apel trebuia să stabilească situaţia de fapt raportat la obiectul şi cauza pentru care a fost încheiat Contractul nr. x, întrucât facturile fiscale a căror contravaloare o solicită au fost emise în baza acestuia, şi nu în baza Contractelor de prestări servicii pe care B. le-a încheiat pentru realizarea obiectului contractului nr. x

Recurenta-reclamantă a solicitat a se observa că scopul pentru care s-a încheiat contractul nr. x este cel stabilit la art. 2.3, iar faptul că B. a încheiat contractul nr. x pe contul asocierii/în interesul asocierii, rezultă şi din obiectul contractului nr. x care este identic cu cel al contractului nr. x

Faţă de cele arătate, recurenta-reclamantă a solicitat a se constata că acest contract de asociere nr. 33 a continuat sa-şi producă efectele şi după data de 05.08.2013.

În raport cu cele prezentate, recurenta-reclamantă a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel interpretând greşit contractele deduse judecăţii a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului recurs.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 486 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

La data de 6 decembrie 2016, recurenta-reclamantă, prin administrator judiciar şi administrator special, a formulat o cerere de renunţare la judecata recursului, cerere respinsă prin încheierea de la termenul din 23 martie 2017, Înalta Curte constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiilor reglementate de art. 464 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 22 iunie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., faţă de care nici recurenta, nici intimata nu au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 19 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 23 noiembrie 2017, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C.. şi prin administrator special D. împotriva deciziei nr. 934/2016 din 21 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, raportat la temeiurile juridice invocate şi motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ.

Exprimarea clară a raţionamentului juridic, fundamentat pe argumentele juridice, şi evidenţierea logicii interne care a condus la adoptarea soluţiei constituie elemente obligatorii care definesc actul jurisdicţional şi care îi conferă forţa de convingere, constituind totodată o garanţie împotriva arbitrariului.

Critica recurentei vizează aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, dar argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, soluţia instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În speţă, criticile recurentei potrivit cărora instanţa de apel a păstrat motivarea primei instanţe şi nu a oferit o motivare nici cu privire la fondul cauzei, întrucât nu a făcut altceva decât să preia tale quale motivarea instanţei de fond fără a aduce argumente cu privire la soluţia adoptată şi fără a răspunde în vreun fel la susţinerile reclamantei, nu pot fi reţinute.

Astfel, este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, motivele invocate în apel au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

De altfel, se poate observa fără dubii că instanţa de apel a motivat decizia pronunţată, fiind analizate criticile formulate în apel, argumentând motivele pentru care a reţinut lipsa existenţei unui contract între părţi pentru pretenţiile cuprinse în cererea de chemare în judecată vizând contravaloarea unor servicii/lucrări efectuate de apelantă în lunile octombrie şi noiembrie 2013.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei vizând absenţa considerentelor din cadrul hotărârii judecătoreşti sau superficialitatea acestora, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele deciziei atacate, instanţa a răspuns argumentat criticilor care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv.

Astfel, criticile recurentei potrivit cărora instanţa de apel a adoptat o hotărâre fără a arăta argumentele care au condus-o la formarea acestei convingeri, fără a arăta argumentele de drept şi de fapt incidente în cauză, fără a oferi argumente cu privire la susţinerile reclamantei, nu pot fi primite, câtă vreme instanţa de apel a examinat problema de fond supusă judecaţii, analizând în mod efectiv dacă există o obligaţie asumată prin contract şi reţinând încetarea de drept prin ajungere la termen, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea contractuală.

Aşadar, observând considerentele deciziei criticate, contrar susţinerilor recurentei, se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă acţiunea în răspundere civilă contractuală având la bază contractul de asociere în participaţie nr. 33/30.07.2012 şi contractul de prestări servicii nr. x/30.07.2012, împrejurare faţă de care reclamanta invocă neîndeplinirea obligaţiilor de plată de către pârâtă în raport cu dispoziţiile art. 1270 şi 1531 din C. civ.

