Failure to pay judicial stamp duty: Annulment of civil appeal for non-compliance with advance payment obligation

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei: la plata sumei de 20.909.118 RON, reprezentând pierderea suferită prin vânzarea energiei electrice la un preţ mediu per MWh sub costul de producţie pentru 1 MWh, a beneficiului nerealizat de reclamantă prin vânzarea cantităţii totale de 1.473.402 MWh (profitul net), calculat conform reglementărilor ANRE, la plata dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă şi a cheltuielilor de judecată.

La data de 21 octombrie 2015, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B. a depus o cerere prin care a arătat că majorează cuantumul obiectului cererii iniţiale cu suma de 27.544.07.2,94 RON, respectiv de la suma de 56.916.693 RON la suma de 84.460.765,94 RON, reprezentând paguba efectivă şi beneficiul nerealizat, inclusiv pentru perioada 01.06.2012-30.09.2012, extinsă de Corpul de Control al Hidroelectrica S.A., ca urmare a recomandării Curţii de Conturi făcute prin raportul de control nr. x/17.12.2014.

La termenul de judecată din 27.10.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a constatat că cererea formulată de reclamantă nu reprezintă o cerere de mărire a cuantumului obiectului cererii, prevăzute de art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., întrucât s-au solicitat pretenţii care privesc o altă perioadă decât cea arătată iniţial în cererea de chemare în judecată, respectiv perioada cuprinsă între 01.06.2012-30.09.2012, fiind o cerere de modificare a obiectului cererii.

Prima instanţă a mai constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, după primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, pârâta nefiind de acord cu modificarea cererii, astfel că a rămas învestită cu pretenţiile iniţiale, privind paguba efectivă şi beneficiul nerealizat aferente perioadei 01.01.2010-31.05.2012.

2. Prin sentinţa civilă nr. 5939 din 28 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte suma de 54.526.281,44 RON.

A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 54.526.281,44 RON, compusă din suma de 19.467.806 RON pretinsă cu titlu de pierdere efectivă aferentă anul 2011, suma de 275.992 RON pretinsă cu titlu de pierdere efectivă aferentă perioadei ianuarie- martie 2012, suma de 34.492.338 RON pretinsă cu titlu de beneficiu nerealizat aferent anului 2011, suma de 290.145,44 RON pretinsă cu titlu de beneficiu nerealizat aferent perioadei ianuarie- martie 2012, ca prescrisă, iar în rest a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 5939 din 28 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B. a declarat apel.

Prin decizia nr. 1432 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 5939 din 28 octombrie 2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

4. Împotriva acestei decizii, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţele anterioare în mod greşit au respins solicitarea reclamantei de mărire a cuantumului obiectului cererii iniţiale.

Sub acest aspect, s-a susţinut că instanţele anterioare au procedat în mod greşit prin respingerea ca tardiv formulată a cererii depuse în data de 21 octombrie 2015, prin care reclamanta a solicitat majorarea pretenţiilor sale de la suma de 56.916.693 RON la suma de 84.460.765 RON reprezentând paguba efectivă şi beneficiul nerealizat, inclusiv pentru perioada 1.06.2012 - 30.09.2012.

Recurenta-reclamantă a arătat că, din eroare, a omis să solicite pretenţii şi pentru perioada 01.06.2012-30.09.2012, eroare pe care a încercat să o îndrepte în data de 21 octombrie 2015, printr-o cerere de mărire a cuantumului cererii iniţiale de chemare în judecată.

Mărirea cuantumului obiectului cererii vizează acelaşi contract, respectiv contractul nr. x din 29 decembrie 2010, dar a cărui perioadă de valabilitate a fost indicată greşit, nefiind depăşite limitele obiectului, motiv pentru care aceasta nu poate urma regimul prevăzut de dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

O altă critică vizează greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada ianuarie 2011-mai 2012.

În opinia recurentei-reclamante, la momentul intrări în vigoare a noului C. civ., termenul de prescripţie cu privire la dreptul subiectiv de despăgubire nu numai că nu s-a împlinit, dar nici nu începuse să curgă.

