Cassation appeal dismissed: Press freedom prevails in civil liability claim for moral damages arising from articles

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Dosarul nr. x/2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2012 la data de 15.11.2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. Trustul de Presă "B." Galaţi, C., D., E., F., G., H. şi I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea părţilor. în solidar, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând prejudiciu moral.

În motivarea cererii, s-a arătat că în data de 20.09.2012 în cotidianul "J." editat de S.C. Trustul de presă "B.", a apărut un articol intitulat "exclusivitate Afacerea K. - Jaf Imobiliar de 40 de milioane de euro", articol prin care i s-au adus acuzaţii deosebit de grave, referitoare la fapte de natură penală pe care le-ar fi comis.

Se mai arată că acest articol este vădit calomnios şi insultător, de natură să îi creeze grave prejudicii, sub aspect moral, atât în cadrul societăţilor în care îşi desfăşoară activitatea, cât şi în mediul privat, fiindu-i afectată în mod indubitabil imaginea. Mai mult, autorii articolului îi asociază imaginea cu celebrul dosar de înşelăciune "L.".

Toate acuzaţiile despre care se face vorbire nu au fost dovedite în nici un fel de autoare, iar publicarea în ziar a unor afirmaţii calomnioase sunt de natură a-i afecta imaginea iremediabil, fiind încălcate dispoziţiile art. 30 din Constituţia României.

Impactul negativ al cotidianului "J." asupra imaginii sale au pus într-o lumină defavorabilă companiile pe care le deţine şi la care este asociat sau acţionar, astfel că au fost grav afectate relaţiile comerciale desfăşurate de societăţi, iar pe site-ul cotidianului numele său este etichetat cu "tun imobiliar", "afacere", "bani", fiindu-i grav afectată imaginea.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 30 şi 31 din Constituţia României, art. 10 CEDO, art. 72-75, art. 252 şi urm., art. 1349, art. 1357-1359 din Noul C. civ.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor E., G., H. şi I., iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate.

La termenul din 26.03.2013, reclamantul a formulat o cerere de renunţare la judecată faţă de pârâta F..

II. Dosarul nr. x/2013.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2013 la data de 03.04.2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. Trustul de Presă "B." Galaţi, G., C., D., E., H. şi I., pentru a fi obligaţi aceştia, în solidar, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând prejudiciu moral.

În motivarea cererii, reclamantul a reiterat aceleaşi motive ca şi în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Galaţi, invocând în drept dispoziţiile art. 30 şi 31 din Constituţia României, art. 10 CEDO, art. 72-75, art. 252 şi urm., art. 1349, art. 1357-1359 din Noul C. civ.

III. Prin încheierea de şedinţă din data de 13.09.2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I Civilă în dosarul nr. x/2013, s-a admis excepţia conexării dosarului nr. x/2013 la dosarul nr. x/2012, reţinându-se în considerentele acestei încheieri că toate părţile din dosarul nr. x/2012 sunt părţi şi în dosarul nr. x/2013, obiectul dosarului nr. x/2013 este acelaşi cu obiectul dosarului nr. x/2013, respectiv cererea reclamantului A. prin care a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor Societatea Trustul de Presă "B." Galaţi, G., C., D., E., H. şi I. la plata sumei de 500.000 euro, cauza, scopul ambelor acţiuni este identic, iar reclamantul a urmărit acoperirea prejudiciului reprezentat de drepturile personale nepatrimoniale lezate prin seria de articole de presă publicate de cotidianul Trustul de Presă "B." Galaţi.

Primul ciclu procesual.

Prin sentinţa civilă nr. 1946/10.10.2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2012, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat apel, iar, prin decizia civilă nr. 50/A/09.04.2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul, a anulat decizia civilă nr. 1946/2013 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Galaţi.

Al doilea ciclu procesual.

În fond în rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Galaţi sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1034/12.10.2015 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015 a luat act de renunţarea reclamantului la judecată faţă de pârâta F. în dosarul nr. x/2012.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei E..

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G., H., I..

S-au respins cererea principală şi cererea conexă faţă de pârâta E. ca fiind formulate faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-au respins cererea principală privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. Trustul de Presă "B." Galaţi, C., D., E., F., G., H., I., având ca obiect "pretenţii" şi cererea conexă ca nefondate.

S-a dispus reducerea onorariului de avocat la suma de 20.000 RON şi a fost obligat reclamantul la plata către pârâtul B. S.A. a sumei de 20.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa menţionata sentinţă, tribunalul a reţinut că:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei E. a fost admisă în considerarea faptului că pârâta E. avea calitate de administrator al S.C. B. S.A. şi, în această calitate, şi-a exercitat atribuţiile conferite administratorilor de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Concluzionează prima instanţă că pârâta nu avea atribuţii de verificare, editare, aprobare spre publicare a conţinutului publicistic, aşa încât nu se poate angaja răspunderea delictuală a pârâtei pentru conţinutul articolelor publicate în cotidianul "J.".

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G., H., I. a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că pârâtul G. avea funcţia de redactor-şef, pârâta H. avea funcţia de şef birou redacţie, iar pârâtul I. avea funcţia de editor coordonator, calităţi care le confereau atribuţii de verificare, editare, aprobare spre publicare a conţinutului publicistic.

În aceste condiţii, toţi cei trei pârâţi răspundeau de conţinutul articolelor publicate în cotidianul "J.", prin atribuţiile de supraveghere şi control asupra documentării temeinice a materialelor publicate, situaţie în raport cu care aceştia au calitate procesuală activă într-o acţiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Pe fondul cauzei, instanţa a expus pe larg în considerentele deciziei exerciţiul libertăţii de exprimare atât din perspectiva dispoziţilor legale naţionale, cât şi a dispoziţiilor internaţionale la care România este parte.

În acelaşi context, instanţa a invocat jurisprudenţa Curţii Europene, în sensul celor statuate în speţe similare cu speţa de faţă: elementele esenţiale care trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertăţii de exprimare, din perspectiva jurisprudenţei instanţei de contencios european, respectiv calitatea şi funcţia persoanei criticate, forma/stilul şi contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza contra României), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan contra României), buna-credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu contra României), conceptele de judecată de valoare şi situaţiile faptice şi raportul dintre ele, doza de exagerare a limbajului folosit, natura şi severitatea sancţiunii aplicate (Cumpănă şi Mazăre contra României), precum şi motivarea hotărârii (cauzele Bugan contra României, Dumitru contra României).