Se reţine că divergenţele între părţi vizează modalitatea de interpretare a clauzelor privind îndeplinirea obligaţiilor contractuale, reclamanta susţinând că şi-a îndeplinit obligaţiile referitoare la lucrările de tratare, eliminare/valorificare a deşeurilor periculoase şi solului contaminat prestate în temeiul contractului de asociere în participaţiune nr. x/30.07.2012 şi a contractului de prestării servicii nr. x/30.07.2012, motiv pentru care pârâta ar avea obligaţia achitării facturilor aferente lucrărilor din lunile octombrie şi noiembrie 2013, respectiv factura nr. x/12.12.2013 şi factura nr. x/12.12.2013.

De cealaltă parte, pârâta reclamă lipsa vreunui temei contractual în privinţa pretenţiilor solicitate de reclamantă, faţă de împrejurarea că actul juridic încheiat între părţi, respectiv contractul de asociere în participaţiune nr. x/30.07.2012 a încetat la data de 30.07.2013.

În cauză, se constată că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de prim control judiciar au analizat în mod judicios cauza prin prisma verificării îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale, reţinând că în lunile octombrie şi noiembrie 2013 nu exista o obligaţie contractuală a reclamantei de a presta servicii, respectiv de a încasa contravaloarea acestora şi nici o obligaţie a intimatei de a achita contravaloarea acestor servicii.

Astfel, se constată că în baza întregului probatoriu administrat instanţa de apel a interpretat termenii contractuali în raport de succesiunea executării obligaţiilor asumate convenite de părţi şi de normele legale incidente cauzei apreciind în mod corect că pârâta nu are obligaţia de plată a facturilor nr. x/12.12.2013 şi nr. y/12.12.2013, ca urmare a încetării contractului de asociere în participaţiune nr. x/30.07.2012 şi a lipsei unui contract în baza căruia să fie atrasă răspunderea civilă contractuală a pârâtei.

Cu privire la durata contractului de asociere în participaţie se reţine că, prin art. 3.1 părţile au stabilit că:

"Durata asocierii constituite în baza prezentului contract este egală cu durata de execuţie a viitorului contract în vederea adjudecării şi îndeplinirii căruia s-a încheiat asocierea, începând de la data semnării prezentului contract.", iar potrivit art. 8.1 lit. b) s-a prevăzut că "Asocierea în participaţiune îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor clauze: ... b) expirarea duratei pentru care s-a încheiat contractul de asociere." Totodată se reţine că, în conformitate cu clauza inserată la art. 12.7 din contractul de asociere în participaţie, prevederile acestuia se completează cu prevederile contractului de prestări servicii.

În baza contractului de asociere în participaţie nr. 33 din data de 30.07.2012, asociatul B. S.R.L. a încheiat în calitate de prestator, cu beneficiarul reprezentat de Asocierea formată din E.., F.., G. S.R.L. şi H. S.A., contractul de prestări servicii nr. x, în cuprinsul căruia părţile au prevăzut la art. 4.1 că durata acestuia este de 12 luni de la data semnării.

În raport cu aceste dispoziţii contractuale se constată că durata contractului de asociere în participaţie nr. 33 este strâns legată de durata contractului de prestări servicii nr. x, iar cum acesta din urmă a încetat prin ajungere la termen, respectiv la 30.07.2013 (pârâta S.C. B. S.R.L. perfectând de altfel un alt contract de prestări servicii nr. x/01.08.2013 cu S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar), a încetat şi contractul de asociere nr. 33 la aceeaşi dată, respectiv 30.07.2013.

Cauzele de încetare a contractului sunt prevăzute în art. 1321 din C. civ., potrivit căruia "Contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege."

Se reţine că, în mod corect, instanţa de apel prin interpretarea prevederilor contractuale referitoare la durata contractului de asociere în participaţie şi în acord cu dispoziţiile art. 1321 C. civ. a reţinut că durata acestuia este de 12 luni de la data semnării, respectiv de la 30.07.2012 la 30.07.2013 şi că odată cu încetarea contractului nr. x/30.07.2012 a încetat în baza art. 3.1 şi contractul de asociere în participaţie nr. 33.