Astfel, în privinţa prezentei acţiuni sunt incidente prevederile noului C. civ., iar nu cele ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

S-a mai susţinut că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune începe să curgă de la data întocmirii Raportului Curţii de Conturi nr. x/17.12.2014 prin care s-a reţinut că Hidroelectrica S.A. a săvârşit abateri constând în nerealizarea de venituri din vânzarea energiei electrice în temeiul contractului nr. x/29.12.2010 efectuată la un preţ mai mic decât costul de producţie/achiziţie.

Totodată, dacă se va considera că nu data înregistrării la Hidroelectrica S.A. a Raportului Curţii de Conturi sub nr. x/17.12.2014 este momentul de la care începe sa curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, acest termen nu poate fi socotit a fi început să curgă mai devreme de data întocmirii Raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la insolvenţă.

În urma analizei situaţiei financiare a debitoarei şi a tuturor contractelor derulate de către aceasta, administratorul judiciar a luat cunoştinţă de existenţa unor contracte derulate în condiţii păgubitoare pentru societatea debitoare.

Astfel, la momentul la care administratorul judiciar a cunoscut existenţa acestor contracte şi a putut cuantifica prejudiciile aduse societăţii debitoare prin executarea acestora, recurenta a fost în măsură să formuleze acţiunile în instanţă prin care se încearcă repararea prejudiciilor prin echivalent bănesc constând în pierderea suferită prin vânzarea energiei electrice la un preţ mediu per MWh, sub costul de producţie pentru 1 MWh.

Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 11.723/27.08.2012 şi înregistrat la dosarul cauzei. Or, raportat la data formulării acţiunii, respectiv la data de 8.04.2015, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune nu s-a împlinit, motiv pentru care recurenta-reclamantă solicită respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Cea de a treia critică vizează greşita soluţie de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, soluţie ce a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat în esenţă că sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile a pârâtei, respectiv existenţa unei fapte ilicite, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia.

4. Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 27 martie 2017, intimata-pârâtă C. S.A. a solicitat anularea recursului ca netimbrat, în măsura în care reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a prezentat pe larg istoricul situaţiei de fapt cu privire la relaţiile contractuale dintre părţi, arătând în esenţă că, în cauză, instanţele anterioare nu au pierdut niciun moment din vedere faptul că pretenţiile Hidroelectrica vizează perioada ianuarie 2011-mai 2012, constatând în mod judicios că sunt prescrise pretenţiile aferente acestei perioade.

Intimata-pârâtă a mai susţinut că cererea depusă de reclamantă la data de 21 octombrie 2015 nu respectă prevederile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şi nu reprezintă o simplă modificare a valorii obiectului cererii introductive de instanţă ori o simplă îndreptare a unei erori materiale.

De altfel, această cerere nu reprezintă doar o corecţie matematică a cuantumului pretenţiilor solicitate prin acţiunea introductivă, ci o veritabilă modificare a obiectului litigiului, prin extinderea acestuia la o perioadă (1 iunie 2012-30 septembrie 2012) care nu a fost avută în vedere nici prin cererea iniţială şi nici prin cererea precizatoare depusă de reclamantă la data de 6 mai 2015.

S-a mai arătat că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante cu privire la pretinsa eroare comisă de prima instanţă prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al Hidroelectrica S.A..

Sub acest aspect, intimata-pârâtă a susţinut că instanţele de fond au soluţionat corect excepţia prescripţiei extinctive, fiind făcută clar distincţia între pretenţiile reclamantei privitoare la perioada anterioară intrării în vigoare a noului C. civ. şi cele ulterioare acestui moment, cu menţiunea că în legătură cu acestea din urmă au fost avute în vedere prevederile noului C. civ., iar nu cele ale Decretului nr. 167/1958, cum în mod eronat a susţinut reclamanta.