În conformitate cu art. 1349 Noul C. civ., instanţa a analizat, pe larg, condiţiile cerute cumulativ pentru antrenarea răspunderii civile delictuale respectiv: existenţa unui fapt ilicit, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptul ilicit şi prejudiciu, vinovăţia.

În privinţa săvârşirii de către pârâţi a unei fapte ilicite, instanţa a reţinut că reclamantul a invocat trei articole de presă.

Astfel, în ediţia din 19.09.2012, în articolul "Mafia imobiliară în vizorul J.", s-a anunţat că în ediţia de a doua zi, 20.09.2012, se vor oferii detalii despre tranzacţiile imobiliare având ca obiect terenuri din judeţul Galaţi. Practic, în acest articol se promova un viitor articol de a doua zi, fără ca acesta să conţină nici un fel de referire la vreo faptă sau la vreo persoană.

A doua zi, 20.09.2012, a apărut articolul "Exclusivitate Afacerea K. - Jaf imobiliar de 40 milioane de euro" . În acest articol, s-a făcut vorbire despre mai multe tranzacţii imobiliare încheiate de beneficiarii Legii nr. 247/2005 şi Societatea M. S.A. Galaţi, reprezentată de N., care a numit un mandatar al acţionariatului majoritar al Societăţii K. S.A., în persoana reclamantului din prezenta cauză, respectiv A.. De asemenea, articolul sublinia că aceste tranzacţii imobiliare au beneficiat de suportul fostului prefect al judeţului Galaţi, O., care ar fi fost recompensat pentru contribuţia sa, prin emiterea a două documente prin care terenurile cumpărate de Societatea M. S.A. Galaţi au fost mutate din extravilanul comunei Băneasa în intravilanul localităţilor Galaţi şi Vânători.

În data de 21.09.2012 a apărut articolul "Caut un şmecher care să mă jefuiască" . În cadrul acestui articol se vorbeşte de reclamant că ar fi dat un tun de vreo 40 milioane de euro, fiind catalogat "model imoral".

Instanţa a apreciat că articolele invocate de reclamant privesc un subiect de interes general, public. Astfel, s-a relatat în aceste articole despre faptul că mai mulţi beneficiari ai Legii nr. 247/2005 şi-au înstrăinat terenurile către aceeaşi societate, respectiv Societatea M. S.A. Galaţi, iar prin intermediul acestei societăţi, terenurile cumpărate au ajuns "de facto" în proprietatea reclamantului A.. Totodată, s-au prezentat documente din care rezultă că terenurile care au făcut obiectul tranzacţiilor au fost transferate din extravilanul comunei Băneasa în intravilanul localităţilor Galaţi şi Vânători. Având în vedere că reclamantul A. este o persoană cu notorietate pe plan local, ţinând cont de obiectul tranzacţiilor imobiliare, precum şi de implicarea unei autorităţi publice, instanţa a apreciat că informaţiile cuprinse în aceste articole sunt de interes public.

Judecata în apel.

Împotriva sentinţei civile nr. 1034/12.10.2015 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015 reclamantul a declarat apel.

Reclamantul a susţinut, în esenţă: greşita respingere a cererilor formulate, interpretarea eronată a faptelor ilicite săvârşite în prezenta cauză, analizarea numai a trei articole din cele cinci articole fără să examineze comentariile postate pe site-ul acestui ziar de unii comentatori de rea-credinţă, instanţa de fond nu a luat în considerare titlul sub care a fost etichetat acest articol pe pagina de internet a ziarului J. din data de 19.09.2012; în acest articol a fost etichetat cu escrocherie, uz de fals, tun imobiliar, jaf imobiliar, din toate rezultând că reclamantul a săvârşit o escrocherie, uz de fals, tun imobiliar şi jaf imobiliar împreuna cu Prefectul O.. În continuare, apelantul a prezentat pe larg afirmaţiile calomnioase şi jignitoare aduse persoanei sale în articolele publicate, pe care le indică în mod expres şi a mai arătat că, instanţa fondului nu a analizat şi celelalte două articole de presă care au făcut obiectul dosarului nr. x/2015(dosar x/2012 conexat cu dosarul nr. x/2013), pe care le-a expus după cum urmează:.

Apelantul a reproşat primei instanţe că, în mod greşit, a constatat inexistenţa faptei ilicite şi neîntrunirea cumulativă a condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a părţilor (fapta ilicită, prejudiciu, vinovăţie şi raport de cauzalitate) deoarece, prin acţiunea de la fond, precizările şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a dovedit existenţa faptei ilicite a pârâţilor jurnalişti precum şi a pârâtei Trustul de Presă "B. " S.A. Galaţi.

Mai mult, cauza din dosarul nr. x/2001, privind pe debitoarea Societatea K. S.A. a fost soluţionată definitiv de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2006, pronunţându-se hotărârea judecătorească la data de 04.11.2015, de respingere ca nefondat a recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 509/22.06.2015 pronunţată de Tribunalul Galaţi, prin care judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment şi radierea debitoarei din evidenţele registrului comerţului.

Faptele ilicite săvârşite de pârâta Trustul de Presă "B." S.A. Galaţi constau în aceea că a pus la dispoziţia pârâţilor jurnalişti prima pagină a ziarului J., pentru a publica articolele redactate de către aceştia, precum şi publicarea acestui ziar pe pagina de internet, unde cititorii de rea-credinţă au postat pe site-ul ziarului comentarii calomnioase, insultătoare şi denigratoare, fără a le şterge, astfel prejudiciind imaginea apelantului A..

Prin încheierea civilă nr. 227/02.02.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă a admis cererea de strămutare formulată de petentul A. cu privire la dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Galaţi şi a dispus strămutarea acestei cauze de la această instanţă la Curtea de Apel Bacău, sens în care dosarul a fost scos de pe rol şi înaintat la Curtea de Apel Bacău spre soluţionare.

Prin decizia civilă nr. 552 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi prin întâmpinare, apreciind că susţinerile pârâţilor în excepţia invocată nu poate atrage inadmisibilitatea apelului în întegralitatea sa ci, cel mult, la decăderea din dreptul de a critica anumite aspecte - critici formulate în apel - ale sentinţei apelate.

S-a statuat că, prima instanţă a analizat condiţiile în care persoana care se consideră prejudiciată printr-o faptă ilicită, vizând încălcarea drepturilor sale personale nepatrimoniale are deschisă, potrivit art. 253 alin. (4) C. civ., o acţiune în despăgubiri, caz în care sunt aplicabile regulile din materia răspunderii civile delictuale, reguli instituite de art. 1349 şi urm. C. civ.

Instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe cu privire la inexistenţa faptei ilicite, împrejurare care atrage inutilitatea analizării condiţiilor subsecvente ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

În argumentarea soluţiei în apel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile legale ale art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, cât şi art. 10 din C.E.D.O., prin care s-a statuat unul dintre cele mai importate principii care trebuie să guverneze o societate şi o democraţie sănătoase, anume dreptul la libera exprimare, precum şi jurisprudenţa relevantă în materia libertăţii de exprimare a jurnaliştilor.

În acest context, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că articolele sunt de interes public şi prezintă informaţii obiective, atent investigate de jurnalişti, precum şi judecăţi de valoare, în concordanţă cu jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene în aplicarea libertăţii de exprimare a jurnaliştilor.

Raportat la libertatea de expresie a presei, s-a statuat în sensul că, dacă se probează contribuţia presei la o dezbatere de interes general, aceasta prevalează exigenţelor protecţiei vieţii private şi, implicit, a dreptului a reputaţie (cauza Von Hannover c/Germaniei, hotărârea din 24 iunie 2004).

Prin sentinţa civilă atacată, Tribunalul Galaţi a aplicat în mod corect acest principiu stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum rezultă din paginile nr. 8 şi 9 ale sentinţei civile atacate. Articolele în discuţie redau informaţii de interes larg pentru public, obiective, cunoscute de o categorie de persoane şi care nu aduc atingere drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului-apelant.

Articolul din data de 19.09.2012, "Mafia imobiliară, în vizorul "J.", conţine, în mod indubitabil, un anunţ jurnalistic în ceea ce priveşte o serie de articole care vor fi publicate în zilele următoare şi care vor conţine relătări asupra unor probleme de interes general, anume "mutarea" unor terenuri din extravilanul unor comune din judeţul Galaţi în centrul localităţilor Galaţi şi Vânători, prin decizie a prefectului, chiar a doua zi după ce aceste terenuri fuseseră înstrăinate către Societatea M. S.A. de către persoane fizice, simpli particulari, care timp de mulţi ani nu reuşiseră să obţină punerea în posesie, statul motivând lipsa terenului.

Prin urmare, instanţa de apel şi-a însuşit considerentele sentinţei apelate cu privire la faptul că articolul nu poate fi considerat prejudiciabil deoarece nu face referire la nicio persoană, iar aspectele menţionate în acesta că vor fi aduse la cunoştinţa publicului sunt informaţii de interes public, atent documentate de către jurnalişti, pe baza probelor existente şi la dosarul cauzei.

Articolul "Afacerea K.: Jaf imobiliar de 40 de milioane de euro" din data de 20.09.2012 conţine probele pe care pârâţii le anunţaseră în articolul din data de 19.09.2012. Astfel, urmare a acestor contracte, autorităţile publice ale judeţului Galaţi au procedat la atribuirea în natură în intravilanul localităţilor Galaţi şi Vânători a unor terenuri care trebuiau să fie în extravilanul comunei Băneasa. Articolul mai adaugă faptul că, prin intermediul acelei societăţi comerciale, terenurile au ajuns să se afle, de facto, în proprietatea unei persoane de notorietate locală, omul de afaceri A..

Reclamantul este o persoană publică, şi, în acest caz, dreptul la reputaţie trebuie analizat mai strict decât a unui simplu particular, iar afirmaţiile făcute de jurnalişti în evocatele articole au fost considerate de instanţa de apel ca fiind făcute cu bună - credinţă (Articolele în discuţie nu prezintă decât afirmaţii realizate cu bună-credinţă, în urma unei temeinice documentări, documentare care a fost prezentată chiar în două dintre articole).

Prin urmare, pârâţii prin publicarea evocatelor articole, au dorit să atragă atenţia publicului asupra unui singur aspect, respectiv asupra faptului că terenuri din extravilanul comunei Băneasa au fost efectiv "mutate" în intravilanul localităţilor Galaţi şi Vânători şi că, prin aceasta, se poate afirma în mod obiectiv că există un prejudiciu adus statului şi foştilor proprietari care, văzându-se cu terenul pe hârtie, nu au ştiut ce să facă decât să vândă. De asemenea, pentru a prezenta cititorilor o informaţie completă, pârâţii au adăugat faptul că toate aceste terenuri au fost dobândite, prin intermediari, de omul de afaceri A., cel care deţine o serie de alte terenuri în Galaţi.

De asemenea, ceea ce doreşte să se comunice şi să se atragă atenţia autorităţilor prin intermediul articolelor este mai ales faptul că trebuie să se ridice un semn de întrebare referitor la modul şi motivul în care s-a luat această decizie de către prefectul judeţului şi cum a ajuns reclamantul să cumpere toate aceste terenuri, care, aparent, nu aveau o valoare aşa mare ca aceea care a fost dobândită ulterior.

Deşi nu aveau obligaţia de a dovedi cele afirmate în conţinutul articolelor, jurnaliştii au făcut proba verităţii.

În mod corect prima instanţă a reţinut că articolele de presă redactate de jurnalişti intră sub protecţia art. 10 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare şi că nu sunt, totodată, întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, care a formulat următoarele critici subsumate motivelor de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

a) Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul susţine că instanţa de apel a plagiat motivarea primei instanţe, în loc să facă o analiză juridică obiectivă şi temeinică faptelor raportat la motivele de recurs, răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

În opinia sa, au fost copiate analizele efectuate de judecătorul fondului, dând o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 72 şi art. 75 C. civ., reţinând că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, iar exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună - credinţă şi cu respectarea actelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiue.

Recurentul reproşează instanţei de apel că nu a precizat care a fost buna - credinţă a intimaţilor - pârâţi în exercitarea dreptului de liberă exprimare în redactarea celor 5 articole de presă, deoarece nu s-a făcut dovada faptului că terenurile achiziţionate au fost făcute prin forţarea ţăranilor din Comuna Băneasa, judeţul Galaţi şi respectiv compensarea - mituirea - prefectului O. pentru aprobarea preluării terenurilor respective în exatravilanul Comunei Vânători şi în intravilanul Municipiului Galaţi. Reclamantul precizează că la pagina 2 din cererea de recurs a menţionat modalitatea legală prin care suprafaţa de circa 50 ha teren arabil a fost achiziţionat de Societatea M. S.A. şi nu de el, A., ca persoană fizică, aşa cum au susţinut pârâţii prin cele 5 articole de presă.

Instanţa de apel a dat o interpretare eronată a prevederilor art. 10 CEDO, în sensul că în cauza de faţă au fost incidente dispoziţiile paragrafului 1 şi nu dispoziţiile paragrafului 2 din această Convenţie.