De altfel, constatarea inexistenţei vreunei obligaţii de plată în sarcina pârâtei a avut la bază probele administrate la care instanţa de apel a făcut constant trimitere, stabilind şi valoarea probatorie a acestora.

Totodată, se observă că sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligaţiilor contractuale asumate de către părţile litigante recurenta-reclamantă tinde la schimbarea situaţiei de fapt, conform căreia contractul de asociere în participaţie nr. 33 a fost prelungit automat pe o perioadă nedeterminată, fără a fi necesară încheierea unui act adiţional, în conformitate cu art. 4.2 din contractul de prestări servicii nr. x/30.07.2012.

Or, după cum s-a reţinut în cauză în urma probatoriului administrat nu a operat o prelungire automată a contractului.

De altfel, odată cu încetarea contractului nr. x/2012, a încetat în temeiul art. 3.1 şi contractul de asociere în participaţie nr. 33/2012 dintre S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.A., orice servicii prestate de către reclamantă ulterior acestui moment nemaiavând caracter contractual.

Este de menţionat că instanţa de apel în mod legal a reţinut că dispoziţia cuprinsă în art. 4.2 din contractul de prestări servicii nr. x/30.07.2012 trebuie raportată la părţile contractante, pe de o parte şi la incidenţa dispoziţiilor art. 1951, 1953 C. civ., pe de altă parte, reclamanta fiind un terţ faţă de contractul de prestării servicii nr. 26.

Astfel, contractul de prestări servicii nr. x/30.07.2012 a fost perfectat între S.C. B. S.R.L. în calitatea de prestator şi Asocierea formată din E.., F.., G. S.R.L. şi H. S.A. în calitate de terţ beneficiar, context în care în relaţiile cu terţii răspunderea pentru obligaţiile contractuale revine părţii care a dat naşetere obligaţiei respective, în considerarea dispoziţiilor art. 4.2 din contractul de asociere în participaţie nr. 33 şi a prevederilor art. 1953 C. civ.

Mai mult, având în vedere că între părţi este vorba de un contract de asociere în participaţie, act juridic ce stă la baza pretenţiilor reclamantei, Înalta Curte reţine că esenţa unui asemenea contract o constituie împărţirea între partenerii contractuali a beneficiilor, sau, dacă este cazul, a pierderilor, participarea la beneficii şi la pierderi rezultând chiar din definiţia dată contractului de art. 1949 din C. civ.

Astfel, se constată că drepturile şi obligaţiile părţilor sunt guvernate de prevederile contractuale, precum şi de dispoziţiile art. 1949 - 1954 C. civ., menţionate expres în cuprinsul contractului de asociere în participaţie nr. 33 încheiat între părţi.

Faţă de natura juridică a contractului de asociere în participaţie şi de dispoziţiile art. 6.1 din contractul nr. x/30.07.2012, reclamanta ar fi avut posibilitatea să solicite repartizarea beneficiilor rezultate din activităţile comune desfăşurate de coasociaţi. Astfel, chiar dacă ar fi în vigoare contractul de asociere în participaţie şi chiar dacă ar fi reală împrejurarea că în lunile octombrie- noiembrie 2013 recurenta a prestat anumite activităţi, reclamanta nu era îndreptăţită să solicite de la pârâtă decât împărţirea beneficiilor, conform art. 6.1 din contractul nr. x, întrucât obligaţiile părţilor litigante sunt cele din contractul de asociere.

Faţă de aceste aspecte nu se poate reţine cu temei că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile legale incidente în cauză şi nici de efectele clauzelor contractuale, instanţa de prim control judiciar făcând o aplicare corectă a prevederilor legale incidente, stabilind că acţiunea reclamantei întemeiată pe răspunderea contractuală nu este fondată, în condiţiile în care a intervenit încetarea convenţiilor prin ajungere la termen, neexistând astfel o obligaţie asumată prin contract.

Drept urmare, Înalta Curte constată că din perspectiva cerinţelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care vizează nemotivarea hotărârii sau existenţa unor motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum şi din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează încălcarea normelor de drept substanţial, decizia recurată este la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C.. şi prin administrator special D. împotriva deciziei nr. 934/2016 din 21 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.