Insufficient stamp duty on appeal: annulment of civil appeal for failure to attach mandatory judicial tax

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 29.05.2012 sub nr. x/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i restituie suma de 380.000 euro, reprezentând suma de 1.696.358 RON, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu luna iunie 2011, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1975/08.11.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea astfel cum a fost formulată, de reclamant ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, neconcordanţa dintre susţinerile reclamantului cu privire la provenienţa sumelor de bani, potrivit cărora suma de 200.000 euro provenea din vânzarea unui teren şi un împrumut de la o altă persoană fizică, iar suma de 180.000 euro provenea din vânzarea unui teren forestier având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză sub acest aspect, precum şi faptul că nu a fost prezentat niciun extras de cont din care să rezulte că au fost retrase anumite sume de bani din conturile sale pentru acordarea împrumutului.

Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel reclamantul A., prin care a arătat că instanţa ar fi trebuit să coroboreze mărturisirile pârâtului, care a recunoscut primirea banilor, cu restul probatoriului administrat în cauză.

Prin decizia civilă nr. 608-A din 11 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca nefondat apelul reclamatului.

Instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, tribunalul a reţinut că apelantul avea obligaţia să facă dovada contractului de împrumut, niciunul din mijloacele de probă administrate în faţa instanţei fondului neconstituind dovezi ale înţelegerii părţilor.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că, pârâtul nu a recunoscut că ar avea vreo datorie faţă de reclamant, ci dimpotrivă, acesta a arătat că nu a mers la notar pentru perfectarea contractului de împrumut, deoarece avea o creanţă şi nu o datorie faţă de reclamant. Deşi ambele părţi au fost prezente în instanţă atât personal, cât şi asistaţi de apărător, aceştia nu au depus o copie după sentinţa penală nr. 166/28.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, probă administrată de instanţă în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în considerarea faptului că au solicitat termene pentru soluţionarea dosarului penal nr. x/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de apel a avut în vedere sentinţa penală de condamnare a reclamantului A. şi a ţinut cont de consemnările instanţei penale, care a arătat că a reţinut din declaraţiile denunţătorului - pârâtul din această cauză B. - doar acele aspecte care se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Denunţătorul a arătat că după februarie 2011 s-a întâlnit cu reclamantul A., instanţa penală reţinând vinovăţia inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. S-a reţinut în dosarul penal că elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. îl reprezintă pretinderea sumei de 1.500.000 euro, inculpatul acţionând sub forma de vinovăţie a intenţiei directe, reţinându-se existenţa infracţiunii şi că a fost săvârşită de inculpat.

Chiar dacă hotărârea penală nu se bucură de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, coroborată cu celelalte probe, instanţa de apel a concluzionat că apelantul nu a făcut dovada existenţei contractului de împrumut indicat prin cererea introductivă de instanţă drept cauză juridică a obligaţiei de restituire din partea pârâtului, respectiv nu a dovedit pretenţia sa de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 380.000 euro. În final, instanţa de apel a constatat că, obligaţiile dintre părţi au fost generate de procesul penal în curs de derulare şi nu de nerespectarea cerinţelor art. 1584 C. civ., care reglementează obligaţia împrumutatului de a restitui obiectul contractului de împrumut.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea celor trei motive de nelegalitate invocate, recurentul a arătat că instanţa de apel nu a analizat probele administrate în cauză, instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la pretinsa mită cerută pârâtului în sumă de 1.500.000 euro şi pe aspectele penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă; că instanţa de apel nu a examinat întregul probatoriu administrat în cauză, care atestă că a acordat împrumutul pârâtului, pe care acesta trebuie să îl restituie. Mai mult decât atât, în mod greşit instanţa de apel a considerat temeinice apărările pârâtului, care sunt simple afirmaţii, aşa încât această instanţă a aplicat greşit legea pronunţând o hotărâre în temeiul unui alt cadru legal decât cel cu care a fost învestită.

În consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fond obligarea pârâtului la plata sumei de 380.000 euro, cu titlu de împrumut şi la plata sumei de 1.696.358 RON cheltuieli de judecată.

Recursul este insuficient timbrat.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează ca netimbrată.

Art. 9 din acelaşi act normativ prevede că, pentru "cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru."

Pentru soluţionarea recursului s-a stabilit în sarcina reclamantului o taxă judiciară de timbru în sumă de 10.537 RON şi un timbru judiciar în valoare de 5 RON, obligaţiile fiindu-i aduse la cunoştinţă prin citaţia comunicată la data de 04.03.2016.

Recurentul a formulat o cerere de ajutor public judiciar, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, republicată, care a fost respinsă în şedinţa din camera de consiliu din 29 septembrie 2016. Împotriva acestei încheieri, recurentul a formulat o cererea de reexaminare. Prin încheierea din camera de consiliu de la 13 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II -a civilă a admis cererea de reexaminare formulată de reclamantul - recurent şi a dispus scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10.537 RON, rămânând să achite doar un timbru judiciar în valoare de 5 RON.

Recurentul nu a executat însă obligaţia rămasă în sarcina sa privind ataşarea timbrului judiciar în valoare de 5 RON datorat pentru soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi va anula recursul reclamantului ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 608-A din 11 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul B..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 februarie 2017.