Nu exista niciun text de lege care să confirme dreptul libertăţii de exprimare prin folosirea unor expresii calomnioase şi insultătoare la adresa unei persoane de genul celor folosite de către intimaţii pârâţi în redactarea celor 5 articole de presă sau a etichetărilor formulate pe pagina de internet a ziarului J..

Nu poate fi acceptată ideea că pârâţii au fost de bună-credintă când au folosit expresiile denigratoare la adresa recurentului din moment ce achizţionarea terenului s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, fiind obţinut acordul Comisiilor locale de fond funciar a localităţilor Baneasa, Vânători şi Galaţi, precum şi a A.D.S.-lui, după care Instituţia Prefecturii Judeţului Galaţi a emis cele doua acte de confirmare a legalităţii tranzacţiei acestor terenuri.

În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, recurentul mai arată că nu s-a dovedit ilegalitatea acestei tranzacţii imobiliare jurnaliştii - pârâţi nu aveau dreptul la libertatea de exprimare prin încălcarea prevederilor art. 3 0 alin. (6) Constituţia României şi art. 10 paragraful 2 CEDO, fapt pentru care a solicitat obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului nepatrimonial conform art. 1357 şi art. 1373 Noul C. civ.

Recurentul impută instanţei de apel modul în care a soluţionat pricina raportându-se la motivarea primei instanţei care se referă la faptul că judecată de valoare a fost furnizată de bază factuală, respectiv de înscrisurile legale prin care au fost achiziţionate terenurile respective, din care nu rezultă faptele penale bănuite de către pârâţii jurnalişti că au fost săvârşite de către recurentul A., aşa încât aceştia nu pot fi consideraţi ca fiind de bună-credinţă din moment ce s-au asociat pentru a-l defăima zi de zi pe recurent, timp de peste doua luni, respectiv perioada septembrie - noiembrie 2012.

Recurentul arată că, din înscrisurile depuse la dosar, nu a rezultat că achiziţionarea terenurilor s-a făcut fără respectarea normelor legale şi nici nu au fost făcute reclamaţii sau sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte penale de către recurentul A., fapt pentru care articolele de presa conţin informaţii false care nu prezintă interes pentru public, dar au adus o atingere drepturilor personal nepatrimoniale ale recurentului A..

Cu privire la articolul "Mafia imobiliară, în vizorul J." publicat la data de 19.09.2012, se susţine că acesta conţine un anunţ jurnalistic în ceea ce priveşte o serie de articole care vor fi publicate în zilele următoare şi vor conţine relatări asupra unor probleme de interes general, anume, mutarea unor terenuri din extravilanul unor comune din Judeţul Galaţi în centrul localităţilor Galaţi şi Vânători.

Sub acest aspect, recurentul învederează că este eronată această afirmaţie, întrucât mutarea terenurilor se referea la proprietarii acestora din comuna Baneasa, Judeţul Galaţi şi nu mai multe comune, iar terenurile au fost preschimbate cu o parte din terenurile situate în extravilanul comunei Vânători şi o parte în intravilanul Municipiului Galaţi, dar situate în zona periferică şi nu centrală, terenurile fiind cumpărate în anul 2008 şi abia în anul 2011 ADS-ul a aprobat acest transfer şi tot în 2011 prefectul a confirmat legalitatea acestui transfer de terenuri. Aşa fiind, Societatea M. S.R.L. a intrat în posesia acestui teren după 3 ani şi nu după două zile cum în mod eronat a retinut instanţa de apel în motivarea deciziei recurate.

De asemenea, în mod eronat a reţinut instanţa anterioară faptul că, acest articol de presă nu poate fi considerat prejudiciabil deoarece nu face referire la nicio persoană, deşi prin cererea de apel, cât şi prin răspunsul la întâmpinare a precizat că acest articol a fost publicat pe pagina de internet a ziarului "J.", unde a fost etichetat astfel: "Etichetat cu escrocherie uz de fals O. herascu tun imobiliar jaf imobiliar teren prefect fals". Această etichetă denigratoare include numele recurentului întrucât conţine elemente defăimătoare şi calomnioase, la fel ca şi celelalte 4 etichete menţionate în cuprinsul cererii de recurs, având drept scop identificarea de către cititori a conţinutului acestor articole de presă.

Referitor la afirmaţiile făcute de jurnalişti în evocatele articole, recurentul susţine că, instanţa de apel a reţinut greşit aspectele privind terenurile, în realitate terenurile au fost mutate în extravilanul, şi nu în intravilanul comunei Vânători şi intravilanul Municipiului Galaţi, terenuri pe care se aflau investiţiile - construcţiile Societăţii M. S.A., care oricum avea prioritate asupra dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora prin aplicarea Legii nr. 257/2005.

În acelaşi context, recurentul precizează că "mutarea" acestor terenuri s-a făcut în mod legal prin acordul comisiilor de fond funciar al localităţilor respective şi aprobarea acestora prin Protocolul nr. 97112/2011 a ADS-lui, după care Instituţia Prefecturii Judeţului Galaţi a confirmat aceste tranzacţii de bunuri imobiliare, în sensul că autorităţile locale de aplicare a legii fondului funciar au acceptat aceste tranzacţii legale. Însă, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond nu au analizat înscrisurile depuse la dosarul de fond prin care ar fi putut constata ca achiziţionarea acestora a fost legală şi nu trebuia să susţină afirmaţiile calomnioase şi insultătoare ale pârâţilor jurnalişti ca fiind judecăţi de valoare întrucât aceştia ar fi fost de buna-credinţa, ceea ce nu este adevărat.

În opinia recurentului, instanţa de apel a reţinut greşit faptul că pârâţii au pornit de la o bază factuală obiectivă, prin care s-au documentat temeinic anume prefectul judeţului a autorizat anumite documente, complet neobişnuite prin natura lor prin care terenurile au fost mutate dintr-o localitate în alta, iar articolele de presă prezintă afirmaţii de buna - credinţă, aspecte nereale, deoarece nu prefectul judeţului a autorizat aceste documente, aspecte relevate în cererea de recurs.

Instanţa de apel a analizat superficial doar articolul publicat în data de 19.09.2012, respectiv: "În ediţia de mâine: Mafia imobiliara în vizorul J." redactat de către pârâtul G. şi articolul "Afacerea K.: Jaf imobiliar de 40 milioane de euro", redactat de pârâta D., publicat pe data de 20.09.2012, fără a se referi la etichetările acestor articole publicate pe pagina de internet a ziarului J. şi nici asupra comentariilor postate de cititorii de rea-credinţă.

