Admissibility of cancellation appeal against a filtering-panel decision rejecting an appeal for formal defects in insolvency proceedings

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2078 din 8 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva aceleiaşi decizii.

Contestatorul B., a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2078 din 8 decembrie 2016, invocând drept temei de drept art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că obiectul acţiunii îl reprezintă atragerea răspunderii sale patrimoniale, în calitate de reprezentant legal al societăţii debitoare C. S.R.L., pentru suma de 520.044 RON.

În conformitate cu prevederile art. 483 din C. proc. civ., cererile evaluabile în bani ce depăşesc plafonul de 500.000 de RON sunt supuse recursului, astfel încât recursul este fondat şi admisibil, fiind o cerere evaluabilă în bani, introdusă pe rolul Tribunalului Prahova după definitivarea dosarului de faliment al S.C. C. S.R.L.

Nu sunt aplicabile reglementările Legii 85/2014, în condiţiile în care, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia, cererea de intrare în procedura insolventei a S.C. C. S.R.L. fiind depusă anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., cererea de atragere a răspunderii fiind o cerere ce izvorăşte din procedura de faliment a acestei societăţi.

Totodată, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 prevede că procesele începute prin cereri depuse în condiţiile legii înainte de intrarea în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată, în speţă fiind formulat recurs împotriva sentinţei de la fondul cauzei, recalificat de instanţă ca apel şi judecat după prevederile noului C. proc. civ.

Contestatorul invocă, de asemenea, că nu a fost citat pentru a formula apărări, hotărârea fiind dată în camera de consiliu în complet de filtru, intanţa de recurs considerând în mod eronat că cererea este contencioasă şi nu o cerere evaluabilă în bani ce depăşeşte suma de 500.000 de RON.

Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Este de reţinut că decizia nr. 2078 din 8 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 63 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Aşa fiind, câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. nu-şi găseşte justificarea legală.

Excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară oricăror cereri sau motive de casare, întrucât, pentru a da eficienta principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Prin promovarea contestaţiei în anulare, contestatorul tinde în realitate să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi de susţinere a căii de atac a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere raţiunile anterior expuse.

Prin art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii.

Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 2078 din 8 decembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 2078 din 8 decembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2017.