De asemenea, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante referitoare la greşita identificare, de către instanţele de fond, a momentului de la care curge termenul de prescripţie extinctivă, precum şi cele referitoare la pretinsa eroare comisă de instanţa de apel prin respingerea restului pretenţiilor solicitate de reclamantă.

5. Prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosar la data de 28 martie 2017, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea apărărilor şi argumentelor invocate prin întâmpinare.

În esenţă, s-a arătat faptul că pe întregul an 2011, Hidroelectrica S.A. a vândut către intimata-pârâtă cantitatea contractată şi livrată de 1.424.126 MWh energie electrică la un preţ mediu de 130 RON/MWh, conform contractului dintre părţi.

Costul mediu de producţie al cantităţii vândute a fost de 143,67 RON/MWh, iar raportat la preţul mediu de piaţă de 167,89 RON/MWh, Hidroelectrica S.A. nu a realizat venituri de 34.492.338 RON.

În ce priveşte perioada ianuarie-mai 2012, cantitatea contractată şi livrată a fost de 49.276 MWh energie electrică la un preţ mediu de 130 RON/MWh, conform contractului nr. x/29.12.2010.

Costul mediu de producţie al cantităţii vândute a fost de 159,25 RON/MWh, iar raportat la preţul mediu de piaţă de 190 RON/MWh, veniturile nerealizate de Hidroelectrica S.A. sunt de 1.515.237 RON.

Aceste valori rezultă din nota-extras din Raportul Corpului de Control al Hidroelectrica şi vizează perioada 1.01.2011-31.05.2012, astfel că, în mod greşit se menţionează că pretenţiile reclamantei vizează perioada ianuarie 2011- martie 2012.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 14.04.2015, iar dreptul la acţiune pentru această perioadă s-a stins prin împlinirea unui termen de 3 ani, distinct pentru fiecare livrare sau prestaţie efectuată lunar.

Totodată, greşit s-a reţinut că dreptul aplicabil ar fi reprezentat de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, act normativ aplicabil în cauză conform art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripţiilor începute până la data de 1.10.2011.

În cauză, la momentul intrării în vigoare a noului C. civ., termenul de prescripţie cu privire la dreptul subiectiv de despăgubire nu numai că nu s-a împlinit, dar nici nu începuse să curgă.

În raport cu prevederile art. 2523 şi art. 2528 din noul C. civ., termenul de prescripţie începe să curgă de la data întocmirii Raportului Curţii de Conturi nr. x/17.12.2014.

Dacă s-ar considera că nu aceasta este data de la care începe să curgă prescripţia, recurenta-reclamantă arată că, în opinia sa, acest termen nu poate fi socotit a fi început mai devreme de data întocmirii Raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la insolvenţă, publicat în BPI nr. 11723/27.08.2012.

Or, raportat la data formulării acţiunii, 8.04.2015, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune nu este împlinit.

Instanţa de fond nu a analizat toate aceste aspecte şi în consecinţă nici nu a motivat sentinţa în ceea ce priveşte considerentele pentru care a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

6. Prin raportul întocmit la data de 28 aprilie 2017, asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanta A. S.A., împotriva deciziei nr. 1432 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-au constatat îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, conform art. 486 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. civ.

Totodată, în urma verificărilor privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost ataşată taxa judiciară de timbru, context în care recurentei-reclamante A. S.A. i s-a pus în vedere să achite suma de 151.525 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, potrivit dovezii de la dosar.

Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru de către A. S.A. a fost respinsă, prin încheierea din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, a fost încuviinţat, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

7. Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate chestiunea timbrajului, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmând să anuleze recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cum recurenta-reclamantă A. S.A. nu a timbrat anticipat recursul, acesteia i s-a comunicat obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 151.525 RON, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat.

Or, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită în conformitate cu dispoziţiile art. 470 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., aplicabile şi în recurs potrivit art. 494 din acelaşi cod, condiţie neîndeplinită însă în speţă.

În consecinţă, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă A. S.A. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 10 ianuarie 2017, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul de judecată din 21 noiembrie 2017, precum şi faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1432 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1432 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2017.