Instanţa de apel nu a analizat şi celelate 3 articole de presă şi etichetările acestora de pe pagina de internet a ziarului J., respectiv, articolele: "Caut şmecher care să mă jefuiască " redactat de pârâtul G. şi publicat pe data de 21.09.2012, "Noi dezvăluiri în afacerea K.: Ţăranii forţaţi să vândă către mafia imobiliară", redactat de către pârâta C., publicat pe data de 21.09.2012, şi articolul "Reacţii la scandalul K. - Galatenii le cer procurorilor să înceapă ancheta" redactat de pârâta C. şi publicat pe data de 22.09.2012, toate pe prima pagina a ziarului J., cât şi pe pagina de internet a acestui ziar.

De asemenea, instanţa de apel a omis să analizeze faptele ilicite şi vinovăţia pârâtei Trustul de Presă "B." S.A. Galaţi de atragere a răspunderii acesteia conform prevederilor art. 1373 C. civ., deoarece a pus la dispoziţia jurnaliştilor pârâţi pagina de internet pentru publicarea articolelor etichetate, precum şi site-ul pentru cititorii care au postat comentarii defăimătoare, calomnioase şi denigratoare întrucât au fost instigaţi la ura de informaţiile prevăzute de cele 5 articole de presă. Aceste comentarii de presă sunt menţinute şi astăzi pe site-ul ziarului, deşi pârâta avea obligaţia să le şteargă de îndată, deoarece conţineau informaţii vădit ilegale, care incitau la ură şi violenţă.

Recurentul menţionează jurisprudenţa instanţei supreme, respectiv decizia nr. 32116/19.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civila, care a a admis răspunderea administratorului site-ului pentru articolele/comentariile cu caracter defăimător postate de cititori la adresa unor persoane de natura a le afecta demnitatea, onoarea şi stima de sine, acest caz fiind identic cu speţa de faţă.

Portrivit art. 30 alin. (8) din Constituţia României, răspunderea civila pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului, ceea ce înseamnă că pârâta Trustul de Presa "B. " S.A. Galaţi este răspunzătoare pentru punerea la dispoziţie a ziarului J. şi a site-ului pentru articolele de presă etichetate şi comentariile postate de cititorii de rea-credinţă, însă instanţele anterioare nu au analizat/identificat fapta ilicită şi vinovăţia acesteia cu privire la prejudiciul cauzat recurentului A. deoarece este o strânsă legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, ca de la cauză la efect.

Comentariile postate pe site-ul ziarului a constituit sursa de informare pentru pârâta C. care Ie-a prelucrat şi a redactat articolul "Reacţii la scandalul K. - Galatenii le cer procurorilor să înceapă ancheta".

Referitor la intimaţii-pârâţi H. şi I., care nu şi-au exercitat atribuţiile de verificare a informaţiilor publicate de cele 5 articole şi etichetările acestora de pe pagina de internet, instanţa de apel nu a făcut nicio motivare cu privire la exonarea răspunderii acestora pentru repararea prejudiciului cauzat recurentului A..

Recurentul opinează, totodată, că în cauză sunt incidente prevederilor art. 282 C. proc. civ. din 1865 şi nu art. 476 din Noul C. proc. civ., în sensul că respingerea apelului s-a judecat după regulile vechiul C. proc. civ.

În continuare, recurentul reproşează instanţei de apel, modul în care a recalificat calea de atac exercitată, întâi în recurs, ca apoi să revină şi să o recalifice în apel, având în vedere valoarea prejudiciului nepatrimonial şi data înregistrării acţiunii la prima instanţă.

În finalul criticilor subsumate primului motiv de recurs structurat la pct. a) din cererea de recurs, recurentul impută celor două instanţe anterioare faptul că i-au respins proba cu expertiză, analiza calitativă de imagine şi evaluarea prejudiciului cauzat recurentului A. prin săvârşirea de către intimaţii-pârâţi a faptelor ilicite, motivând că nu sunt experţi de specialitate, deşi, conform art. 201 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, în cazul în care în domeniile specializate în care nu există experţi autorizaţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al unor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv, dar nu i-au acceptat aceasta probă deşi a propus ca expertiza să fie efectuată de către Institutul Român de Presă.

b) Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurent întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, se arată că decizia civila nr. 552/25 aprilie 2016 pronunţata de Curtea de Apel Bacău a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de apel neavând în vedere prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţia României şi nici paragraful 2 al art. 10 din C.E.D.O., deşi acestea au fost menţionate în considerentele deciziei recurate.

Prin aplicarea greşita a dispozitiior legale privind libertatea de exprimare instanţa de apel a susţinut faptul ca nu exista fapta ilicită săvârşita de către intimaţii-pârâţi care au redactat cele 5 articole de presă care conţin afirmaţii false. Faptele ilicite ale intimaţilor - pârâţi constau în încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Constituţia României si art. 10 par. 2 CEDO referitor la prejudicierea onoarei, demnităţii, reputaţiei si a imaginii recurentului prin afirmaţiile calomnioase, denigratoare si insultătoare incluse in cele 5 articole de presa.

În continuare, recurentul reproşează şi faptul că instanţa de apel a analizat eronat condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale în sensul că a admis lipsa faptei ilicite şi a confirmat susţinerea instanţei de fond că nu se justifică analizarea celorlalte condiţii pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa prejudiciului, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate; în acest context, recurentul susţine că aceste condiţii au fost dovedite, fiind expuse în răspunsul la întâmpinare, fapt pentru care solicită admiterea lor.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1349 şi art. 1373 C. civ. şi nu a avut în vedere jurisprudenţa relevantă în materie, sens în care indică expres speţe.

Prin întâmpinare, intimaţii - pârâţi au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., indicate în cererea de recurs.

Cu privire la încadrarea în drept a recursului, este de observat că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezei pe care acest motiv o reglementează, interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, înţeles ca operaţiune juridică (negotium juris), iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii, cum invocă recurentul.

Criticile de nelegalitate ce pot fi subgrupate din cererea de recurs sunt: cele care vizează neanalizarea de către curtea de apel a unor apărări formulate prin motivele de apel şi pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea unor dispoziţii legale, ceea ce permite încadrarea recursului în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., din a căror perspectivă va fi analizat în continuare.

Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului nu poate fi primită, întrucât dezvoltarea motivelor de recurs relevă şi critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din perspectiva acestor cazuri de modificare, iar criticile ce nu se circumscriu vreunui motiv de recurs dintre cele reglementate de art. 304 C. proc. civ. urmează a nu fi avute în vedere de această instanţă. Ne referim la primul motiv de recurs, prin care recurentul readuce în discuţie problema credibilităţii surselor care au stat la baza articolelor de presă încriminate, susţinând că persoanele care au reprezentat sursele de informare ale intimaţilor s-au dovedit a fi neveridice; de asemenea, recurentul invocă nedovedirea realităţii faptelor prezentate în respectivele articole, susţinând că nu a existat nicio dovadă care să confirme zvonurile publicate.

Prin urmare, din criticile formulate la primul motiv de recurs vor fi examinate numai cele vizând încălcarea/interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză raportate la jurisprudenţa în materie privitoare la libera exprimare a jurnalistului.

De aceea, în virtutea rolului activ al instanţei, Înalta Curte va examina pricina structurând criticile recurentului cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale privind dreptul la libera exprimare a jurnalistului cu raportare la jurisprudenţa relevantă în această materie. Or, a constata nulitatea unei cereri de recurs, numai pentru simplu fapt că în motivarea recursului recurentul aduce câteva critici ce antamează aspectele ce ţin de administrarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt ar conduce automat la limitarea accesului liber al recurentului şi la îngrădirea dreptului la apărare a acestuia.

Referitor la articolele pârâţilor, instanţa de apel a reţinut că în aceste articole s-a relatat că mai mulţi beneficiari ai Legii nr. 247/2005 şi-au înstrăinat terenurile către aceeaşi societate, respectiv M. S.A. Galaţi, prin intermediul căreia, terenurile cumpărate au ajuns "de facto" în proprietatea reclamantului A.. În acest sens, s-au prezentat documente din care au rezultat că terenurile care au făcut obiectul tranzacţiilor au fost transferate din extravilanul com. Băneasa în intravilanul localităţilor Galaţi şi Vânători.

De asemenea, în acelaşi sens, s-a avut avut în vedere că reclamantul A. este o persoană cu notorietate pe plan local, iar obiectul tranzacţiilor imobiliare şi implicarea unei autorităţi publice au fost împrejurări ce au condus, în mod corect la concluzia că informaţiile cuprinse în aceste articole sunt de interes public.

Această situaţie de fapt, stabilită pe baza probelor de către prima instanţă şi neschimbată de către instanţa de apel, nu poate fi reevaluată în recurs, aşa cum urmăreşte în realitate recurentul, deoarece stabilirea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport de probele administrate, cade în competenţa exclusivă a instanţelor de fond, o atare chestiune fiind sustrasă controlului judiciar în recurs, faţă de actualul cadru al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut omisiunea verificării bunei-credinţe în exercitarea libertăţii de exprimare, raportat la atingerea adusă dreptului său la reputaţie şi demnitate, ceea ce pune în discuţie respectarea limitelor libertăţii de exprimare, din perspectiva dispoziţiilor art. 10 CEDO. Legat de această chestiune sunt şi susţinerile recurentului din cererea de recurs, prin care se invocă intenţia intimaţilor de a-l denigra, raportat la apelativele jignitoare şi ofensatoare din cuprinsul articolelor încriminate, precum şi intenţia şi culpa intimaţilor în publicarea respectivelor articole, în lipsa unei informări corespunzătoare. De asemenea, tot în legătură cu respectarea limitelor libertăţii de exprimare sunt şi susţinerile recurentului care reiterează reaua-credinţă a pârâţilor în publicarea articolelor la adresa sa. Cu alte cuvinte, recurentul pretinde că dreptul la liberă exprimare a fost exercitat abuziv de către pârâţi, ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la viaţă privată, prin prejudicierea demnităţii, onoarei şi dreptului său la propria imagine.

Înalta Curte constată că aceste susţineri nu sunt fondate raportat la dispoziţiile art. 10 CEDO, incidente pe aspectul supus analizei, şi la jurisprudenţa Curţii Europene în aplicarea acestei norme convenţionale.

Astfel, art. 10 din Convenţie prevede la paragraful 1 că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. La paragraful 2, norma convenţională prevede că exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Rezultă că dreptul garantat de art. 10 din Convenţie nu este unul absolut. Dacă paragraful 1 al art. 10 consacră existenţa dreptului la libertatea de exprimare, paragraful 2 al articolului menţionat permite restrângerea exercitării acestui drept în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democraţiei însăşi.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un ziarist, care exercită libertatea sa de expresie, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie şi de procedeul tehnic utilizat. Recunoscând fără nicio rezervă rolul esenţial ce revine presei într-o societate democratică, jurisdicţia europeană a reamintit că paragraful 2 al art. 10 din Convenţie prevede limitele exerciţiului libertăţii de exprimare, urmând a se determina dacă, în circumstanţele particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate trece înaintea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" de care sunt ţinuţi ziariştii în exercitarea activităţii lor.

În ceea ce priveşte dreptul la viaţa privată, Curtea Europeană a statuat în jurisprudenţa sa că noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică şi morală; garanţia oferită de art. 8 din Convenţie este destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe din afară, a personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii. Aşadar, există o zonă de interacţiune între individ şi terţi, care, chiar şi într-un context public, aparţine "vieţii private" (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei [GC], paragraful 50). De asemenea, s-a statuat că "dreptul la apărarea reputaţiei este un drept care, în calitate de element al vieţii private, este legat de art. 8 din Convenţie" (cauza Chauvy şi alţii împotriva Franţei, paragraful 70).

Totodată, s-a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, care cade sub incidenţa art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmaţiilor denigratoare, dacă afirmaţiile reprezintă situaţii factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare şi reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă şi mass-media cu rea-credinţă (cauza Petrina vs. România, cauza Andreescu vs. România).

În acest sens, instanţa europeană a statuat în cauza Sipoş vs. România că, "Curţii îi revine sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligaţiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenţie, a administrat un just echilibru între protecţia dreptului reclamantei la reputaţia sa, element constituent al dreptului la protecţia vieţii private, şi libertatea de exprimare protejată la art. 10 (cauza Petrina, citată anterior, pct. 36; cauza Von Hannover împotriva Germaniei, pct. 70). Astfel, Curtea consideră că obligaţia pozitivă care decurge din art. 8 din Convenţie trebuie să se aplice în cazul în care afirmaţiile susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie (cauza Petrina, citată anterior, pct. 39)".

Totodată, libertatea de exprimare este aplicabilă şi "informaţiilor" ori "ideilor" care ofensează, şochează sau deranjează, iar pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenţie care protejează dreptul la reputaţie, un atac împotriva reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vieţii private (cauza A. c. Norvegiei, par. 64).

În aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesitatea respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeană a avut în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate, forma/stilul şi contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza vs. România), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan vs. România), buna-credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu vs. România), raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proporţionalitatea sancţiunii cu fapta, precum şi motivarea hotărârii (cauza Bugan vs. România, cauza Dumitru vs. România).

În speţă, raportat la principiile ce se degajă din jurisprudenţa CEDO evocată, urmează a se constata că subiectele abordate în articolele de presă în litigiu sunt subiecte de interes public, că, prin natura funcţiei deţinute la acel moment, reclamantul era o persoană publică, natura activităţii şi importanţa funcţiei sale justificând interesul publicului, iar în acest context se justifică necesitatea recunoaşterii unui grad sporit de libertate presei în privinţa abordării şi tratării acestor subiecte.

Pornind de la aceste constatări, instanţele de fond au analizat situaţia de fapt, prin prisma probelor administrate, ţinând seama de limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, dar şi de particularităţile exercitării acestui drept atunci când este vorba de activitatea jurnalistică.

Or, raportat la această situaţie de fapt, reţinută pe baza probelor în etapele procesuale anterioare, imposibil de reevaluat în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., concluzia la care au ajuns instanţele de fond, în sensul bunei-credinţe a pârâţilor jurnalişti, este corectă, cât timp este stabilit că limbajul folosit nu a fost unul inadecvat, ofensator sau insultător, iar informaţiile publicate nu erau lipsite de orice suport şi proveneau fie din surse oficiale, fie reproduceau afirmaţiile altor persoane.

Sub acest din urmă aspect, trebuie avute în vedere statuările instanţei de contencios european potrivit cărora pedepsirea unui jurnalist pentru că a ajutat la diseminarea declaraţiilor făcute de o altă persoană într-un interviu ar afecta serios contribuţia presei la discutarea chestiunilor de interes public şi nu ar trebui să fie admisă decât dacă există motive deosebit de întemeiate pentru a face acest lucru (cauza Jersild c. Danemarcei).

În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că instanţa nu poate pretinde jurnalistului să furnizeze datele de identificare ale persoanelor care i-au servit drept surse de informare, deoarece o astfel de măsură ar fi contrară art. 10 din Convenţie. În legătură cu acest aspect, în cauza Goodwin contra Regatului Unit (Hotărârea din 27 martie 1996), Curtea Europeană a reţinut că obligarea unui ziarist să îşi divulge sursele este incompatibilă cu art. 10 din Convenţie, deoarece în lipsa unei protecţii sursele ziariştilor ar putea fi descurajate să îi mai ajute pe aceştia să informeze opinia publică asupra chestiunilor de interes general, fapt ce ar reduce posibilitatea presei de a-şi îndeplini rolul indispensabil de "câine de pază" al societăţii.

În raport de cele constatate, Înalta Curte consideră că maniera în care pârâţii jurnalişti au redactat articolele de presă încriminate nu excede limitelor acceptabile ale dreptului la liberă exprimare şi nici nu există dovezi ale relei-credinţe sau ale intenţiei de a prejudicia imaginea reclamantului.

În concluzie, fapta imputată pârâţilor jurnalişti nu poate fi considerată faptă ilicită în înţelesul art. 998-999 C. civ., deoarece acesta şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare în limitele prevăzute de art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului. De asemenea, nu se poate reţine vinovăţia deţinătorului site-ului deoarece pârâtul nu a acţionat cu rea-credinţă, ci cu scopul aducerii informaţiilor la cunoştinţa publicului. În cauză, nu pot fi aplicate nici prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ., deoarece în sarcina prepusului nu s-a reţinut săvârşirea unei fapte culpabile.

Rezultă că, la situaţia de fapt reţinută, curtea de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 998-999, art. 1000 alin. (3) C. civ. şi dispoziţiile art. 10 din Convenţie, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În literatura de specialitate, drepturile personalităţii au fost clasificate în două categorii: drepturi care ocrotesc corpul uman şi funcţiile sale biologice şi psihice şi drepturi care ocrotesc valori morale. În această ultimă categorie, sunt încadrate dreptul la demnitate, dreptul la liberă exprimare, dreptul la viaţă privată, dreptul la imagine. Dreptului la demnitate îi este proclamată existenţa în art. 72 alin. (1) C. civ., în timp ce, în alin. (2) al aceluiaşi articol, se indică conţinutul acestui drept, ce cuprinde onoarea şi reputaţia unei persoane şi interdicţia de a produce o atingere, fără consimţământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art. 75 din C. civ.

În doctrină, se apreciază că graniţa dintre onoare şi reputaţie este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate două faţete ale dreptului la demnitate. Onoarea este un sentiment complex, determinat de percepţia pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, în timp ce reputaţia înseamnă felul în care o persoană este considerată în societate. Reputaţia poate să varieze de la o persoană la alta. Reputaţia nu este înnăscută, ci este, de cele mai multe ori, dobândită, prin modul exemplar în care persoana se comportă în viaţa privată sau în cea socială.

Angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a unei persoane presupune, potrivit dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) şi (2) coroborate cu dispoziţiile art. 1357-1371 C. civ., existenţa cumulată a patru condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Raportând aceste condiţii la prevederile art. 72 alin. (2) C. civ., dovada existenţei acestora incumbă, în toate cazurile, conform principiului actori incubit probatio, persoanei care reclamă prejudicierea sa de către autorul faptei ilicite prejudiciabile, aceasta fiind ţinută, în vederea admiterii acţiunii sale, de această dovadă, iar apoi aparţine autorului atingerii sarcina de a dovedi un motiv justificativ (consimţământul victimei sau respectarea limitelor prevăzute de art. 75 C. civ.).

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate privind plagierea motivării instanţei de fond, instanţa de recurs o respinge ca nefondată, întrucât instanţa de apel a expus în mod coerent ansamblul motivelor de fapt şi de drept ce au constituit premisele silogismului judiciar care au determinat deznodământul litigiului dedus judecăţii, fiind respectate garanţiile procesului echitabil, sub aspectul motivării hotărârii, astfel cum este acesta reglementat în articolul 261 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

Dacă însă recurentul tinde să acrediteze teza conform căreia hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor, în ipostaza sa agravantă - absenţa probelor, atunci acest motiv de recurs, ce s-ar fi încadrat în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., nu poate fi analizat, întrucât a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.

Ceea ce constituie obiect de controversă, din perspectiva recurentului, este neîndeplinirea condiţiilor cumulative pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, cu privire specială asupra existenţei prejudiciului, reclamantul nereuşind însă să demonstreze că, prin publicarea articolelor contestate, i-a fost adusă vreo atingere dreptului său la reputaţie. Sub aspectului tărâmului pe care se poartă aplicarea şi interpretarea principiilor în litigiul dedus judecăţii acesta este cel al conflictului dintre dreptul la liberă exprimare şi dreptul la viaţă privată, în care onoarea, demnitatea şi reputaţia primesc accente specifice.

Este foarte adevărat că expresiile folosite în articole nu au fost cele ale unui expert financiar-contabil sau jurist, ci ale unui jurnalist, au fost folosite figuri de stil cu impact puternic în ideea de a trage un semnal de alarmă, expresiile putând fi considerate provocatoare sau chiar dure, şocante, dar sunt folosite în scopul de a aduce în atenţia opiniei publice un subiect de interes general şi cu puternic impact economic şi social în judeţul Galaţi şi chiar în România, de a trage un semnal de alarmă privind situaţia creată.

Articolele din "J." au fost publicate în virtutea libertăţii de exprimare, garantată de art. 30 Constituţie şi art. 10 CEDO, care garantează libertatea presei. Conţinutul articolelor este de interes public şi au prezentat informaţii obiective cu privire la terenurile despre care s-a făcut vorbire, iar în articolele contestate ce au făcut obiectul analizei din perspectiva răspunderii civile delictuale nu s-au făcut referire la aspecte ale vieţii particulare ale reclamantului, ci la activitatea sa în calitate de persoană publică. Este de datoria presei să transmită informaţii şi idei cu privire la chestiuni de interes public.

De aceea, în raport cu dispoziţiile art. 8 CEDO şi art. 31 Constituţia României, a interzice unui ziarist să expună publicului informaţiile cu privire la activitatea unei persoane publice în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, echivalează cu o încălcare a art. 10 CEDO, în ceea ce priveşte dreptul la informare şi libertatea de exprimare.

Pentru a fi conformă exigenţelor paragrafului 2 al art. 10 CEDO, o ingerinţă în dreptul la libertatea de exprimare trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, trei condiţii: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, dintre acelea enumerate de text, să fie necesară într-o societate democratică. În cazul nerespectării acestor trei condiţii, ingerinţa în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare contravine dispoziţiilor Convenţiei europene. Rolul preeminent al presei într-un stat de drept trebuie să fie luat în considerare. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său indispensabil de "câine de pază" al democraţiei. Orice ingerinţă în exprimarea asupra unei chestiuni de interes public trebuie să fie supusă unor limite absolut stricte, pentru a nu descuraja cetăţenii să aibă o privire critică asupra exercitării activităţii care vizează un interes public.

În ceea ce priveşte buna-credinţă în scrierea şi publicarea articolelor, aceasta se prezumă. Mai mult chiar, cu toate încercările reclamantului să demonstreze reaua-credinţă, acest lucru nu a fost dovedit. Prin articolele respective nu s-a intenţionat nicidecum să se lezeze demnitatea, onoarea, viaţa particulară (nici nu se face vorbire în aceste articole de viaţa particulară) şi dreptul la propria imagine a reclamantului, ci aceste articole reprezintă demersuri jurnalistice cu accente critice, referitoare la: relatări asupra unor probleme de interes general, anume "mutarea" unor terenuri din extravilanul unor comune din judeţul Galaţi, în centrul localităţilor Galaţi şi Vânători, prin decizie a prefectului, chiar a doua zi după ce aceste terenuri fuseseră înstrăinate către Societatea M. S.A. de către persoane fizice, simpli particulari.

În cauze asemănătoare celei de faţă, marja de apreciere a autorităţilor naţionale se circumscrie interesului unei societăţi democratice de a permite presei să îşi joace rolul indispensabil de "câine de pază" şi să îşi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes general.

În concluzie, articolele au fost publicate în baza libertăţii convenţionale şi constituţionale la exprimare, articolele fiind scrise având în vedere informaţii verificate şi credibile, fără să se poată face dovada că acestea ar servi unei campanii de defăimare a reclamantului. În speţă, în mod incontestabil, pârâţii au acţionat în calitate de jurnalişti şi au tratat un subiect de interes general pentru comunitatea gălăţeană, legat de terenuri aşa cum s-a arătat mai sus, iar trustul pârât nu a făcut decât să ofere o platformă de transmitere a materialelor redactate de aceştia.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţele de fond au analizat în mod detaliat şi argumentat inexistenţa unei depăşiri a limitelor libertăţii de exprimare raportat la baza minimă factuală, au cercetat raportul dintre dreptul la liberă exprimare al pârâţilor şi dreptul reclamantului la respectarea vieţii private, la onoare, la demnitate şi reputaţie, şi au constatat că nu s-a depăşit limita libertăţii de exprimare în articolele "Mafia imobiliară, în vizorul J.", "Caut şmecher care să mă jefuiască" redactat de pârâtul G., "Noi dezvăluiri în afacerea K.: Tăranii forţaţi să vândă către mafia imobiliară redactat de către pârâta C., etc.

Fără a supune analizei criticile vizând interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt, ce nu pot constitui motiv de analiză în recurs, se constată că în speţa supusă analizei, instanţa de apel a analizat aceste componente ce ţin de principiilor ce guvernează libertatea de exprimare.

Astfel, cercetând ansamblul probator administrat în cauză, instanţele de fond, cărora le incumba această sarcină, au statuat că pârâţii, în calitate de jurnalişti, au respectat deontologia profesională şi au acţionat cu bună-credinţă.

În consecinţă, fără a nega dreptul ziaristului de a comunica publicului informaţii corecte cu privire la activitatea reclamantului ca persoană publică, cu privire la activităţile menţionate în articolele de presă, care este fără îndoială un subiect de interes general, Curtea a analizat dacă afirmaţiile concrete ale jurnaliştilor pârâţi se circumscriu conceptului de judecăţi de valoare sau sunt afirmaţii factuale şi calificând discursul jurnalistic, a apreciat că acesta nu a fost formulat cu rea-credinţă, atitudine subiectivă verificată pe baza probelor existente.

Prin urmare, instanţa anterioară a examinat pricina sub toate aspectele cu care a fost învestită şi a aplicat corect dispoziţiile legale speţei, dând o soluţionare corectă în judecata în apel, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

În ce priveşte cheltuielile de judecată cerute de către intimata - pârâtă Societatea B., Înalta Curte urmează să le respingă ca neîntemeiate întrucât înscrisurile depuse la dosarul de recurs nu fac dovada cheltuielilor de judecată în prezentul recurs, având în vedere faptul că factura fiscală nr. x/26.01.2016 a fost emisă şi achitată anterior declarării recursului la data 23 mai 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 552 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata Societatea B..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 februarie 2017.